Vorba poetului, acopera-mi inima cu ceva, dar sa fie cu carne. Bai, ce sacrilegiu, dupa ce ca scriu din joi in doi, mai comit si murdarirea poeziei din mine. Ce mai faceti? Totul bine? De partea asta a ecranului, lucruri amestecate. Iepu’ vorbeste cu vorbe. S-a autoproclamat Lolocata (un tribut pisicutelor, pe care le striga “puTHicata”, cu th-ul ala siflant englezesc), zice “ba da” ridicand o spranceana si in general ne tavaleste emotional cu precizie inginereasca. La munca e treaba aia obositoare, cum ii zice… asa, munca. Si acasa seara-i si mai munca. Numai bine se face ceasul 9 si, cum ar veni, sufleca-ti manecile, tanti, si fa de mancare, daca ti-a trebuit stomac. Va prezint ultimele comestibile, de-alea care se fac fara foreplay si fara chef, caci daca le-a facut plictisita de mine, le poate oricine.

In coltul din dreapta sus avem o salata cu paste, ou si somon afumat. Fierbeti niste paste scurte in apa cu sare si-un strop de ulei de masline. Le scurgeti. Le tavaliti bine intr-un sos cu mustar, smantana, ierburi, sare si piper. Le trageti o conserva de mazare-n cap. Niste ardei colorat (rosu, galben, portocaliu, verde). Niste somon afumat. Niste ou fiert tare. Si cam asa.

La mijloc – ultimul gratar al sezonului: aripioare, mici, pastrama de oaie, carnati de vanat. Asta e la deruta, am consumat sambata toata poza, nimic n-a mai ramas pe os.

Ei, si jos avem niste rasol de vita (cu os) (cu maduva), ierbarit cu toate cele, rumenit in cuptor in tava acoperita, la foc iute, fix doua ceasuri, despartit de zgarciurile lui si dat din nou la suta si ce-ti pasa de grade, dupa ce l-am uns ghebos cu pasta de tomate groasa. In balaceala asta de sos se scufunda niste gnocchi. Atat.

Trei idei lenese. Si acum, bonus, o sa va zic the truth about being awesome: you either haz it, or u don’t. Ati inteles? Deci mergeti in viata si fiti speciali. Nu e despre ce faceti, ci despre ce sunteti.

[In ceea ce o priveste, I absolutely love her. Este exact genul de infatuare pe care o simteam in my early somethings cand ma indragosteam, cu ora de exemplu. Aseara nu mi-am putut lua ochii de la ea. In a nice, semi-creepy way, pentru care nu ma simt vinovata deoarece that’s what she does. Polarizeaza. Vrei sa stea la masa cu tine. Fetele vor s-o aiba de prietena. Baietii vor s-o aiba. She’s top of the bubbly. Si faza cea mai tare este ca she’s my dear dear friend, na! In familia mea i se zice ADN1 (Adopted Daughter No. 1) si eu asa vreau sa fie Iepu cand creste mare: “all eyes on – can’t get enough of” special. Bai Mazi, nicio poveste despre gratar nu a inceput vreodata asa. Dar noi suntem peste toata carnea. Nu zici?]

#GFBBQparty La Seratta

Am asteptat party-ul asta cu mare anticipatie. Simteam eu asa ca o sa fie awesome. Am renuntat la alte eventuri pentru ca nu puteam abuza de babysitterbuni decat pentru o seara. Ca a fost chiar seara potrivita nu e deloc o intamplare.  La petrecerea cu gratar Good Food mi-a placut cel mai tare, mai tare decat la orice eveniment de-asta public la care mi-au mers picioarele si mi-a mancat gura vreodata. Iata de ce.

1. Locatia

Adica La Seratta, unde eu nu mai fusesem, dar unde tare-as vrea sa ma mai duc. Din Drumul Taberei pana-n Otopeni am facut, intr-o zi de sarbatoare nationala, 26 de minute. Se ajunge relativ usor: pe DN1, trecute-fix de aeroport, urci si cobori podul, iar la primul Rompetrol faci dreapta si ocolesti benzinaria prin stanga dumneaei, pe un drum (inca) asfaltat. Se termina asfaltul si incep strazile cu nume bizare, de Ferma-Alfabet. Dreapta pe Ferme F. Inca o data dreapta pe Ferme M. Sunt indicatoare catre La Seratta pe tot parcursul drumului, asa ca nu-i pericol sa ratacesti altfel decat cu mintile. Peste cap iti trec avioane. Literally. Pista e la doi pasi.

