Duminica a devenit asa, o zi a rasfatului matinal. Eu ma trezesc prima. Zic: Pufi, mai dormi? Daca se lasa cu mormaieli neinteligibile, e clar ca am timp sa pregatesc un mic dejun mai elaborat. Azi am facut fried mozzarella panini, adica mai pe romaneste, un fel de sandvis prajit in tigaie.

Mai intai de toate, pregatirea de santier: mozzarella, rosii taiate felii, cu piper si busuioc (n-am avut de-ala proaspat, cred ca ar fi fost mult mai bun), sunca de pui, mortadella, masline, bacon, ciuperci, ardei gras portocaliu, taiat marunt marunt si amestecat cu ceapa verde tocata, paine (eu am avut bagheta, ar fi mers mai bine insa cu ceva paine normala, taiata felii).

Am prajit usurel baconul si ciupercile in tigaie, la foc iute. Pe urma, pe o felie de paine am inceput sa stivuiesc: felii de mozzarella, bacon, ciuperci, rondele de masline, rosii, mortadella/sunca de pui, amestec de ardei gras cu ceapa verde. Am piperat, am acoperit sandvisul cu cealalta bucata de paine, tapetata si ea cu mozzarella, si l-am prajit cu grija si pe ambele parti in tigaie, in doua linguri de ulei (nu de masline, atentie, ca ala se arde la temperaturi mari – trebuie un ulei potrivit pentru prajit).

Am mancat panini-ul cu o salatica din frunze, rosii, ardei si ceapa verde ramase de la sandvisuri, ceva masline, ceva ridichi, nitica zeama de lamaie. La coada ne-am dres cu niste croissante cu gem de zmeura. Si cu suc bio de mango si mere. Gotta love Sunday breakfast!

Sunt foarte imprastiata astazi, nu stiu ce-am. Asa multe de povestit si-asa dezordine in cap…  ma tem ca o sa iasa o postare kilometrica si dezlanata. Anyway.

E bine sa fii blogger. Nu o zic pe genul fripturist, credeti-ma. Mai degraba cu mirarea si bucuria ca dupa ani si ani de zile de marketat si piarit pe la altii, micul meu proiect personal-gastronomic, in care n-am investit de nicio culoare ce-am invatat la job, mi-a adus atata bucurie si atatea intalniri cu oameni faini, unele dintre ele de-a dreptul providentiale (si mai multe despre asta intr-un wrap up post de final de an 2010), incat ma simt asa, foarte rasfatata si grateful pentru tot.

In sfarsit, daca ati trecut cu bine de aceasta introducere cu sirop si magiun pe pereti, aflati ca aseara am petrecut grozav de frumos la Club Cortina in Corbeanca, alaturi de doi fellow foodbloggeri si de foarte inimoasa echipa Electrolux. Ne-am adunat sa tesatm trei modele de aragaz diferite, cum altfel decat gatind diverse.

Asa potriveala karmica fu intre noi trei – adica Lavinia – http://bucatarsubacoperire.blogspot.com, Andi – http://www.sabucatarim.ro si eu, incat, fara sa ne vorbim inainte, ne organizaram perfect – eu aperitivele, Lavinia – supa si desert, iar Andi – felul principal.

Ca sa fie sigure ca nu ramanem nemancati (just in case something went rotten cu mancarea bloggerilor:)), fetele de la Electrolux ne asteptau inca de la inceput cu sandwich-uri si prajituri. Plus galeti de voie buna, pe care eu nush, doamne iarta-ma, cum faceau de-o aveau la ora aia tarzie, dupa ce robotisera all day ca totul sa iasa absolut perfect la cooking session-ul nostru. Deci da, kudos girls, sunteti foarte tari:D

Eiii, dar nu v-am zis distributia pana la capat. Intra in scena Pufix – the baker. Ca cineva trebuia sa testeze si cuptorul, si nu, nu nu nu eram eu aceea care avea sa faca briose cu branza si busuioc.

