(guest post by Mishu)

E o vorba care zice ca daca vrei ca un lucru sa iasa bine, lasa profesionistii sa se ocupe de el. Corect, dar daca ne-am ghida toti dupa principiul asta, unde ar mai fi distractia?

In ultima saptamana si ceva, pentru micul, dar inimosul nostru colectiv familial, distractia a insemnat convietuirea cu un mare vas (23L) de bere de casa. Bere de casa de la… www.beredecasa.ro. Povestea a inceput cand pe Cookie a contactat-o cineva din partea site-ului mai sus mentionat, intreband-o daca nu este interesata sa experimenteze fabricarea berii in casa si sa povesteasca aceasta experienta pe blog. Cum Cookie nu bea, a fost tentata sa decline invitatia, noroc cu mine care am simtit imediat provocarea. Am simtit-o asa de bine, incat in aceeasi zi am intrat in contact cu foarte amabilul reprezentant al  www.beredecasa.ro, iar sambata ne-am intalnit pentru a prelua:

– Una bucata kit fabricatie bere de casa, constand intr-un vas de fermentatie (a really big bucket), un robinet, o spirala din plastic cum se pune in cap la damigene, o spatula, o perie de spalat sticle, un capsator de sticle, 100 de capse de metal, etichete, o cutie cu amestecul necesar pentru berea propriu-zisa si drojdia aferenta
– Doua navete de sticle de 1 litru, verzi, ca cele de pe vremea lui Ceausescu, major flashback there
– Doua coli cu reteta de bere Lager!

Inarmat cu toate cele de mai sus, duminica, zi lasata de la D-zeu pentru odihna (are legatura, bear with me) m-am apucat sa pun de bere de casa. Deja aveam in ochi doua pahare de bere rece (ca personajele din desene animate cand vad bani… ka-ching) asa ca m-am apucat cu spor sa spal ustensilele, ca sa fac loc germenilor de fermentatie ce aveau sa-mi aduca licoarea mult visata (in 3 pana la 4 saptamani).

Dupa spalat, cu reteta intr-o mana, m-am pus pe amestecat ingredientele. Melasa incalzita usor la robinetul de apa calda se toarna prima in vas. Apoi se pun peste ea 1 Kg de zahar si 2 litri de apa fiarta, amestecand totul cu spatula din kit.

*Explicatia pentru prezenta lui Dumnezeu intr-un post despre bere starts here*
Pentru ca m-am apucat de muncit (fie si doar pentru placerea viitoare a unei beri reci marca Pufix), Doamne Doamne s-a uitat urat pe mine si a zis : te pedepsesc sa o dai in bara! Drept pentru care am umplut vasul pana sus cu apa fiarta si am turnat deasupra, conform instructiunilor, pliculetul de drojdie, care, evident, confruntat cu temperaturile adverse, si-a dat obstescul sfarsit inainte de a incepe sa produca bulbuci. Sa-mi fie invatatura de minte.
*Explicatia pentru prezenta lui Dumnezeu intr-un post despre bere ends here*

Dupa ce am pus capacul, am fixat dopul-spirala si l-am umplut cu apa, am purces sa astept aparitia bulbucilor (inca nu realizam farsa pe care mi-o jucase Al de Sus). Dupa cateva ore, panica in tunel, nu se bulbucea berea…

Zbatandu-ma intre resemnare si ultimele urme de speranta mai ceva ca un personaj din filmele rusesti de pe vremuri, am rezistat pana marti dimineata, cand, rusinat, i-am contactat pe cei de la www.beredecasa.ro sa le zic patania.

Dupa ce le-am explicat ce facusem pas cu pas si am identificat problema, ne-am dat unul altuia numai vesti bune. Eu am aflat cu bucurie ca totul se rezolva cu un nou pliculet de drojdie, pe care l-am primit in aceeasi zi, iar ei au aflat cu surprindere ca reteta recomanda utilizarea de apa calda in loc de apa rece (o mica, dar esentiala greseala de traducere, care era sa ma coste BEREA!)

In aceeasi seara am turnat pliculetul salvator si lo and behold, there were bubbles. Si bubbles, si bubbles… si bubbles, spre disperarea nevestei si a pisicilor, pana duminica pe seara cand the bubbling stopped. Dupa ce mi-am confirmat prin masuratori ca berea este gata de imbuteliat, luni seara am trecut la trasul berii, capsatul sticlelor, agitarea de cate patru ori/sticla, cum zice la reteta, si stivuitul berilor in navete.