Ajungi la destinatie. Pasesti in curtea cu iarba si nuc. Ei bine, nu pasesti decat daca vrei, poti intra cu masina, au o parcare mare, always appreciated acest lucru. Locul e foarte charming. N-am intrat in restaurant (nu ca n-as fi vrut, dar asa bine m-am simtit sub copacul mare, caruia ii apunea soarele-n frunze, si-i calarea un copil frumos scranciobul, si-i stateau in umbra cosuri de nuiele cu board games si paturi de picnic, incat mi-am luat de grija exploratului si-am ramas “stata”. M-am simtit fix ca acasa la cineva. Ma rog, ca acasa la Mazi:) Cu durere-n suflet ca am epuizat doza de nunti si botezuri proprii pe viata asta inainte sa fi stiut de La Seratta, va indemn ghebos sa va duceti sa vedeti locul daca va paste un astfel de eveniment. E cald, primitor, oareshcum fancy, dar nu la modul repelent asa. Mult de tot mi-a placut si le multumesc ca ne-au gazduit aceasta extravaganta.

2. Oamenii

E asa fain sa-i vad pe toti stransi laolalta. Orice prilej de intalnire cu fellow food bloggeri e a real treat. Prajiturica prajituricilor. In ultimii doi ani am devenit (si un mare rol in chestia asta il are platforma Electrolux Passion For Cooking) o gashca in toata legea. Si a fost nice & cozy pentru mine sa ma reintalnesc cu Lavinia si Papu, cu Andreea, cu Catalina, cu Mihai si fetele lui, Elena si Miruna, cu Monica si foodie man, cu Madalin si Corina, cu Anca Cookie Jar, cu Elena-PR-ul-de-la-Simbio-care-face-PR-si-pentru-La Seratta-wow-ce tare!, cu lovable intruders generalisti such as my bff Boo si Novac si Anca, ba chiar si cu za new PR de la Good Food – Raluca, pe care n-am mai vazut-o din 2006(!), pe cand lucram noi prin alte parti, si pe care nu am recunoscut-o decat cu numele (:p God, I’m old!), ba chiar si BIS cu Andra-stie-ea. Ce mai, feelingul general e ca toata lumea a fost acolo, iar bucuria mea – in largul ei asa, nealterata de false apreturi tipice pe la evenimente.

3. Playlistul

A inceput ambiental, era sa adorm, dar guess what, cineva, nu spun cine, a stat de-a facut playlist a la toata noaptea, ca sa se bucure si urechile mele de Muse si Florence si Editors  si Lily Allen siii… am zis Florence? Da? Bine, ba, DJ Mazi! Cand ai schimbat muzica, am inviat toti. Ne omorase suspansul:))

4. Mancarea

Cu ce asteptari re la mancare te duci la un eveniment Good Food? Va zic eu: fucking huge! Nu as prea fi vrut sa fiu in pielea lui Mazi si-a echipei ei de fete una si una ieri dimineata, de exemplu. Adica na, stiti, Good Food, cea mai smechera revista de cooking de pe piata… What if they screwed up? Doamne, ce dezastru. Ce headlines! “30 de persoane au ajuns la spital dupa ce…” Dar sa scuipam in san si sa ne bucuram. Mancarea a fost excelenta. Si multa. Preferata mea – indubitabil! – a fost pasta de ardei cu nuci, a carei reteta o gasiti aici: http://www.goodfood.ro/reteta/sos-de-ardei-rosu-si-nuca-131363.html. Au fost “decat” 100:p de salate si dipuri diverse, pe care nici nu mi le mai amintesc exhaustiv, stiu ca am gustat humusul (bun, vartos, statea tzeapan pe lingura just the way i like it), salata de cartofi cu maioneza, pardon, MAIONEZA, coleslaw, cuscus cu detoate (Mazi style), grisine, pasta de masline si salata cu piept de curcan…

Si fiindca am zis curcan, aflati ca dansul a fost singurul carnet care a afumat gratarul in aceasta frumoasa seara de august La Seratta. Am avut mici, carnati, frigarui si burgeri de numaisinumai curcan. Not bad. Si mai sanatos. Desi avand in vedere ca pe masa noastra tronau cca toate sosuletzele pamantului Heinz, nu m-am putut abtine sa n-o fac de porc. Metaforic vorbind.