Anyways, insortariti si inmanusati anti-termic, ne-am suflecat manecutele si ne-am apucat de treaba. S-au gatit asa:

 … briosele de care v-am zis

 … pate de ficat de pui, fin de tot (silky smooth de-a dreptul), cu ceapa caramelizata alaturi

… supa de dovleac cu gorgonzolla (Lavinia), pui cacciatore si cartofi cu rozmarin (Andi), plus niste cookies din fulgi de ovaz si fructe, foarte buni, also by Lavinia. Andi, multam pentru ultimele poze, by that time eu eram asa de ghiftuita si expandata ca am uitat sa mai pozez:)

Am mancat din toate, asezati cu totii la masa ca la o cina intre prieteni. Ceea ce mi s-a parut extraordinar de misto. N-am avut nicio clipa senzatia ca sunt la un eveniment apretat si impersonal. Acest lucru fiind extrem de rar.

Doua vorbe despre aragazul testat:
– era integral pe gaz, cu cuptor cu tot, ceea ce poate sa fi fost motivul pentru care era inca rece dupa ce eu si Pufix, obisnuiti cu cuptorul electric, l-am chipurile pornit fixand treapta de temperatura si aprinzand becul. Note to self: cuptorul cu gaz se aprinde gen cu flacara:p
– mi-a placut ca becul este foarte puternic si ies fain pozele facute “on the inside” (cum e aia cu briosele care se coc frumos in cuptor)
– mi-a placut ca nu ni s-au carbonizat briosele in cuptor dupa cinci minute, ceea ce e mai degraba un neajuns al cuptorului aluia de-l avem noi acasa decat un merit al cuptorului testat, acesta este normal:)
Mai multe nu stiu daca pot sa va zic eu, minunea tehnicii, despre acest aragaz, afara de faptul ca mi se pare corect asa, practic (4 ochiuri, the works) si destul de compact pentru clasa lui. Ah, si avea patru tavi la cuptor, ceea ce mi s-a parut dragutz, sper sa le fi numarat bine.

Ah, si doua vorbe despre Club Cortina: very cozy place, noi am ajuns taman cand se pusese frumos zapada peste toata curtea si arata cam de basm asa. Cred ca e foarte fain si vara. Acum un an am vrut sa ne facem nunta acolo, dar pana la urma ne-am sucit si am ramas in oras. Cred ca ar fi iesit de vis, asa ca for those of you about to wed, go check it out.

Concluzii de final, intr-o ordine random:
– mancarea la un cooking session cu food bloggeri rules!
– plita cu inductie Electrolux nu incalzeste in jurul ei, ci doar sub cratita, ceea ce ar fi extrem de util la noi acasa, unde, ca niste berbeci, ne-am montat plita langa centrala termica:p
– vreau si eu sa fiu draguta ca fetele de la Electrolux
– supa de dovleac a Laviniei a fost mai speciala pentru ca a avut in ea o para
– Andi m-a invatat sa pun mascarpone in sosul de pui caccciatore, must try that!

Thanks for a lovely evening tuturor celor care au fost pe-acolo, si mai cu seama celor care au imaginat-o:) Acum urmeaza schimbul de retete si poze. Iar in curand, reteta de pate, on a blog near you.

Imi plac de leshin inimioarele de pui. Problema e ca sunt amestecate cu pipote, ca asa vand astia la magazin, inimi si pipote. Iar pipotele sunt oribile, nu le suport, “carne putreda” – asa le ziceam cand eram mica.

Ei, va imaginati bucurie pe capul meu cand am gasit la Auchan inimioare de pui si-atat. Un pachet maaaare, numai cu inimi. Jumate au luat calea congelatorului, ca Pufix would rather chew his own hand decat sa manance asa ceva, iar cealata jumatate… pe care le-am mancat.

