Sunt foarte imprastiata astazi, nu stiu ce-am. Asa multe de povestit si-asa dezordine in cap…  ma tem ca o sa iasa o postare kilometrica si dezlanata. Anyway.

E bine sa fii blogger. Nu o zic pe genul fripturist, credeti-ma. Mai degraba cu mirarea si bucuria ca dupa ani si ani de zile de marketat si piarit pe la altii, micul meu proiect personal-gastronomic, in care n-am investit de nicio culoare ce-am invatat la job, mi-a adus atata bucurie si atatea intalniri cu oameni faini, unele dintre ele de-a dreptul providentiale (si mai multe despre asta intr-un wrap up post de final de an 2010), incat ma simt asa, foarte rasfatata si grateful pentru tot.

In sfarsit, daca ati trecut cu bine de aceasta introducere cu sirop si magiun pe pereti, aflati ca aseara am petrecut grozav de frumos la Club Cortina in Corbeanca, alaturi de doi fellow foodbloggeri si de foarte inimoasa echipa Electrolux. Ne-am adunat sa tesatm trei modele de aragaz diferite, cum altfel decat gatind diverse.

Asa potriveala karmica fu intre noi trei – adica Lavinia – http://bucatarsubacoperire.blogspot.com, Andi – http://www.sabucatarim.ro si eu, incat, fara sa ne vorbim inainte, ne organizaram perfect – eu aperitivele, Lavinia – supa si desert, iar Andi – felul principal.

Ca sa fie sigure ca nu ramanem nemancati (just in case something went rotten cu mancarea bloggerilor:)), fetele de la Electrolux ne asteptau inca de la inceput cu sandwich-uri si prajituri. Plus galeti de voie buna, pe care eu nush, doamne iarta-ma, cum faceau de-o aveau la ora aia tarzie, dupa ce robotisera all day ca totul sa iasa absolut perfect la cooking session-ul nostru. Deci da, kudos girls, sunteti foarte tari:D

Eiii, dar nu v-am zis distributia pana la capat. Intra in scena Pufix – the baker. Ca cineva trebuia sa testeze si cuptorul, si nu, nu nu nu eram eu aceea care avea sa faca briose cu branza si busuioc.

Anyways, insortariti si inmanusati anti-termic, ne-am suflecat manecutele si ne-am apucat de treaba. S-au gatit asa:

 … briosele de care v-am zis

 … pate de ficat de pui, fin de tot (silky smooth de-a dreptul), cu ceapa caramelizata alaturi

… supa de dovleac cu gorgonzolla (Lavinia), pui cacciatore si cartofi cu rozmarin (Andi), plus niste cookies din fulgi de ovaz si fructe, foarte buni, also by Lavinia. Andi, multam pentru ultimele poze, by that time eu eram asa de ghiftuita si expandata ca am uitat sa mai pozez:)

Am mancat din toate, asezati cu totii la masa ca la o cina intre prieteni. Ceea ce mi s-a parut extraordinar de misto. N-am avut nicio clipa senzatia ca sunt la un eveniment apretat si impersonal. Acest lucru fiind extrem de rar.

Doua vorbe despre aragazul testat:
– era integral pe gaz, cu cuptor cu tot, ceea ce poate sa fi fost motivul pentru care era inca rece dupa ce eu si Pufix, obisnuiti cu cuptorul electric, l-am chipurile pornit fixand treapta de temperatura si aprinzand becul. Note to self: cuptorul cu gaz se aprinde gen cu flacara:p
– mi-a placut ca becul este foarte puternic si ies fain pozele facute “on the inside” (cum e aia cu briosele care se coc frumos in cuptor)
– mi-a placut ca nu ni s-au carbonizat briosele in cuptor dupa cinci minute, ceea ce e mai degraba un neajuns al cuptorului aluia de-l avem noi acasa decat un merit al cuptorului testat, acesta este normal:)
Mai multe nu stiu daca pot sa va zic eu, minunea tehnicii, despre acest aragaz, afara de faptul ca mi se pare corect asa, practic (4 ochiuri, the works) si destul de compact pentru clasa lui. Ah, si avea patru tavi la cuptor, ceea ce mi s-a parut dragutz, sper sa le fi numarat bine.