5. Sponsorii

Datorita carora am avut ce face, ce manca si unde ne socializa. Si ce chestie misto e, dom’le, sa ai sponsori. Putem strambam nasul, imaginandu-ne ca nu este pe tot in lume un price tag, sau putem sa zicem asa: multumim, mai, Penes Curcanu, Heinz si La Seratta for a wonderful wonderful evening:) Eu chiar va mananc.

Last but not least, sa termin cum am inceput…

6. Gazda

Fara de care nici gratar nu era, nici revista nu era asa misto, nici blogosfera nu stralucea asa tare si, in general, o muzica foarte proasta am fi ascultat.

Until we meet again…

http://www.youtube.com/watch?v=iWOyfLBYtuU

Pe principiul “tot una daca plange acasa sau pe la casele altora”, weekend de pomina fu asta. Pai planul pentru duminica era deja facut de cateva zile: urma sa ne adunam la gratar la prietenii nostri Bibi si Dan. Eu urma sa-mi satisfac curiozitatea re’ la “oare cat de imens de buni sunt burgerii mei chifla-less pe gratar adevarat cu carbuni”, iar Boo urma sa coaca niscaiva prajituri pentru fericita ocazie. Sambata aveam sa stam pe-acasa, intru plictisitoarele activitati domestice din seria munca in zadar (stiti, acu’ dai cu aspiratorul si zece minute mai tarziu e la fel). Pai da, dar o stiti pe aia cu “socoteala de-acasa nu se potriveste cu cea din targ”? Dar pe aia cu “calatorului ii sta bine cu drumul”? Ce mai calea valea, sambata la pranz ne luasem deja talpasita spre Mogosoaia, sa “calcam” yet again primitoarea familie a lui Boo pentru, ati ghicit, un gratar ca acela.

Cand am plecat, soare, 100 de grade, curgeau apele pe noi. Iepu in cracii goi, zbenguiala in landou. Ei da, doar ca pe la 1 Mai deja ne ploua cu gheata, de nu mai vedeam in fata nimic. Ce necaz pe capul si burtile noastre. Noroc ca pana la Mogosoaia mai statuse nitel urgia. Gratarul pornit, lemnisoare, treaba treaba, pe repede inainte. Carnea – o minunatie! De la celebra macelarie de pe langa Piata 1 Mai, unde o vand gata preparata si numai buna de pus pe gratar. Recomand cu caldura, porcul – crocant, puiul – juicy si gustos de zici ca era… porc. Mititeii – si ei foarte buni. Complimentat totul cu oua umplute si borfolit cu salata verde. Udat cu limonada cu menta proaspata.

Dupa ce ne umflam noi ca porcii, unii se apuca sa faca prajitura, altii cad rapusi pe bancute, la umbra si miros de iarba uda. Boo se apuca de recreat “blonda” – mare succes, a rulat cu casa inchisa si prima oara cand a facut-o, si a doua oara (imi mentin parerea – best cake ever!), dupa care, ambalata precum un motor de mare turatie, executa si o “tarte aux fruits rouges” de sta matza-n coada.

Eu, de colo colo intre cele doua factiuni. Mai o poza la gospodina 2.0, mai o fuga pe la puturosii din gradina. Ah, did I mention tarta cu fructe rosii <3?

Bun. Si dupa ce gatim si mancam si gatim si mancam, spre seara asa vine mama lui Boo (care, by the way, e one of the coolest moms I know!) cu niste ditamai pestii proaspeti, pescuiti de insusi nenea Nicu din Dunare direct. Gata curatati de toate cele si numai buni de preparat. Si pentru ca mie mi se scurgea o bala in coltul gurii, capat un salau intreg, my very own, headless, salau! Sarumana, zic, ca nu ma rabda sufletul sa refuz politicos. O sa povestesc maine-poimaine si ce-am facut cu el, o nebunie!