Am fiert inimioarele in apa cu sare, vreo 10 minute tops. Pe urma le-am aruncat intr-o tigaie, cu o ceapa rosie mare, taiata grosier, niste sare, niste piper. Le-am calit bine pe toate partile, am turnat apoi peste ele niste sos de soia si le-am mai tinut pe foc pana a “disparut” sosul. Am facut langa un piure delicios, cu foarte mult lapte si cu si mai mult unt. Si am mancat de una singura ca un porc ordinar, pana cand mi-au pocnit nasturii de la pantaloni (asta daca as fi avut pantaloni cu nasturi) si m-a simtit soiasa in ultimul hal. Da, fusese o zi naspa si aveam nevoie de a good dose of comfort food (= food consumed to achieve some level of improved emotional status, whether to relieve negative psychological affect or to increase positive). La faza asta, fiecare pe cont propriu si pe riscul lui:) Am zis.

V-am zis deja la ce exceleaza familia mea adoptiva, Naie (reteta de cozonac – aici). Dupa care a venit Ada si m-a-ntrebat: “auzi, da’ o reteta de carnati nu are familia Naie?”. Pai familia Naie nu are, dar familia mea de origine face niste carnati de belea. Asa ca am zis sa va scriu si despre ei, carnatii, asa cum ii facem noi de ani de zile, cum ne-a invatat buni, cum i-a facut tata cat a trait si cum ii face acum mama, ducand mai departe traditia.

Pai n-a zis nimeni ca e usor. In primul rand, va trebuie musai o oratanie de-aia zisa si masina de tocat carne. Chiar daca ati putea sa luati carne deja tocata din magazin (ceea ce nu va recomand), tot nu ati putea umple carnatii fara ustensila cu pricina, asa ca really, there’s no way around it. Odata achizitionata magaoaia, aveti de ales dintre fel si fel de retete de carnati. Iata ce trebuie sa stiti daca optati pentru a noastra: carnatii despre care vorbim aici sunt destul de slabi, adica nu contin foarte multa grasime. Contin carne de porc, fara vita sau oaie sau strut sau mai stiu eu ce, si se “ambaleaza” in mate tot de porc, we don’t dig oaie. Condimente isi pune oricum toata lumea dupa gust, noua ne plac carnatii moderat usturoiati si usor on the spicy side, cu mult piper.

Asa. Acuma, pentru un metru de carnati aveti nevoie de aproximativ un kilogram de compozitie. Proportia de carne si grasime e asa: la un kilogram de fleica va trebuie cam 400g de slanina. Slanina si carnea se taie cuburi si se indeasa in masina de tocat intercalat asa, pastrand proportiile, ca sa iasa o compozitie uniforma. Pasta astfel rezultata se framanta cu putina apa calduta, sare, piper, usturoi, cimbru si boia dulce dupa gust. Se trag carnatii in mate speciale de porc (noi am luat de la Angst), cu ajutorul masinii de tocat (de la care se scot intai sita si cutitul si se ataseaza palnia speciala). Se lasa la uscat metrii de carnati, atarnati gen “rufe”. Macar cateva zile. Se prajesc in tigaie sau se dau la cuptor fara ulei sau altceva. Tin excelent si la congelator, asa ca puteti face mai multi, nu e panica.

Se incumeta careva?:)

Aseara am gasit pe pagina de facebook a cartii Iubirrre o poza care incalzeste pe dinauntru mai ceva ca o ceasca de ceai. Expresia batranului care strange in brate un caine, bucuria care parca i-a sters zeci de ani de pe chip, m-au emotionat foarte, si cu lacrimi. Poza-i doar una din cele facute de GIA – Group Initiative for Animals pe la sesiunile lor de terapie asistata cu animale, si daca vi se face macar un pic pielea de gaina cand va uitati la ea, daca ati iubit vreodata un catel, sau o pisica, sau un peste (to each their own), atunci, va rog, intrati pe http://www.orasulanimalelor.ro/cum-te-poti-implica/ si vedeti daca gasiti ceva ce-ati putea face pentru GIA, veti primi inapoi so much more. Si daca inca n-ati cumparat toate cadourile de Craciun, o idee buna / fapta buna ar fi sa aveti in vedere si cartea Iubirrre. O gasiti de cumparat online (pe Vellant, pe BuyBooks etc.) si pe la Carturesti. Costa 50 de lei, iar incasarile ajung la GIA.

