fantabuloasa intoarcere in timp a familiei N., care, fix ca in back to the future, a facut ce-a facut, la modul istoric, de n-a mai fost nimic la fel dupa aia. [titlu alternativ: despre cum merita sa faci copii in ideea ca intr-o zi vei manca si felia lor de tort.]

Vila Leonida

Este vineri seara si eu sunt la birou intr-un loc foarte cool, unde sunt si alti oameni cool, ca si mine dealtfel. Ascult la casti Ellie Goulding ceva sofisticat. Dupa o saptamana de cacao de vis, reusesc in sfarsit sa-mi fac ordine in sertarul cu maimute si sunt, da, chiar sunt pregatita sa va iau pe toti pe sus, cu puterea mestesugitelor mele cuvinte care, atentiune!, nu seamana absolut deloc cu ceva ce ar fi putut scrie Sadoveanu, cum recent mi s-a spus nu mi s-a spus. O ardem inspirat interbelic, la Vila Leonida din Busteni. Si va zic, intre altele, ce e aia “deliciul regelui”, cum e treaba cu vinificarea in sec si ce fel de ferocitate in doua picioare e aceea care a speriat istoria pana cand istoria s-a facut mica intr-un colt. Puneti-va servetele de damasc la gat, luati-va distonocalmul si hai sa vedem care e treaba, cu tot cu adevarul ei istoric.

Am primit invitatia in forma ei fizica, prin posta, asa cum, mai tarziu aveam sa inteleg, ii sade bine unei casute care exista cu mult dinainte de casuta de e-mail. “Cica veniti cu copiii, ahahahhahha”, ma inecam eu in rasul meu, in timp ce-i comunicam pufosului aceasta dovada de inconstienta bunavointa din partea gazdelor noastre. Si nush de ce, noi care niciodata…, am zis da ma, hai cu catel cu purcel, cat de rau poa’ sa fie! Adica ok, un weekend cu Iepurs la o vila la munte, care, vorba aia, tobogan, plasa de sarit in ea, hai ca vine si Mihai cu miniMiruna si pana la urma, noi de ce sa nu, avem ciunga-n par, sau ce?

Asa deci. Am confirmat si ne-am luat de-o grija. Iar cand a fost de plecat de acasa sambata dimineata, printr-o sinistroshenie de conspiratie a tuturor lucrurilor inanimate, in frunte cu ursii de plush (numai eu si ta-su nu aveam, jur, nicio vina pentru oribila situatie), asa, deci pe motiv de complot, am reusit de-am plecat exact la ora la care ar fi trebuit sa fim deja la Vila Leonida. Pierzand introducerea, dar nu si ziua superba ma, superba!, de toamna, cum nu mi-a fost niciodata dat sa vad la munte. Din Bucuresti pana la Poiana Tapului, o voce mica dar, cum sa zic, nestavilibila-cu-biscuiti, malaxa nervii procreatorilor ei asa: “unde sunt vevelisele? tati, tebsa te uisi dupa vevelise! ooo, am vazut ulme de vevelise, ooo, da, acolo in dleapta!” [a se repeta de 1000 de ori]. Ajunsi la vila, a cerut camera din care se vad perfect veveritele.

Vila Leonida

Ce sa zic, neam de neamul generalului Paul Leonida n-a vazut ce a urmat. Caci cand mi ti i-a luat Iepurs pe dovleci, si mi ti i-a invartit in aer ca pe buzdugan, si… dar nu, sa nu anticipam.

