Tag: tocana


mâncare de dovlecei cu porc și quinoa

February 13th, 2017 — 5:28pm

Zisă și “tocană-pozată-sub-bec-de-blat-de-bucătărie,-că-lumină-naturală-nu-mai-era-când-am-terminat”, pe scurt, “T.P.S.B.D.B.D.B.C.L.N.N.M.E.C.A.T.”, această chestiune, confecționată din fix ce arăta cel mai comestibil pe rafturile unui Mega mic de cartier într-o după-amiază, este ceea ce i-a smuls mamei din dotare ropote de aplauze (exagerare), lucru care nu se întâmplă ni-cio-da-tă!!! pentru că mamei nu-i place cum gătesc eu, “cu condimente”. Da, cam așa de gustoasă e. Ceva cinstit, la cratiță, să placă la toată lumea. #rezistă bine încălzitului la cuptor, însemnând asta că o faci o dată și mănânci lejer din ea trei zile. Dar să nu mai pierdem vremea, iată pseudo-rețeta, fără cantități așa cum v-am obișnuit de 8 (opt!) ani, a mâncării de vrăjit mame deosebit de exigente.

Niște ceafă de porc se taie în cubulețe bite-size, se condimentează cu sare, piper, paprika, cimbru și ce mai vreți voi în materie de buruieni uscate, apoi se frige iute la tigaie, pe toate părțile ei și cu niște ulei de calitate. Se păstrează la cald. În aceeași tigaie frigem niște ceapă, usturoi tăiat rondele și ardei gras roșu, tăiat grosolan. Nu vrem finețuri, tocături, chestii. Vrem bucăți simțibile în mâncare și două ceasuri mai târziu.

După ce s-au călit lejer legumele, le trasferăm împreună cu carnea într-o cratiță cu pereți înalți. Vărsăm peste ele o conservă de roșii bucăți, cu usturoi (există, e bună), după cum si cca o cutie de passata. Adăugăm extra buruieni. Niște rozmarin am pus eu, ba cred că și ceva busuioc și foarte mult piper, pentru că roșiile fără piper sunt ca peștele fără bicicletă, sau, mă rog, cu. Puțină apă să subțieze sosul și la fiert cu cratița. Foc mic, se știe. Cât să fiarbă? Depinde, practic, de vârsta porcului. Mi-e mi-a luat cca 1h30′, ar mai fi mers, dar m-am foarte plictisit la un moment dat.

Când carnea e moale, adăugăm cuburi de dovlecel, perpelite puțin în tigaie în avans, cu ulei de măsline, cimbru proaspăt și usturoi. Nu vrem să-i fierbem până la epuizare, coaja dovlecelului (da, cu coaja punem cuburile), trebuie să rămână circa verde. În viziunea creatorului ei, eu adică, aceasta este o mâncare de dovlecei, asa ca nu e momentul să vă zgârciți chiar acum. Eu am pus vreo 5.

Ce-am mai pus, tot așa, pe final? Păi am găsit o chestie interesantă, un amestec de orez brun cu quinoa de la Panzani. L-am fiert înainte si am îndesit cu el tocana. De-a gata am înverzit-o cu mărar și pătrunjel, i-am dat niște gust în plus cu sare și piper și asta a fost.

Bun, cu legume, ne-a mers la suflet. Bine v-am regăsit!

4 comments » | every day

pot-au-feu

February 10th, 2014 — 12:53pm

pot-au-feu

In traducere libera, “oala-pe-foc”, acest termen franfouf ascunde, in fapt, o cinstita tocana. In Franta, pot-au-feu e staple dish pentru masa de duminica. Li se trage de la nushce rege, care, zice-se, ar fi decretat ca niciun taran din regatul sau nu are voie sa fie asa de sarac incat sa nu-si permita duminica si anume “poulet au pot”. Intre timp, poulet-ul s-a facut bouef, ca in contemporan, mai des decat cu pui, se face tocana asta din carne de vaca pe osul ei, ba chiar si din coada de bou. Cum eu nu aveam coada de bou, ca mi se intampla des sa nu am, l-am onorat pe ma’ friend Henry Quatre si-am prestat un pot-au-feu ca pe vremea dansului, deci cu poulet.

