Am avut un weekend trist, presarat cu stari de lesin si dureri de cap si o somnolenta crunta. Am inceput saptamana in aceeasi stare. N-am gatit nimic, mi-e rau si sunt posocoasa. Sper ca la voi e mai bine. Bear with me.

M-am trezit cu noaptea-n cap si cu sentimentul ca azi e o zi importanta, ca ceva cu adanca semnificatie personala are sa se intample. Azi. Am deschis frigiderul sa-mi fac un sandvis. Sticla de maioneza Heinz pe care nu mai pusesem mana de luni de zile arata expiration date 4.11.2010. What are the odds, ca sa zic asa. Dar somehow, I knew that’s not it. Altceva. Azi. Dupa-amiaza avem programata o noua ecografie, sa ne zica doc ca Lorelai e still Lorelai si ca nu i-a crescut nimic gender altering. Dar nu, nu cred ca-i asta. La birou, piles de chestii de facut pana diseara, nimic special, deci nici asta nu poate fi. Surfing the web zece minute, la o cafea meschin de mica, pan’ sa m-apuc de treaba. Google search: the meaning of life. Raspunde Wiki: The meaning of life constitutes a philosophical question concerning the purpose and significance of life or existence in general. This concept can be expressed through a variety of related questions, such as Why are we here? and What is life all about?

Si de-o data realizez: azi e all about the meaning of life. Si life is not about cati bani faci, cat de sus urci si cat de repede, it’s not about the rat race, nu e nici macar about leaving something behind, nu e despre mosteniri genetice si perpetuarea speciei.  Life is all about love. Despre iubirea pe care o primesti si despre iubirea pe care o oferi. Azi e o zi importanta pentru mine nu pentru ca mi-a expirat maioneza, nu pentru ca ma duc a nush’ cata oara la doctor si nu pentru ca am de impresionat un sef nou. Azi e o zi in care iubirea circula direct de la mine catre my best friend and back, cu intelesuri de-astea filosofico-smechere pe care nu foarte multe alte lucruri mi le vor dezvalui de-a lungul vietii mele pe pamant. I can haz best friend.

Happy bday, Boo <3

M-am trezit tarziu azi, mi-am smotocit cu iubirrre maxima blanoasele, le-am dat de mancare (ma rog, Pufix-the-man did, ca eu nu-s buna decat sa ma joc cu ele:)) si am plecat spre birou linistita, ca in fiecare dimineata, pentru ca stiu ca ele stau acasa, la caldurica si safety, iar absolut cel mai rau lucru care li se poate intampla e sa se plictiseasca una de alta.

Afara: vreme de dormit. Vorba englezului, ploua caini si pisici. Doar ca la noi se aplica literally. Pe strada in drum spre birou am vazut fara numar animalute amarate, plouate, infrigurate si flamande. Fiinte mult mai putin norocoase decat pisicile noastre, care n-au parte de camin cald si de cineva care sa le iubeasca.

Sunt foarte multe lucruri pe care le puteti face daca iubiti animalele, de la donatii pana la adoptii. Dintre toate, poate cel mai usor e sa cumparati incepand de astazi cartea Iubirrre. Au scris in ea povesti frumoase multi oameni mai mult sau mai putin cunoscuti, am scris si eu o poveste (cu multe multumiri din nou Danei pentru invitatia de a ma alatura acestui proiect), iar banii stransi de pe urma cartii se vor duce catre asociatia GIA, care se ingrijeste neobosit sa asigure un camin cat mai multor animale necajite.

<3 <3 <3 Iubirrre – de azi in librarii!

Ne apropiem cu pasi repezi de sfarsitul primului trimestru de sarcina, unul al naibii de greu, in every way. Nu ma simt nici mai inteleapta, nici mai buna, nici mai responsabila decat inainte. Ma simt insa mai fricoasa, mai angoasata, mai mancata pe dinauntru de teama ca ceva might go wrong. Nugget are 12 saptamani si aproape 6 cm. Se balaceste in saculetul lui embrionar, se joaca, e haios. Nu vorbeste, nu se uita in ochii nostri cu privire de-aia ingereasca, de felul celor care-ti topesc toate cele de pe dinauntru. Nu ne cunoaste, nu ne-a aflat inca. Si totusi, gandul ca l-am putea pierde este unul devastator, epuizant. Cum, atunci, trebuie sa se simta o mama a carei fetita in varsta de un an a fost diagnosticata cu cancer…?

