Saptamana trecuta, dupa cum stiti, am faultat cu succes mancatoriile de proximitate birou cu doua tentative reusite de pachetel prea bestial si, mai ales, corect depedeve nutritional, dupa cum mi-a iesit la SuperTracker. SuperTracker asta e un tool pe care ni l-au pus la dispozitie oamenii de la cursul de nutritie la care m-am inscris, care-ti traduce tot ce mananci in nutrienti si iti spune unde-s bubele. (In paranteza fie spus, sunt as la planificarea meselor, turns out ca planurile mele sunt foarte corecte, la punerea in practica mai am de lucrat:)) In si mai paranteza fie spus, la curs am aflat, de exemplu, ca degeaba am fost silita toata copilaria sa mananc spanac under the false pretense ca ma paste anemia daca nu; caci da, spanacul are fier, dar are si niste chestiuni care fac ca absorbitia acestui minunat zacamant de fier sa fie extrem de trista). Revenind.

Ziceam ca doua zile mi-am adus de-acasa. Mi-as fi dorit sa fie trei, dar n-am fost in stare. Nu-i nimic, saptamana asta va fi mai bine, am zis eu ieri, pe cand imi faceam constiincioasa meal planul. Si-gur vor fi trei zile in care nu voi manca scarbosenii. Si-apoi patru. Si-apoi cinci. Sclavia snitelului va fi abolita. Eu voi fi tot eu, dar in varianta low-fat. Voi ma veti iubi la fel. Da da da.

Cert este ca azi, la pranz, mancam ceva asa de excelent, incat desi am numai poze cu what appears to be overchewed food, am zis ca nu se poate sa va scutesc, trebuie musai sa va povestesc. Ei, center piece-ul pachetelului de azi este sandvisul cu muschi de porc si sos de rucola cu mustar. In paine integrala cu seminte. Necesita oleaca mai multe preparative decat un clasic sunca-cu-cascaval, dar si recompensa e pe masura. Asadar,

• Se ia un muschiulet de porc tanar si se mermeleste cu ulei de masline, cimbru, usturoi si paprika. Se pune intr-o tava. Se toarna pe langa el vin rosu si nitica apa. Se acopera si se da la cuptor la foc mic, sa se rumeneasca incet. Cand e complet fragezit, se descopera si se lasa sa prinda o frumoasa crusta. Nici prea arsa, nici prea balana. Just right asa. Nu se taie de cald. Se raceste temeinic si se atenteaza asupra lui cu un cutit ascutit abia a doua zi, sau several hours later. Se feliaza subtire, fin, cu precizie de ucigas in serie.
• Baza sandvisului e un sos de rucola si mustar, obtinut inmod suspect, banal, dintr-o cutie de rucola blenduita cu doua lingurite de mustar dulce, nitel ulei de masline si nitica lamaie. Sosul asta asa obtinut, care se poate face lejer cu o seara inainte, se intinde in strat gros pe o felie de paine buna, cu seminte.
• Se acopera painea cu o frageda frunza de salata verde. Se “orneaza” cu felii de muschi de porc rece. Se drege de sare si piper. Se capaceste cu o alta felie de paine, unsa cu minunatul maglavais.

Asta e tot, folks:) Va doresc o saptamana tihnita.

PS: Fiti recunoscatori. Cititi etichetele. Nu scuipati contra vantului.

Pentru ca ieri am mancat iarasidinnouwtf pizza, se reporteaza pe azi burgerii de curcan fara chifla, facuti fix dupa reteta asta – http://easypeasy.ro/2011/04/burgeri-de-curcan. Langa dumnealor, o salata cretzofolina cu morcovi noi si dressing de rucola (o cutie de rucola, zeama de la o lamaie, niste ulei de masline cu busuioc, doua lingurite de mustar de calitate, o manuta de chilli flakes, sare dupa gust – toate astea mostrflocite la blender). Atat, ca am treaba. O zi cu spor s-aveti!

Se duce vara… Dupa soare se cunoaste, ca-i asa… stins, nush cum sa va explic. Dar nu-i nevoie sa va explic, nu-i asa, ca voi stiti bine. E toamna.

Ieri am gatit. O ciorba pe care am reusit s-o tai, o ciulama in care am uitat sa pun smantana dulce, o salata pe care am uitat cu totul s-o fac. Pe urma am plans toata ziua, pesemne ca I’ve lost my cooking mojo, mi-am zis. De unde reiese ca omului necajit, nici bucatele nu-i ies. Mai bine sa mancam o salata. Grasa, grasimoasa, consistenta, cum imi place mie.

Cartofi copti. Raciti. Decojiti. Taiati rondele si asezati frumos pe farfurie. Rucola. Germeni de lucerna. Ceapa verde. Ciuperci crude. Masline. Ulei, otet, sare, piper. Ansoa. Ou fiert. Sos de hrean. Greu de gresit.

