… nu-i o bucata de carne de vita/ si e foarte fericita/ ca-i o bucata de carne de porc…

Asa canta Ada Milea si, by God, asta ar trebui sa fie imnul easy peasy. Putine lucruri ma inspira si ma scot din r(*&^ cu imaginatia precum o frumoasa bucata de carne de porc. Cam ca aia pe care am cumparat-o ieri de la Billa, o frumusete… Cinstita bucata mare de costita, captusita cu sorici. M-a scos din boala, jur. Ca sa nu mai vorbim ca de la ea a pornit totul, m-am starnit intr-o abundenta de gateli si garnituri si minunatii, despre care o sa va povestesc azi si in zilele ce-or urma.

Pai la asa o bucata de carne de porc, se cerea ceva acru. Pentru variatie, am inlocuit clasicele (si absolut genialele) muraturi cu niste legume marinate in otet balsamic. Un dovlecel, o ceapa rosie, un praz, niste morcoviori mai firavi asa, ardei rosu, verde si portocaliu si cateva rosii cherry cu codite cu tot au fost aranjate de cu seara frumos in vas de yena. Peste ele am turnat o marinata compusa din otet balsamic, ulei de masline si busuioc (congelat, ca proaspat nu am avut). Am acoperit vasul si l-am tinut la frigider pana azi dimineata, cand am copt legumele la foc foarte mic, cu niste folie in cap ca sa se inabuse bine si descoperite in ultimele cinci minute pentru o crusta frumoasa.

Garnitura numarul doi, in completarea legumelor delicios-balsamice, a fost compusa din cartofi normali (pentru mine) si cartofi dulci (pentru Pufix, caruia cartofii aia regular ii fac rau). Paranteza pentru cine se stie suferind de IBS (irritable bowel syndrome): cartofii normali – bad, cartofii dulci – good. Nu fac rau, din contra. Nu-s chiar un substitut al cartofului obisnuit, dar na, in lipsa, merg si astia. Au un gust asemenator cu dovleacul. Eu am facut wedges. Am frecat bine cartofii cu o periuta, sub jet de apa, pentru ca am vrut sa le pastrez coaja. I-am taiat in patru, i-am stropit cu ulei de masline si i-am amestecat bine intr-un castron. I-am presarat cu paprika iute afumata si sare grunjoasa si i-am varat la cuptor intr-o tava, pe hartie de copt. Tot acoperiti in prima faza si descoperiti mai la coada.

Ei, si ajungem si la center piece-ul acestui fabulos festin duminical: bucata de costita. Pe care doar am taiat-o pe langa os, am potrivit-o intr-o tava de inox, nu i-am pus nimic pe ea, nimic-nimicutza, doar am acoperit tava cu folie de aluminiu si am dat-o la cuptor la foc potrivit, vreo trei ore. Am intors-o o singura data, pentru ca pe urma a devenit prea moale si n-am vrut s-o “destram”. Dupa astea trei ore, am dat folia la o parte si am lasat costita sa se rumeneasca, in toata splendoarea ei. Am extras-o din raurile de zeama scursa in tava, am mutat-o intr-un vas de yena si-am sarat-o bine.

Ne-am mai tinut putin in suspans cu o supa pripita, cu pui si de toate legumele. Dar si cand ne-am pornit…

n-a mai ramas nimic…

Poate ca va pare ciudata relatia mea cu porcul. Poate o sa ziceti ca-s nebuna cand ma gandesc ca LV’s first word o sa fie “porc”. Dar ce sa fac daca asta-i lucrul simplu care-mi aduce zambetul pe buze in aproape orice situatie. Porcul e ciocolata mea, ca sa intelegeti mai bine. Si ma bucur de duminica asta cu porc si ger si nitel soare cu dinti, de familia mea si de faptul ca uneori asa de putin imi trebuie ca sa fiu happy. Cam 1 kil, asa… Va las cu Ada Milea si va doresc o saptamana cel putin la fel de frumoasa ca saptamana 34:D 

Sarcina… e greu fratilor! Face ravagii la self esteem, mai ales uneia ca mine, care din clasa a saptea si pana azi a avut aceeasi inaltime si aceeasi greutate. In inaltime n-am crescut de cand am ramas insarcinata, dar ingreutate am tot luat. Ma simt pufoasa si rotunda si impanata ca o bucata faina de carne de porc, ceea ce, doar in aceasta comparatie particulara, nu ma incanta deloc. Un moment foarte bun sa imi evaluez optiunile si sa va povestesc ce parere am eu despre regimurile de slabit. Urmeaza post lung, dar I figure ca e vineri si puteti sa stati cu mine mai mult! Stiti doar prea bine ca ma plictisesc in casa asteptandu-mi sorocul precum o logodnica de marinar. So… follow me, daca nu aveti altceva mai bun de facut.