Pentru Adriana Sentes si fetita ei Maria, care are nevoie de 38.000 euro intr-o saptamana pentru o operatie de urgenta la Paris, puteti dona bani aici:

Volksbank Romania , Cod IBAN : RO84VBBU2513SM4642222790 – sucursala SMB (donatii in LEI)
Volksbank – sucursala Ghencea IBAN RO69VBBU2511BU4642221102 (donatii in EURO)

Iar aici gasiti actele scanate, pentru linistea voastra:

http://www.facebook.com/album.php?aid=31263&id=100001237294632&l=8a2e98c45c

M-am prins de cand i-am descoperit blogul ca femeia asta – o doamna pe bune dupa cum aveam sa descopar intr-o zi, si nu a bitch, asa cum se autoproclama – e really special. Habar nu aveam insa ca intalnirea noastra virtuala avea sa fie asa, cumva, providentiala si life-changing. Pana in ziua cand am primit de la ea un mail, care se intitula “hai sa-ti spun ceva, pisicareaso!”. Pe urma m-a sunat. Si am vorbit. Si m-a cucerit groaznic (and I’m not one to fall in love asa cu una cu doua). Avea asa o energie valvoi si eu rezonam asa de bine cu tot ce-mi spunea, ca parea toata povestea un fel de early Christmas present for me. After all, eu, sa scriu un capitol intr-o carte despre pisici?! Get outta here!

Cred ca mi-am scris capitolul pe nerasuflate, poate si pentru ca era in the making de ceva vreme, ca parte din ce speram eu sa devina some day my own book. I l-am trimis si am tors de placere narcisistica atunci cand mi l-a incununat cu laude. Asta era prin iunie.

Si iata ca vine si ziua cand visul Danei, inimoasa mea prietena virtuala, inegalabila in spirit si asa de frumoasa in dragostea ei de fiinte vii, are sa se concretizeze intr-o carte, de lansat pe 4 octombrie,  de ziua internationala a protectiei animalelor. Iubirrre este o carte cu guest writers, care au comun  –  poate va asteptati sa zic ceva gen “iubirea netarmurita”, “devotiunea suprema”, dar nu – comportamentul firesc fata de animalele de companie, tratamentul empatic si respectuos al celorlalte fiinte. Semneaza capitole din carte Monica Davidescu, Horia Brenciu, Melania Medeleanu, Marius Vintila, Iulian Vrabete, Dan Silviu Boerescu, Gabriel Cotabita, Razvan Simion, Raluca Moianu, Irina Margareta Nistor, Adi Hadean si yours truly, plus cate si mai cate persoane mai mult sau mai putin famous, care stiu despre animalute si au ceva de zis, cu umor si tandrete.

Banutii de pe cartea asta se vor duce catre asociatia GIA (btw, daca nu vi i-ati facut pe cei de la GIA prieteni pe Facebook, you should:D). Asa ca odata ce iese cartea in librarii, o sa va rog pe toti din sufletul meu de pisicareasa sa promovati cartea prin mijloacele pe care le aveti la dispozitie (bloguri, fb, twitter…), ca sa se stranga bani frumosi pentru toate vietatile de care se ocupa cu Dumnezeu stie ce resurse oamenii inimosi de la GIA.

In incheiere, va las cu concluzia celor scrise de mine in luna iunie, ca sa vedeti ce de mai premonita am fost:

cum se cheama cineva care mananca cornflakes cu maioneza?:D

Dragilor care cititi odata cu noi, cartea pentru urmatoarea intalnire a clubului este Darul unei zile. Eu tocmai am terminat-o si mi-e jena sa v-o recomand, de fapt, nici nu am de gand sa fac asta. Din motive pe care le veti afla dupa intalnire, din scrisoarea pe care am sa i-o adresez Annei Gavalda. Ma rog, on the bright side, e la reduceri, aici.

De fapt, vroiam sa share with the group o fericita intamplare. In cautarile mele neobosite de loc dragut de intalnire pentru book club (caci living-ul meu nu-i destul de incapator pentru 20+ si, dupa cum ati aflat deja, nu-i nici foarte safe:p), am dat peste niste oameni foarte tari, care au un proiect misto si o inima mare. Mare cat sa incapem toate 20+.