Am ajuns, zic, in parcarea vilei din cartier Zamora – Poiana Tapului, pe soare de amiaza. Si urcand cu picioarele noastre panta obraznica, rasplatiti am fost, de atunci si pana a doua zi intruna. Multa lume in curtea terasata a vilei, care intinsi la soare, care ranjind fasolele la Caraiman, care la pantof lucios de costum, de-ti faci freza-n luciul lui, care la bocanc si mai care la toc. Care agentie (Propaganda, kudos, frumos ati organizat!:-), care gazde discrete, care superbe si joviale doamne de la Fundatia Calea Victoriei, care bloggeri, care somelier cu cel mai vanjos vocabular descriptiv din ce mi-a fost dat sa intalnesc in aceasta viata si mai care reprezentant al casei de vinuri Cotnari. Care, una peste alta, domn serios, cu cravata, de la Plaiul Talii (delicii nush daca regesti, dar precis porcesti, cu care am fost intampinati si pe care, cu ambitie, le-a dovedit!). Plus un staff impresionant, cum mi-am imaginat mereu ca trebuie sa fi existat in casele astea de aristocrati. Si cu asta cred ca i-am pomenit pe toti. PS: Ca de obicei la astfel de agape tovarasesti, bucuria mea cea mare – reintalnirea cu “colegii”, de data aceasta Andreea – Taste Bazaar si Mihai – Placeri simple.

N-am sa va zic prea multe despre istoria si arhitectura acestui prea frumos asezamant, caci fonfleurile ma obosesc, chiar nu ma pricep nici la, nici la. Suficient de zis ca oricat de ignorant dpdv istoric ai fi (eu, ma, nu voi:)), nu ai cum sa nu te simti o floricica de porumb in microundele vremii atunci cand intri pe usa in casa. Caci da, Vila Leonida, asa mare si absolut genroasa cu locurile de cazare (11 camere duble) cum e ea, e fix o casa. O casa mare, luminoasa, cu scara interioara, balustrada de lemn sculptat, tablouri, podele care scartaie, sufragerie cu soba si candelabru, bucatarie, camara cu bunatati, si, desigur, dependinte. Nu i-as zice “conac”. Cu veranda ei sticloasa, sfarsita brusc in Bucegi, cu vinurile ei alese, cu vitrina cu trabucuri si cartea de Tolstoy neglijenta pe calorifer, imi inspira mai degraba domnie decat boierie. Mi-ar fi inspirat si liniste, dar am avut noi grija sa nu fie posibil acest lucru:))

Bon. Ne-au dat camera 102 (asta: http://www.vilaleonida.ro/cazare/camera-102). Nu stiu altele cum sunt, dar eu de ea m-am indragostit. Intai de toate, pentru ca e mare. Maaare. Si-apoi, pentru ca are o extensie (un salonas), din care iesi direct in curtea verde. Senzatii tari narniene, jur! Prima oara cand am facut schema cu iesitul, mi-am simtit inima urcand cu liftul la etajul superior gat, o propulsie orisicat fireasca, la asa fericire panoramica. A trebuit sa-mi pun mainile la ochi, ca sa nu ma orbeasca soarele muscator din crestele-biscuiti-de-ceai. Raiul.

dineu la Vila Leonida

Dineul cu incepere la orele 17, cinci feluri de mancare si cel putin tot atatea feluri de vin, m-a coplesit si stangacit teribil. Pe ai mei dragi doi ii pasaportasem la niste neamuri in Busteni, ca sa nu tulbure prezentarea somelierului casei Cotnari. La care am incercat sa compensez nepriceperea cu atentia, luandu-mi, nu stiu de ce, o droaie de notite de neinteles a doua zi si ciupind la vin pana cand m-a luat de cap si a trebuit sa ma dreg cu Nurofen capsule moi. “Ceeee? Un food blogger care nu beaaaa? Nici macar viiiiin?!” Evident, nu s-a intamplat asa decat in capul meu, caci in realitate am scapat fara dezvaluiri socante. Ba chiar am castigat si o sticla de Tamaioasa Romaneasca vinificata sec [pe numele ei de scena Colocviu la Roma], intr-un concurs adhoc jurizat de Boerescu. Castigata, zic, pe drept si pe motivul fericitei ei imperechieri ipotetice cu un sote de morcovi cu chimen si zeama de portocala, alaturi unui piept de curcan, balacit in smantana dulce cu vagi urme de nucsoara.

