Zilele astea gatesc putin si pozez mult, de toate. Blestemand robotii si pe cine i-a inventat. V-as fi pus poze cu dezastrul de sambata, dar am ales in loc, la nimereala, o poza cu niste pepene, pe care, vorba cuiva, dslr-ul l-a taiat in bucati si l-a curatat de samburi. Mhm.

Raportez din ruinele sufrageriei mele, incercand cu tot dinadinsul sa raman completamente zen in fata tavanului cazut peste noi si a tupeului angajatilor de la compania responsabila cu constructia imobilului in care locuiesc, care incearca sa ne scoata pe noi nesimtiti ca am cutezat sa ne gandim la despagubiri. In alegerile dificile de viata, incerc sa ma intreb ce ar face un om liber. Ce-i drept, uneori ma intreb si care-i diferenta dintre omul liber si ala fraier (in ideea in care simpla acceptare senina a unor stari de fapt nu mi se pare un raspuns destul de bun la intrebarea asta). Sa ne judecam? Sa mergem mai departe? What would Jane Austen do?:)

Altfel, am citit de dimineata, cat sa-mi stric de-a dreptul momentul intim eu-cu-mine-si-o-cafea, un post al unei dudui care ii infiereaza pe toti astia nesimtiti care stiu ce-i pancetta, care galgaie in tigai uleiul de masline ca niste ciocoi ce sunt si care au slujbele mult visate pentru ca, precis, au avut pile. Si-atunci, misiunea acestei femei inversunate din cale-afara este sa saboteze astfel de persoane si daca le vede pe strada, eventual sa le scuipe. Ca merita, nu-i asa? Mi-am adus aminte, pe aceasta cale, in ce tara traim si cu cat avant se urca pe tine cu bocancii oamenii frustrati, de profesie unachieveri, daca cutezi sa te ridici putin.

In acest context general deranjant, raman totusi senina ca o printesa, pentru ca aseara, pe la 10, cineva se ducea la non-stop sa-mi cumpere amandina.

Sunt sechestrata in propria bucatarie. Si nu in a good, food-blogger-heaven way. De cand avem muncitori in casa si pe jos un strat gros de moloz pe care-l simt in dinti, m-am refugiat in mica mea oaza de liniste – bucataria. In teorie cu timp de gatit, in practica – fara aplecare. Mi se pare murdar tot ce bag in gura (‘tz ‘tz), plus ca aventura esecului meu dslr-ist e departe de a se fi incheiat. Asa ca decat sa fac mancare murdara si poze proaste, mananc mai bine pachetel de la mama (sarmale in foi de vitza) si “zac” online ca un lurker trist. Altfel – zen, ceea ce va doresc si voua. Poate diseara gatim ceva.

Ieri s-au donat 2100 de lei in contul lui Alex:D Asa ca geanta mea Furla de piele bej, fina ca o creme brulee, este gata sa plece catre oricine ar fi dispus sa faca astazi o donatie de 1200 de lei pentru Alex. Pretul de raft al gentii este de 2000 de lei, asa ca la 1200 deja vorbim de chilipir. So, daca o vreti, lasati un comment pe blog si eu va voi contacta sa seal the deal. Banii vor merge de la cumparatorul gentii direct in contul lui Alex, geanta fiind expediata atunci cand plata a fost confirmata.

Daca vreti ca pretul gentii sa mai scada, promovati mai departe aceasta initiativa – pretul scade pe masura ce se strang donatii in cont.

Daca nu va intereseaza de Furli, dar vreti sa ajutati, o puteti face donand orice suma in contul de mai jos. E pentru o cauza buna si cum mai avem de “parcurs” inca vreo 7300 de lei pentru a ajunge la suma de care are nevoie Alex pentru o tricicleta medicala, cu care sa se deplaseze la toate tweet meet-urile:D, ajutorul vostru e much appreciated.