Acum urmeaza partea cea mai grea, lupta interna intre a lasa berea sa se mai aseze vreo doua saptamani si tentatia de a baga una la rece si a-i da cep imediat. Sper sa rezist si sa raportez o bere reusita, la termen, cum scrie la carte.

A relatat : Brewmaster Pufix

De cand am aflat despre concursul Dinner Explorer, ma tot gandesc cum sa fac sa-l castig. Mai ales ca: 1. sunt foarte gravida si mi-e groaznic de lene sa organizez masa de Craciun anul asta; 2. mi se pare o idee foarte tare. After all, nu-s eu oare the master of all party planning? Nu-i casa noastra scena atator si-atator dezmaturi culinare? Nu-s eu in target? (citez: “un concurs dedicat bloggerilor din Romania”) Pai da, dar nu e asa simplu. Ne trebuie o idee originala si o executie detaliata. Ma gandesc, ma sucesc, ma uit pe regulament si, ca sa pornesc de undeva, m-apuc sa fac research pe internet sa vad ce aniversari si evenimente se sarbatoresc pe 17 decembrie, cand ar trebui sa fie petrecerea cu pricina. Ca poate poate-mi vine si ideea. Intr-un final, evrika! Dar sa va povestesc, ca poate si voi ati lipsit la lectia de istorie. E vorba de precursoarea Craciunului din Roma antica, Saturnalia.

Pai Saturnalia zice asa: pe 17 decembrie sclavii devin stapani si stapanii devin sclavi. Ce tare! Imediat imi sclipesc beculetele de pom: adica, in varianta moderna, femeile se distreaza si barbatii trec la cratita, nu? Foarte cool. Incep sa brodez pe tema data. Imi si imaginez cum all my male friends se inghesuie in bucataria noastra de 7mp, in vreme ce noi, gagicile, stam ca niste divete in  living, ne punem in cap cu Chianti (ma rog, eu cu cico) si urlam la  karaoke impromptu pe Girls Just Wanna Have Fun. Mancam de inspiratie antica romana – carne si legume si desert, balacite toate in vin si miere. Si sfidam criza cu daruri hand made,  care, dupa priceperea fiecaruia, pot arata ca niste Ugly Dolls ratate sau ca niste ecoBarbie din carpe. Nebunie curata. Mai jos – plasmuririle imaginatiei mele deosebite, traduse in instructiuni coerente, dupa cum o cere regula jocului. Daca castig, some of you will for sure be invited:D Daca nu, anticipez un 17 decembrie de chinuri sclavagiste pentru bietul Pufix (tinuta obligatorie pentru el – toga din prosop de plaja si pileus din ziare, pentru mine – bici confectionat din mustati de Pufeta, filme siropoase all evening long s.a.m.d). Asa ca wish me luck:)!

Petrecere Saturnalia in varianta moderna  (pentru 12 persoane)

meniu
Vitelina Fricta (Vitel fript)
Fabaciae Virides (Fasole verde)
Dulcia Domestica (Dulce de casa)

retete
Vitelina Fricta (Vitel fript)
2,5 kg pulpa de vitel se sareaza, se unge cu unt, se acopera cu folie de aluminiu si se da la cuptor la foc mic timp de 3 ore. Separat se amesteca 300g de stafide cu o lingura de miere, doua linguri de otet, 500 ml de vin rosu sec, 100 ml ulei de masline, o lingurita de sare grunjoasa, chimen, oregano si piper dupa gust. Sosul asta se omogenizeaza pe aragaz la foc mic si se toarna peste vitelul copt.

Fabaciae Virides (Fasole verde)
1,5 kg de fasole verde congelata se soteaza in tigaie cu 4 fire subtiri de praz tocate marunt si o mana de frunze de coriandru. Se sareaza, se pipereaza si se stinge cu o cana de suc de rosii amestecat in proportie egala cu vin rosu. Se fierbe inabusit pe foc mic, pana se inmoaie fasolea si scade sosul. Se serveste cu friptura de vitel si cartofi fierti intregi.
 