Sa revenim la meniu, insa. Antreuri: mousse orange (cu somon, arpagic si branza de capra), tartina cu icre de crap, plus feteasca alba vinificata in sec (Colocviu la Atena). Apoi, o transa de vitel cu jeleu de vin rosu, langa un medalion de jardin delice (adica felurite legume tinere, legate intre ele de un sos bechamel). In zona farfuriei, grasa de Cotnari – Colocviu la Moscova si preferata mea. Da, I like’em fat, ce pot sa zic. M-a impresionat acest vin aspru-tropical si, in all honesty, pe el l-as fi imperechiat cu morcovii aia scaldati in dulce portocala si aspriti cu chimen si tot pe el as fi vrut sa-l castig, dar n-a fost, dom’le, n-a fost premiu… gras:))

Main? Pai specialitatea casei – berbecut in sos de legume, cu cartofi dolofani si ardei copt. Iar mai apoi, vitel la cuptor, cu glazura si ciuperci de padure. Un meniu consistent, dar nu greu, pe gustul meu de mare  iubitor de carne in farfurie.

Pe la vitel s-au intors si pufosheniile din vizita, iar de aici… a fost usor la vale. Iepu nu dormise la pranz si acum era seara. Need I say more? In firea nasului mare, care n-a mancat si n-a baut, n-a vrut nici mamaliguta cu branza si smanatana, nici apa, nici lapte (bull shlaha, lapte ar fi vrut saraca, dar am uitat sa ii dam, true story!). Drept care s-o culcam am decis, inainte sa se dea tortul de ciocolata, de la care nu aveam mari asteptari (stiti, eu si ciocolata, baba si mitraliera). Asa. S-a dus Mishul sa culce iepurele, m-am dus si eu dupa ei, nu inainte de a ma asigura totusi ca trei portii de tort ne vor bate curand la usa. Caci cel mai mare perk al reproducerii e ca poti sa mananci si portia de tort a copilului mwahahahhaha! Perfect, perfect a fost tortul Leonida. Asa de bun ca am sa-i fac post separat, au fost oamenii tare draguti si mi-au dat reteta. Iar gustos.ro au fost cel putin la fel de draguti, poza de mai jos le apartine. Da mai, nu am mai apucat sa fac, si ce!? Ia mancati voi doua halci de tort maro intr-un pat alb – cu mana, caci au uitat sa-ti dea lingurita si e prea tarziu sa te mai opresti, si mai faceti si poze in timpul asta! I don’t think so!

tort de ciocolata la Vila Leonida

Mai buna, totusi, decat tortul (no offence!) a fost doamna istoric Monica Neatu de la Fundatia Calea Victoriei, care asa de misto ne-a povestit despre toate cele interbelice, de la moda la dineuri, ca a reusit sa mi se faca foame din nou, animal pofticios ce sunt. La coada am simtit nevoia sa-i marturisesc ura mea fata de materia cu predare in limba romana Istorie, dar si credinta mea sincera ca daca mi-ar fi fost vreodata asa povestita, as fi indragit-o negresit. Cu ce voluptate vorbeste aceasta doamna, cum zambeste complice dumneaei in mijlocul discursului, ca la o gluma interna intre ea si, sa zicem, Carol al doilea… Zau, este fantastica, m-a cucerit! Drept care am cautat-o pe google si am descoperit ca tine ateliere si cursuri super faine la fundatie acolo. Cocotele pariziene, Cartier si Bvlgari, Coco Chanel, Dali… o nebunie! Vreau sa ma duc, sa-mi ajute dumnezeul timpului, si sa infaptuiesc ceea ce este, deocamdata, la nivel de intentie.

