Nici alfredo, nici primavera, ceva in between. Adica niste paste cu niscaiva legume si cu un sos alb, smantanos. Numaidecat sunt gata (pe principiul “Mai e mult pana la Radauti?” “Nah, numaidecat ajungeti” – si mai mergeam juma de zi, poveste reala de cand am facut turul Moldovei cu babacii prin ’90+).

Un piept de pui se taie cubulete si se soteaza in unt, cu putina sare si piper proaspat. Se transfera pe o farfurie, iar in grasimea ramasa calim dovlecel, morcov, mazare si praz taiat rondele fine. Cu ceva ierburi ca sa dea gust, ce va place, eu am pus oregano si busuioc. Se inabuse legumele cu putintica apa si se lasa la foc mic pana scade zeama si ele-s moi.

Separat facem sosul. Topim intr-o craticioara (de preferat una cu fund dublu), 1/4 pachet de unt cu o cutie de smantana dulce, o lingura de smantana normala si ceva branza rasa (eu am folosit niste resturi de mozzarella si cascaval, ca asta mai aveam prin frigider). Cand sosul e omogen si grosut, adaugam sare, piper, putina (foarte foarte) nucsoara. Pe  gustatelea. Desertam in sos carnea si legumele, amestecam putin si gata-i pranzul. Cu paste bune, fierte al dente, si cu patrunjel proaspat.

Acum ceva vreme m-am amuzat citind postul asta al lui Adi (pe care, by the way, l-am cautat adineaori cu Google dupa “pipote Adi Hadean”, asa ca, draga Adi, daca observi ceva dubios in analytics, sa stii ca it was me:)). Avea el acolo un of, si anume ca-i aiurea cum producatorii amesteca pipotele cu inimi. El ar fi vrut numai pipote. I-am zis atunci ca ma ofer sa trade cu el inimile lui pentru pipotele mele. Pacat ca nu stam in acelasi oras, ca zau de n-ar fi fost o idee buna. V-am mai zis ca urasc pipotele, ma repet, ca poate ati uitat, si e absolut esential sa stiti despre mine acest lucru.

Dar sa lasam prosteala la o parte si sa va prezint ce-am mancat azi la pranz. Din seria “curs intensiv de ingrosat arterele” – avem un ghiveci de ardei, ceapa, ou si inimi de pui.

Doi ardei grasi de-aia galbeni, normali, unul mare rosu, doua cepe albe mari, o ceapa rosie. Ardeiul taiat fideluta asa, ceapa, oleaca mai grosier. Calite in tigaie cu nitel ulei de masline, stinse cu o ceasca de apa si inabusite pana se inmoaiel bine. Scazut zeama de tot. Spart patru oua peste si amestecate zdravan. Dres de sare si piper, dat la o parte.

Separat, prefiert inimile spalate bine in cateva ape in prealabil. Taiat inca o ceapa alba mare si perpelit in unt. Adaugat inimile si ametit de colo colo pana cand capata o frumoasa culoare de gata. Amestecat inimile cu ghiveciul de ardei. Piperat in nestire. Ah! The life!

La desert, paine prajita cu unt si cu gem de gutui. Weekend fain la toata lumea!

Stiu ca nu va zic nimic nou, ca na, ce mare chestie, salata orientala, dar eu asta mananc de doua zile si this is how we do it. Cati cartofi, atatea oua. Cartofii ii fierb in coaja, cu mare grija sa nu se faca terci. Ii las sa se raceasca putin, ii curat, ii tai rondele si ii stropesc cu ulei de masline cat sunt inca aproximativ calduti. Fierb si ouale, tari, si le tai peste cartofi. Adaug ceapa verde, ridichi, masline, otet, sare si piper dupa gust. Si asta-i tot.