Marturisesc din capul locului ca nu am tinut niciodata regim, asa ca nu stiu cum se simte unul pe pielea proprie. In schimb, am stat de-a lungul timpului pe langa oameni care erau “la dieta” si am vazut cata chinul implica asa ceva si cat de putin aducatoare de satisfactie sunt rezultatele. Asa am ajuns la concluzia ca orice regim care elimina intregi grupe alimentare si se bazeaza pe strictetea numaratului de calorii sau a renuntatului la tot ce e bun e un flop total. Nu am, evident, educatia care sa-mi permita sa evaluez efectele acestor diete drastice asupra organismului, insa stiu destul despre oameni ca sa pot sa afirm fara sa gresesc ca nu ai cum sa ramai motivat a la long sa mananci fara carbs daca tu este un carb lover autentic, oricata vointa ai avea. Si asa mai departe.

Bun. Acum cativa ani am dat peste cartea Mihaelei Bilic, super-aiurea intitulata “Traiesc, deci ma abtin” (zic aiurea pentru ca de fapt cartea propovaduieste altceva). Dupa ce-am citit-o cap coada cu mare interes (v-o recomand, e foarte tare), m-am apucat sa-i fac lui Pufix meal plan-uri dupa metoda descrisa in carte, metoda cu care rezonam foarte bine si care mi se parea de mare bun simt. Uite-asa, long story short, a slabit Pufix 9 kilograme in cateva luni (cred ca vreo 2 jumate), fara eforturi mari si fara renuntari absurde. Fara supa de varza si fara cinci grepfruturi pe zi. Frumos e ca s-a si mentinut o buna bucata de vreme, si asta fara sa faca sport (lucru prost, de altfel).

De-atunci au mai trecut niste ani, suficienti cat sa ma conving ca cea mai buna cale de a “arde” kilograme este sportul. Mai ales pentru mancai ca mine (pe cat nu-mi place sa fac sport, pe-atat imi place sa mananc, nu as renunta decat de maxima nevoie la “sportul” asta). Totusi, dintre toate dietele, metoda de care va povesteam mai sus ramane singura in care am incredere si pe care o recomand si altora fara jena, pentru ca stiu ca functioneaza si ca nu e o solutie pe termen scurt, ci mai degraba un mod de viata cumpatat. Cred ca ne ingrasam pentru ca mancam mai mult decat ne trebuie, nu neaparat pentru ca mancam paste, porc sau ciocolata.

Acestea fiind zise, vreau sa share cu voi, doar ca idee, meal planul pe care il fac de vreo sapte saptamani pentru o prietena. Este customizat pentru ea si tine cont de preferintele ei (as in no porc, just pui), de timpul pe care il poate aloca gatitului (mai deloc, avand doi copii mici), de evenimentele din viata ei (petreceri, aniversari…) si nu in ultimul rand, de marea ei dragoste – dulciurile. O sa vedeti ca nu e grav. Avem in meniu si clatite, si prajitura si the occasional pizza sau shaorma. Ideea e sa variem bine ce mancam, iar dimensiunea portiilor sa fie cea corecta. Trei mese principale si doua gustari, plus apa multa, asa incat sa nu ajungem sa ni se faca foamea aia crancena care face din om ne-om. Prietena de care va povestesc a slabit deja 4 kilograme si jumatate si incepand de saptamana viitoare o sa se apuce si de ceva activitate fizica, nimic ultra-solicitant, 30 de minute pe zi. Nu e dieta miraculoasa, nu o sa slabiti cu ea 10 kile in 10 zile, dar o sa vedeti ca se tine usor, e foarte customizabila si rezultatele obtinute se mentin timp indelungat.