Cica se ia bucata de carne, ce-o fi ea (eu – piept de pui oshenesc, ca atat am putut), se freaca ea cu niscai sare si piper si se pune deoparte. Intr-o cratita cu unt (amestecat cu o lingura e ulei de gatit), usturoi pisat si cateva vrejuri-ramurici-tulipini(??) de cimbru, se aduce carnea. Intoarsa ea pe toate partile, pana-i aurie toata. Se acopera cu apa fiarta, in ea cu foi de dafin legate frumos in bouquet garni, dimpreuna cu cimbru si, daca este, salvie. Fierbe carnea, sa zic, un ceas. Daca e ruda cu vaca, probabil mai mult, vreo, macar, doua ceasuri. Se spumeaza la nevoie.

Apoi adaugam legumele, intregi sau taiate bucati mari: cartof, morcov, pastarnac, telina, radacina de patrunjel, praz si ceapa. Eu am mai pus conopida, c-asa mi-a venit. Si parca un ardei galben, tot de-aia. As fi pus poate si fenicul, dar n-aveam. Cert e ca la momentul asta, carnea e deja moale. Nu-i gata gata, dar e gata destul. Tocana se completeaza cu apa daca trebuie, se acopera cu capac si se fierbe la foc rabdator si mocnit, pana cand? pana cand e gata, doh! Se scot din supa toate alea, se astern pe platou, se sareaza, se pipereaza si se garnisesc cu patrunjel. Da ma, asa, fierte, nimic altceva. Ei nu chiar nimic, ci maioneza de casa, cu sau fara usturoi. Sau un dijonnaise.

Zeama concentrata se pune la congelator, face o baza excelenta pentru mancare. Nu o sa va vina sa credeti, dar e mai buna caknorr!!! (sarcasm, viata fara tine e pustiu!)

E de duminica, e de familie, e de copii, e simplu, iar pentru ceva fiert si-atat, zic eu ca merita timpul si caloriile.

pot-au-feu

PS: Nu vindeti pielea ursuletului din padure, dati-o gratis.

Comment » | every day

tocana de pui cu chorizo, ardei si cartof dulce

January 17th, 2014 — 12:56pm

tocana de pui cu chorizo, ardei si cartof dulce

Of, bai… Pozele astea facute noaptea in bucatarie sunt spaima poftei de mancare. Si totusi nu pot sa nu va povestesc despre tocana cu chorizo pe care am facut-o intr-o seara saptamana asta in scop de pachet pentru a doua zi, si la care ma gandesc cu profund regret. Regretul ca n-am facut mai multa, adica. Revansa mi-am luat-o cu un pot au feu cat ratia lui Berila, din care am mancat trei zile, toti. Se pare ca zilele astea am o problema de dozaj. In cap, dupa cum si in farfurie.

Revenind la cele lumesti, aveam in frigider niste chorizo, ramas de la ceva board game night cu tapas. Ceva trebuia facut cu el, asa ca intr-o seara zic: ia hai, o tocana slinoasa sa execut, ca sa nu ziceti ca ma iau prea in serios. Ma pun de calesc doua copane de pui  intr-o lingura de ulei de cocos, dimpreuna cu feliile de chorizo si, mai apoi, o ceapa. Cu boia de calitate, cimbru, sare si piper. Un praz, un morcov si un pastarnac. Si-apoi mult ardei rosu. Acoperit totul cu apa, mocnit vreo 20 de minute.

Nu aveam in cap un sfarsit anume pentru tocana asta. Putea sa fie naut, cartof, sau god knows ce. In cele din urma, a fost sa fie cartof dulce. Plus unul normal, asa, la deruta. Am fiert tocana inca vreo 20-25′, pana cand s-a luat carnea de pe os. Inainte de generic, am adaugat o lingura de passata de rosii. Iar in farfurie, mult patrunjel verde, coz I have a fetish;)

tocana de pui cu chorizo, ardei si cartof dulce

Tocana asta e belea, va zic. O puteti face picanta sau dulce. Eu am facut-o dulce (cu praz, cu chorizo dulce, cu sweet potato, fara prea multe miresme), pentru ca eram asa, in the mood for comfort food. Dar nu vad de ce n-ar merge foarte bine si cu chorizo iute, harissa, naut… Presimt un sequel, in asteptarea caruia ma declar satisfacuta temporar si indexez la favorites aceasta nebunie.

Viata mea este si ea o tocana.

PS: Creati-va pe voi, chiar si de la zero.

Comment » | every day, favorites

intre supa si tocana. in orice caz, buna. buna de tot.