In other news, ieri am avut ecografia cea mare si rea de trimestrul trei. M-am perpelit toata ziua precum puiul la rotisor. Intr-un final, pe seara, ne-am dus. Si-a fost bine. Doctorita “normal” (asa-mi place mie sa ii zic, ca in cele doua encounter-uri pe care le-am avut cu ea, masurand toate cele, zicea: cutare lucru – normal, aia – normala… si tot asa; eu nu intelegeam much, dar intelegeam ca e normal, ceea ce ma bucura peste masura)… deci ziceam, doctorita “normal” ne-a zis ca LV (Louis Vuitton?!) are 2 kile 300, ca-i mai smechera cu doua saptamani si doua zile fata de colegii ei de clasa si ca e asa dragutza incat iti vine sa-i tot faci poze. Ceea ce noi oricum stiam, ca ne documentaseram in prealabil si din analiza comparativa a pozelor noastre de ecografie cu alte sute asemenea de pe largul internet, ajunseseram la concluzia ca LV este chiar si absolut si indubitabil cea mai draguta. Deci so far so good, au trecut doua saptamani de cand cu episodul “contractii generatoare de isterie”, sa treaca inca doua, apoi inca patru si we’re good. Data probabila a nasterii, conform masuratorilor ecografice de ieri, s-a mutat pe 27 martie. Pumnii stransi. Va multumesc <3

Meals in minutes, cam asta e principiul de baza chez nous de cateva zile. Duse-s vremurile cand slugaream cu orele deasupra aragazului… oh wait, I’ve never done that:) Deci… daca inainte easy peasy era all about mancare preparata intr-un interval decent de timp, cu minima pricepere si maxima usurinta, acum cred ca suntem ceva gen expres, tzac-pac, una-doua. Ma oboseste teribil gatitul, ca dealtfel orice activitate pseudo-fizico-intelectuala, dar refuz sa ma las, fac ce pot, in cele x minute pe care le petrec in picioare, cu muschiuletii tremurandu-mi precum piftia in noaptea de revelion.

So, daca vreti, sa zicem, o cina in 10 minute tops, luati de-aici: o punga de legume congelate thai, dezmortite in tigaie cu vreo cateva linguri de ulei de masline. Peste ele – vreo 3-4 linguri de orez basmati. O lingura de pasta red curry (au la Mega Image, la raftul ala de exotisme, e cheap si yum). Plus doua bucati de file de somon, taiate fasii generoase. Apa cat sa le acopere si inabusim cu capac, pe foc mic, pana-i orezul gata. Sare, piper si o lamaie verde maricica, stoarsa de toata zeama peste mancarea noastra. Cam asa. E foarte bun si rece sa stiti. Si lamaia aia verde, in combinatie cu pasta curry, ii da o aroma tare placuta.

Si pentru ca e luni pentru voi (mie nu mi se pare, zau), va doresc o saptamana usurica.

Voua va ajunge weekendul sa faceti tot ce aveti de facut? Ca mie deloc. Dupa ce ne-am fojgait toata sambata prin Baneasa la coate si inghesuiala (ocazie cu care mi-am amintit ca, vorba aia, traim in Romania, deoarece am reusit sa platim o  suma fabuloasa si nediscountata pe un carucior care statuse expus in magazin luni de zile si arata relativ used; ocazie cu care le-am scris un mail alora de au magazinul cu pricina, iar acu’ leshin de anticipatie sa vad ce raspund, dar mai ales daca)… of, m-am pierdut, ziceam – dupa o sambata absolut irosita pe altarul cumparaturilor, necesare ce-i drept, ieri ne-am trezit pe la pranz, am prestat obisnuita duminica in familie – care s-a soldat cu supa cu galusti, ciulama cu mamaliguta, placinta cu dovleac si gogosi, am facut ceva curat si gata, no more weekend.  

Asa ca iata-ne luni dimineata fara pachetel pentru la serviciu, fara leftover meals sa ne-ajunga acolo o zi-doua si treziti tarziu pentru ca “cineva” a uitat ca are workshop azi si… well… uite-asa. Noroc ca, stiti, eu sunt agila ca o caprioara zilele astea, o zvarluga gratioasa, tzac pac am facut niste sandvisuri cu friptura rece de porc (din cauza ta, Adi!), rezolvand, pentru moment, situatia de criza care se crease in burtile noastre. Dar acum vin si va-ntreb: ce mai mancam si noi saptamana asta? Idei ceva? Hai va rog sa m-ajutati🙂

Dupa ce ieri am mancat toata ziua (da’ toata ziua!) ca o apucata, spre seara, in taxi, zice nenea care ma duce acasa every day de ceva vreme: “Uite, aici unde e acu’ Raiffeisen, era pe vremuri o cofetarie, Mimoza. Faceau niste prajituri asa bune!” Bai nene, nu ii zici asa ceva unei femei in luna a saptea, you simply don’t! Pentru ca in secunda doi, undeva in centrul Bucurestiului, un anume sotz primea mesaje dereglate, de-alea cu suspine si cu “please to buy me cookies, will you, will you?” Iar eu teseam deja in capul meu un goblen din 100 de miniprajituri diferite, din care aveam sa gust pana la epuizare.