Oamenii astia sunt asa de pasionati de teatru, incat s-au apucat de-au facut unul. Proiectul se cheama unteatru si aflati mai multe de-aici: http://www.facebook.com/unteatru. Zice-asa: “unteatru e un gand care a legat oameni intr-un proiect cultural, curajos si liber. s-a nascut din dorinta de a face posibila intalnirea oamenilor cu teatrul, acasa. unteatru intr-o casa. o casa fara poveste. povestea ei incepe acum.”. Ce fain!

Ei, si multumita Ioanei, care a avut si ea cenaclu in facultate si stie all too well cum e sa te intalnesti prin carciumi ca sa despici filosofic firul in patru fara pic de intimitate, avem incepand de-acum usa deschisa oricand in acest loc minunat, dotat de inimosii proprietari ai ideii inclusiv cu sufragerie si biblioteca plina cu carti. De la aflarea acestei vesti ma simt de parca am alunecat down the rabbit hole in Tara Minunilor. Mi se pare o experienta exquisite, cam cum era cand eram copil si imi strecuram pe furis picioarele mici in pantofii mari cu toc ai mamei. Adica, ffs, un teatru adevarat, al meu pentru cateva ore… fancy this:D Stiam eu ca drama mea are sa se joace intr-o zi pe o scena:)

Nu va mai retin, cititi Darul unei zile doar daca n-aveti ce face si vreti sa trash it cu noi si mergeti la teatru la unteatru. Pana acum s-au jucat Oleanna, Vreau sa fiu actrita cu Anca Sigartau si Crima si pedeapsa. Pentru ca numarul de locuri este limitat, ca sa puteti lua parte la spectacol trebuie sa trimiteti un mail pe adresa unteatru la gmail.com.

Zilele astea gatesc putin si pozez mult, de toate. Blestemand robotii si pe cine i-a inventat. V-as fi pus poze cu dezastrul de sambata, dar am ales in loc, la nimereala, o poza cu niste pepene, pe care, vorba cuiva, dslr-ul l-a taiat in bucati si l-a curatat de samburi. Mhm.

Raportez din ruinele sufrageriei mele, incercand cu tot dinadinsul sa raman completamente zen in fata tavanului cazut peste noi si a tupeului angajatilor de la compania responsabila cu constructia imobilului in care locuiesc, care incearca sa ne scoata pe noi nesimtiti ca am cutezat sa ne gandim la despagubiri. In alegerile dificile de viata, incerc sa ma intreb ce ar face un om liber. Ce-i drept, uneori ma intreb si care-i diferenta dintre omul liber si ala fraier (in ideea in care simpla acceptare senina a unor stari de fapt nu mi se pare un raspuns destul de bun la intrebarea asta). Sa ne judecam? Sa mergem mai departe? What would Jane Austen do?:)

Altfel, am citit de dimineata, cat sa-mi stric de-a dreptul momentul intim eu-cu-mine-si-o-cafea, un post al unei dudui care ii infiereaza pe toti astia nesimtiti care stiu ce-i pancetta, care galgaie in tigai uleiul de masline ca niste ciocoi ce sunt si care au slujbele mult visate pentru ca, precis, au avut pile. Si-atunci, misiunea acestei femei inversunate din cale-afara este sa saboteze astfel de persoane si daca le vede pe strada, eventual sa le scuipe. Ca merita, nu-i asa? Mi-am adus aminte, pe aceasta cale, in ce tara traim si cu cat avant se urca pe tine cu bocancii oamenii frustrati, de profesie unachieveri, daca cutezi sa te ridici putin.

In acest context general deranjant, raman totusi senina ca o printesa, pentru ca aseara, pe la 10, cineva se ducea la non-stop sa-mi cumpere amandina.

Sunt sechestrata in propria bucatarie. Si nu in a good, food-blogger-heaven way. De cand avem muncitori in casa si pe jos un strat gros de moloz pe care-l simt in dinti, m-am refugiat in mica mea oaza de liniste – bucataria. In teorie cu timp de gatit, in practica – fara aplecare. Mi se pare murdar tot ce bag in gura (‘tz ‘tz), plus ca aventura esecului meu dslr-ist e departe de a se fi incheiat. Asa ca decat sa fac mancare murdara si poze proaste, mananc mai bine pachetel de la mama (sarmale in foi de vitza) si “zac” online ca un lurker trist. Altfel – zen, ceea ce va doresc si voua. Poate diseara gatim ceva.