IBAN: RO45INGB0000999901672575
Banca: ING BANK BUCURESTI CENTRALA
Nume: Alexandru Tache
CNP: 1911023450061

In asteptarea weekendului, hugs to all, oameni frumosi:D!

detalii despre cum functioneaza micul nostru joc caritabil gasiti aici. come on people, it’s a good day for raising money:)) multumesc ca ma ajutati sa promovez aceasta initiativa. in cateva minute revin cu mancarea care m-a consacrat. lovely day to all >^..^<

Si a fost ziua mea de nastere. Zi preferata, dintre toate zilele de peste an, pe acelasi loc cu Craciunul si cu aniversarea noastra de x ani de la casatorie (numaratoarea incepe anul asta:).

Ei, si mi-am adus aminte cum, acum cativa ani, de ziua mea, am primit in dar cel mai pretios lucru material: o geanta Furla bej, cu trei buzunare mari si un buzunaras exterior, cu fermoare metalice (criteriu absolut obligatoriu in alegerea unei genti, pentru ca urasc fermoarele de plastic), o geanta dintr-o piele atat de fina, texturata ca o sampanie si intoarsa-moale pe interiorul buzunarului.

N-am purtat-o niciodata, pentru ca mi s-a parut asa, un soi de obiect de cult, menit sa fie admirat de pe raftul sau special din dulapul meu si doar ocazional scos de-acolo pentru o mangaiere si o plimbare prin casa (poate va mai amintiti de doamna cu butucul din Twin Peaks, asa si eu cu geanta). Mi-am tot zis ca o sa vina o zi cand asa un lucru minunat o sa fie pus la folos, o zi in care, imi imaginam eu, o sa populez geanta-muzeu cu cariocile mele Muji, cu Moleskine de trei marimi diferite, cu iPod roz si alte cateva gadgeturi, cu port-card-ul meu cu pisici, de la Clara… cu cate si mai cate.

Acea zi n-a venit niciodata, insa azi stiu ca trebuie sa ma despart de geanta mea Furla bej, fina si speciala ca o creme brulee, ca sa facem o fapta buna pentru cineva drag. Am avut de dimineata o discutie cu ea, i-am zis: “Mai Furli-Burli mai, n-ai vrea si tu sa mai iesi din casa? Ti-o fi ajuns si tie sa fii de atata amar de vreme prizoniera adoratiei mele bolnave. Ce zici, facem asa?” Si ma rog, nu mi-a raspuns, dar s-a unduit asa din pliurile grasute, ceea ce, pentru ochiul meu cunoscator (ca deja avem o relatie speciala), a parut un oftat.

Ce sa ne mai lungim, azi scot la licitatie geanta mea Furla absolut superba, careia pozele de mai sus nu-i fac neaparat cinste, ea fiind mult mai frumoasa in realitate. O sa facem asa: licitatia este pentru Alex, despre care v-am povestit aici si despre care aflati mai multe aici si aici. Alex are nevoie de o tricicleta speciala care costa vreo 3000 de euro si pentru care, pana azi, s-au strans doar 3426 de lei.

Va fi o licitatie pe dos. Incepem de la un pret mare – exact 3426 de lei, si pentru fiecare banut care se strange incepand de-acum in contul lui Alex, eu scad pretul gentii cu o suma identica. Puteti astepta ca pretul sa mai scada, sau o puteti cumpara at any given time. In fiecare zi voi posta aici un comment cu pretul actualizat si, anyway, puteti vedea si voi in widgetul de pe site-ul asta cati bani s-au mai strans.

Castigatorul licitatiei-pe-dos, cel care isi exprima dorinta de a cumpara geanta mea cea frumoasa printr-un comment postat aici (avand grija sa-mi lase o adresa de mail valabila ca sa-l pot contacta), va face o donatie in contul lui Alex, Alex imi va trimite confirmarea de plata si eu o voi impacheta atunci pe Furli-Burli si o voi trimite noului ei proprietar.

