… nu-i o bucata de carne de vita/ si e foarte fericita/ ca-i o bucata de carne de porc…

Asa canta Ada Milea si, by God, asta ar trebui sa fie imnul easy peasy. Putine lucruri ma inspira si ma scot din r(*&^ cu imaginatia precum o frumoasa bucata de carne de porc. Cam ca aia pe care am cumparat-o ieri de la Billa, o frumusete… Cinstita bucata mare de costita, captusita cu sorici. M-a scos din boala, jur. Ca sa nu mai vorbim ca de la ea a pornit totul, m-am starnit intr-o abundenta de gateli si garnituri si minunatii, despre care o sa va povestesc azi si in zilele ce-or urma.

Pai la asa o bucata de carne de porc, se cerea ceva acru. Pentru variatie, am inlocuit clasicele (si absolut genialele) muraturi cu niste legume marinate in otet balsamic. Un dovlecel, o ceapa rosie, un praz, niste morcoviori mai firavi asa, ardei rosu, verde si portocaliu si cateva rosii cherry cu codite cu tot au fost aranjate de cu seara frumos in vas de yena. Peste ele am turnat o marinata compusa din otet balsamic, ulei de masline si busuioc (congelat, ca proaspat nu am avut). Am acoperit vasul si l-am tinut la frigider pana azi dimineata, cand am copt legumele la foc foarte mic, cu niste folie in cap ca sa se inabuse bine si descoperite in ultimele cinci minute pentru o crusta frumoasa.

Garnitura numarul doi, in completarea legumelor delicios-balsamice, a fost compusa din cartofi normali (pentru mine) si cartofi dulci (pentru Pufix, caruia cartofii aia regular ii fac rau). Paranteza pentru cine se stie suferind de IBS (irritable bowel syndrome): cartofii normali – bad, cartofii dulci – good. Nu fac rau, din contra. Nu-s chiar un substitut al cartofului obisnuit, dar na, in lipsa, merg si astia. Au un gust asemenator cu dovleacul. Eu am facut wedges. Am frecat bine cartofii cu o periuta, sub jet de apa, pentru ca am vrut sa le pastrez coaja. I-am taiat in patru, i-am stropit cu ulei de masline si i-am amestecat bine intr-un castron. I-am presarat cu paprika iute afumata si sare grunjoasa si i-am varat la cuptor intr-o tava, pe hartie de copt. Tot acoperiti in prima faza si descoperiti mai la coada.

Ei, si ajungem si la center piece-ul acestui fabulos festin duminical: bucata de costita. Pe care doar am taiat-o pe langa os, am potrivit-o intr-o tava de inox, nu i-am pus nimic pe ea, nimic-nimicutza, doar am acoperit tava cu folie de aluminiu si am dat-o la cuptor la foc potrivit, vreo trei ore. Am intors-o o singura data, pentru ca pe urma a devenit prea moale si n-am vrut s-o “destram”. Dupa astea trei ore, am dat folia la o parte si am lasat costita sa se rumeneasca, in toata splendoarea ei. Am extras-o din raurile de zeama scursa in tava, am mutat-o intr-un vas de yena si-am sarat-o bine.

Ne-am mai tinut putin in suspans cu o supa pripita, cu pui si de toate legumele. Dar si cand ne-am pornit…

n-a mai ramas nimic…

Poate ca va pare ciudata relatia mea cu porcul. Poate o sa ziceti ca-s nebuna cand ma gandesc ca LV’s first word o sa fie “porc”. Dar ce sa fac daca asta-i lucrul simplu care-mi aduce zambetul pe buze in aproape orice situatie. Porcul e ciocolata mea, ca sa intelegeti mai bine. Si ma bucur de duminica asta cu porc si ger si nitel soare cu dinti, de familia mea si de faptul ca uneori asa de putin imi trebuie ca sa fiu happy. Cam 1 kil, asa… Va las cu Ada Milea si va doresc o saptamana cel putin la fel de frumoasa ca saptamana 34:D 