Of.

Uneori, da’ nu mereu, da’ din ce in ce mai des in ultima vreme, ma gandesc cum ar fi daca as pleca. Asa, cu ce-am pe mine. Cu blugii mei marimea 31 pe care mi i-am cumparat imediat dupa ce-am nascut si care acum atarna sleampat pe fundul slabit (dar pe care refuz sa-i inlocuiesc, deoarece imi place sentimentul ca in sfarsit o haina mi-e mare), cu iPodul meu roz insurubat bine in ureche (din care canta onandonandonandon Florence + The Machine – god, I love her I love her I love her), cu ma’ new baby laptop (yep, got me a new one, all pretty si shiny si complet nestricat) si poate cu kindle-ul meu pe care ma prefac ca citesc chestii elevate (cand, de fapt, abia astept sa mai rad inca un roman usurel de Sophie Kinsella). Asa. Cu toate astea as pleca, as lua un rucsac de mancare (snitele, oua fierte, paine si ardei gras), si p-aci ti-e drumul. Unde m-as duce? Pai… unde e liniste. Unde e liniste?

Nu plec, insa. Logic. Pentru ca, desi mi-e din cale afara de dor de viata aia, stiti voi, nu ma mai pot dezlipi de asta de-acum, nici cu gandul, nici macar o clipa. Sunt, vorba ‘ceea, cu posteriorul in doua luntre. Ma transform. Si transformarile dor. Se duc zilele, se duc kilogramele, se duce pielea cea veche. Numaidecat am sa ma fac fluture. Numaidecat n-am sa mai fiu larva.

Azi asa.

Mi-am facut o salata. Ceva usor, de facut, de mancat, de “ars”. Rucola si mix de salata de-aia la punga, stropite cu un amestec de ulei si otet balsamic, emulsionat bine. Peste care niste germeni de lucerna (foarte sanatosi germenii astia, incercati, au la Billa de exemplu). Peste care niste branza de capra. Si masline. Si niste felii subtiri de muschi de vitel de care-am facut in weekend la cuptor, o bunatate! Sare, piper. Pofta.

Dupa ce ieri era sa mor, da e-fec-tiv sa mor de stres (deoarece there is only so much baby shit I can take, si nu, nu ma refer la ce ascunde pampersu’, ci la purciferismele domnisoarei Iepu’ Purcifer Purcifelina, care a zbierat si m-a chinuit de numa numa, de mi-ar fi pleznit o vena-n cap de n-as fi mers  mai tarziu la sala sa blow off steam – cu aceasta ocazie, dati-mi voie sa reiterez CAT DE IMPORTANT ESTE SPORTUL in viata unui om, dar mai ales a unei femei, dar mai ales a unei femei care a nascut, dar mai ales a mea)… asa, deci ziceam, dupa aceasta zi de cosmar, uite ca se-arata soarele si pe strada mea. Este lesne vizibil cand am o zi buna, deoarece am timp sa ma dedic activitatilor inutile, dar incadrabile cu succes in categoria “aww, ce draguuutz!”.

Asadar, am pentru voi ceva foaaarte dragutz, care nu este porc. Este o salata de avocado taiat cubulete, ardei gras colorat si un dressing absolut minunat, pe care l-am facut pentru ca mi se cam ofilise rucola si pe care am de gand sa-l am de-acum mereu in frigider, pentru cand o sa mai vreau eu sa mananc salata (nu radeti ca va pleznesc!). Am infundat robotul pana la refuz cu rucola, patrunjel, frunze de busuioc proaspat, mustar, ulei de masline, zeama de lamaie si sare. Am biltzuit pana a iesit o pasta verde scarboasa, cu aspect de goo, insa deosebit de indispensabila. Transforma orice salata in ceva nu doar comestibil, ci si bun la gust. 

Pasta asta verde s-a mufat excelent pe salata mea de avocado. Ei, si acum, surpriza emisiunii: luati voi o lamaie, taiati-o in jumatate, storceti-o pe storcator manual in asa fel incat sa se duca miezul dinauntru, decupati-i fundul asa incat sa sada bine pe el si umpleti-o cu salata de avocado.

Puneti deasupra niste bucati de hering marinat sau de anchovis si asezonati cu (Monica, asta-i pentru tine:)) fresh piper. Lovely posh party snack, eu asa zic. Se da peste cap precum shot-ul de tequila.

V-am zis ce de mi-a placut ziua de azi? V-am zis sa va duceti la sala? My work here is done:D Enjoy!

Ne revenim incet dupa sarbatori, vaslind printre deadline-uri stresante cu mancare care se face singura.