Ah, si doua vorbe despre Club Cortina: very cozy place, noi am ajuns taman cand se pusese frumos zapada peste toata curtea si arata cam de basm asa. Cred ca e foarte fain si vara. Acum un an am vrut sa ne facem nunta acolo, dar pana la urma ne-am sucit si am ramas in oras. Cred ca ar fi iesit de vis, asa ca for those of you about to wed, go check it out.

Concluzii de final, intr-o ordine random:
– mancarea la un cooking session cu food bloggeri rules!
– plita cu inductie Electrolux nu incalzeste in jurul ei, ci doar sub cratita, ceea ce ar fi extrem de util la noi acasa, unde, ca niste berbeci, ne-am montat plita langa centrala termica:p
– vreau si eu sa fiu draguta ca fetele de la Electrolux
– supa de dovleac a Laviniei a fost mai speciala pentru ca a avut in ea o para
– Andi m-a invatat sa pun mascarpone in sosul de pui caccciatore, must try that!

Thanks for a lovely evening tuturor celor care au fost pe-acolo, si mai cu seama celor care au imaginat-o:) Acum urmeaza schimbul de retete si poze. Iar in curand, reteta de pate, on a blog near you.

Guest post by Mishu

V-am povestit aventura berii de casa intr-un post mai acu ceva vreme. De atunci am stat ca pe ace, pentru ca nu am vrut sa scad sansele unei beri reusite deschizand sticlele mai devreme de doua saptamani, chiar daca cei de la Bere de Casa mi-au spus ca se poate. Ei bine, ieri, de Mos Nicolae, s-au implinit cele doua saptamani si seara, dupa o sesiune intensa de sala si 4 costite la cuptor (I know, I know:p) am deschis prima sticla de bere de casa homebrew!

Ceva ceva retinusem eu din instructiunile primite, anume ca berea o sa fie mai buna daca e rece, asa ca de dimineata pusesem o sticla la frigider. Si am desfacut sticla de lager si the sound was right si apoi am turnat in pahar si the foam was right si pe urma am gustat si the taste was right! Mai mult amaruie decat dulce, destul de tare (nefiltrata, nediluata) si fooooaaaarte buna la gust. Astazi bat depesha la Cornu sa-l anunt pe senior ca poate sa deschida si el din sticlele pe care i le-am dus, iar vineri duc niste mostre la colegi, ca merge brici de Gyros Day! 

Prima bere de casa marca Pufix e o reusita, acum spre noi si noi provocari (pilsener, stout, dark ale si asa mai departe). 

Cookie’s edit: da’ bere de gravide n-au astia?:p

Unul din site-urile mele preferate este www.tastespotting.com. Nu pot sa va explic cate ore mi-am pierdut pe-acolo, este sacul fara fund de inspiratie culinara. Asa ca acum, ca a aparut ceva similar in .ro, nu pot decat sa ma bucur. www.retetecupoze.ro e un director cu poze preluate de pe bloguri culinare romanesti, cu filtre dupa toate cele (supe, gustari, fripturi, garnituri, etc.), dar si dupa autor. O sa ii gasiti acolo pe multi dintre preferatii mei – Adi Hadean, Cristi Roman, Mazi & more. Mie mi se pare de mare ajutor atunci cand sunt in pana de idei sa vad asa, adunate la gramada, ce-au mai gatit altii. Iar pozele sunt de mare angajament, slurping material la modul cel mai serios. Pe mine ma gasiti aici: easypeasy, adicatelea daca dati filtru dupa Easy Peasy. O saptamana frumoasa!

E o vorba care zice ca daca vrei bere de casa, best to let the man handle it. Microbrewingu’ asta nu-i treaba femeiasca, va zic. Pai in primul rand, kitul cu toate smecheriile de facut bere e asa, cam de marimea unei cutii de televizor. Si nu de-ala cu ecran plat, sa ne-ntelegem. Berea de casa cere muschi, vointa si insatietate intru alcool. All of which Pufix has, iar eu, mai putin.