Merry Xmas, deja <3

De cand am tot zis ca tre’ sa fac neaparat scones! Cred ca de cand mi-a facut Mazi de-am mancat ca porcu’. Well, le-a venit randul duminica asta si mare provocare nu e, va zic. Pai fata de chiflele alea de-au trebuit framantate si crescute, scones astea sunt o nimica toata. Cu exceptia faptului ca reteta dupa care le-am facut eu, care era din cartea mea preferata – The Illustrated Kitchen Bible, mi-a cam dat de furca.

Zice asa: 1 si 2/3 ceasca de faina, plus ceva faina extra pentru framantat, 2 linguri de zahar, 1 si 1/2 lingurita de praf de copt, 1/2 lingurita sare, 4 linguri de unt rece, taiat cubulete, 1/4 ceasca stafide (aici cred ca am pus mai mult, ca le iubex), 2/3 ceasca de lapte si un ou batut bine, pentru “glazurat”.

Intr-un bol mare se amesteca faina cu zaharul, sarea si praful de copt. Se adauga untul si se freaca toata treaba cu mana, iesind asa, niste cocoloase uniforme in uratenia lor. Se arunca si stafidele in combinatia asta, apoi se toarna laptele si se framanta lejer coca pana devine asa fina. Nu stiu ce-am gresit, dar mie aici mi s-a rupt filmul. Coca mea, rezultata din cele de mai sus, era asa de lipicioasa ca se prinsese de mana mea dreapta in proportie de 90%. Ca sa dreg aceasta situatie neplacuta, am mai pus faina. Cam pana am reusit sa o dezlipesc si s-o trantesc cat colo inapoi in bol.

Reteta zicea ca tre sa turtesc toata coca pe o suprafata infainata, si sa tai din ea cu o forma rotunda cca 8 scones. Doar ca a mea coca nu prea avea consistenta de taiat in ea, asa ca am modelat turtele cu mana. Mi-au iesit 9. Le-am pus pe hartie de copt si le-am uns cu ou batut. Apoi le-am dat la cuptor (preincalzit cum era el la foc iute), pret de vreo 15-20 de minute. N-au crescut senzational, dar au fost geniale. Bune si buttery. Noi le-am mancat cu unt si cu gem de prune. Clotted cream n-am avut si ceai am uitat sa facem in valtoarea pasiunii. Poate next time:) Enjoy!

The good wife se trezeste dimineata cu o dorinta arzatoare sa prepare the world’s bestestest breakfast. Isi sufleca manecile si framanta niste scones (maine va povestesc despre ele). Apoi face repejor o salata de-aia neamestecata, din frunze de salata verde, rosii, ardei gras portocaliu, ridichi, avocado, masline verzi, salami si mozzarella, zeama de lamaie, sare si piper proaspat macinat. Apoi isi trezeste barbatul de parca arde casa, doar nu vrem sa ni se oflieasca salata, must eat now! Si uite asa incepe o zi de duminica, desperate housewife style.

Buna dimineata, pe la pranz:) How is everybody? Noi ne pregatim pentru o sesiune de shopping si-un lunch la Vulturul. Cred ca lasam gateala pe maine, azi e cod galben de soare si zi de plimbare. Laters!

Duminica a fost Pufix la Auchan la cumparaturi, cu biletel carefully intocmit de mine, care eram nedeplasabila. Intre altele, pe el scria asa: rasol = o bucata de carne de vita ca o fripturica groasa, la mijloc cu un os mare si rotund. Ca sa stie omu’ ce sa ia.  Si pentru ca men hunt si women nest, a venit Pufix inapoi cu o frumusete de rasol, pe care ieri l-am facut supa. Da’ ce supa!