Sarcina… e greu fratilor! Face ravagii la self esteem, mai ales uneia ca mine, care din clasa a saptea si pana azi a avut aceeasi inaltime si aceeasi greutate. In inaltime n-am crescut de cand am ramas insarcinata, dar ingreutate am tot luat. Ma simt pufoasa si rotunda si impanata ca o bucata faina de carne de porc, ceea ce, doar in aceasta comparatie particulara, nu ma incanta deloc. Un moment foarte bun sa imi evaluez optiunile si sa va povestesc ce parere am eu despre regimurile de slabit. Urmeaza post lung, dar I figure ca e vineri si puteti sa stati cu mine mai mult! Stiti doar prea bine ca ma plictisesc in casa asteptandu-mi sorocul precum o logodnica de marinar. So… follow me, daca nu aveti altceva mai bun de facut.

Marturisesc din capul locului ca nu am tinut niciodata regim, asa ca nu stiu cum se simte unul pe pielea proprie. In schimb, am stat de-a lungul timpului pe langa oameni care erau “la dieta” si am vazut cata chinul implica asa ceva si cat de putin aducatoare de satisfactie sunt rezultatele. Asa am ajuns la concluzia ca orice regim care elimina intregi grupe alimentare si se bazeaza pe strictetea numaratului de calorii sau a renuntatului la tot ce e bun e un flop total. Nu am, evident, educatia care sa-mi permita sa evaluez efectele acestor diete drastice asupra organismului, insa stiu destul despre oameni ca sa pot sa afirm fara sa gresesc ca nu ai cum sa ramai motivat a la long sa mananci fara carbs daca tu este un carb lover autentic, oricata vointa ai avea. Si asa mai departe.

Bun. Acum cativa ani am dat peste cartea Mihaelei Bilic, super-aiurea intitulata “Traiesc, deci ma abtin” (zic aiurea pentru ca de fapt cartea propovaduieste altceva). Dupa ce-am citit-o cap coada cu mare interes (v-o recomand, e foarte tare), m-am apucat sa-i fac lui Pufix meal plan-uri dupa metoda descrisa in carte, metoda cu care rezonam foarte bine si care mi se parea de mare bun simt. Uite-asa, long story short, a slabit Pufix 9 kilograme in cateva luni (cred ca vreo 2 jumate), fara eforturi mari si fara renuntari absurde. Fara supa de varza si fara cinci grepfruturi pe zi. Frumos e ca s-a si mentinut o buna bucata de vreme, si asta fara sa faca sport (lucru prost, de altfel).

De-atunci au mai trecut niste ani, suficienti cat sa ma conving ca cea mai buna cale de a “arde” kilograme este sportul. Mai ales pentru mancai ca mine (pe cat nu-mi place sa fac sport, pe-atat imi place sa mananc, nu as renunta decat de maxima nevoie la “sportul” asta). Totusi, dintre toate dietele, metoda de care va povesteam mai sus ramane singura in care am incredere si pe care o recomand si altora fara jena, pentru ca stiu ca functioneaza si ca nu e o solutie pe termen scurt, ci mai degraba un mod de viata cumpatat. Cred ca ne ingrasam pentru ca mancam mai mult decat ne trebuie, nu neaparat pentru ca mancam paste, porc sau ciocolata.

Acestea fiind zise, vreau sa share cu voi, doar ca idee, meal planul pe care il fac de vreo sapte saptamani pentru o prietena. Este customizat pentru ea si tine cont de preferintele ei (as in no porc, just pui), de timpul pe care il poate aloca gatitului (mai deloc, avand doi copii mici), de evenimentele din viata ei (petreceri, aniversari…) si nu in ultimul rand, de marea ei dragoste – dulciurile. O sa vedeti ca nu e grav. Avem in meniu si clatite, si prajitura si the occasional pizza sau shaorma. Ideea e sa variem bine ce mancam, iar dimensiunea portiilor sa fie cea corecta. Trei mese principale si doua gustari, plus apa multa, asa incat sa nu ajungem sa ni se faca foamea aia crancena care face din om ne-om. Prietena de care va povestesc a slabit deja 4 kilograme si jumatate si incepand de saptamana viitoare o sa se apuce si de ceva activitate fizica, nimic ultra-solicitant, 30 de minute pe zi. Nu e dieta miraculoasa, nu o sa slabiti cu ea 10 kile in 10 zile, dar o sa vedeti ca se tine usor, e foarte customizabila si rezultatele obtinute se mentin timp indelungat.

