De cand am fost acum doua saptamani la Chez Marie si a mancat Bursucu chilli con carne, m-a izbit o pofta groaznica sa-i dau o replica home made. Sa ne-ntelegem, n-ar fi prima oara cand fac asta, reteta o stiu de la tata, care-mi facea chilli con carne inca de pe vremea cand ambitiile mele bucataresti se rezumau la unsul painii cu unt. Dar nu mai  facusem de mult, asa ca aseara m-am bucurat de chilli con carne as if it were my first. Si a fost iarasi una din acele dati cand mi-a parut rau ca nu pot sa postez  pe blog miresmele mancarii bune de pe foc, asa de tare ni s-au imbatat simturile de la oala fermecata.

Pai mai intai mi-am adunat gramajoare diverse ingrediente: o lingurita cu varf de chilli, o lingura de boia dulce, o lingurita de chimen rasnit, o ceapa rosie si un ardei la fel, plus cativa catei de usturoi. Am pus la calit in tigaia cu doua linguri de ulei de masline ceapa rosie tocata marunt. Dupa un minut or so am adaugat usturoiul, mirodeniile si ardeiul rosu, amestecand cu zel.

Apoi – jumatate de kil de carne de vita tocata, ceva supliment de chimen, fara sa-l mai rasnesc, nitica sare grunjoasa si piper. Carnea trebuie “despartita” asa in clustere mici, sa nu fie ditai chunk-urile. Si-apoi trebuie intoarsa pe toate fetele ca sa se maroneasca lejer. La foc suficient de mare cat sa nu lase zeama si sa se inabuse, ci mai degraba sa se perpeleasca. Odata obtinut efectul asta, adaugam o conserva de rosii tocate, o cana de apa fiarta sau supa si niste extra suc de rosii. Dam focul mic, mai dregem de sare si piper, mai scapam niste oregano si o lingurita de zahar brun si lasam la fiert, intai cu capac. Peste vreo 20  de minute dam capacul la o parte si iar suplimentam cu mirodenii dupa gust. For extra flavor eu am pus si o bucatica mica de bat de scortisoara, pe care l-am lasat sa fiarba cu mancarea vreo doua minute or so. Apoi l-am dat la o parte.

Odata carnea moale si aromele foarte bogate, am adaugat la mancarea noastra o conserva de fasole boabe rosie, bine scursa de zeama. Plus ceva patrunjel verde, care nush daca e musai de pus in chilli, dar mie imi place patrunjel in orice. Am stins focul si-am lasat mancarea in cratita, sa stea. E foarte important. Chilli con carne e mancare de-aia care e cu atat mai buna cu cat sta mai mult, ca sa se lase bine toate aromele si sa se blend in toate gusturile. Ar fi fost ideal sa asteptam pana a doua zi, dar, desigur, nu s-a putut. Am mancat chilli con carne peste vreo juma de ora asa, cu smantana pe deasupra si cu orez fiert. Azi avem la birou supliment, abia astept sa give it a second go, de data asta cu paine buna de casa. Enjoy!

Sunt plumpy. Nu ma mai incap blugii skinny decat asa, circa pana peste genunchi. Scartaie patul sub mine, se crapa parchetul sub greutatea pasilor mei de elefanta. Plus ca I have a new found love for sugar, care mi-e straina si inconfortabila. What to do, what to do? Pai ce altceva decat sa navigam extrem in directia opusa, a mancatului asa de sanatos ca ne doare. Not to panic, situatia e temporara si sub control. De fapt, mai degraba doresc sa va impartasesc din tainele eficientei culinare maxime, de care am dat dovada in ultimele zile transformand niste resturi intr-o cina foarte buna.

Asa. Pai mai intai de toate, am facut intr-o seara niste somon la cuptor (uns cu ulei de masline si zeama de lamaie si stropit nitel pentru gust cu foarte putin sos teriyaki). Alaturi am mermelit rapid niste morcovi sote – adica morcovi taiati rondele, tavaliti in tigaie cu putin ulei de masline, sare, piper si cimbru, stinsa povestea cu o cescuta de apa, inabusit totul pana se inmoaie morcovii, apoi garnisit cu unt si suc de lamaie proaspat stors. Ca-mi ramasese gandul la sote de morcovi inca de saptamana trecuta, cand am fost la ziua lui Boo la Chez Marie si si-a luat ea niste baby carrots foarte foarte buni, garnitura la o dorada equally delicious. Dar sa ne intoarcem la oile noastre. Dupa morcovi sote si somon, am aburit niste broccoli in completarea mancarii noastre exagerat de sanatoase, pe care doar un minut l-am agitat apoi in tigai cu putin ulei de susan si seminte de asemenea.