Dulcia Domestica (Dulce de casa)
750g curmale fara samburi se umplu cu muguri de pin si miez de nuca, foarte usor prajite in tigaie sau la cuptor, fara ulei. Se presara cu putina sare si se fierb la foc mic, intr-un amestec de miere si vin rosu, cca 10 minute. Se strecoara de zeama si se servesc calde.

bauturi
Chianti (pentru a pastra tema Italian red)
Suc de rodii
Apa minerala

muzica
Aici ne luam la revedere de la romani si ne aducem aminte de ce ne-a placut tema asta in the first place, cu un amestec de hituri 80s – 90s in ton cu ideea petrecerii. Powerplay-urile serii: Queen – I Want To Break Free (pentru barbatii nostri care slugaresc la bucatarie), Cindy Lauper – Girls Just Wanna Have Fun (pentru fetele care trandavesc in sufragerie) si Depeche Mode – Master And Servant (pentru ca, nu-i asa, tuturor ne vine randul:).

activitati
De Saturnalia, romanii obisnuiau sa confectioneze decoratiuni si daruri, cel mai adesea papusi din ceara si carpe. Asa si noi: fiecare oaspete trebuie sa daruiasca altuia, pe sistemul “Secret Santa”, o astfel de opera de arta… manuala. Avem la dispozitie diverse bucati de carpa colorata, melana pentru umplut papusile, nasturei, margelute si sticle de vin in nestire, in caz ca ii lipseste cuiva inspiratia.

decoratiuni
Ghirlande confectionate din frunze, atarnate la geamuri si usi. Boluri din sticla aurie cu lumanari inauntru. Masa impodobita festiv-auriu.

lista de cumparaturi
Alimente
2,5 kg pulpa de vitel, un pachet de unt de 100g, 1,5 kg fasole verde congelata, 4 fire de praz, o legatura de frunze de coriandru, 2kg cartofi, o sticla de suc de rosii bio, o sticla de otet de vin, 0.5l ulei de masline extravirgin, un plic de chimen, un plic de oregano, un plic de piper negru boabe, sare de mare, 750g curmale fara samburi, 100g muguri de pin, 200g miez de nuca, 300g stafide, un borcan de miere greceasca
Bauturi
6 sticle de Chianti
6 cutii de suc de rodii
12 litri de apa minerala
Decoratiuni si cadouri (ca mai sus)

De trei zile nu ma mai trezesc cu ceas desteptator. De trei dimineti incoace, la ora sapte fix, aud piuitul suav al masinariei de facut paine. In casa miroase a brutarie si Pufix imi trece mana prin par si doua pisici pufoase mi se gudura la picioare. Inchid ochii si ma gandesc ca as vrea sa raman forever agatata in momentul asta perfect.

Daca o stiti de-aici sau de-aici sau de-aici , daca ati intalnit-o offline sau daca doar i-ati admirat pozele si i-ati poftit bucatele, daca ati gustat macar o data din tarta ei cu lamaie sau din delicioasele cupcakes, daca ati visat impreuna la al ei bistrot exquis, atunci join me in wishing Mazi “happy b-day” <3

Cred ca am luat-o razna cu zaharul. Ani de zile in care n-am mancat dulciuri pentru ca realmente nu simteam nevoia se inghesuie acum sa ma muste de fund. Oh well, blame it on the hormones I always say! Si pe Pufix care imi face toate damblalele. Life… as it should be. Sa purcedem, deci, la prajitura delicioasa cu fructe de padure.

Cica pentru 8-10 persoane – yeah right:))
200g unt
200g zahar
8 oua
1 praf de sare
250g faina
unt si faina pentru uns tava
450g fructe de padure
zahar pudra si fructe pentru ornat

Noi am folosit coacaze congelate din productia locala Cornu. Merg orice fructe de padure – afine, zmeura, mure… ce-aveti. Nefiind sezon, varianta congelata e probabil cea mai convenabila. Am decongelat coacazele pe foc foarte mic, cu o lingura de zahar brun pentru ca natur sunt cam acre.

Aluatul se face asa: se freaca untul (zacut ceva vreme la temperatura camerei, ca sa fie moale) cu zahar, pana devine cremos-omogen. Se adauga galbenusurile one by one. Albusurile se bat spuma tare, de-aia de sta in cap fara sa curga (yep, we tried that too). Se incorporeaza cu restul, lingura cu lingura asa. Treptat se adauga faina, amestecand in continuu. Aluatul astfel obtinut se toarna intr-o forma rotunda cu pereti detasabili (noi am folosit una de tarta), unsa cu unt si tapetata cu faina. Deasupra se pun fructele de padure, cu lingura si fara zeama pe care si-au lasat-o la dezghet. Despre copt… ce sa va zic, reteta zice 1h la 190 de grade. Cuptorul meu ultra-performant si inca in garantie, care face scrum orice, a gatat de copt prajitura asta in mai putin de juma de ora, la chipurile 60 de grade. Deci fiecare dupa cum si-l stie.

