Tag: piatra soimului


estivale

July 17th, 2013 — 2:14pm

estivale

Mama mama mama cum e vara asta! O centrifuga in care eu eram “rufele”. O panarama emotionala sus-jos! Creieri adunati cu spaclul de pe perete, ba din cauza de fericiri explodate, ba pe motiv de bube-n feng shui… Nu stiu cum se vede de unde stati, dar de-aici e cam extrem. Fereasca sfantu’ sa ma intrebe careva “si tu ce-ai mai facut”, ca numaidecat scriu o punga de seminte de floarea soarelui. Pe care nu aveti decat sa le mestecati cum vin. Numai cojile sa le scuipati, va rog. Matur eu cand ati terminat.

instagrame cu Bubu

  1. Restaurant-hotel Cumpatu’. Chelner serios, de moda veche, o idee mai impaiat decat animalele impaiate de pe pereti. Cativa clienti, si ei din acelasi film cu domnu’. Ei, la un moment dat, in linistea tulburata doar de clinchetul tacamurilor in farfurii, se aude distinct-infernal: “maaaamaaaaa, am facut caaaaachiiii, schimba-ma mama, schimba-ma de caaaachiiii, sssi ulsii fac cachi la olissa lor, cachi cachi cachi!”. Mda, fix ce-si doreste omul sa auda in timp ce mananca.
  2. La copac. “Copacule, aszuta-ma! Aszuta-ma sa-i gasesc pe palintii mei… Nu ssstiu unde sunt. Aszuta-ma, copacule!”
  3. Doctorita Plushica. “Deschide gula, tati […] Ooo, dinssissoii nu se simt plea bine.”

descoperiri

  1. Societatea exuberanta a femeilor care s-au indragostit de Alina Nedelea la indemnul Simonei Tache, pe care deja o iubeau.

    Am citit Soseaua Catelu 42 intr-o zi jumate, la munte, pe telefon, which I hate. Pentru ca Tache mi-a facut vraji, iar Nedelea le-a continuat. Fantastic, dom’le! Must read. De cand a scris Simona despre treaba asta, s-a epuizat stocul fizic de pe elefant.ro, adica masura succesului unei carti in Romania. O mai gasiti in format electronic si pe hartie la editura All. Daca nu v-o placea, sa-mi ziceti mie Catelu. Sau Simonei, ca ea a-nceput:p

  2. Oja Dior 643 Diablotine. Doamne, cum e! I love you, Dior!
  3. Vila Piatra Soimului. Nu hotelul, ca pe ala il stiu de cand era mic, ci vila de langa, aia cu apartamente. Best ma, best! Pentru mers cu copilul mai ales, e rai pe pamant. Am stat intr-un apartament nou nout, curat bec, doua dormitoare + living, echipat cu tot ce trebuie si foarte affordable. Ai parc mare langa, locuri de joaca, paine si prajituri de casa, niste oameni, aceiasi de ani de zile, de-aia buni de pus la rana, a caror misiune in viata pare, la modul sincer, a fi aceea de a te face pe tine sa te simti bine. Merg la ei de cand in locul frumosului parc de acum era un mare teren viran. Si nu pot sa nu-i felicit si pe aceasta cale pentru ce-au facut acolo, pentru ca-s luminosi si curati si respectuosi fata de clientii care le calca an de an pragul. Bravo mai, bravo, zau!

scrisori

  1. Un review lacrimogen pe tripadvisor.com 
  2. Un tratat de conduita alimentara la plaja, pe avonconnects.com.ro
  3. Niste vorbe din tort, via cookiejar.ro. “Sometimes I believe as many as six impossible things before breakfast.”

later edit: valeu, am uitat mancarea

  1. Burgeri gourmet la Simbio. Numai pana la sfarsitul saptamanii ii mai gasiti.
  2. Rib eye de Polonia la Marriott Steakhouse. Bun! Sau scump? Nu ma hotarasc:)) [mentiune speciala pentru dip-ul de spanac si anghinare]
  3. Gulas de vita cu cuscus si papricas de pui cu galuste, la Restaurant Unguresc Alex, Sinaia. Merita benzina.
  4. Supa de mazare, spaghete cu creveti si biancomangiare cu zmeura, la Cucina Sofia – Hotel International Sinaia.
  5. Fondue de ciocolata, la Kuib. Tot in Sinaia, adica.