It doesn’t get more diet than this, adica singurul lucru care separa aceasta mancare de ceva ce s-ar putea manca la spital este folosirea untului in sote, in rest, e sanatate curata, omega 3, stiti voi.

Evident ca, nefiind porc, ne-au mai ramas si pe a doua zi resturi. Pe care cu maiestrie deosebita le-am transformat in cina numarul doi: risotto cu somon si creveti.

Nu aveam orez de risotto in casa, ci doar de-ala salbatic. Asa ca asta am folosit, nu-i bai. Am aurit o cana de salbaticiune in tigaie, cu putin ulei de masline, pana a devenit, cum zice la carte, translucid. Si-apoi am stins cu apa (ca mi-era lene sa fac supa si n-aveam chef de vin), am lasat sa fiarba inabusit pana a absorbit tot lichidul. Si tot asa, you know the drill. At some point, am turnat peste orez o conserva mica de mazare, cu zeama ei cu tot. Plus morcovii din sote-ul de la cealalta cina si niste resturi de broccoli. Plus sare si piper foarte mult. Si niste oregano.

Si-apoi, when almost done, am pus somonul gatit in prealabil si taiat bucatele, niste patrunjel verde tocat, o mana de creveti prefierti si niste unt. Am amestecat bine, am asezonat cu alea alea condimente si la coada i-am tras si niste parmezan ras. Concluzia: am mancat bun, sanatos, n-am aruncat nimic, all is well in the universe.

PS: You can tell ca ma simt mai bine, nu?;)

“Cutu cutu nagrivei, mamaliga daca vrei” – cam asta-i motto-ul nostru din ultima vreme, pentru fiecare duminica. Ce sa mai mancam cu mamaliga aia foarte buna pe care o face Pufix din malai de la DM. Pai sa fie pui cu smantana. Cu bucatile de carne fierte in supa si perpelite in unt. Cu ciupercile taiate subtire, calite si ele in zeama si untul ramase de la pui. Cu sos gros de smantana – si dulce, si acra, turnate peste o baza dintr-o lingurita de faina calita si ea tot in unt. Mestecat vartos cu telul pana se ingroasa, asezonat cu marar proaspat si piper. Si amestecat cu carnea si ciupercile de mai devreme, cat sa clocoteasca in oala cateva minute.

La sfarsit, specialitatea casei – mamaliga insorita, executata de Pufix dupa o reteta straveche, pe care nu pot sa v-o zic, coz then I’d have to kill you:p Happy pui, ca sa fim in ton cu reclama (doamne, ce tampenie!).

Somn proaspat de Dunare (de la Calarasi), tavalit prin malai, prajit si sarat. Mujdei cu rosii si patrunjel. Mamaliga. Mare smecherie! Now, back to work:D

 Pranzul la birou e a real challenge atunci cand:

– e 10 seara the day before si n-am inca nici cea mai vaga idee ce mancam maine; lene – somn, lene – somn…
– biroul meu e inconveninetly far fata de bucatarie, ceea ce ma face sa-mi doresc sa mananc pe tastatura ceva ce nu necesita incalzire la microunde
– am trecut de la senzatia constanta de prea gol din primul trimestru de pregnancy la un prea plin epuizant si silnic, nimic nu-mi place, nu poftesc la nimic

Bun. Mancarea de azi adreseaza macar partial aceste issues, asa ca ma declar si eu partial happy. 

Avem cous cous (cate o cescuta pentru fiecare portie), inabusit cu twice as much boiling water, sarat, piperat, uns cu nitel ulei de masline, presarat cu susan negru lightly toasted si stropit cu otet de orez (rice vinegar), de-ala de se foloseste la orezul de sushi. Avem dovlecel taiat cuburi si perpelit  in tigaie cu nomu si sare de mare. Avem macrou afumat. Si avem toate astea impreuna, garnisite cu bean sprouts din borcan (de la raftul de “exotisme” din Mega Image) si stropite cu sos de soia. Daca era de mancat acasa si daca Pufix nu era avers la asta, as fi pus si niste ceapa verde taiata mare si intoarsa pe toate partile in tigaie doar cateva secunde, ca sa release all its lovely flavour.

‘Nyways, asta-i pranzul de astazi, de servit cu ardei copt on the side. Enjoy!

Ne-a ramas de la masa de sambata o jumatate de piept de pui mare, bun si fraged cum numai la vasul roman iese. Uns cu ulei de masline, boia, usturoi si cimbru. Dar asta-i alta poveste.