Peste prajitura calda, abia extrasa din cuptor, se pune zahar pudra. Se orneaza fiecare felie cu fructe proaspete (in cazul nostru, zmeura congelata-decongelata) si se mananca in nestire, dupa mantra “nu sunt grasa, am oase grele”. Va poftesc la o saptamana zaharoasa. Enjoy!

Documentar. Sau sitcom. Your choice.
Orele 22 si ceva, eu, din dormitor: Pufiii, as manca niste clatite.
Pufix: Pai… sa facem.
Eu: Fa tu, eu ma culc.
Pufix: Pai si atunci… cand mananci?
Eu: Maine dimineata /yawn. Sau acum…

Later: Gata Pufinela, am batut clatitele, tre’ sa stea vreo 30 de minute inainte sa le coc.
Eu: Snore snore, nani, alea alea din patut.  

A doua zi dimineata – in bucatarie – curat. Pe bufet – o farfurie mare, acoperita cu folie. Sub folie – teanc de clatite grosute, galbene si buttery. Numai bune de mancat la micul dejun. Pe camera – documentarea amanuntita, cu declansator automat, a procesului de fabricatie. Acu’ tre sa recunoasteti, am cel mai bestial husband ever:D Cum s-a gandit el asa sa-mi faca mie clatite, cum a cautat reteta, cum a cantarit si-a mixat si-a aruncat cu clatita in aer ca un profesionist, in tot acest timp pozandu-se pentru posteritate. Pai frate, am I the luckiest woman in the world sau ce?! N-am absolut niciun merit in povestea asta, afara de faptul ca am umplut clatitele cu magiun bun de Topoloveni si le-am pudrat cu zahar. In rest, it’s all Pufix and his genius, ca nu degeaba il mai alint eu din cand in cand “ma’ baker”. Sa va dam si reteta zic, ca nu-i chiar aia traditionala de crepes:

3 oua mari, 150g faina, 2 linguri de zahar, 1 praf de sare, 350 ml lapte, 50g unt. Se amesteca faina cu sarea si zaharul intr-un castron. Se adauga ouale in mijloc si se amesteca dinspre exterior spre centru cu o lingura mare. Apoi punem laptele si untul moale si omogenizam asa vartos, ca sa nu se formeze cocoloase. Lasam aluatul asta sa stea 30 de minute. Inainte sa ne-apucam sa coacem clatitele, mai amestecam o data bine toata compozitia. Si-apoi urmeaza partea pe care o urasc cel mai tare – coptul  si intorsul. Pentru varianta asta, se coc clatitele in tigaie cu putin unt, nu cu ulei.

Bon apetit si va doresc tuturor s-aveti in viata parte de cineva care din dragoste sa va faca clatite:)

Dragi copii,

Au fost odata niste reclame cretinele care zic ca margarina e buna. Care arata alti copii ca si voi cum isi imbuiba falcile cu grasime vegetala hidrogenata. Care dovedesc o deosebita lipsa de inspiratie prin pocirea penala a notiunii de iubire, sub pretextul mincinos ca margarina dimineata la pranz si seara face din om bolnav om sanatos si ca daca iubesti pe cineva, atunci musai tre’ sa-l aduci pe calea cea dreapta, aceea propovaduita de unicul detinator al secretului vietii vesnice, insusi producatorul de margarina-intru-binele-omenirii-amin.

Ei bine, trebuie sa stiti ca toate povestile astea sunt crap, crappola, bull shit. Dupa cum nici Coca Cola nu e secretul fericirii familiale (desi are ceva treaba cu fericirea decadenta care te duce direct la groapa, recunosc, in calitatea mea de mare fan cola ce a pierdut batalia cu rationalul), asa nici margarina nu te unge pe dinauntru cu puterea vindecatoare a chimicalelor. E de maxima cacao ca in 2010 noi inca vedem la televizor “celebritati” care endorseaza margarina in combo infailibil cu cate-un kinder, tintind desigur la inima-iubita-cu-margarina a mamelor. Este incredibil de suparator pentru mine sa citesc pe fellow-food-blogs chestii gen “nicio prajitura fara margarina”. Asa ca, din inima mea unsa cel mult cu porc, va scriu cu rugamintea de a nu pune botul la aceste vrajeli ieftine, pentru ca margarina este rea.

Toate grasimile sunt rele, foarte adevarat, dar dintre toate, eu zic ca asta-i dracul. Margarina e mincinoasa: se lauda ca nu contine colesterol. Adevarat, dar stiati ca margarina stimuleaza productia de colesterol in organism? Asa ca daca mancati margarina ca sa va tineti colesterolul sub control, well, tzeapa. Margarina e o mizerie sintetica, as manca mai degraba orice produs natural, numiti-l voi pe cel mai gretos, decat o unsoare dubioasa care se lichefiaza la cele mai inalte temperaturi si are o structura moleculara imposibil de integrat in celulele noastre fara substantiale deformari ale acestora (“mutatii” daca vreti, oare in conjunctie cu ce boala am mai auzit cuvantul asta?).