The way I see it, daca as fi eu de partea cealalta si mi-as dori acest obiect de pret, mi-as convinge toti prietenii sa doneze o suma oricat de mica in contul lui Alex, asa incat eu sa pot cumpara geanta la un pret cat mai mic:)

Sper sa nu va incrunte aceasta initiativa, n-am mai facut niciodata ceva similar si stiu ca unii din voi s-ar putea simti inselati in asteptarile voastre de la ceea ce se vrea un “all-peachy” blog despre mancare, dar lucrurile nu-s intotdeauna asa simple si, stiti cum se zice, “when life gives you lemons, make lemonade”. Asa si eu, mi-am rascolit creierii si mi-am dat seama ca oricat as dona eu personal pentru tricicleta medicala a lui Alex, nu e nearly enough. Si this is where I need you. Si sper sa mearga. Si stiu ca e criza si who le fouf are nevoie de o geanta Furla foarte scumpa pe praful asta, dar mai stiu ca e plina lumea de oameni cu suflet si ca nu se poate sa nu va conving sa donati, macar putin.

Iertare pentru postul cel lung si le multumesc foarte tare tuturor celor care se vor hotari sa intre in joc.

xoxo

 PS: Geanta a costat la origini in jur de 2000 de lei.

“Imi amintesc cum era acum 31 de ani, eram tineri si ne iubeam si abia asteptam sa vina pe lume acea mica fiinta. Acea mica fiinta care avea sa ne umple inimile de bucurie.”

Asa-mi scria mama pe messenger azi dimineata, si eu citeam si plangeam asa, cu duiosie si dragoste si recunostinta pentru viata minunata pe care mi-a dat-o. Cu dor imens de tata (e prima aniversare fara el), cu amintiri care mi se amesteca de zor in suflet, doar ca sa-mi iasa pe ochi. Cu incredere in 31 si cu incredere in mine. Si cu constiinta existentei mele binecuvantate.

Intr-o alta viata trebuie ca am fost un erou national sau un calugar plin de virtute sau poate am salvat de la pieire multe fiinte vii, ca doar asa se explica iubirea multa care ma inconjoara zi de zi in viata asta.

Multumesc.

suparare mare:( nu o sa aflati cu ocazia asta nici cum a fost la Taverneria La Gigi, nici la Ibrail si nici cum mi-a gatit mie Mazi ca o rasfatata ce ma aflu. vai ce trist:p

Si a fost prima intalnire a clubului de carte:) Mai secreta decat masoneria si totusi mai batatoare la ochi decat circul Orlando, mica noastra intalnire de femei guralive a avut loc pe inserat, dupa treaba. Am ras mult, am povestit despre noi si ne-am imprietenit. Am aflat ca avem o multime de lucruri in comun. S-au format deja doua bisericute: the cooking squad – condusa de Monica, si the booking squad, unde a incaput lejer toata lumea care mai degraba citeste decat gateste. Am ales cartea pentru urmatoarea intalnire, incepem usor, ca sa nu descurajam pe nimeni (si by that I mean me:)), cu Mananca, roaga-te, iubeste. Nu de alta, dar acus vine pe ecrane filmul cu Julia Roberts si Javier Bardem si na, tre’ sa be prepared. Cartea a ales-o Boo, care dealtfel este a very smart reader, fast too, ce mai, I wanna be her when i grow up:D

Pentru ca aveam asa o energie buna, ne-am hotarat sa executam cartea asta in doua saptamani, iar apoi sa tinem intalnirile clubului din luna in luna. Discutam deja de picnicuri si de seminare de gatit pentru amatorii de omleta, si de cate si mai cate idei geniale. Si mai avem si de treaba: cautam sponsor pentru club, in chip de editura sau librarie care sa ne dea de citit.