‘Nyways, ajung acasa nebuna de pofta si, in asteptarea prajiturilor de cofetarie (Piticot, bun, recomand), ma apuc sa fac ceva de mancare. Aveam niste copane de pui scoase din congelator (vreo cinci), si nici o idee de ce-as putea face cu ele. As fi mancat parca o supa slaba cu taitei, dar ramanea carnea. Ei, si-mi pica ochii pe o reteta pe numele ei poulet basquaise, trés French, let’s just call it chicken:p. Cu adaptarile de rigoare, iata cum am facut.

Intai am fiert copanele cu o bucata de telina, un fir de praz, un morcov si niste sare, de-a iesit o supa nu foarte concentrata, in care mai apoi am pus taitei de casa si patrunjel. Asta nu era in program, puiul nu ar fi trebuie sa fie fiert, dar eu vroiam musai supa si oricum, mi-a placut ce-a iesit cu puiul fiert, asa ca data viitoare tot asa o sa fac. Am oprit un pic de supa de-asta strecurata, va zic eu mai incolo de ce.

Copanele fierte le-am tavalit printr-un amestec de faina, boia, sare si piper. Apoi le-am rumenit in tigaie pe toate partile, cu nitel ulei de masline. Le-am scos, iar in grasimea ramasa am deversat un ardei rosu taiat rondele, o ceapa mica taiata mare, doi catei de usturoi si patru feliute de “bacon” de casa, usor afumat. Pe-astea le-am plimbat de colo colo in tigaie, pana s-au “muiat”.  

Am adaugat vreo sase linguri de orez (eu am folosit basmati, pe motiv ca imi place mult mult, nu stiu daca ar fi trebuit alt fel de orez). Am continuat sa amestec pana cand orezul a devenit translucid, moment la care am adaugat o lingura cu varf de piure de rosii, plus supa pe care o pastrasem (cam o cana). Plus cimbru si chilli flakes si-un varf de lingurita de Nomu smoky peri-peri. Am acoperit si-am lasat sa fiarba la foc mic. De vreo doua ori am mai pus apa fiarta peste orez, ca nu era chiar fiert. La coada, odata orezul umflat la adevarata lui capacitate, am adaugat cateva masline, patrunjel verde si copanele rumenite. Am acoperit si-am mai lasat doua minute pe foc, sa se imprieteneasca toate aromele.

A fost grozav, grozav I tell you. Asa de bun ca intra direct la lista de favorite si I’m seriously considering sa includ acest fel in meniu pentru primii musafiri care s-or nimeri pe la noi pe-acasa. Ah, si nu doar ca-i bun, dar miroase senzational (ardeiul rosu + afumatura + orezul basmati ii dau o aroma absolut leshinatoare). Am mancat doua portii, a mancat si Pufix una si azi la pachet guess what I’m having (obsessed much?:)).

Si uite-asa s-a mai dus o saptamana. Vine weekend fain. Cu ziua prietenului nostru Acid (zis si Alex, zis si Bursucu, zis si cavaler de onoare, zis si nashu’ lui Lorelai) pe care il iubex foarte tare si-i urez anticipat La multi ani, urmand ca maine sa-l smotocesc accordingly. Cu duminica avec mama, cu supa cu galusti si ciulama old school. Va doresc 100 de miniprajituri diferite, din care sa gustati pana la epuizare.