April 25th, 2013 — 10:45am

Mai tineti minte megatocana si maicevacamegatocana? Ei bine, astazi v-o prezint pe sora lor, supcana. Sau tocupa. Adica ceva intre supa si tocana. Props to Mishu for coining the words, desi, honestly, honey, nush daca o sa prinda, lumea nu cred ca e pregatita pentru… tocupa(?) Anyway. O minunatie la care m-au instigat acum cateva zile niste cartofi noi (bai nene, chiar, 12 lei kg? srsly?! cata impertinenta!), cu care voiam musai altceva sa fac decat o bine simtita prajeala, bifata cu doar o seara inainte.

Am facut intai o supa de pui foarte concentrata. Apoi am “ras” carnea de pui de pe oasele ei, am pus-o intr-o cratita larga, impreuna cu a bunch of cartofi noi, niste sparanghel, niste ardei rosu, o legatura de ceapa verde taiata grosolan si niste baby carrots. Am acoperit toate astea cu supa fierbinte. Sare, piper proaspat macinat si tzusti in cuptor, la foc molcom asa, cat se se inmoaie toate cele. La final, am adaugat doua linguri de smantana dulce si o mana de patrunjel verde. Toata smecheria e sa nu astepti sa scada zeama, sa nu ingrosi sosul si sa nu folosesti alte spices decat salt&peppa. Pentru ca vrei sa pui cu polonicul, vrei sa mananci cu lingura, vrei ca legumele si carnea sa aiba gustul lor, iar supa – gustul tuturor.

In deja obisnuita alta-ordine-de-idei, ma gandeam ieri, in contextul unei chestiuni pe care a trebuit s-o fac si care mi ti-a luat zona de confort si mi ti-a izbit-o de toti peretii pana cand masuta de cafea nu mai era pe podea, ci pe tavan, si buda nu mai era la stanga, ca la stanga era bucataria, si un omulet mic o freca la mop, dar nu pe jos, ci fix pe mine, si in general, nimic nu mai era la fel… ei in acest haos acceptabil si acceptat, ma gandeam ce m-as face daca brusc, de maine, ar trebui sa ma fac altceva. Sa muncesc, nu ce muncesc azi, ci… nush, ceva complet diferit. Si si si, foarte interesant… Mi-am dat seama ca, in asortimentul potrivit de oameni, nu prea conteaza ce faci.  Mai degraba conteaza cu cine. Este foarte simplu totul cand lucrezi cu oameni foarte misto:) N’est-ce pas?:D

PS: Fiti voi, chiar si in somn. In loc de “Da, dar…”, spuneti “Da”. In loc de nimic, zambiti:)

2 comments » | every day

tocanita instant, pentru lupul din tine

November 9th, 2012 — 5:48pm

La foamea de lup, o tocanita instant, de curcan. Caci, vorba din popor: “si lupul satul, si oaia intreaga”. Carnea o mermeliti in tigaie bine bine, impreuna cu doi ardei grasi verzi, mari, ciopartiti la satar, doua cepe asisderea si doi ardei rosii, iuti din cale-afara. Nu asteptati inmuierea ardeilor, ca n-avem toata viata la dispozitie! Cum e gata carnea, cum azvarliti in schema niste rosii tocate si o mana de masline kalamata. Mai puneti miresme de tot felul (ce vi se lipeste de mana), fleoshcaiti cinci minute si gata. Luati cu paine.

3 comments » | every day

tocana de primavara. mai ceva ca megatocana!

May 31st, 2012 — 1:06pm

Anul trecut am facut pentru prima oara megatocana: http://easypeasy.ro/2011/10/fricassee-de-porc-zis-si-mega-tocana. Am hotarat numaidecat ca e cea mai buna mancare pe care am facut-o vreodata, poate si dintr-o potriveala maxima a dansei cu gusturile mele barbare – stiti, porc, smantana, unt. Ei, si acum cateva seri, am facut ceva ce, vorba din popor, o cam bate la fund. Hai sa zicem asa: megatocana e cea mai tare chestie de mancat toamna/iarna, iar acum avem ceva equally delicious pentru sezonul primavara-vara. De fapt, asa sa-i si ramana numele – “tocana de primavara”. Mai ceva ca megatocana!