Si? Ce mai faceti voi?

6 comments » | life, mommy undercover, off topic

vacanta noastra romaneasca (1)

September 6th, 2012 — 11:59am

Una lume viseaza la vacante in Bali, Dominicana sau Tenerife. Eu…, cum sa va zic…, as fi mers si la Tecuci, asa de flamanda de timpul nostru in doi eram. Am mers pana la urma in Romania noastra, la Sinaia. Si, mirare, a fost freaking great:D Urmeaza o ambitioasa pledoarie. Mi-am propus sa va conving ca merita sa vacantionati la Sinaia chiar inainte de a va lasa dintii in pahar pe noptiera seara la culcare. Deci, da.

unde dormim la Sinaia

In ultimii ani, cam de fiecare data cand ne-au ajuns truditele oase in frumoasa statiune de pe Valea Prahovei, ne-am cazat la Piatra Soimului. Ne place mult aici. Ca-i liniste si pace (hotelul e pe varianta, spre Cumpatu, nitel mai sus de casa memoriala George Enescu). Ca au parcare. Ca au parc de vis, adica asa:

Ca au trei locuri de joaca pentru copii – doua outdoor si unul indoor. Plus o gramada de props pentru vacanta avec le plod – scaune de masa, culori, ateliere de joaca si creatie, disponibilitate sa pregateasca mancare speciala pentru boraci, patut de copil la cerere… de-astea. Ca la restaurantul hotelului, pe numele lui Kuib, au terasa faina tare si se mananca bun bun (musai friptura de vaca pe roca vulcanica si fondue de ciocolata!). Anyways, foarte frumos la Piatra Soimului, motiv pentru care am si fost anul asta o tura cu Iepurs.

Ei, dar de data asta, aveau domnul si doamna N. un plan a la “rasfatzu’ ursuletzului”, ce musai era sa includa piscina, sala, masaj, fitze si mai ales figuri. Drept care doamna N. a studiat intensiv ofertele de Sinaia, ba chiar a facut si sondarea opiniei publice pe fb, incercand sa se decida intre doua unitati de cazare, adica asta sau asta. Cum se parea ca nu exista diferente semnificative intre unul hotel si altul hotel, am ales hotelul care avea oferta 3 nopti + 1 gratis. Am plecat duminica dimineata, ca sa evitam buluceala de vineri/sambata. Un plan foarte inteligent.

Pai si-am ajuns la New Montana. Si-am lasat ZumZum in parcare. Si ne-am descarcat valizele proaspat cumparate de la OMV (cu puncte).  Si-am vazut un lung sir de scari si no rampa. Si uite-asa a inceput luna noastra de miere numarul doi, cu rasfatz cu carca. Noroc ca pensia este departe, iar noi avem antrenamentul zilnic al manevrarii unui bagaj adorabil de 11 kile. Deci s-ar zice ca suntem obisnuiti.

Foarte pe scurt despre New Montana: hotel renovat anul trecut. Lobby frumos. Personal friendly. Camera de nefumatori la un etaj superior (caci pe etajul de fumatori pute din lift). Balcon ok daca nu ai vecini, ca daca ai vecini, se dovedeste ca a sta in chiloti si a-ti face unghiile cu oja rosie este o idee la fel de proasta ca flashing people cu “n-am nimic pe sub tricou” intr-o intersectie ultra-aglomerata. Revenind. Hotel curat, de trei stelute indulgente, doar ca ei zic ca-i de patru. Un halat si doua cordoane ne asteptau pe noi in camera, motiv de mare halimai si sursa a multiple glume interne over the days to come.

Bai, deci cum sa va zic. Este ok la New Montana, dar nu simti deloc ca te rasfetzi. Nu simti ca, daca tot n-ai mai avut o vacanta in doi din 2009 or so, esti, in general, varza cu carne si la mijloc carne si te agati cu disperare de cele 5 (cinci!) zile (sans plod!) la Sinaia, daca ai vrea sa zburzi prin patul imens si imaculat, sa te freci ghebos cu gel de dus complimentar – fara parabeni!, sa-ti curga in cap de la dus numai apa, nu si calcar si, in general, sa nu iti pui nicio secunda problema ca pe mocheta aia obeza a calcat in prealabil o gheata cu talpa dungata (marimea 44)… ei bine, nu simti ca daca toate astea sunt pe “to do” listul tau, hotelul detinut de ONT Carpati este za right one for you. Ce simti este ca esti in Bulgaria, unde asteptarile sunt supradimensionate si cumva, desi nu e scump, tot platesti mai mult decat face.