Chiar si asa, cand ti se ofera 23 de litri de bere, tre’ sa fii defect la scufitza sa zici pas. Ca sa mentinem trendul evlavios din postul lui Mishu, te inchini, zici sa fie primit si alearga Lola, alearga, direct la amabilul furnizor de bere de casa. Unde Lola e Mishu, iar eu sunt lata pe canapea, ca in majoritatea sambetelor mele.

Ziua 1: Intors victorios din misiune, Mishu se pune pe citit instructiuni. Intre timp, eu extrag Pufetu’ curios din cutia cu maimute si ma pregatesc acerb de documentarea procesului tehnologic. In sensul ca tin intr-o mana aparatul foto si cu cealata ma balacesc in maltul de culoarea caramelului de pe fundul galetii – o hai!

Ziua 2: “Mazi are bule?” “Say what?” “Da ma, intreab-o pe Mazi daca berea ei face bule, ca a noastra nu, si scrie c-ar trebui”. Ne lamurim intre timp, yep, Mazi are bule. Noi… nu.

Ziua 3: It takes a great man to admit defeat. Iar Mishu este a great man. Asa ca suna la providerul de bere si se rusineaza telefonic ca nu avem bule. Aflam de ce. Dregem. Totul e bine.

Ziua 4, 5 si asa mai departe: Galeata cu bere scoate sunete dubioase. Imi vine in cap o comparatie. O pastrez pentru mine.

Ziua in care berea e gata: bulbucii au incetat, e timpul s-o tragem in sticle. Again, cu o mana pozez, cu alta gesticulez, din gura imi ies onomatopee, pe jos in bucatarie curge zahar, apoi curge bere de la robinet. Mishu calca o pisica. Pisica urla si fuge. Mishu o agreseaza verbal. Eu il agresez verbal pe el. In ciuda acestui razboi domestic, pozele mele ies de-o seninatate maxima.

Epilog: Miroase senzational berea asta, a fripturica mi se pare mie. Noi ne-am impacat, pisica a iesit de sub pat, in 14 zile avem lager de casa, viata e frumos. Amin!

(guest post by Mishu)

E o vorba care zice ca daca vrei ca un lucru sa iasa bine, lasa profesionistii sa se ocupe de el. Corect, dar daca ne-am ghida toti dupa principiul asta, unde ar mai fi distractia?

In ultima saptamana si ceva, pentru micul, dar inimosul nostru colectiv familial, distractia a insemnat convietuirea cu un mare vas (23L) de bere de casa. Bere de casa de la… www.beredecasa.ro. Povestea a inceput cand pe Cookie a contactat-o cineva din partea site-ului mai sus mentionat, intreband-o daca nu este interesata sa experimenteze fabricarea berii in casa si sa povesteasca aceasta experienta pe blog. Cum Cookie nu bea, a fost tentata sa decline invitatia, noroc cu mine care am simtit imediat provocarea. Am simtit-o asa de bine, incat in aceeasi zi am intrat in contact cu foarte amabilul reprezentant al  www.beredecasa.ro, iar sambata ne-am intalnit pentru a prelua:

– Una bucata kit fabricatie bere de casa, constand intr-un vas de fermentatie (a really big bucket), un robinet, o spirala din plastic cum se pune in cap la damigene, o spatula, o perie de spalat sticle, un capsator de sticle, 100 de capse de metal, etichete, o cutie cu amestecul necesar pentru berea propriu-zisa si drojdia aferenta
– Doua navete de sticle de 1 litru, verzi, ca cele de pe vremea lui Ceausescu, major flashback there
– Doua coli cu reteta de bere Lager!

Inarmat cu toate cele de mai sus, duminica, zi lasata de la D-zeu pentru odihna (are legatura, bear with me) m-am apucat sa pun de bere de casa. Deja aveam in ochi doua pahare de bere rece (ca personajele din desene animate cand vad bani… ka-ching) asa ca m-am apucat cu spor sa spal ustensilele, ca sa fac loc germenilor de fermentatie ce aveau sa-mi aduca licoarea mult visata (in 3 pana la 4 saptamani).

Dupa spalat, cu reteta intr-o mana, m-am pus pe amestecat ingredientele. Melasa incalzita usor la robinetul de apa calda se toarna prima in vas. Apoi se pun peste ea 1 Kg de zahar si 2 litri de apa fiarta, amestecand totul cu spatula din kit.