Cam atat for now, it was a lovely lovely evening de care ma bucur tare mult, revenim cu club news peste doua saptamani si va invit sa cititi odata cu noi, ca sa dezbatem aici in plen si-n varianta electronica pentru cine n-a mai apucat prajitura.

xoxo

Aseara am facut un soi de tapenade. Adicatelea, masline desamburite, tocate marunt, dar nu de tot, nu pasta, amestecate cu patrunjel, busuioc, capere, zeama de lamaie, nitel ulei si piper proaspat macinat. Si cum mancam eu asa, cu strat gros de unt peste paine prajita in cuptor (din lipsa de plita de pus pe aragaz, for the real deal – caci da, painea prajita la prajitorul electric este alta treaba si de regula nu ma satisface deloc), ma gandeam la urmatoarele:

– ce emotii deosebite ma incearca inainte de intalnirea de maine cu clubul de carte, si, going further, ce de mai bucurii mi-a adus intr-un an de zile micul meu proiect personal-gastronomic, asa cum imi place sa-l alint

– ce minunate sunt lucrurile simple, si cum n-as da willingly painea cu unt pe alte bucate, mai alese

– ce fericire e sa te ai bine cu tine si dimineata cand te trezesti, sa zambesti pe dinauntru si sa stii ca orice s-ar intampla, o sa fie ok

– ce amuzant ar fi daca ne-am trai vietile ca si cum ar fi un film artistic, cu trailere si voice-over-uri, keeping things interesting at all times si aratand perfect chiar si in pijamale; cu happy end, asa incat sa nu plece la sfarsitul filmului spectatorii dezamagiti

– cat de mult vai de mine, dar mai ales, cat de putina paine cu masline in viata unora; ce de ne mai plangem de mila uneori, ce grea ni se pare ca e viata, pentru ca asa am fost invatati de mici; ce aiurea ne e sa acceptam ca de fapt viata e ok, noi avand de multe ori o problema

Relevanta acestor cugetari in post-ul de astazi poate va scapa, let’s just say ca simteam nevoia sa share:) Pofta buna de mancare si viata si abia astept sa va povestesc maine cum a fost la clubul de carte!

Sambata trecuta a fost ziua socrului meu, tata de Pufix-the-man si sef de clan. A implinit o varsta venerabila si it makes me wonder daca noi, la aceeasi varsta, o sa fim macar pe jumatate asa de smecheri:) Probably not:p Anyway, un prilej foarte bun sa luam o gura de aer, unde-s dealurile verzi si muntele mai aproape, in frumoasa asezare Cornu, de care voi poate ca v-ati plictisit deja, dar eu o gasesc altfel de fiecare data. Cu exceptia pozelor cu gratarul, care arata mai mult sau mai putin la fel tot timpul, descopar tot felul de dracii si vietati de care ma minunez precum un autocar de copii americani in excursie la tara (oh, the rooster, oh, the bunny:)) Asa si eu: vaaai, o albina.

Ei bine, spre surpriza generala, de data asta n-am facut gratar, ne-a asteptat mama soacra cu pui la capac (foarte tare frate) si am venit si noi cu un tort amandina de la cofetaria Piticot (pe care, by the way, v-o recomand cu caldura, fac treaba tare buna si au tot felul de torturi simpatice, in forma de arici sau mai stiu eu ce alte alea, toate proaspete si grozav de bune).

Brutaria de la Pucheni are o noua copertina galbena, asa ca acum o sa va fie mai usor s-o recunoasteti daca aveti drum pe DN1 spre Ploiesti.

Altfel, totu-i in regula la Cornu. Florile sunt la locul lor…

… pisicile de asemenea.

Si Pufix e un sensibil, in caz ca mai aveati vreun dubiu!

Weekendul asta se-anunta plin, cu un botez, o intalnire cu draga de Zazuza si un pranz la Vulturul duminica, cu review coming your way, ca de cand ma tin sa va povestesc de locul asta. Saptamana viitoare o sa fie subtire cu gatitul, cred ca va fiu meniu general “20 minutes or less”. Va doresc soare si by the way, abia astept inghetata de luni, cu fetele care s-au aratat doritoare:D