Mai intai am fiert rasolul cu apa cu sare, la oala sub presiune. Apoi am calit intr-o oala cu putin ulei de masline un morcov, o ceapa mica si un ardei gras, toate tocate marunt marunt. Am adaugat un cartof taiat cubulete, niste fasole verde din congelator si toata supa de carne. Am pus astea la fiert, iar cand cartofii erau moluti, am turnat suc de rosii, marar si leustean.

Am mai lasat nitel la fiert supa si apoi am adaugat in oala carnea, taiata si ea cuburi. Sare, piper, din nou marar si leustean. Nitica zeama de lamaie. Si gata. Foarte buna si consistenta si aromata, cam deasa ce-i drept, ca asa imi ies mie toate supele:p. Mostenesc de la mama treaba asta. Anyways, am mancat bun, cu chiflele alea bestiale de care va povesteam ieri.

Acum ceva vreme va povesteam ce grozav e sa te trezesti dimineata in miros de paine proaspata, pusa de cu seara la masina de catre Pufix-the-bestest-husband si aranjata sa fie gata la orele 7 fix. Oh well. Azi dimineata am experimentat si dezavantajul de a-ti face painea in casa, cand la 7, 7 si 10, 7 jumate… and so on, in casa nu mirosea de nicio culoare a nimic ce ar putea aduce cu painea. Niciun bipbip dinspre bucatarie, nicio aroma calduta si pufoasa, nada. Asta pentru ca cineva (:p!) uitase sa programeze masina, lasandu-ne, deci, trei guri flamande.

Ei bine, cineva (:p!) a plecat linistit la birou, lasand pe altcineva (<–) singur si trist. Care altcineva s-a intors pe partea ailalta si s-a culcat la loc, sperand ca toata treaba fusese doar un vis urat. S-a sculat pe la 9 jumate si a dat fuguta din pat direct la bucatarie, lasand in urma ei placi de gresie crapata sub greutatea fizicului nerabdator. Nici urma de paine nene. Omu plecase si basta. Si ne lasase pe noi sa leshinam de foame. Pai treaba-i asta? Acuma ce sa facem, burta asta mare nu se intretine usor, must give it bread, asa ca mi-am suflecat manecile si m-am pus sa framant chifle, dupa cum urmeaza.

3 cani de faina, un pliculet de drojdie uscata de-ala de 7g, o lingurita de zahar si doua de sare se azvarl intr-un foarte mare castron. In mijlocul lor se face o gaura, in care se toarna o cana de apa calduta. Se amesteca toate astea cu un linguroi de lemn, pan rezulta o coca. Mai zdrente asa. Coca asta se scoate din castron si se framanta ghebos zece minute, pe blatul presarat cu faina. Dupa framantatul asta ar trebui sa devina asa, oarecum elastica si uniforma. Se pune coca intr-un castron uns cu ulei de masline, sucind-o pe toate partile, ca sa se unga bine. Se acopera cu folie transparenta (nu foarte strans) si se lasa la crescut pret de jumatate de ora. Apoi se modeleaza cca 15-16 chifle si se pun intr-o tava mare, cu hartie de copt, la distanta de 4-5 cm una de alta. Se lasa iarasi la crescut vreo 30 de minute, apoi se dau la cuptor la foc mediu, timp de 20 de minute or so.

Chiflele sunt gata cand au o culoare frumoasa si suna a gol cand le ciocanesti fundul. Nu se musca dintr-o chifla abia scoasa din cuptor, big boo boo la limba. Se asteapta cateva minute, se taie chifla in doua, se pune peste ea ditai untul, se presara cu sare grunjoasa si se mananca bine cu masline. Sau fara sare si cu gem. Sau cu ce mai vreti voi. Sunt mi-nu-na-te chiflele astea, eu mancam si plangeam de fericire. Ma rog, poate nu de fericire, ci de foame si de hormonala ce sunt. Deci da, dureaza vreo 2h, dar asa de tare merita, ca nu puteti, zau, sa va refuzati aceasta bucurie. Bon apetit!