Aici gasiti meal plan-ul prietenei mele: http://downloads.trixbits.ro/exemplu_meal_plan.doc

Si aici mai multe informatii despre portiile corecte: http://downloads.trixbits.ro/Food_coach.xls

Iar aici, niste poze cu mancarica din Grecia, sa va tina de urat:

Urmeaza weekend fain, in care am primit dezlegare la plimbare de la doctorul meu, asa ca am de gand sa-mi plimb muschii atrofiati prin frig si precipitatii! Am sesiune de coafor cu mama, am duminica lenesa si o luni cu shopping spree pentru bebe. Am ajuns in saptamana 34, ceea ce ne bucura si ne linisteste. Va multumesc tare mult pentru mesaje si pentru ca ma ajutati de fiecare data sa trec mai usor peste toate alea…

Nu ma dau in vant dupa tonul la conserva si, din pacate, nici dupa salate. Dar asta e chiar reusita, va asigura un mare mancator de porc, nu doar c-o sa va placa, dar o sa va si sature. De durat dureaza ceva, ca-s multe chestii de preparat individual, dar nu e nimic solicitant.

Ce-o face asa buna? Pai in primul rand, nu e cu ton din conserva, ci cu friptura de ton la gratar. De care friptura noi cumparam congelata de la Mega Image. Nu e rece ca meduza, ci calduta si confortabila. Si mai e asa buna pentru ca are cartofi. Si usturoi. Si chorizo. Dar sa o luam cu inceputul.

Pai la inceput se fierbe un cartof mare, in coaja, cu grija sa nu overboil it. Tre’ sa fie fiert, dar ferm. Se lasa cartoful la racit si intre timp se aburesc niste legume verzi, like fasole verde si cateva buchetele de broccoli. Se scufunda in apa rece ca sa ramana verzi si pe urma uitam putin de ele. Friptura de ton o facem pe gratar, o saram si condimentam abia la sfarsit, ca sa nu scoatem toata apa din peste inca de la inceput.

Buuuun. Ne intoarcem la cartoful nostru impielitat, pe care il decojim si-l taiem bucati maricele. Pe acestea le tavalim intr-o tigaie cu putin unt, doi catei de usturoi taiati rondele si oleacuta de nomu smokey peri-peri sau orice alta paprika usor afumata. Cand au capatat o culoare frumoasa, aurie, crustoasa, adaugam o mana de frunze de baby spanac, pe care doar nitel le lasam sa se inmoaie cu cartofii si cu untul din tigaie. Desertam toate astea intr-o farfurie. Apoi incalzim in aceeasi tigaie legumele aburite, cu nitica zeama de lamaie si din nou putin unt. Le asezam peste cartofi. Tonul il taiem fasii si-l punem si pe el peste toate alea. Apoi, faza zilei, taiaem fasii un ardei copt si-l potrivim in salata, merge bestial in combinatie cu restul. O felie de mozzarella (de-aia din zer, nu de-aia cashcavaloasa) si nitel chorizo in varf, un sos de mustar light (obtinut fara imaginatie dintr-o lingurita de mustar de dijon diluat cu putina apa) si gata, avem o salata cu gust, satioasa, care nu-ti trosneste fara folos falcile si nici nu e un chin de mancat. Bun nene. Si destul de sanatos, acu’ pe bune!

Nici alfredo, nici primavera, ceva in between. Adica niste paste cu niscaiva legume si cu un sos alb, smantanos. Numaidecat sunt gata (pe principiul “Mai e mult pana la Radauti?” “Nah, numaidecat ajungeti” – si mai mergeam juma de zi, poveste reala de cand am facut turul Moldovei cu babacii prin ’90+).

Un piept de pui se taie cubulete si se soteaza in unt, cu putina sare si piper proaspat. Se transfera pe o farfurie, iar in grasimea ramasa calim dovlecel, morcov, mazare si praz taiat rondele fine. Cu ceva ierburi ca sa dea gust, ce va place, eu am pus oregano si busuioc. Se inabuse legumele cu putintica apa si se lasa la foc mic pana scade zeama si ele-s moi.

Separat facem sosul. Topim intr-o craticioara (de preferat una cu fund dublu), 1/4 pachet de unt cu o cutie de smantana dulce, o lingura de smantana normala si ceva branza rasa (eu am folosit niste resturi de mozzarella si cascaval, ca asta mai aveam prin frigider). Cand sosul e omogen si grosut, adaugam sare, piper, putina (foarte foarte) nucsoara. Pe  gustatelea. Desertam in sos carnea si legumele, amestecam putin si gata-i pranzul. Cu paste bune, fierte al dente, si cu patrunjel proaspat.

De doua saptamani ma tot tin sa fac prajitura asta, de fapt, I was secretly hoping s-o faca Pufix in locul meu, dar cand am vazut ca aluziile subtile nu tin, am bagat ieri o sesiune de numaidecat-contractii si uite-asa, azi mancam prajitura (lasand gluma proasta la o parte, evident ca nu e nici intentionat, nici motiv de bucurie, dar da, “contractii” se intoarce).