N-am sa va zic sa nu mancati margarina, treaba voastra, by all means mancati galeti, ca doar cine sunt eu sa va zic asa ceva. Dar am sa va rog din suflet sa o faceti in cunostinta de cauza, iar data viitoare cand cineva va zice ca margarina este buna, sa scuipati de trei ori in san si sa faceti cruce cu limba. Sunt gramezi de studii pe internet, nu mai suntem inainte de ’90 cand aduceau nemtoaicele de la bunica-mea de pe strada margarina “buna” din Germania, iar noi o mancam ca pe caviar, ca nu stiam exact ce-i aia. Adevarul e pe-acolo. Eu atat am avut de refulat.

Producatorul de margarina si prozelitii lui ar semna “Mos Craciun”, eu semnez adevarat – o viitoare mama ingrijorata.

The best things in life are free. Vin de la Cornu, in cartoane cu cate noua sau doispe, si uneori au doua galbenusuri☺

De cand am fost acum doua saptamani la Chez Marie si a mancat Bursucu chilli con carne, m-a izbit o pofta groaznica sa-i dau o replica home made. Sa ne-ntelegem, n-ar fi prima oara cand fac asta, reteta o stiu de la tata, care-mi facea chilli con carne inca de pe vremea cand ambitiile mele bucataresti se rezumau la unsul painii cu unt. Dar nu mai  facusem de mult, asa ca aseara m-am bucurat de chilli con carne as if it were my first. Si a fost iarasi una din acele dati cand mi-a parut rau ca nu pot sa postez  pe blog miresmele mancarii bune de pe foc, asa de tare ni s-au imbatat simturile de la oala fermecata.

Pai mai intai mi-am adunat gramajoare diverse ingrediente: o lingurita cu varf de chilli, o lingura de boia dulce, o lingurita de chimen rasnit, o ceapa rosie si un ardei la fel, plus cativa catei de usturoi. Am pus la calit in tigaia cu doua linguri de ulei de masline ceapa rosie tocata marunt. Dupa un minut or so am adaugat usturoiul, mirodeniile si ardeiul rosu, amestecand cu zel.

Apoi – jumatate de kil de carne de vita tocata, ceva supliment de chimen, fara sa-l mai rasnesc, nitica sare grunjoasa si piper. Carnea trebuie “despartita” asa in clustere mici, sa nu fie ditai chunk-urile. Si-apoi trebuie intoarsa pe toate fetele ca sa se maroneasca lejer. La foc suficient de mare cat sa nu lase zeama si sa se inabuse, ci mai degraba sa se perpeleasca. Odata obtinut efectul asta, adaugam o conserva de rosii tocate, o cana de apa fiarta sau supa si niste extra suc de rosii. Dam focul mic, mai dregem de sare si piper, mai scapam niste oregano si o lingurita de zahar brun si lasam la fiert, intai cu capac. Peste vreo 20  de minute dam capacul la o parte si iar suplimentam cu mirodenii dupa gust. For extra flavor eu am pus si o bucatica mica de bat de scortisoara, pe care l-am lasat sa fiarba cu mancarea vreo doua minute or so. Apoi l-am dat la o parte.

Odata carnea moale si aromele foarte bogate, am adaugat la mancarea noastra o conserva de fasole boabe rosie, bine scursa de zeama. Plus ceva patrunjel verde, care nush daca e musai de pus in chilli, dar mie imi place patrunjel in orice. Am stins focul si-am lasat mancarea in cratita, sa stea. E foarte important. Chilli con carne e mancare de-aia care e cu atat mai buna cu cat sta mai mult, ca sa se lase bine toate aromele si sa se blend in toate gusturile. Ar fi fost ideal sa asteptam pana a doua zi, dar, desigur, nu s-a putut. Am mancat chilli con carne peste vreo juma de ora asa, cu smantana pe deasupra si cu orez fiert. Azi avem la birou supliment, abia astept sa give it a second go, de data asta cu paine buna de casa. Enjoy!

Din filmul “placeri vinovate ale femeii gravide si ale sotului ei deosebit de empatic” – cremvusti de pui cu continut sporit de slanina, in foietaj soios cu margarina… Of of, mai mai!