Dupa prezentarea doamnei istoric (din care am de gand sa va spicuiesc in postul numarul doi, dedicat tortului si torturilor culinare interbelice), in incheierea frumoasei seri (ma rog, asa credeam eu, ca asta e incheierea), ne-au scos gazdele la foc de tabara, dar si ala cu staif, bubbly si branza cu mucegai. [Paranteza: cand ai copil mic pe care ti-e asa si pe dincolo sa il lasi dormind singur in camera, un telefon ramane pe noptiera, cu celalat apelezi, lasi linia deschisa, baga tatal copilului o casca in ureche, SPP style, si there you go, ea cocolos in varf de pat, noi afara la foc. Crima perfecta!]

Ei, pe la 12 ne-am retras si noi cu torte in camera cea frumoasa. Bine am facut, caci prin bunavointa iepureasca, am dormit pana la fix ora 2. Or fi peretii de la Leonida din cinci straturi de caramida, dar stiti cum strapunge strigatul de lupta al micului razboinic caramida? Valeleu! “Nu mi-e sooooomn, unde e somnu meeeeu, l-a pielduuut!” L-am cautat sub perna, nu era. Sub pat, nu. In capul meu – nici atat. Poate la baie, dar nu. L-am cautat pana la 6 dimineata, cand am cedat si am dat drumu’ la niste Disney Junior. Eram asa de rupta-n fericire, ca si fantoma lui Leonida mi s-ar fi parut o idee buna daca asta ar fi facut-o pe micimea sa sa taca. La micul dejun cu compot de prune si placinta cu mere eram toti trei cu ochii cat cepele. Iepu balota in nestire cornulete, eu calcam lumea pe picioare deoarece priveam prin ei. In opinia mea, erau cat se poate de transparenti.

Frate, scriu de cinci ceasuri cu pauza de culcat copilul, mi-e groaza sa dau scroll inapoi, s-a terminat, doamne iarta-ma, si Dansez pentru tine, probabil si Tanar si nelinistit. Pe post de wrapup, si sub ferma promisiune ca daca am uitat ceva grav, revin, as vrea sa spun asa:

  • La Vila Leonida e din cale afara de frumos. Nu ai foarte multa intimitate, de aceea visez intensiv la un sejur cu toate camerele ocupate de fix prietenii mei. Imi imaginez seri de board games in sufragerie. Imi imaginez si zapada. E un loc tare bun cu imaginatia Vila Leonida.
  • La Cerdac se mananca bine de tot. Am luat si pentru acasa suc de rosii, pasta de ardei dulce (inaugurata chiar in seara asta – o bunatate!) si gem de fragi. Facute toate acolo, desigur.
  • Cotnari inghite, vorba aia, in sec, si renunta chiar si la dulceata busuioacei de Bohotin pentru soiuri vinificate in sec, in umila mea (muscapehartiademuste, asa de umila) parere, mult mai dezirabile. Gama Colocviu e de incercat musai.
  • Nu ma mai duc cu Iepu acolo decat cand o fi mai mare si usor de continut. Am fost suportati cu stoicism de toata lumea, dar parerea mea e ca e prea tihna pentru noi trei si prietena noastra galagia. Oamenii sunt draguti si pregatiti, dar nu merita, zau, sa le stricam fengshuiul in halul asta:)) Mai vreau sa merg in doi si in multi, aia clar!

Ultimul lucru pe care vreau sa vi-l spun e ca nu sunt asa de multe locuri pe care le vezi cu ochii inchisi dupa ce le-ai vazut o data. Stiu precis ca n-am sa uit in veci soarele de toamna tarzie muscand din Caraiman la Vila Leonida.

Vila Leonida, 2013. O carte postala. Making history since 1938.

PS: “Deliciul regelui” era bobocul de rata, ma!

tags: , , , , 13 comments »

13 Responses to “fantabuloasa intoarcere in timp a familiei N., care, fix ca in back to the future, a facut ce-a facut, la modul istoric, de n-a mai fost nimic la fel dupa aia. [titlu alternativ: despre cum merita sa faci copii in ideea ca intr-o zi vei manca si felia lor de tort.]”

