V-am zis deja la ce exceleaza familia mea adoptiva, Naie (reteta de cozonac – aici). Dupa care a venit Ada si m-a-ntrebat: “auzi, da’ o reteta de carnati nu are familia Naie?”. Pai familia Naie nu are, dar familia mea de origine face niste carnati de belea. Asa ca am zis sa va scriu si despre ei, carnatii, asa cum ii facem noi de ani de zile, cum ne-a invatat buni, cum i-a facut tata cat a trait si cum ii face acum mama, ducand mai departe traditia.

Pai n-a zis nimeni ca e usor. In primul rand, va trebuie musai o oratanie de-aia zisa si masina de tocat carne. Chiar daca ati putea sa luati carne deja tocata din magazin (ceea ce nu va recomand), tot nu ati putea umple carnatii fara ustensila cu pricina, asa ca really, there’s no way around it. Odata achizitionata magaoaia, aveti de ales dintre fel si fel de retete de carnati. Iata ce trebuie sa stiti daca optati pentru a noastra: carnatii despre care vorbim aici sunt destul de slabi, adica nu contin foarte multa grasime. Contin carne de porc, fara vita sau oaie sau strut sau mai stiu eu ce, si se “ambaleaza” in mate tot de porc, we don’t dig oaie. Condimente isi pune oricum toata lumea dupa gust, noua ne plac carnatii moderat usturoiati si usor on the spicy side, cu mult piper.

Asa. Acuma, pentru un metru de carnati aveti nevoie de aproximativ un kilogram de compozitie. Proportia de carne si grasime e asa: la un kilogram de fleica va trebuie cam 400g de slanina. Slanina si carnea se taie cuburi si se indeasa in masina de tocat intercalat asa, pastrand proportiile, ca sa iasa o compozitie uniforma. Pasta astfel rezultata se framanta cu putina apa calduta, sare, piper, usturoi, cimbru si boia dulce dupa gust. Se trag carnatii in mate speciale de porc (noi am luat de la Angst), cu ajutorul masinii de tocat (de la care se scot intai sita si cutitul si se ataseaza palnia speciala). Se lasa la uscat metrii de carnati, atarnati gen “rufe”. Macar cateva zile. Se prajesc in tigaie sau se dau la cuptor fara ulei sau altceva. Tin excelent si la congelator, asa ca puteti face mai multi, nu e panica.

Se incumeta careva?:)

Obiceiurile mele alimentarea au luat-o razna complet. Stiu ca la noi acasa este de groaza pamantului, ca avem zugraveala-n nari si calcam pe straturi si straturi de moloz, dar chiar sa ajung sa mananc cornflakes cu maioneza… asta-i asa, din calea-afara de aiurea. Ei, si cu acest sentiment pronuntat de vina pentru crime comise impotriva propriei persoane pe care o iubesc pana-n varful degetelor, m-am dus aseara acasa, am luat taurul de coarne (adica internetul la periat), ca sa gasesc o reteta ce se putea face numaidecat si cu ce-aveam prin frigider. Ceea ce nu era mult.

Am gasit in cele din urma ceva simpatico-adaptabil: legume rosii in tava, cu otet balsamic si carnaciori. Intai am pus la copt niste ardei rosu, morcov si ceapa, stropite cu ulei, otet si sos de soia. Asezonate cu piper, cimbru si sare. Cand s-au inmuiat legumele astea mai tari, am adaugat doua rosii si doi carnaciori Plai taiati rondele. Am mai lasat la cuptor tava vreo 10 minute. 

La coada am decorat-o cu frunze de busuioc din ghivecele mele spornice si-am mancat foarte bine, cu paine neagra unsa cu mustar de Dijon.

Maine e cleaning party la Casa-di-Pufix, no food, just beer. Have a good weekend everyone:)

In asteptarea unei saptamani ce se anunta pe fuga, cu pranz in stil occidental (sandvis sau salata) si cina de inspiratie asiatica, preparata pe loc in fiecare seara, sa ne bucuram zic de aceasta tava cu cartofi si weisswurst, al carei singur secret este calitul unei cepe mari taiata marunt  impreuna cu trei-patru legaturi de marar proaspat si doua linguri de paprika. Amestecul asta se pune in tava peste cartofi si weisswurst (pe care noi ii cumparam de la Angst btw), se adauga ciupercute intregi, se completeaza cu nitica apa si se da tava la cuptor la foc potrivit pentru o ora or so, intorcand din cand in cand cartofii. Se mananca bine cu muraturi. Enjoy!

Misaki mi-a impartasit o idee grozava: cina multiculturala! Adica o masa cu mancaruri diverse, gatite de oameni care vin din diverse colturi ale lumii. Great!, mi-am spus, si imediat m-am gandit ce nice ar fi sa punem la cale o cina romaneasca, cu mai multe bucatarese – prietenele mele, si cu bucate din zonele geografice de unde se trage fiecare. Abia astept sa dam in fapta trebusoara asta, iar pana atunci, sa ne bucuram ca-i duminica si mancam mamaliga facuta de mama, fiarta strasnic, si nu pripita. Cu branza de capra si smantana buna.

Cu carnaciori subtiri de casa (casa altora, noi n-am facut inca, dar numai maine nu-i poimaine si acush vine Craciunul, sa vedeti atunci carnati adevarati!). Cu pastrama de pui si de berbecut, perpelita pe jar adevarat la Cornu si adusa intr-un suflet de cumnata-mea.

Fara usturoi, deoarece am uitat. Udata masa cu sprit de vin rosu, tot de la Cornu. Asa se mananca la romani, fir-ar sa fie. Si asa se mananca si la casa di Pufixes, in rarele ocazii cand alegem sa nu ne ingrijim de sanatate.