Sambata se incheie tarziu, odata cu cel de-al icsulea ritual “Iepu’ doarme – Iepu’ se trezeste – Iepu’ urla”. Ajungem acasa cu coada intre picioare, cu un peste in sacosa si cu amintiri verzi si ude ca pamantul proaspat plouat.

Duminica o luam de la capat. Incarcati cu materie prima pentru burgeri, cu legume marinate, cu rosii, usturoi si ardei iute pentru sosul care ne-a consacrat (stiti, ala cu rosii coapte pe gratar, strivite, amestecate cu usturoi si ardei iute, uneori si cu o lingura de smantana), ne prezentam frumos la prietenii nostri de la Rosu. Deci, ziceam, burgeri de pui, ceafa de porc, carnati, mititei, cartofi cu rozmarin la cuptor, legume la gratar, salata de rosii si castraveti aromata cu menta proaspata si busuioc, sos de rosii coapte. Inghetata. Da, toate astea.

Boo se lipeste de fina-sa, actuala Iepu’ – viitoare Lorelai Victoria, si nici ca-i mai da drumul pana nu se face de plecare. Eu imi pierd un cercel si plang putin (noroc ca l-am gasit peste cateva zile fix la noi acasa). Mancam. Ni se face foame din nou. Iar mancam. Ne leganam pe balansoar, Iepu’, ma-sa si fairy godmother Boo.

Pe la 8 si ceva zic: sa ne luam viteza, ca se face ora de baie (by the way, copilul asta isi cere baia zilnica foarte clar, cu niste urlete ca acelea, nu tace pana nu o spalam, talk about obssessive shower disorder:p). Insa nici nu plecam bine, ca, spre rusinea mea si-a lui Boo si spre disperarea lui Pufix, incepem sa ne vaitam de foame, de zici ca nu venim de la gratar, ci de la sapa. Asa ca bietu’ om ne duce la Vapiano, sa ne astupe gura cu o salata cu creveti, o portie de campanelle pesto cu extra muguri de pin si-un tiramisu. Totul e bine cand se termina cu paste I always say. Detaliile tehnice despre cum se imbina socializarea cu un plod de o luna jumate – intr-un alt post, poate. Ca vreau sa ramaneti cu o impresie frumoasa. Frumoasa ca un weekend epic la gratar. Si-am incalecat pe-o sa… ☺ 

Buna dimineata! Sper ca sunteti bine. Ah, abia astept sa va povestesc despre cel mai lung weekend cu gratar, despre cum am primit cadou un salau intreg, proaspat-proaspat, si despre minunatele tarte cu zmeura ale lui Boo. Nu stau bine cu timpul, dar am zis sa va dau un sneak peak aici, sa va tin “calduti” pentru cand imi adun eu vorbele. In curand.

Seria burgerilor sanatosi inceputa aici continua cu aceasta minunatie de chiftea de pui pe gratar, adicatelea un fel de chicken burger asa. Despre burgerii astia ai mei light, chifla-less, Mishu zice c-ar fi some of my finest work. Asa ca insist. Ba mai mult, de data asta ma obraznicesc si imi trag si categoria dieta in cap, impreuna cu tag-ul junk food, ca sa fie really confusing. Asa.

Pentru patru chiftele babane aveti nevoie de un piept de pui dezosat si fara piele. Pe care il tocati care cum poate (eu la eternul Braun Multiquick) si il amestecati cu: o felie de paine muiata in apa si maruntita in nestire, o legatura de marar si una de patrunjel – tocate marunt, un ou, o lingurita de fulgi de chilli, una de (daca aveti) amestec de condimente grecesti pentru carne, nitica menta uscata si mult, da’ mult de tot, piper proaspat macinat. Si nitica sare, fireste. Astia or sa fie niste “green” burgeri, tot farmecul e dat de ierburi. Bun. Din carnea asta framantata cu mana, chiftele-style, modelati patru guguloaie mari si turtite, pe care le puneti pe gratar. Se fac repede si mai fara fum – daca prestati la bloc, ca mine, sa stiti ca nu o sa va imputa casa dupa cum se intampla cu o ceafa de porc sau, si mai rau, cu o bucata de peste gras.