Ei da, cu aceasta stare de spirit am pasit in aventura noastra de cuplu tanar la Sinaia. Ce-a urmat e din categoria femeia… cur sucit (vorba bunica-mii). Sa vedeti.

In prima seara ne-am dus sa mancam la http://www.restaurant-tirol.ro/restaurant-tirol-sinaia, despre care auziseram lucruri bune. Bune si cu carne. In caz ca nu stitati, asta-i unul din restaurantele hotelului International din Sinaia, ala mare din curba, landmark de statiune de-a dreptul. Bai, si de cand am pasit in holul frumosului hotel, s-a facut lumina-n sat. Mishu a zis foarte frumos si bine, cu un cuvant: Pufiii, e plushy! O-hoho, si inca ce fel! Zici ca intraseram intr-o antifonare perfecta, o galushca mare si luxoasa, plutind deasupra realitatii cu ceva munte, ceva brazi, ceva melteni si ceva morman de peturi si ambalaje goale de Joe cu cacao.

Tare misto! Tare tare! Also renovat in 2011, acest hotel care era, inteleg, foarte urat si urat mirositor inainte, a renascut fantastic din propriul mucegai, aratand azi ca si cand doar facilitatile imperfecte il mai despart de perfectiunea celor cinci stele (avand el patru).

Am cerut sa vedem si noi o camera. Sa vedem ce pierdem. Un domn amabil de la receptie ne-a condus in seara aia prin camere, junior suit-uri si apartamente de-alea nesi, cu jacuzzi si pista de bicicleta indoor, cum ar veni. Tot drumul inapoi spre Montana n-am facut decat sa batem apa in piua despre “aoleo, maica, da’ ce fain e, ai vazut? da? da’ nu-i asa ca e bestial?”. Desigur ca in dimineata zilei de luni, ziua doi de vacanta, ne-am carat valizele in jos pe scarile sus mentionate, si-am ajuns in paradisul hotelier la numai 77 de euro pe noapte. Un pret bun. Sunt absolut sigura de asta. Ce vedeti pe site, aia e.

[Si acum pentru tine, mai Hotel International Sinaia, ai lav iu! Esti frumos mai, frumos-plushat-plushenko! Mi-ai facut urmatoarele zile de vacanta cam vis. Si cand am plecat cu papucii tai, ca o ghertoaica, m-am consolat cu gandul ca ti-am lasat o cola extra in minibar si un smiley hand made pe formularul de feedback. Inchid paranteza]

de ce ne-a placut la Hotel International

deoarece:

foto: http://www.facebook.com/photo.php?fbid=318319958220185&set=a.318319154886932.93381.304358092949705&type=3&theater