Facem asa: intr-un vas de ceramica (eu am unul cu diametrul de 24cm) se pun cartofi noi taiati rondele (ceva mai putin de un kilogram am avut eu), doi morcovi noi, doua cepe verzi, un usturoi verde mare – tot rondele, carnati de casa afumati (eu am luat de la sibieni), doua cani de mazare noua sau din congelator si o legatura de marar tocat marunt. Se acopera cu apa sau supa de legume. Se potriveste de sare (nu multa, pentru ca mararul si carnatii aduc extra-sare) si piper negru proaspat macinat (circa o tona). Se da la cuptor la foc potrivit, cu capac peste. E gata cam in 40′ – 1h, verificati din cand in cand. Cand e cartoful moale, dar nu “imprastiat”, se drege tocana cu smantana dulce (cam 2-3 linguri), si se pun in varful dansei niste creveti roz-prefierti (mai multi asa), direct din congelator. Se amesteca lejer tocana si se lasa inca 5 minute, hai, maxim 10 daca nu s-au “topit” astia micii.

Ca si megatocana, si aceasta mancare trebuie sa aiba zeama la greu, fiind ea undeva intre supa si felul doi. Nu asteptati sa scada lichidul, that’s not the point. In castron se pune cu polonicul si se garniseste cu verdeata proaspata. Ce e misto la ea e ca nu necesita mari preparative, nu se calesc legumele sau carnea, totul e pus deodata. Cartoful nou fierbe repede, deci si aici ia puncte:)

Urmatorul challenge e sa gatesc la doua oale, intr-una megatocana, in alta tocana de primavara. Trebuie neaparat sa-mi dau seama care-i mai buna. Estimez ca ma voi hotari greu, si deosebit de multe degustari vor fi necesare:D

13 comments » | every day, favorites

tocana de porc cu masline verzi

January 17th, 2012 — 1:18pm

Ziua mea incepe la 8. Seara. Cam pe cand se culca Iepurescu, incep si eu sa exist. Si-s obosita de numa. Sunt asa de obosita ca intr-o noapte m-am trezit lac de transpiratie, visasem ca venisera hotii sa ne hacuiasca, urata treaba. M-am impleticit pan’ la baie si cand m-am uitat in WC, o balta de sange. Na, ca mi-au luat gatu’, am zis eu. Dar daca mi-au luat gatul, cum de-s inca aici. Mi-a luat spre un minut sa cuplez si sa-mi dau seama ca “sangele” era un pansament cu betadina aruncat in buda de cu seara. Uitasem sa-l flush si se decolorase acolo, nemernic. Mda. Cam asa.

In rarele ocazii cand se mai face de mancare in casa asta, se atenteaza asupra farfuriilor pe intuneric, cu un obiectiv luminos, dar nu chiar. Rezulta niste poze urateeee, doamne, da’ ce urate sunt. Rezulta si nervii aferenti. Si lehamitea. Si “da’ cine doamne iarta-ma ar vrea sa citeasca despre urateniile astea”. Si uite-asa mai trec niste zile in care nu scriu. Si cand ma intreaba cineva daca suntem ok, nici nu stiu cum sa raspund. Nu, nu suntem ok, suntem mici, nemancati si nevrotici.

Ieri am facut insa o mancare buna tare. Si de-aia de se face singura, tzac pac. Si-am zis ca merita sa share, chiar si-asa, in lipsa pozelor scaldate-n soare. Va trebui sa ma credeti pe cuvant si va trebui sa faceti o data tocana asta de porc, cu paste si masline verzi.

Intr-o tigaie mare se pun la incins in ulei bucatele de carne de porc, o ceapa tocata, doi catei de usturoi si un ardei rosu taiat maruntel. Cu o lingura mare de boia, sare si piper. Se inabuse cu nitica apa clocotita. Se vara in sos maslinele verzi, cimbru, rozmarin si-o foaie de dafin, si se lasa tigaia sa clocoteasca la foc mic. Vreo 10-15 minute. Intre timp se fierb doua cesti de paste scurte. Se scurg de apa si se pun peste porcul cu masline. Intr-o cana se dilueaza 3/4 suc de rosii cu 1/4 vin (alb sau rosu, numa’ sec sa fie). Se varsa tocana intr-un vas de yena (sau o cratita buna de bagat la cuptor), se toarna peste ea sucul de rosii, se mai pluseaza cu condimente dupa gust si se da la cuptor la foc mic, sa mai scada oleaca. Din cand in cand se mai “rascoleste”, ca sa nu se arza pastele cele de deasupra. Se serveste asa, de-a calda, cu patrunjel proaspat.

Si voi? Voi sunteti bine?