Si cum nimic nu se arunca, totul se “transforma”, am luat frumusel niste chifle bune cu mac, le-am taiat in doua, le-am “tapetat” cu salata de telina cu morcov, mar si maioneza de casa (preparata doar din galbenus de ou fiert, ca asa zice la “teh pregnancy bibul”), am piperat abundent zisa salata, am adaugat felii subtiri de piept de pui rece si doua-trei frunze de spanac si gata pranzul pentru astazi. Alaturi avem o salatica de baby spinach frecat cu otet balsamic si sare grunjoasa, ornat cu rosii cherry si cubulete de cheddar. Happy Monday la toata lumea:D

E o zi care inspira mai degraba la supa aburinda decat la salata rece, dar acu’ ce sa facem, daca de asta am avut chef… Pai e simplu: fierbem pastele (scurte) al dente, in apa cu sare. Le balacim in apa rece cand sunt gata, ca sa se desparta frumos. Apoi le toss and turn cu niste ulei de masline, o lingura de pesto, sare si piper. Salata in sine nu se amesteca, asa ca make sure ca pastele sunt drese de condimente si toate cele inainte sa puneti restul ingredientelor, zise si “ce-aveti prin frigider”. De-aici incolo combinatiile sunt infinite. Eu am pus asa: rosii cherry taiate jumatati, o “galusca” de mozzarella in zer (evident, zerul se scurge inainte si branza se taie bucatele mai mici), frunze de valeriana, masline kalamata, muguri de pin prajiti lejer in prealabil, un ou taiat sferturi si 2-3 file-uri de ansoa. As fi vrut sa pun si ardei gras, dar am uitat. La final, sare, piper si gata. O salata numai buna de impachetat pentru un pranz sanatos la birou.

Urmeaza un weekend cu musafir de vaza, pentru care vom gati (sper) un pranz delicios, plus una duminica de facut placinte multe cu mama, sa miroasa frumos in casa si sa zburde nugget de fericire pe dinauntru:)) S-aveti doua zile calde si aromate!

In casa santier si caldura mare. Afara, well, la fel, cel putin partea cu caldura. La birou – treaba ca la balamuc. What to eat, what to eat? Pai in principiu chestii simple, care nu necesita preparare termica indelungata si nici un mare chef la realizare, eu neavand.

De exemplu, o idee foarte buna e conopida la aburi, cu un sos light de iaurt si curry. Preparat in doua minute pe foc foarte mic, exact din aceste doua lucruri – iaurt si curry. Noi am mancat-o si ca garnitura pentru un sandwich cu gratar de vita in paine neagra, dar si ca snack la birou a doua zi, asa goala, doar cu sare si piper.

Vai, abia astept sa vina weekendul de dupa weekendul viitor, cand hopefully ne-om fi linistit si noi cu toate cele.

Am trait toata copilaria cu o aversiune maxima fata de bors. Nu sufeream ciorbele acre. In vacantele lungi petrecute la buni de la Arad, eram multumita sa scap de ele pentru ca acolo se manca doar supa buna, dulce, si daca se vroia acreala, se foloseau smantana sau zeama de varza, in niciun caz borsul. In ultimii ani am invatat sa il accept in viata mea, cu moderatie si insotit de mult, cat mai mult leustean. Eu una tot supe fac acasa, dar nu ma dau in laturi cand face mama cate-o ciorba de-aia… adevarata.

Duminica ne-am luat portia de ciorba de la mama, una simpla din zarzavauri (morcov, pastarnac, telina), cu copane de pui fierte separat, fidea, rosii, bors si verdeata. Asa, ca tips, o singura treaba: puneti fideaua chiar la sfarsit si n-o lasati sa fiarba cat ar trebui, ci mai putin, pentru ca altfel se cocoloseste si sa pilafeste in ciorba fierbinte, nemaifiind buna de nimic. Enjoy! 

Sunt sechestrata in propria bucatarie. Si nu in a good, food-blogger-heaven way. De cand avem muncitori in casa si pe jos un strat gros de moloz pe care-l simt in dinti, m-am refugiat in mica mea oaza de liniste – bucataria. In teorie cu timp de gatit, in practica – fara aplecare. Mi se pare murdar tot ce bag in gura (‘tz ‘tz), plus ca aventura esecului meu dslr-ist e departe de a se fi incheiat. Asa ca decat sa fac mancare murdara si poze proaste, mananc mai bine pachetel de la mama (sarmale in foi de vitza) si “zac” online ca un lurker trist. Altfel – zen, ceea ce va doresc si voua. Poate diseara gatim ceva.