Nu am bucket list. Nu vreau sa fac 100 de lucruri nemaipomenite inainte sa mor. Vreau sa fac 100 de ani lucrurile nemaipomenite pe care le fac acum. Vreau sa traiesc 100 de vieti in nemaipomenita apropiere a omului care mi-a hotarat drumul nascandu-se. Eu asa ma gandeam ieri, de ziua lui, fara tort, si asa ma gandesc mereu cand ma gandesc pe bune la el si la noi. Dogoresc ca o soba uitata pornita de impresia ca el este totul, norocul si crema fanteziilor implinite. “Pufi”, ii zic mereu, “esti foarte frumos!” Numai ca asta e ce iese pe gura, in capul meu e mereu mai mult. De exemplu “Daca nu ai fi fost jumatatea mea, eu n-as fi fost nici un sfert din ceea ce sunt. Cum ar veni, esti chestia care, intamplandu-mi-se, face totul extraordinar, dar mai ales pe mine.” Ei da, vedeti, de-aia prefer sa-i zic ca e frumos. Si el mereu raspunde “I know!”. ‘Cause he does. Ca atunci cand i-am zis “te iubesc”, ce-am vrut sa zic era “te voi iubi vesnic barbos“. Nicio certitudine mai mare. Nicio neimplinita dorinta. Am tot.

Asa, mai. Am fost la Sunday Brunch la Crowne Plaza. Si asta clar e de povestit. A fost cam frumos, cam de pomina si cam scump. Sa incepem cu inceputul. Era ziua lui Mishu si ceva trebuia facut, undeva trebuia mers, ca sa nu stam acasa. Cu copil, catel, purcel, unde sa te duci in Bucuresti? Ei, si mi-am adus eu aminte ca mi-a povestit Elena de la Pro ca la Crowne Plaza e fabulos de bine, ca au de mancare tot ce-mi place mie maimultsimaimult, plus loc de joaca fain, generos, mochetat, cu minim hazard si baby sitter din oficiu pentru alde Iepurs. N-am stat foarte mult pe ganduri, am facut rezervare si o saptamana in cap m-am gandit numai la asta.

Ei, si vine duminica cea sortita exceselor alimentare. Si ajungem noi la Crowne Plaza, unde suntem frumos intampinati cu sampanie si condusi pe veranda, o camera cu sticla de jur imprejur, foarte frumos luminata, foarte proprie pentru brunch. Muzica live, prestata de un nene cu vioara si un nene cu pian, ma face sa ma simt asa, cam ca in Scent of a Woman. Frumos tare! Iepu descopera locul de joaca, eu descopar sushi bar-ul.

Dupa aperitivul in forma de o duzina de rolls, parca nimic nu mai intra. Hai cu crevetii si niste langustine, ca astea-s lejerissime. Da, va rog, si niste dorada cu un soi de saramura romaneasca cu rosii si usturoi on the side. Ei da, totul se termina in fata “lingoului” de foie gras. Din care un domn iti taie amabil feliute subtiri, pe care ti le asterne pe paine prajita langa un castronel cu chutney (de ceapa? de mango?). Vai mama mea, cat poate sa fie de bun! Refill si gata. Nu mai pot sa inghit nici aer. Noroc ca nu te da nimeni afara. Poti sa-ti odihnesti exagerata burta la o cafea si-o sporovaiala pana dupa 16:30. Cand si-gur intra si-o prajitura. A intrat, adica.

Nu m-am dus la Crowne Plaza pregatita sa “documentez”, aveam treaba, traiam viata. Dar din amintiri, va zic asa:

• vreo sase feluri distincte de salate (mi-au sarit in ochi una asiatica, cu vita, una cu naut si una cu avocado), toate legumele crude cunoscute omului, ca sa make your own; plus dressing;
• aperitive: fructe de mare, somon fume, terrine, quiche-uri, aspicuri, oua umplut
• sushi bar
• galantar cu foie gras
• doua feluri de supa (de peste si de numaistiuce)
• carving station cu dorada rosie si alti pestisori
• miel cu legume
• pachetele de curcan umplute cu branza
• un milion patru sute de garnituri
• wok station unde iti prepari pe loc ce vrea muschiul tau, din toate ingredientele pamantului
• statie de facut (intruna) clatite
• inghetata
• dessert table cu, intre altele, cheesecake, flan, moussuri de fructe si ciocolata, crema de zahar ars, tiramisu, mini-prajituri diverse cu fructe proaspete, branza si ciocolata, eclere, mascarpone cu fructe, fantana de ciocolata… orgie.

Asa, nu pare mult cand citesti, dar cand mananci… well, altfel parca. Mi-a placut mult atmosfera, partial mi-a placut si lumea. Serviciul foarte friendly. Camera de joaca pentru copii – o idee geniala, nu s-a plictisit Iepu deloc si n-a vrut sa plecam acasa neam atunci cand s-a facut ora. Parcarea gratis. In schimb, bai nene, nush, da’ cum sa ma puna sa platesc 10 lei pentru juma de ora de wireless pe telefon? Cam silly mi s-a parut.

Una peste alta, o experienta faina. Nu de fiecare duminica, dar macar asa, o data pe an. Costa 185 de lei de fes si, zic eu, merita, nu pentru ca acasa n-ai putea manca regeste de banii astia, ci pentru ca pret de cateva ore te rupi de tot, esti intr-un fel cutie muzicala armonizata perfect, in care altcineva invarte la manivela.

In fine, pentru doamne, mame si doamne-mame, cateva famous last words: Imbracati-va frumos! Mergeti la brunch! Iubiti-va sotul chiar si atunci cand nu duce gunoiul cu zilele!