12 comments » | every day

fricassee de porc, zis si mega-tocana

October 6th, 2011 — 12:59pm

Iar sunt in sincopa de gatit. Am o energie… din cale afara de nu. Mananc putin, prost si ard intens. Uite-asa, marti seara vine Pufix acas’ cu o punga maro plina cu covridog si covricheese de la Petru – un adevarat festin. Drept care miercuri mananc de dimineata covridog, la pranz covricheese, seara iar covridog. Musc din coca aia incruzita pe tristul crenvusti. Din stomac se aude: alo, doamna cu covrigii, da-te-n… spanac. Este absolut evident ca sunt in depresie gastrica. Asa ca ma duc unde stiu ca pupa si trece. Vom numi aceasta “intoarcerea porcului”. Si vom gati cea mai buna tocana ever.

………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………

Fricassee e o tocana care se face de obicei cu pui, hai, si cu vitel. Eu am facut-o cu porc, din motive lesne de inteles. Ca nu mi-a parut rau, este absolut intuitiv. A fost cea mai cea mancare pe care am pus gura in ultima vreme. Si asta fara sa iau in calcul ultima luna, cand am reusit sa “tai” o ciorba de pui a la grec si sa fac un pui cu smantana in care am uitat sa pun smantana.

Moving on, cea mai buna tocana ever se face asa. Se curata/spala/bastoneaza grosier: un morcov, un pastarnac, o radacina de telina, o ceapa rosie mare, un gogosar. Se pun la calit intr-o lingura de unt si doua de ulei de masline. Cu doua foi de dafin, cimbru, boabe de piper (eu am pus rosu), sare grunjoasa, piper proaspat macinat si ce mirodenii va mai cheama.

Se taie mare vreo trei bucati de ceafa de porc fara os. Se condimenteaza si se arunca in cratita in care s-au calit legumele. Se invart de colo colo toate, pana cand carnea arata gatita pe dinafara. Si-apoi adaugam patru cartofi potriviti, decojiti si intregi, un dovlecel rondele groase, cateva buchetele de conopida si o mana de fasole verde. Acoperim cu apa si aducem la fiert la foc mic, cu capac. Dupa ce s-au fiert bine de tot toate cele, iar zeama a scazut destul (nu de tot, dar nici supa sa nu para), facem sos. Din juma’ de pachet de unt topit la foc foarte mic, in care punem o lingura cu varf de faina, amestecam in prostie cu telul si adaugam smantana dulce – o cutiuta. Dregem sosul cu sare si piper, il inverzim cu o legatura de marar si una de patrunjel, tocate extrafin, si-apoi il varsam peste tocana. Fierbem pana se ingroasa, turnam fierbinte cu polonicul in farfurie adanca si mancam cu paine neagra, cojoasa.

This is what I like to call paturica emotionala: o mancarea zdravana, cinstita, fragranta, de-aia de miroase in toata casa. De incalzit stomacul si de bucurat la suflete. Caci da, gatitul e o forma de terapie, la fel si datul cu mopul.

Nu va sfiiti, incercati fricassee cu porc. Lumea vi se va parea buna de la prima imbucatura. Garantat!

37 comments » | every day, favorites

purcifer, prea-mult-pestele si dupa-amiaza de cosmar

July 27th, 2011 — 10:18am

tocanita de cod cu ananas cod cu zucchini, cartofi si sos de lamaie

Totul a inceput luni, cand Lorelai Victoria Iepu’ Purcifer s-a dat de trei ori peste cap si s-a facut din cale-afara de bazdacoasa. Ca prea fusese cuminte, spre necazul mamelor cu copii colicosi din lumea intreaga, cu tot cu descantecele lor anti-chill. Prea mult se jucase Iepu’ cu manutele, prea multa liniste, prea mult ii placuse sa se dea in leaganele care ne ocupa abuziv sufrageria. “No more, ma’ friends!”, a zis Iepu’, si unde mi ti i-a luat pe parintii ei de-o aripa, si i-a invartit in aer, si i-a izbit de-un perete, si-a ras fara dinti la ei – “Fraierilor!”. Si-a rasu-plansu de numa, pana la asfintit.

Marti – aceeasi poveste. “Decat” o mama mai sleita, cu creierul terci si pungi la ochi. Care printre pizduielile lui Iepu’ cel plictisit (care suna cam ca “hai ma mami, chiar nu inteleg de ce nu poti sa ma tii in brate nonstop, ce este acela wc” – asta ca sa recunoasteti problema cand veti avea de dealuit cu ea), si-a imaginat ca ar trebui sa si gateasca ceva. Asa ca a pus mana pe prima punga care se itea din congelator, si-a dezghetat-o pi tata. Un  kilogram de cod – net!