Pe langa burgeri, zic sa mai daruim masa cu niste cartofi la cuptor si cu rondele de dovlecel la tigaie, perpelite in ulei de masline, decorate cu niste praz taiat subrirel si condimentate bine cu oregano si Nomu smokey peri-peri. Peste care turnam abundent un sos simplu, din iaurt cu un catel de usturoi pisat. De-li-cios! Si asa de usor de facut ca pana si mama de copil de o luna jumate poa’ sa execute intre doi pampershi. Happy go burgers everybody!

• n-am gatit, dar am mancat. De  1 mai am fost la Mogosoaia si… well… sa vorbeasca pozele zic.

• am decis ca la resedinta de vara Boo (adica la Mogo’) e mai frumos decat la Gradina Botanica (unde am fost cu Iepu’ in ziua de Paste, dupa cca 15 ani de la precedenta vizita, cand ma pupam cu un baiat pe banci pe-acolo, but that’s another story)

• Iepu’ a implinit o luna (scrisesem un an, din reflex:)), zi mai putin festiva decat ar fi trebuit sa fie, pe motiv de crize mama-fiica soldate cu plansete din toti rarunchii (chiar, ce naiba sunt rarunchii astia, stie careva?) Noroc ca e din ce in ce mai draguta, am citit intr-o carte o explicatie foarte funny – aparent, colicii incep in jur de saptamana a treia pentru ca by then deja iti iubesti progenitura incomensurabil si esti mai inclinata sa suporti chiraiala;) – very smart! Ma rog, Iepu’ nu are colici, doar o personalitate care o inghite pe a mea. De tot.

Cam asta. Poate saptamana asta gatim ceva, daca una bucata domnisoara Iepu’ ne mai scuteste de bazdaci. Voi ce-ati mai facut? Toate bune?

In casa santier si caldura mare. Afara, well, la fel, cel putin partea cu caldura. La birou – treaba ca la balamuc. What to eat, what to eat? Pai in principiu chestii simple, care nu necesita preparare termica indelungata si nici un mare chef la realizare, eu neavand.

De exemplu, o idee foarte buna e conopida la aburi, cu un sos light de iaurt si curry. Preparat in doua minute pe foc foarte mic, exact din aceste doua lucruri – iaurt si curry. Noi am mancat-o si ca garnitura pentru un sandwich cu gratar de vita in paine neagra, dar si ca snack la birou a doua zi, asa goala, doar cu sare si piper.

Vai, abia astept sa vina weekendul de dupa weekendul viitor, cand hopefully ne-om fi linistit si noi cu toate cele.

Flori, albine, coacaze, paine de la Pucheni cu strat gros de unt, frigarui, aripioare, pastravi, salati din gradina ursului, piure si-un mare pepene. Si vin rosu-vermillion original, de la domnu’ Naie. Si somn de dupa-amiaza. Si belated bday presents for me. Ah, this is the life!

Bucatarul lenes gets invited to a barbeque party sambata. Bucatarul lenes considera ca getting his/her lazy ass out and about e enuf contribution la treaba asta, asa ca:

– soseste cu 3 ore mai tarziu de ora anuntata, in speranta ca gratarul va fi fost deja facut

– aduce prajituri de la cofetarie, gotta love that about him/her

– capitalizeaza pe latura sensibila, pozand flori in gradina; fripturile mai pot astepta

– ofera incurajari fara numar barbatilor care par sa se gospodareasca excelent si singuri

– se ofera imediat sa dea o fuga pana la Metro in decapotabila de vis a unui amic cand observa ca s-a terminat gheata; dang, si taman atunci i se ceruse ajutorul in bucatarie, o well, cineva trebuie sa se sacrifice!

– nicidecum nu-i incurca pe cei care fac gratarul, best to stay away I always say!

Bucatarul lenes e un musafir deplorabil, intotdeauna iertat pentru ca, pe de alta parte, e si foarte simpatic. Si-apoi, a facut si el la viata lui multa friptura, stiti cum se zice, what goes around, comes around. De data asta, in chip de frigaruie delicioasa cu ananas si purcel. De la Mogosoaia, with love, a transmis pentru voi cineva care s-a tampit de caldura. Happy next week everybody:)