Zice la reteta asa:

175g unt, plus extra pentru uns tava
300g faina, plus extra pentru pudrat tava
4 mere (cca 800g)
1 lamaie
284 ml smantana de frisca
225g zahar tos, plus o lingura pentru presarat pe deasupra
3 oua

Merele se curata de coaja si de cotor, apoi se taie rondele si se stropesc cu zeama de lamaie, ca sa nu oxideze. Smantana de frisca se varsa intr-o ulcica si in ea se topeste la foc mic untul, apoi se da la o parte oala de pe foc. Separat se bat ouale cu zaharul, pana se omogenizeaza bine. Chestia asta se toarna peste smantana untoasa si se amesteca bine. La final se toarna si faina, omogenizand cu patima, sa iasa smooth si fara cocoloase.

Coca asta se toarna intr-o forma unsa cu unt si tapetata cu faina. In ea se scufunda rondelele de mere si murele (stiti deja, Auchan). Se presara cu zahar. Se coace prajitura la foc potrivit, cca 50 de minute. E mai buna rece. Cica au turcii o zicala: mananci dulce, vorbesti dulce. Ceea ce va doresc si voua!:)

Ce face omul cand n-are ce face? Inventii, mascari, arta si precizie bai nene! Azi dimineata (si prin dimineata inteleg ora 12, cand s-a trezit toata lumea din casa, nu de alta, dar venea mama val-vartej), mi-am facut mie (ca Pufix n-are voie cartof), un mic dejun ca la aia, cum le zice, de mananca dimineata fasole cu carnati… englezi, asa. Am taiat un cartof rondele grasute si l-am ametit in tigaie cu sare, piper, putin ulei si putina apa, cat sa prinda o crusta frumoasa pe deasupra si sa fiein  light and fluffy pe dinauntru. Pe urma am construit intr-un vas termorezistent un turnulet compus din: felie cartof, felie de mozzarella, felie de ou fiert tare si iarasi cartof si mozzarella on top. Am dat la cuptor vreo cateva minute, pana s-a topit branza. Am mutat cu grija cazemata intr-o farfurie si am fortificat cu damburi de salata verde si transee de rosii cu busuioc, usturoi pisat si ulei de masline. Un fleac!

Acum ceva vreme m-am amuzat citind postul asta al lui Adi (pe care, by the way, l-am cautat adineaori cu Google dupa “pipote Adi Hadean”, asa ca, draga Adi, daca observi ceva dubios in analytics, sa stii ca it was me:)). Avea el acolo un of, si anume ca-i aiurea cum producatorii amesteca pipotele cu inimi. El ar fi vrut numai pipote. I-am zis atunci ca ma ofer sa trade cu el inimile lui pentru pipotele mele. Pacat ca nu stam in acelasi oras, ca zau de n-ar fi fost o idee buna. V-am mai zis ca urasc pipotele, ma repet, ca poate ati uitat, si e absolut esential sa stiti despre mine acest lucru.

Dar sa lasam prosteala la o parte si sa va prezint ce-am mancat azi la pranz. Din seria “curs intensiv de ingrosat arterele” – avem un ghiveci de ardei, ceapa, ou si inimi de pui.

Doi ardei grasi de-aia galbeni, normali, unul mare rosu, doua cepe albe mari, o ceapa rosie. Ardeiul taiat fideluta asa, ceapa, oleaca mai grosier. Calite in tigaie cu nitel ulei de masline, stinse cu o ceasca de apa si inabusite pana se inmoaiel bine. Scazut zeama de tot. Spart patru oua peste si amestecate zdravan. Dres de sare si piper, dat la o parte.

Separat, prefiert inimile spalate bine in cateva ape in prealabil. Taiat inca o ceapa alba mare si perpelit in unt. Adaugat inimile si ametit de colo colo pana cand capata o frumoasa culoare de gata. Amestecat inimile cu ghiveciul de ardei. Piperat in nestire. Ah! The life!

La desert, paine prajita cu unt si cu gem de gutui. Weekend fain la toata lumea!

Stiu ca nu va zic nimic nou, ca na, ce mare chestie, salata orientala, dar eu asta mananc de doua zile si this is how we do it. Cati cartofi, atatea oua. Cartofii ii fierb in coaja, cu mare grija sa nu se faca terci. Ii las sa se raceasca putin, ii curat, ii tai rondele si ii stropesc cu ulei de masline cat sunt inca aproximativ calduti. Fierb si ouale, tari, si le tai peste cartofi. Adaug ceapa verde, ridichi, masline, otet, sare si piper dupa gust. Si asta-i tot.