Suficient de zis ca pe la ora pranzului, in bucatarie mirosea ca la raionul de peste viu-mort de la Metro, ceva… deosebit. Nu se mai putea amana gateala nicio secunda. Mila cerului a facut ca Iepu’ sa adoarma intr-un final vreo 2h, drept care urmatoarele lucruri s-au intamplat.

Am bagat la cuptor mai bine de jumatate din fileurile de cod. La vas de yena, cu sos din zeama de lamaie, ulei de masline, sare, piper si amestec de ierburi provensale de la Nomu.

Pe urma m-am apucat de mancarea numarul doi – o tocana de peste, care a inceput clasic si a sfarsit exotic.

ceapa, cimbru

Am taiat grosier o ceapa mare, pe care am pus-o la calit cu ulei de masline si cimbru. Urmatoarele doua poze sunt doar pentru ca-mi plac, nu ca va tre’ sa vedeti neaparat cum arata ceapa calita…

ceapa calita cu sos de soia

Dap, v-ati prins, este acolo si niste sos de soia, turnat peste ceapa calita, cat sa sfaraie bine!

ceapa calita cu sos de soia

Next, se taie fileurile ramase in bucati zdravene si se pun peste ceapa.

cod cu ceapa calita

As fi putut sa ma opresc aici, dar borcanul cu sos sweet&sour cu extra bucati de ananas (pe care ma hotarasem for some reason sa-l cumpar weekendul trecut, desi nu mai mancasem asa ceva din liceu), m-a impiedicat sa fac asta. Destul ca aveam ceva light & healthy la cuptor, destul am zis! Si-am turnat borcanul de junk peste tocana.

tocanita de cod cu ananas

Ma rog, la sfarsitul celor 2h, lungile, cum imi place mie sa le alint, aveam asa: o tocanita de peste cu sos dulce acrisor si ananas, plus niste orez basmati simplu…

tocanita de peste

… si fileuri de cod la cuptor, in sos de lamaie, cu cartofi fierti cu unt si zucchini pe post de garnitura.

cod la cuptor, cu garnitura de cartofi cu unt si zucchini

Not too shabby pentru o zi asa grea cum fu aia de ieri. E drept ca am si adormit lemne pe la 8, cand a venit Mishu acasa, si nici ca m-am mai trezit pana azi dimineata la 9, in ciuda zbieretelor, a luminilor aprinse si a insistentelor lui Iepu’. Am cazut, fratilor, la datorie. Eram ca-n coma – auzeam tot, dar sub nicio forma nu ma puteam scula. Azi e alta zi, poate mai buna, macar c-am dormit. Hasta la vista, baby!

12 comments » | every day, mommy undercover

reteta easy peasy: tocanita zdravana de iarna, cu ciuperci, bacon si praz

December 8th, 2010 — 9:28am

tocanita cu ciuperci, bacon, praz si mamaliga

Gata cu prosteala, vine iarna oameni buni. Avem nevoie de calorii. De tocana fiarta cu divine mirozne, plasmuire a imaginatiei femeii dezorientate la ceas de seara. Ei, dar sa nu exageram, it wasn’t half bad. Asa:

praz pleurotus

O jumatate de praz, una de ceapa, un catel de usturoi. Astea calite in tigaie, cu ulei de masline si chilli. Pus ciuperci pleurotus peste, taiate in bucati potrivite. Turnat nitica apa si inabusit cu capac vreo zece minute la foc mic, amestecand din cand in cand. 

praz, ceapa, usturoi, chili, ulei de masline + ciuperci

Adaugat cateva frunze de varza chinezeasca taiate fasii, plus o lingurita de chimen. Inabusit din nou, ca mai devreme.

+ varza chinezeasca si chimen + smantana

Dres de sare si piper, potrivit cu o lingura zdravana de smantana si lasat inca un minut pe foc mic de tot. Perpelit niste bacon in tigaie, taiat mamaliga rece in feliute si facut o mica piramida in mijlocul farfuriei. Parasit imaginatia, aruncat tocana si baconul peste mamaliga si mancat cu naduseli picante. Need detox. Nau.

6 comments » | every day

Back to top