Sunt un hogger de chestii pretioase. Ma incanta peste masura, dar nu le folosesc niciodata. M-am uitat trei saptamani la o cutie de macarons de la Madame Lucie, ca mi-a fost mila sa o desfac, erau asa pretty! De s-a suparat Boo pe mine, ca ea mi le adusese. Ei bine, no more! Am zis! Am de gand sa folosesc tot! Si Fleur de Sel de Camargue pe care le-am primit de la Florin (dap, I still have those:)), si uleiul de trufe adus de Boo de la Paris, si toate alte fitzoshesii pe care le mai am prin bucatarie. Na!

Am decis sa incep cu branza mimolette. Adusa tot de Boo, tot de la Paris. O bucata asa frumoasa de branza portocalie, de consistenta parmezanului, dar cu un gust aparte. Cand am taiat-o bucati, jur ca a curs sange:)) Anyways, I did it, nu sunt mandra de asta, dar macar n-a murit prin frigider ca alte si alte lucruri bune si equally pretty.

Daca urasc vreo activitate anume in bucatarie, afara de spalat vasele, apai datul pe razatoare este aceea. Drept pentru care, in loc sa rad mimoletta, am bagat-o la robotul meu mic Braun multiquick si-am facut-o imediat praf. Pe care l-am topit intr-o craticioara la foc mic, in creme fraiche. Amestecand continuu, sa nu se lipeasca. A iesit un minunat sos de branza topita, pe care l-am turnat peste niste fussili si ceva legume – conopida, broccoli si morcovi – aburite dupa ce-au stat la congelator. Putin piper proaspat macinat si gata.

Consideratii de final: In loc de mimolette se poate folosi orice tip de branza galbena, tare si razuibila. In loc de legumele astea, merg orice altele. In loc de paste se pot balaci in improvizata branza topita doar legume. Ce mai, totul e inlocuibil.

Descoperire accidentala si viitor proiect easypeasy.ro: branza topita de facut in casa. Vorba cantecului prost inteles: “Sweet cream is made of cheese/ Who am I to disagree”.

Asta-i un pranz numai din resturi. Mai stiti cand am facut duminica ciorba de vacuta? Pai din bucata mare de rasol pe care am fiert-o in acest scop mi-a mai ramas o groaza de carnita buna de vita. Iar din telina iarasi mare pe care-am tocat-o pentru ciorba am pastrat la congelator o punguta. Amestecata cu nitel morcov si ceapa. No ashe. Si-aseara am calit legumele congelate la foc iute, in putin ulei de masline, am adaugat carnea de vita desprinsa fasii, o lingurita de chilli si niste condiment chinezesc five-spice. Dupa ce le-am prajit frumos pe astea, am adaugat sos de soia si-am fiert niste taitei de orez (ma rog, fiert e mult spus, i-am oparit 3 minute cu apa fierbinte, ca astia nu se fierb as such). Bun. Si-am pus taiteii in tigaia cu minuni, am amestecat bine bine, am presarat cu ceapa verde proaspata si gata. Sunt foarte incantata cand ne organizam in asa hal incat niciun rest de mancare nu ramane nefolosit. Enjoy!

PS: Ah, si tre’ sa mai stiti ca azi o sa ma intalnesc cu o printesa adevarata. Yes, lucky me! Deci daca aveti intrebari pentru ea, va astept cu comentarii, interviul se publica in editia easypeasy.ro de maine. Ah, sunt emotionata, sper sa nu o dau cu mucii-n fasole (speaking of fasole, mi-a facut Bucataru Maniac o pofta de-aia crunta de fasole cu carnati). Deci sa-mi tineti pumnii, k?

No pasta, no joy. Prea mult a trecut de cand n-am mai gatit paste si desi I cheated cu Vapiano de cateva ori, musai se impunea o recuperare acasa, wtf. Asa ca aseara am pus mana de-am facut un fel de ragu adaptat, va zic eu mai incolo ce-am “sarit” din reteta originala.

Pai pancetta nu aveam, dar aveam una bucata sunca de casa afumata, o minunatie. Acu’ ce sa va zic, la ragu ala de la mama lui nu se foloseste afumatura, noroc ca a casa di Pufix suntem din cale-afara de flexibili atunci cand e vorba de retete, cam ca la gimnastica ritmica asa. Cum ziceam, am taiat sunca de casa cubulete si am calit-o in putin ulei de masline. Am adaugat, sa zic, vreo doua linguri de morcov, telina si ceapa, tocate marunt. Le-am amestecat bine pana s-au aurit frumusel pe toate partile. Pe urma am pus carnea tocata de vita, cred ca vreo 300g sau asa ceva.