*Explicatia pentru prezenta lui Dumnezeu intr-un post despre bere starts here*
Pentru ca m-am apucat de muncit (fie si doar pentru placerea viitoare a unei beri reci marca Pufix), Doamne Doamne s-a uitat urat pe mine si a zis : te pedepsesc sa o dai in bara! Drept pentru care am umplut vasul pana sus cu apa fiarta si am turnat deasupra, conform instructiunilor, pliculetul de drojdie, care, evident, confruntat cu temperaturile adverse, si-a dat obstescul sfarsit inainte de a incepe sa produca bulbuci. Sa-mi fie invatatura de minte.
*Explicatia pentru prezenta lui Dumnezeu intr-un post despre bere ends here*

Dupa ce am pus capacul, am fixat dopul-spirala si l-am umplut cu apa, am purces sa astept aparitia bulbucilor (inca nu realizam farsa pe care mi-o jucase Al de Sus). Dupa cateva ore, panica in tunel, nu se bulbucea berea…

Zbatandu-ma intre resemnare si ultimele urme de speranta mai ceva ca un personaj din filmele rusesti de pe vremuri, am rezistat pana marti dimineata, cand, rusinat, i-am contactat pe cei de la www.beredecasa.ro sa le zic patania.

Dupa ce le-am explicat ce facusem pas cu pas si am identificat problema, ne-am dat unul altuia numai vesti bune. Eu am aflat cu bucurie ca totul se rezolva cu un nou pliculet de drojdie, pe care l-am primit in aceeasi zi, iar ei au aflat cu surprindere ca reteta recomanda utilizarea de apa calda in loc de apa rece (o mica, dar esentiala greseala de traducere, care era sa ma coste BEREA!)

In aceeasi seara am turnat pliculetul salvator si lo and behold, there were bubbles. Si bubbles, si bubbles… si bubbles, spre disperarea nevestei si a pisicilor, pana duminica pe seara cand the bubbling stopped. Dupa ce mi-am confirmat prin masuratori ca berea este gata de imbuteliat, luni seara am trecut la trasul berii, capsatul sticlelor, agitarea de cate patru ori/sticla, cum zice la reteta, si stivuitul berilor in navete.

Acum urmeaza partea cea mai grea, lupta interna intre a lasa berea sa se mai aseze vreo doua saptamani si tentatia de a baga una la rece si a-i da cep imediat. Sper sa rezist si sa raportez o bere reusita, la termen, cum scrie la carte.

A relatat : Brewmaster Pufix

Dragi copii,

Au fost odata niste reclame cretinele care zic ca margarina e buna. Care arata alti copii ca si voi cum isi imbuiba falcile cu grasime vegetala hidrogenata. Care dovedesc o deosebita lipsa de inspiratie prin pocirea penala a notiunii de iubire, sub pretextul mincinos ca margarina dimineata la pranz si seara face din om bolnav om sanatos si ca daca iubesti pe cineva, atunci musai tre’ sa-l aduci pe calea cea dreapta, aceea propovaduita de unicul detinator al secretului vietii vesnice, insusi producatorul de margarina-intru-binele-omenirii-amin.

Ei bine, trebuie sa stiti ca toate povestile astea sunt crap, crappola, bull shit. Dupa cum nici Coca Cola nu e secretul fericirii familiale (desi are ceva treaba cu fericirea decadenta care te duce direct la groapa, recunosc, in calitatea mea de mare fan cola ce a pierdut batalia cu rationalul), asa nici margarina nu te unge pe dinauntru cu puterea vindecatoare a chimicalelor. E de maxima cacao ca in 2010 noi inca vedem la televizor “celebritati” care endorseaza margarina in combo infailibil cu cate-un kinder, tintind desigur la inima-iubita-cu-margarina a mamelor. Este incredibil de suparator pentru mine sa citesc pe fellow-food-blogs chestii gen “nicio prajitura fara margarina”. Asa ca, din inima mea unsa cel mult cu porc, va scriu cu rugamintea de a nu pune botul la aceste vrajeli ieftine, pentru ca margarina este rea.