In other news, ieri am avut ecografia cea mare si rea de trimestrul trei. M-am perpelit toata ziua precum puiul la rotisor. Intr-un final, pe seara, ne-am dus. Si-a fost bine. Doctorita “normal” (asa-mi place mie sa ii zic, ca in cele doua encounter-uri pe care le-am avut cu ea, masurand toate cele, zicea: cutare lucru – normal, aia – normala… si tot asa; eu nu intelegeam much, dar intelegeam ca e normal, ceea ce ma bucura peste masura)… deci ziceam, doctorita “normal” ne-a zis ca LV (Louis Vuitton?!) are 2 kile 300, ca-i mai smechera cu doua saptamani si doua zile fata de colegii ei de clasa si ca e asa dragutza incat iti vine sa-i tot faci poze. Ceea ce noi oricum stiam, ca ne documentaseram in prealabil si din analiza comparativa a pozelor noastre de ecografie cu alte sute asemenea de pe largul internet, ajunseseram la concluzia ca LV este chiar si absolut si indubitabil cea mai draguta. Deci so far so good, au trecut doua saptamani de cand cu episodul “contractii generatoare de isterie”, sa treaca inca doua, apoi inca patru si we’re good. Data probabila a nasterii, conform masuratorilor ecografice de ieri, s-a mutat pe 27 martie. Pumnii stransi. Va multumesc <3

O veni ea primavara, dar eu inca ma simt iernatica asa cand vine vorba de mancare. Nu-s pregatita pentru verzituri, urzici, spanac, alea alea. Cand am vazut muschiuletul asta de porc, era sa leshin de placere. Nu m-am agitat foarte tare. L-am bagat intr-o punga la marinat, cu o zeama facuta din vin rosu de la domnu-tata lui Mazi, sos de soia, nomu smokey peri-pery, vreo patru catei de usturoi pisati, niste ulei de masline si niste cimbru.

Intre timp am calit intr-o tigaie cu unt doua cepe albe mari taiate solzi, si vreo trei cepe rosii mici, intregi. Retrospectiv as zice ca a fost totusi prea putina ceapa, as dubla cantitatile. Bun. Dupa ce s-a calit ceapa cat de cat, am pus muschiuletul intr-un vas de yena cu zeama lui cu tot si am inceput sa pun pe langa el ceapa si verzisoare de Bruxelles direct din congelator. Am mai pus niste unt peste astea, ca am observat eu in timp ca in absenta untului sunt parca mai seci si mai amare. Am bagat la cuptor la foc foarte mic. Dupa vreo 40 de minute or so, m-am prins ca n-am facut bine. Ca trebuia sa pun intai carnea, care se face mult mai greu decat verzele. Asa ca le-am scos pe astea si am mai lasat muschiul o ora sau asa, tot la foc mic si intorcandu-l periodic de pe-o parte pe alta. Pe urma, la coada, am pus verzele la loc, ca sa para ca aveam un plan si stiam foarte bine ce fac… not.

Eh, pan’ la urma totul e bine cand se termina cu bine. Si totul se termina cand the fat lady sings. Si the fat lady sings cand mananca porcusor. Noi sa fim sanatosi!

Late breakfast astazi, si grozav de bun! Facem asa: pentru fiecare “clatita” avem nevoie de un ou. Pe care il batem bine il turnam intr-o tigaie unsa cu ulei si-l coacem ca pe clatite, intorcand de pe o parte pe alta. Peste clatita de ou gata coapta punem o felie mare de sunca. Rulam.

Ei, si punem frumusel rulourile astea intr-un vas termorezistent, le presaram cu cascaval ras si le dam la cuptor cateva minute, sa se gratineze. Intre timp, facem un sos din smantana, ceapa verde si marar tocat, sare si piper. Pe care il turnam peste clatitele calde.

Banal, delicios, fattening, aia e! This is no spa people, ne place papica! Va doresc o saptamana spornica! Mie sa-mi tineti pumnii, ca maine ma duc la morfofetala de trimestrul 3, sau, dupa cum ii zice Mazi, morfofofo:) Speaking of Mazi, ati aflat toti the good news? Daca nu, fuguta pe blog la ea sa vedeti ce si cum. Grats Mazette, si pe calea asta!