Aici gasiti meal plan-ul prietenei mele: http://downloads.trixbits.ro/exemplu_meal_plan.doc

Si aici mai multe informatii despre portiile corecte: http://downloads.trixbits.ro/Food_coach.xls

Iar aici, niste poze cu mancarica din Grecia, sa va tina de urat:

Urmeaza weekend fain, in care am primit dezlegare la plimbare de la doctorul meu, asa ca am de gand sa-mi plimb muschii atrofiati prin frig si precipitatii! Am sesiune de coafor cu mama, am duminica lenesa si o luni cu shopping spree pentru bebe. Am ajuns in saptamana 34, ceea ce ne bucura si ne linisteste. Va multumesc tare mult pentru mesaje si pentru ca ma ajutati de fiecare data sa trec mai usor peste toate alea…

Dragilor, n-am mai scris de vreo doua zile, dar sa stiti ca absenta-i motivata. Avem probleme. Long story short: amenintare de nastere prematura, ceea ce nu-i chiar o fericire avand in vedere ca avem doar 30 de saptamani de sarcina. Dupa o noapte de vis petrecuta in spital, cu injectii si perfuzii si toata bucuria asociata, acum sunt acasa si ma rog sa treaca nenorocitele de contractii, ca sa se nasca Lorelai mare si grasana si berbeaca, asa cum mi-am dorit. Nu-s consemnata la pat full time, dar nici nu tre’ sa exagerez cu verticala. Inca nu m-am obisnuit cu gandul si situatia, moralul e in picaj… astept zile mai bune. Intre timp, imi fac lista cu quick meals care sa nu presupuna stat in picioare prea mult. Desi to be completely honest, nici foame nu mi-e. Iar asta says a lot… Va rog sa va ganditi la noi…

Voua va ajunge weekendul sa faceti tot ce aveti de facut? Ca mie deloc. Dupa ce ne-am fojgait toata sambata prin Baneasa la coate si inghesuiala (ocazie cu care mi-am amintit ca, vorba aia, traim in Romania, deoarece am reusit sa platim o  suma fabuloasa si nediscountata pe un carucior care statuse expus in magazin luni de zile si arata relativ used; ocazie cu care le-am scris un mail alora de au magazinul cu pricina, iar acu’ leshin de anticipatie sa vad ce raspund, dar mai ales daca)… of, m-am pierdut, ziceam – dupa o sambata absolut irosita pe altarul cumparaturilor, necesare ce-i drept, ieri ne-am trezit pe la pranz, am prestat obisnuita duminica in familie – care s-a soldat cu supa cu galusti, ciulama cu mamaliguta, placinta cu dovleac si gogosi, am facut ceva curat si gata, no more weekend.  

Asa ca iata-ne luni dimineata fara pachetel pentru la serviciu, fara leftover meals sa ne-ajunga acolo o zi-doua si treziti tarziu pentru ca “cineva” a uitat ca are workshop azi si… well… uite-asa. Noroc ca, stiti, eu sunt agila ca o caprioara zilele astea, o zvarluga gratioasa, tzac pac am facut niste sandvisuri cu friptura rece de porc (din cauza ta, Adi!), rezolvand, pentru moment, situatia de criza care se crease in burtile noastre. Dar acum vin si va-ntreb: ce mai mancam si noi saptamana asta? Idei ceva? Hai va rog sa m-ajutati🙂

In putine cuvinte: ce-ar fi fost viata mea, daca nu te-as fi cunoscut? La multi ani, te iubesc, you are e v e r y t h i n g to me <3

Ce bucurie mi-ati facut! Andra si Ionut, sunteti foarte tari<3!

Dragii mei care va aflati pe-aici, va rog dati mai departe linkul asta, ca tot mai multi oameni sa afle despre GIA si tot mai multe animalute sa aiba o viata mai buna. Va multumesc!