Toate grasimile sunt rele, foarte adevarat, dar dintre toate, eu zic ca asta-i dracul. Margarina e mincinoasa: se lauda ca nu contine colesterol. Adevarat, dar stiati ca margarina stimuleaza productia de colesterol in organism? Asa ca daca mancati margarina ca sa va tineti colesterolul sub control, well, tzeapa. Margarina e o mizerie sintetica, as manca mai degraba orice produs natural, numiti-l voi pe cel mai gretos, decat o unsoare dubioasa care se lichefiaza la cele mai inalte temperaturi si are o structura moleculara imposibil de integrat in celulele noastre fara substantiale deformari ale acestora (“mutatii” daca vreti, oare in conjunctie cu ce boala am mai auzit cuvantul asta?).

N-am sa va zic sa nu mancati margarina, treaba voastra, by all means mancati galeti, ca doar cine sunt eu sa va zic asa ceva. Dar am sa va rog din suflet sa o faceti in cunostinta de cauza, iar data viitoare cand cineva va zice ca margarina este buna, sa scuipati de trei ori in san si sa faceti cruce cu limba. Sunt gramezi de studii pe internet, nu mai suntem inainte de ’90 cand aduceau nemtoaicele de la bunica-mea de pe strada margarina “buna” din Germania, iar noi o mancam ca pe caviar, ca nu stiam exact ce-i aia. Adevarul e pe-acolo. Eu atat am avut de refulat.

Producatorul de margarina si prozelitii lui ar semna “Mos Craciun”, eu semnez adevarat – o viitoare mama ingrijorata.

N-am mai mancat de un an de la Bucate pe roate. Azi mi-am comandat de la ei o salata bulgareasca si m-am bucurat sa constat ca, desi legea neamului romanesc zice ca serviciile unei astfel de firme de catering se prostesc in timp, invers proportional cu cresterea preturilor, la Bucate lucrurile au ramas asa cum le stiam – mancare corecta, proaspata, buna, la preturi decente. Bravo, baieti!

Sambata – soare, frumos, caldut (all things considered) – vreme taman buna pentru parc. Dar nu oricum si nu cu burta goala. Of course ca trebuia sa mancam ceva bun inainte, ca de unde energie pentru ditamai turul de Muzeul Satului, ce-l aveam eu in plan. Asa ca in urma unei analize rapide a posibilitatilor de mancare around Herastrau (Hard Rock Cafe – mizerii unsuroase si cam de plastic, Ikea – calcare in picioare), a ramas ca ne vedem cu Bursucu la Taverna Sarbului. Foarte foarte frumos la Taverna, personal politicos, masa la geam, scaldata de soare cu dinti, hostesse cu picioare frustrant de lungi, bancomat in holul locantei – ce mai, tot ce trebuie. Dar s-o luam cu inceputul:

Lipie calda, mirosind a cuptor, delicioasa, dar complet nefericita pe post de starter. Noua ne-a cam picat din avion. Chiar si eu, cu tot cu noile mele abilitati fabuloase de ingerare a unor cantitati impresionante de haleala, am reusit sa nu mai pot manca decat o treime din felul doi dupa juma’ de lipie manjita cu toate alea. Adica si anume cu:

… branza picanta

… ceafa afumata

… zacusca.

Dupa cum spuneam mai sus, nush ce pun sarbii in lipii, dar dupa aperitivele astea eram toti trei destul de ghiftuiti asa, drept pentru care nu am mai putut aprecia la justa valoare carnatii de casa, snitelul ne-pane cu sos de lamaie, salata de vinete sau cartofii aurii.

Cu ultimele sfortari am dovedit un cheesecake cam vartos pentru gustul meu, dar mancabil. Nota de plata – usturatoare. La Vulturul as fi mancat probabil o saptamana de banii astia si nici nu mi-ar fi picat greu. Dar las’ ca ne-am dres cu parcul de dupa si in all fairness, atmosfera de amiaza la Taverna e foarte placuta.