  1. Andreea

    Doamne, cat am ras! Cum sa ma mai apuc eu acum sa scriu dupa ce ai povestit tu aici mai bine decat Sadoveanu si Caragiale la un loc (na, ca poti sa stergi ca nu ti-a zis nimeni 🙂 ). Iar Iepu este a-do-ra-bi-la! Sper sa nu renunti de tot sa o mai iei cu tine :).

  2. Paula

    Suna minunat din ce povestesti, sper sa reusim sa ajungem si noi la anu’ 🙂

  3. CrisD

    acuma nu stiu daca se mai merita investitia, ca Iepu e deja mare, dar exista niste “sisteme de paza si protectie”, un fel de interfoane video, pentru copiii care-trebuie-sa-doarma-la-8.30-asa-sa-mi ajute-Dumnezeu! in timp ce parintii lor vor sa manance la restaurantul/gradina hotelului. 🙂

  4. cookie

    cris, aveam monitor audio, dar nu aveam baterii, iar priza afara nu:-))

  5. Andreea

    cat de frumos povestesti… 🙂

  6. Diana

    Te citesc de mult si nu imi place sa comentez (desi mereu notez sugestii de restaurante/retete pentru cand vin acasa), dar astazi nu ma pot abtine! Nu locuiesc in tara de ceva timp, si din pacate nu citesc in romana foarte mult, dar cand te citesc pe tine simt ca imi unge cineva sufletul cu “home”. Astazi in special! Ai un stil absolut special de a povesti, as vrea sa te citesc mereu – sa am google glass cu textul tau ruland in fundal 🙂

    Ai scris vreo carte/ai de gand sa scrii vreo carte? Daca da, sunt pe lista sa o cumpar imediat!!

    Succes in toate!

  7. Zana Eficientei

    Briliant, pur si simplu! De ce nu te-oi lua tu de scris scenarii, nu stiu!

  8. Florin Slev.

    Frumoasa descrierea.
    As avea totusi o mica critica la adresa articolului 😀 : cuvintele englezesti adaugate pe ici-pe colo (rom-english) “atenueaza” din nuanta rustica, romaneasca, care reiese cel mai mult din pozele expuse. De asemenea, cuvintele stalcite (gen: “nush”, ) sau abreviate (dpdv) intrerup linia armonioasa a unei povestiri (desi sunt constient ca ele sunt puse anumit, ca sa se integreze cu limbajul comun pe care il folosim noi pe chat-urile cotidiene).
    Totodata, era si mai bine daca puneai accent mai mult pe atmosfera din jurulul casei/cabanei, asupra naturii. Putin cam multa mancare :D. (E de inteles si de iertat, tinand cont de Iepu :D) Dar, pana la urma pleci din oras, la munte, ca sa te bucuri de natura :D.
    In rest, mi-a placut.
    Iar pozele sunt geniale.

  9. cookie

    florin, asta e un blog culinar (pana la proba contrarie:)), desigur ca e cu mancare;) despre restul, no comment. nush, ca sa zic asa, ce am facut sa merit asa analiza pe text:))

  10. Florin Slev.

    Exploatez potentialul :D. Critica nu este egal cu insulta !

  11. cookie

    “Critca nu este egala cu insulta!” – un acord corect si o punctuatie corecta (cuvant semn, nu cuvant spatiu semn) ar servi mai bine cazului tau;)

  12. cookie

    @diana: si mie mi-a uns sufletul comentariul taul cred ca suntem chit;)
    @Zana Eficientei: ce dragutza esti tu, dar ce scenarii sa scriu, nu vezi ca noi Suntem scenariul? si unul cam boring asa:))

  13. Intoarcerea in timp printr-o simpla vizita la munte | Sabina Cornovac Online

    […] articole despre aceasta vizita pe care abia astept sa o repetam gasiti la placerisimple, easypeasy, hoinariromani si tastebazaar. Lectura placuta […]


leave a reply



Back to top