Nu dorm bine. Dorm opusul lui bine, ceea ce uneori inseamna prost si alteori inseamna deloc. Azi noapte m-am sucit si m-am rasucit, cred ca am si visat porcarii, se intampla tot timpul, si m-am trezit de nu stiu cate ori. Si de fiecare data cand m-am trezit, am avut in cap o piesa pe care o auzisem la radio in ziua aia. Ceea ce mi s-a parut foarte interesant. Nu ma gandeam la absolut nimic, doar ca in capul meu era radio.

Anyway, pe la 6 am cedat si m-am dat jos din pat, ca potriveala dracului, e luni. On the bright side, breakfast is served. O saptamana buna s-aveti. Si, ma rog, in case you were wondering, asta era piesa.

Daca va intrebati ce asculta elefantul in timp ce da gratios cu aspiratorul prin magazinul de portelanuri, Freddy Mercury style, cu o mana pe dansul si cu una pe batista cu care-si sterge suvoiul de lacrimi cauzat de iminenta zi de luni, pai luati de aici:

Ei si voi acuma, normal ca nu va intrebati si nici nu erati curiosi, da’ eu tot v-am zis. Si-am incalecat pe-o sa.

2010 a fost asa si-asa. Nu-s fan de 2010. Totusi, de dragul bilanturilor si-al rezolutiilor, insist sa punctez cateva intamplari (de-a valma si in no particular order) pe care le port la inima si pentru care va multumesc:

1. Clubul de carte: Ada, Alexandra, Pika, Boo, Catalina, Mazi, Delice, Vertange, Elisa, Emilia, Felicia, Maria, Madalina, Mihaela, Misaki, Monica, Ruxi, Smaranda, Andra si Raluca – you rock! Nici in visele mele cele mai sexy nu mi-as fi imaginat ca o selectie aproape random de oameni care-mi citesc blogul se poate dovedi asa de misto. Va multumesc pentru minunatele seri cu carti si pe langa carti si abia astept sa va vad in formatie cat mai completa la brunch, pe 8 ianuarie.

2. Intalnirea providentiala cu draga de Dana Tocu, despre care eu cred sincer ca-mi va marca intregul destin intr-un mod pe care acum nu stiu sa vi-l povestesc. Intreg proiectul Iubirrre si mica mea contributie atat de aducatoare de satisfactie. Tot ce va urma.

3. Coplesitoarea (pentru mine) modestie cu care a venit la pachet acest gest generos (draga Monica, you’re a heartie, not a foodie;).  Intreaga campanie pentru Alex. Despre care sa stiti ca a reusit sa achizitioneze bicicleta speciala de care avea nevoie si deja o “toceste” cu elan pe strazile bucurestene. Va multumesc din suflet tuturor pentru contributia voastra.

4. Intalnirea cu ambasadoarea napolitanelor Manner, aka Gulaschsuppe, poate cea mai constanta prezenta pe blogul meu afara de mine (care daca nu-mi comenteaza doua zile, ma arunca in paranoia de-mi vine sa pun mana pe telefon si sa ding ding tocmai in Austria). Pe aceasta cale ii transmit imbratisari trans-Schengen.

5.  Alte intalniri – reale, virtuale sau imaginare (!) – cu oameni de care ma leaga damblaua culinara si, uneori, ceva in plus: Denisa, Mihai, Simona, Lavinia, Bianca, Florin, Cristi Roman, dana2dor, deea, Irina, ionouka printesa de Moldova, zisa si cafeaua mea fara cofeina din fiecare dimineata, Andi, Elena, Madalin, draga mea Zu, pe care o citesc de cand era in particulara mea situatie si cu care am reusit in sfarsit sa ma vad la fata anul asta si, nu in ultimul rand, Adi Hadean – man, when I grow up I wanna be just like you, fara gluma si fason, esti o inspiratie pentru noi toti.

Va doresc tuturor un 2011 bun cu voi, iar mie imi doresc sa-mi ramaneti alaturi in marea incercare zisa si “cum impaci un blog culinar cu un bebe isteric”, sper sa supravietuim amandoi – si eu, si blogul, acestei fabuloase intamplari in jurul careia va gravita anul care vine. Va foarte multumesc si sunt recunoascatoare ca sunteti aici.

Happy New Year! <3