Nu o sa va povestesc just yet cum mi-am petrecut eu ziua de sambata printre ruinele tavanului prabusit peste noi in living. Pastrez pentru alta data povestea apartamentului nostru nou, cumparat cu bani grei si platit inca 28 de ani de-acum incolo, cu pretul libertatii noastre practic. For now o sa va povestesc doar despre botezul la care-am fost duminica, la Jaristea.

Despre locanta cu pricina stiam doar ca-i o locatie clasica pentru evenimente de gen, ni se propusese si noua de catre wedding planner ca varianta, dar am refuzat pentru ca deja indragisem tare o alta locatie.

Acuma, eu fiind o hoarderitza (later edit:p, multumiri vigilentei publice) veritabila de all kinds of stuff (nimic nu se arunca, totul se pastreaza), Jaristea fu pentru mine raiul micilor obiecte argintate. E ceva de speriat, cred ca sunt mii si mii de obiecte diverse de jur imprejur, intr-o incapere care si asa nu-i mare, aruncate nu neaparat cu logica sau cu gust desavarsit, dar dupa capul meu, in chip fermecator. Locanta scores big si la modalitatile diverse si generoase de iluminare, de la ringul de dans cu acoperis de sticla si pana la candelabrele cu lumina calda, care creeaza o atmosfera foarte placuta. Nimic nu mi se pare mai unapppealing intr-un restaurant decat lumina alba de halogen sau neoanele. Ma rog, ar mai fi cateva lucruri la fel de unappealing, gen gandacii de bucatarie.

La Jaristea gasesti mese frumos aranjate, cu tacamuri si oliviera de argint, bauturile se servesc fara numar, din carafe de sticla, mocheta e grasa, plusata, decorul deosebit (on the tacky side, recunosc).

Despre mancare iarasi de bine. Cum eu ma duc la nunti si botezuri pentru aperitive, nu le vreau zgarcite sau lipsite de imaginatie. Iar la Jaristea n-au fost deloc, nici, nici. Highlights: branza de burduf cu chimen, urda cu marar, aspic, rulada cu ciuperci si rulada de porc cu sorici parlit, rulouri de cascaval cu jambon si ceva rulada de ficat cu fistic. Servite toate astea cu chifle calde.

Felul doi – pestele – somon in crusta de nuci, cu un orez foarte interesant asa, coagulat de parca era sushi rice, poate chiar era, ce sa zic.

Si-apoi piesa de rezistenta: piept de curcan cu pere, mar copt cu nuci si sos de portocale. Cu salata acra de laptuci. Pretty fancy-shmensy stuff.

Totul, dar absolut totul e argintat, de la tacamuri la farfuriile de tort si la cestile de cafea. Si parca-i mai buna cafeaua din cesti de-astea decat din cani albe branduite.

Despre programul artistic ce sa va spun, este extrem de chicios, dar not in a bad “never again” way. Experienta multiculturala incepe cu o tanti purie si platinata, care ne trece prin tot folclorul rusesc cu decibeli care spulbera sticla si inspaimanta copiii mici. Continua cu dansatori profesionisti care fac demonstratii de vals, tango si latino si apoi purced, in pure Dirty Dancing fashion, sa invite fiecare din public pe cate cineva pe ring. Vine apoi un Pedro de Ferentari asa, care canta cu o duduie corpolenta si involanata Guadalajara si the like. Si, desigur, sa nu uitam lautarii, care sar cu tzambalul si acordeonul, deopotriva entuziasmati de La multi ani! si Happy Birthday. Mai e un nene cu vioara si o tanti cu pian si sper ca n-am uitat pe nimeni. Repertoriul e vast si poti sa cumperi pe loc un dvd cu toata trupa de artisti.

Tot la program artistic incape si servitul bucatelor de catre o ceata de flacai cu faclii si servete, care fac asa un fel de tur de onoare in aplauzele publicului si-apoi se lasa pe un genunchi in mijlocul stabilimentului, prezentandu-ti mancarea ca pe o ofranda zeilor.

Asa e la Jaristea: gustos, patinat si burlesc, all in one. Va las cu gandul la mancare, iar eu raman cu inima plina de bucuria cu ochi umeziti a parintilor micutei Maria, cea mai iubita si asteptata de dragii ei. Sa va traiasca, oameni buni si frumosi!