tocana de vita, fiarta exagerat de mult
Deci da, m-am convins, slow food – not for me… Adica eu inteleg ca sa take the time and smell the roses, dar o mancare pe care o incepi cu bucataria scaldata in soarele cald al dupa-amiezii si o termini pe intuneric, aprope de miezul noptii, este prea mult pentru mine. Eu sunt mai degraba the stir-fry type, apreciez mancarurile gustoase si pe repede-naninte. Si de unde sa-mi fi venit mie inspiratia pentru acest overcooked dish, daca nu de la preferatii mei (not), francezii. In fine. Acu’ daca am facut-o (si mancat-o), hai sa va povestesc despre ea.
Am inceput cu pregatirea de santier – legume proaspete, curatate si spalate, asteptand cuminti sa le vina randul. Pana la ele insa, am avut de calit in unt bucatile de carne de vita, tavalite inainte prin faina, sarate si piperate. Odata rumenite frumos pe toate partile, le-am scos din tigaie cu o lingura gaurita si le-am lasat sa se odihneasca intr-un castron. In lichidul ramas de pe urma lor, am calit o ceapa mare taiata marunt, impreuna cu niste ardei rosu, maruntit si el, si cu niste cubulete de bacon, mai multe asa. Dupa ce s-a aurit si baconul, am adaugat ciuperci champignon, taiate felii.
Pe urma – ceva tulpini de telina taiate rondele, doi morcovi mari, taiati si ei, si jumatate de sticla de piure de rosii. Pe urma carnea de mai devreme, scufundata in sos, plus un buchetel de miresme – cimbru, dafin, frunze de telina. 500 de ml de apa si cam 1/3 sticla de vin rosu sec si gata, am dat in sfarsit la cuptor mirobolanta tocana.
Bai, si dupa asta, am stat. Si-am stat. Si-am facut o supa. Si-au venit Alex si Ruxi si ne-am luat cu povestile. Si-apoi s-a lasat intunericul. Si-au venit fetele de la clubul de carte. Si-a ajuns pana si Ada intr-un tarziu. Si tocana tot nu s-a facut. Si-am vorbit noi cate-n luna si in stele, si-am mancat bezele si slanina si tort de la Paul, nu neaparat in aceasta ordine. Si-a venit si Pufix de la sala. Si tocana tot n-a fost gata. Si-au plecat fetele, rand pe rand. Si-am pus doua masini de vase, si m-a luat un somn vecin cu coma. Si tocana… oh well, who cares:p Am stins cuptorul, am repauzat-o pe balcon, ca ardea ca soarele la ecuator, si m-am culcat, absolut epuizata. Ca am uitat sa va spun, in tot acest timp, cam din jumate in jumate de ora, scoteam cratita din cuptorul cu foc foarte mic si completam de lichid, sa nu fie foarte scazuta: ba cu vin, ba cu piure de rosii, ba cu apa.
Truth be told: in casa a mirosit extrem de apetisant toata seara. Dar mai bine un Glade ceva, zic:) Anyways, azi dimineata am fiert niste farfalle ca garnitura, nu chair what the doctor ordered for this dish, dar era cea mai rapida optiune. Am mancat tocana la birou, cu patrunjel verde si repede-repede, cu toata ciuda pe procesul indelung de preparare.