Carnea se caleste la foc iute, despartind-o bine cu furculita ca sa  nu ramana bulgari. Odata perpelita si ea, am turnat peste o conserva de rosii taiate. Sare, piper, busuioc, un paharel mic de vin rosu si gata, lasam sa fiarba la foc mic, mai completand din cand in cand cu suc de rosii sau apa. Aici era momentul cand reteta aia adevarata zicea sa punem un pahar de lapte in compozitie, dar cum Pufix the man nu prea are voie lapte, am zis sa skip it. Dupa cum nici timpul de fierbere (3-4 ore!!!) nu l-am respectat, ca n-am atata rabdare cat sa ma uit la o fiertura cu orele. Ragu alla bolognese e un sos bun de mancat cu ceva paste late: tagliatelle, fetuccine sau papardelle, nu spaghetti.

Eu zic ca pana la urma a iesit ce trebuie, desi pana la final mi se facuse foarte foarte rau de la mirosul unui peste pe care-l aveam la cuptor (hachitze de gravida, deh), asa ca n-am apucat sa gust mancarea, vedem azi la pranz ce si cum. Enjoy!

Acum c-a trecut balamucul, reluam bunul obicei al duminicilor in familie, cu pranz bogat, din trei feluri, si mancare mai mult sau mai putin ca la mama-acasa. Cateodata mi se pare ca cea mai simpla treaba, cel mai banal ou fiert, dureaza o eternitate to make si ma stoarce de toata energia si cheful de viata. Si-apoi sunt celelalte dati, alea multe, cand parca timpul se dilata si un intreg ospat e gata in doi timpi si trei miscari.

Asa a fost si duminica asta, cand am daruit masa cu ciorba de vacuta (facuta ca aici, dar acrita cu borsh – http://easypeasy.ro/2010/12/supa-deasa-de-legume-cu-rasol-de-vita), niste cotlet de purcel inabusit, cu garnitura de orez cu ciuperci si muraturi, plus una bucata generoasa de prajitura cu fructe de padure a la Pufix, (http://easypeasy.ro/2010/11/prajitura-cu-fructe-de-padure), care a iesit to die for de data asta, avand noi mai multe (as in tone) de fructe congelate de la Auchan. Pe bune ca a fost delicioasa, au zis si fetele de la clubul de carte;)

Cotletul de porc l-am facut numaidecat la tigaie, dupa metoda rinse and repeat, adica pus carnea la calit cu putin ulei de masline, intoarsa pe toate partile, sarata, piperata, usturoiata, balacita in vin rosu, lasat vinul sa se evapore, balacita in sos de soia, lasat sosul sa se caramelizeze, stinsa  cu o cescuta de apa, lasat sa se duca zeama. Repetate operatiunile astea pana cand carnea e moale si alba pe dinauntru, crunchy si frumos colorata pe dinafara.

Orezul cu ciuperci – si el foarte repede si usor transformat din nimic in ceva grozav de bun. O ceasca de orez, doua cesti apa, sare si piper – puse intr-un vas termorezistent, bagat direct la cuptor, la foc mic. Intre timp – perpelit ciupercile taiate feliute subtiri intr-o tigaie cu unt. Adaugat ciupercile la orez cand asta e deja destul de umflat, completat cu zeama, dres cu sare, piper si patrunjel verde si finalizat procesul de “inghitit” tot lichidul, tot in cuptor, tot la foc mic. Inainte de servire merge nitel unt peste orez. Plus ultimele retusuri de sare si piper. Plus ceva sa-i dea culoare, like turmeric sau boia dulce.

Nu e duminica fara prajitura. Stiti, v-am povestit, eu asa stiu de la buni.

Mi-ar placea ca toate zilele sa fie duminica si viata sa fie mereu asa tihnita ca la pranzul nostru de ieri. In schimb, astazi este luni, eu sunt la birou si tihna se mai vede doar putin pe fund, precum zatzul in ceasca de cafea.