De doua zile aveam o pofta teribila de varza acra cu ciolan. Ceva de groaza, va zic! Intai am zis ca las’ ca trece. N-a trecut. Asa daca tot m-am intalnit ieri cu Zu sa mergem la DM (unde i-am facut o prezentare de produs de zici ca-mi luam comision, nu alta; ceea ce, by the way, m-a facut sa imi reconsider parerea ca nu as putea sa lucrez niciodata in vanzari – apparently I could)… deci, ziceam, daca tot am trecut razant pe langa Vulturul, pofta a invins, Zu a tras pe dreapta si eu am intrat sa-mi comand pentru mai tarziu un ciolan cu varza. Cand m-am urcat din nou in masina, am inceput cu luxul de amanunte, de-am bagat-o pe Zu in boala si-a trebuit neaparat sa ne intoarcem sa mancam la Vulturul. Pai ciorba de burta si ciorba de fasole cu salata de ceapa, pai carnati de casa, pai chiftele cu sos si cu piure… the works. Am plecat rostogol, cu minunatia de ciolan la pachet. Pe care Pufix-the-man l-a transat acasa frumos, de-am mancat eu azi la pranz pana mi s-a facut… bine. Da’ ce bine!

Doamne, multumesc pentru ciolan, pentru varza si pentru minunat loc pe pamant, Vulturul. Cea mai buna varza, cel mai bun ciolan! A zis Nugget sa va zic.

In 2006 am iesit pentru prima oara din tara. Aveam pe lista mea de fost copil sarman – generatia de aur – obiective turistice importante, precum Burger King, Tesco si Haagen-Dazs. Mi-aduc aminte ca am zacut cateva ore pe aeroportul din Viena, lingurind la trei cupe de Raspberry Sorbet cu exaltare maxima si povestindu-i in detaliu lui Pufix cum o simteam, ce senzatii, ce fericire consumista si totusi profunda imi aducea aceasta treaba. Experienta pe care am repetat-o cu fiecare ocazie, incercand sa “tin minte” gustul pana data viitoare, cand avea sa fie aia.

Cand am auzit ca in sfarsit cineva a luat franciza pentru Romania, m-am bucurat cu aplauze. Pasind pe culoarul de la Baneasa mall, inima imi batea de zici ca eram indragostita. Si ma rog, chiar eram. Ma intrebam daca are sa-si mai aduca aminte de mine, daca simtea la fel regasirea, cu aceeasi emotie, si daca relatia noastra la distanta supravietuise timpului. Fusesm fidela atata amar de vreme, dar nu puteam sa nu ma intreb daca mai aveam inca sentimentele de rigoare si daca nu cumva urma sa avem una din conversatiile alea stanjenitoare, gen it’s not you, it’s me. A fost perfect! Iubitul meu sorbet de zmeura era exact asa cum mi-l aminteam, fruitty, acrisor, fara urme laptoase, exact ce astept eu de la o inghetata.

De-atunci tot venim, profitam de orice ocazie ca sa facem un ditamai ocolul fata de orice posibila destinatie, doar ca sa mai mancam niste Haagen-Dazs. Sambata seara am fost din nou, pentru ca Pufix avea ceva treaba la locul dezmatului si ofc ca I was tagging along. Ei, si se intalneste Pufix cu o fata foarte draguta care era in charge pe-acolo si pesemne ca de unde I was drooling franticly si mi se citea in ochi disperarea, zice ea: hai sa gusti toate sortimentele. Eu – sa lesin de placere, nu alta. M-am dus la primire pe partea cealata a frigiderului cu minuni, de unde un baiat imi “servea” cate-o lingurita cu varf din fiecare cerculet fermecat.

Mi-au placut toate, ce sa zic, mai putin cea cu aroma de cheese-cake, de unde si concluzia mea personala ca branza in inghetata e a big no-no (am mai incercat asta si cu alte ocazii si la fel, o gasesc ingrozitoare). In schimb sorbet-urile de mango, zmeura si lamaie, smoothie-ul de fructe de padure, inghetata de vanilie, cea cu macadamia nuts si cea cu dulce de leche mi s-au parut to die for! Am mai incercat si niste biscuiti calzi, abia scosi din cuptor. Am plecat de-acolo rostogolindu-ma.

Raman la parerea mea ca nimic pe lume nu egaleaza celebrul Raspberry Sorbet, dar a fost fun sa incerc de toate. Voua ce flavor va place?