  • totul e nou-noutz. de la obiectele sanitare din baie, la mocheta si tapet. nu o pata, o rugina, o mizerie, o ponoseala. none of the above.
  • baia cu dush e heavenly, stropitoare din tavan, cosmeticale bio cu miros de struguri si rozmarin, doua halate (you learn to appreciate that:))… da. minus hartia igienica, ce nu e de trei file:))
  • camerele de la etajele superioare cu vedere pe spate sunt cele mai faine. vezi munte, e mai liniste si te scalda soarele de toamna la varii momente ale zilei.
  • balconul cu podea de faux lemn e foarte cumva, your own porch la jde metri inaltime. am petrecut niste dimineti minunate acolo.
  • mobilierul e lux fara kitsch, incredibil! peretii sunt tapetati si imbracati in lemn de culoarea castanei. totul e foarte cald si cozy.
  • ai tea & coffee facilities in camera – cana de fiert apa e shiny si necalcaroasa, in schimb cafeaua este ness, iar ceaiul e Fares verde. pacat.
  • ai birou in camera. iubesc camerele de hotel cu birou. pe care il folosesc de fiecare data, mainly ca sa abuzez de the branded stationery:))
  • patul este pur si simplu perfect. perfect, pernos si imaculat.
  • mocheta e babana si nealterata.
  • sistemul de climatizare e foarte misto – ai statie de comanda cu touch, de unde poti sa-ti reglezi temperatura dorita.
  • lifturile sunt noi si grozav de silentioase.
  • lobby-ul e imens, poseda scara de-aia sucita ca-n filme, cu candelabru opulent si bar de zi si noapte, cu cafea buna si fotolii in care te pierzi anonim. cu flori naturale: tuberoze si hortensii.
  • la zona spa cu piscina, o minuscula sala de fitness, sauna, masaj, jacuzzi si beauty salon au acces numai oaspetii hotelului. mi s-a parut o idee foarte buna, pentru ca piscina, desi foarte curata si foarte foarte dragutza mai, cu tavan de sticla (care iarna cred ca-i de vis) si picturi pe pereti, e totusi prea mica. noroc ca am fost cam singurii utilizatori pe toata durata sederii.
  • hotelul are trei restaurante: unul cu specific italian – http://www.cucinasofia.ro, unul tirolez de care v-am zis deja si unul unde se serveste bufet dimineata. am mancat cu placere la toate, de mai multe ori. o sa va povestesc in detaliu la postul cu mancare ce va sa vina.
  • mic-dejunul e bogat si gustos, a bit on the heavy side insa: carnati, oua in fel si chip, rosti cu legume, peste afumat, icre, branzeturi, mezeluri, salate, prajituri de casa (multe, bune!), dulceturi tot de casa, dar si iaurt (care nu este Danone, ca la Marriott:p), cereale si niscaiva fructe anemice si necuratate (asta nu bun!)

Si acum, special, despre personalul hotelului International Sinaia:

Nu credeam, zau, ca se poate asa serviciu bun in Romania. Poate a ajutat ca hotelul era aproape gol. Poate ca oamenii astia nu-s asa de obicei. Dar asa au fost acum. Asa adica monstruos de amabili si ospitalieri. Si nescarbosi, nescarbosi deloc. De parca nu era o magaoaie de hotel cu 450 de camere, ci o mica pensiune a lor. De parca ar fi contat pentru ei, on a personal level, daca eu, A.N., cookie, cookielicious, plec de la ei happy. De exemplu, sa vedeti ce chestie dom’le. De cate ori mancam intr-unul din restaurantele hotelului, ni se punea sub bot un formular de feedback, in care eram amabil chestionati despre mancare, atmosfera, serviciu, etc. Ei, si intr-o seara, cinand noi pentru prima oara la restaurantul Cucina Sofia, am remarcat ca meniul e destul de sarac in paste. Si-am scris exact asa pe formular: doresc eu sa aveti voi mai multe varietati de paste. Nu zici ba’ baiete ca a doua zi, tot la Cucina si tot Sofia, vine chelnerul la mine si zice: Mvai, dar de ce nu ati zis, va facem ce paste vreti: bologneze, alea, alea si alea… you name it! Facem extra meniu, numai sa fie bine. Am fost foarte impresionata caci, fireste, nimic nu ma impresioneaza mai tare decat prompta adresare a poftelor mele animalice:)

Una peste alta, pe lung si pe scurt, aflati ca nici intr-un caz n-ar fi fost asa misto in vacanta noastra daca nu am fi stat la International asta. Nu am absolut niciun motiv sa ma duc in Bulgaria, acum ca am descoperit hotel fensi, cu piscina, la 2h tops de-acasa. Ca si la “plaja” la bulgari tot in hotel la piscina stateam. Daca doriti sa revedeti partile 1, 2 si 3 din Vacanta noastra bulgareasca de anul trecut, iata-le:

http://easypeasy.ro/2011/08/vacanta-noastra-bulgareasca-1/

http://easypeasy.ro/2011/08/vacanta-noastra-bulgareasca-2/

http://easypeasy.ro/2011/08/vacanta-noastra-bulgareasca-3/

Iar zilele astea mai urmeaza pomelnicu a ce-am mancat si niste vorbe de bine despre frumoasa-dar-pacat-ca-i-populata noastra tara.

Albumul de vacanta e aici: http://www.facebook.com/media/set/?set=a.10150985118146599.404829.154739896598&type=3

Revin:)

15 comments » | life, reviews

Back to top