Imi plac de leshin inimioarele de pui. Problema e ca sunt amestecate cu pipote, ca asa vand astia la magazin, inimi si pipote. Iar pipotele sunt oribile, nu le suport, “carne putreda” – asa le ziceam cand eram mica.

Ei, va imaginati bucurie pe capul meu cand am gasit la Auchan inimioare de pui si-atat. Un pachet maaaare, numai cu inimi. Jumate au luat calea congelatorului, ca Pufix would rather chew his own hand decat sa manance asa ceva, iar cealata jumatate… pe care le-am mancat.

Am fiert inimioarele in apa cu sare, vreo 10 minute tops. Pe urma le-am aruncat intr-o tigaie, cu o ceapa rosie mare, taiata grosier, niste sare, niste piper. Le-am calit bine pe toate partile, am turnat apoi peste ele niste sos de soia si le-am mai tinut pe foc pana a “disparut” sosul. Am facut langa un piure delicios, cu foarte mult lapte si cu si mai mult unt. Si am mancat de una singura ca un porc ordinar, pana cand mi-au pocnit nasturii de la pantaloni (asta daca as fi avut pantaloni cu nasturi) si m-a simtit soiasa in ultimul hal. Da, fusese o zi naspa si aveam nevoie de a good dose of comfort food (= food consumed to achieve some level of improved emotional status, whether to relieve negative psychological affect or to increase positive). La faza asta, fiecare pe cont propriu si pe riscul lui:) Am zis.

V-am zis deja la ce exceleaza familia mea adoptiva, Naie (reteta de cozonac – aici). Dupa care a venit Ada si m-a-ntrebat: “auzi, da’ o reteta de carnati nu are familia Naie?”. Pai familia Naie nu are, dar familia mea de origine face niste carnati de belea. Asa ca am zis sa va scriu si despre ei, carnatii, asa cum ii facem noi de ani de zile, cum ne-a invatat buni, cum i-a facut tata cat a trait si cum ii face acum mama, ducand mai departe traditia.

Pai n-a zis nimeni ca e usor. In primul rand, va trebuie musai o oratanie de-aia zisa si masina de tocat carne. Chiar daca ati putea sa luati carne deja tocata din magazin (ceea ce nu va recomand), tot nu ati putea umple carnatii fara ustensila cu pricina, asa ca really, there’s no way around it. Odata achizitionata magaoaia, aveti de ales dintre fel si fel de retete de carnati. Iata ce trebuie sa stiti daca optati pentru a noastra: carnatii despre care vorbim aici sunt destul de slabi, adica nu contin foarte multa grasime. Contin carne de porc, fara vita sau oaie sau strut sau mai stiu eu ce, si se “ambaleaza” in mate tot de porc, we don’t dig oaie. Condimente isi pune oricum toata lumea dupa gust, noua ne plac carnatii moderat usturoiati si usor on the spicy side, cu mult piper.

Asa. Acuma, pentru un metru de carnati aveti nevoie de aproximativ un kilogram de compozitie. Proportia de carne si grasime e asa: la un kilogram de fleica va trebuie cam 400g de slanina. Slanina si carnea se taie cuburi si se indeasa in masina de tocat intercalat asa, pastrand proportiile, ca sa iasa o compozitie uniforma. Pasta astfel rezultata se framanta cu putina apa calduta, sare, piper, usturoi, cimbru si boia dulce dupa gust. Se trag carnatii in mate speciale de porc (noi am luat de la Angst), cu ajutorul masinii de tocat (de la care se scot intai sita si cutitul si se ataseaza palnia speciala). Se lasa la uscat metrii de carnati, atarnati gen “rufe”. Macar cateva zile. Se prajesc in tigaie sau se dau la cuptor fara ulei sau altceva. Tin excelent si la congelator, asa ca puteti face mai multi, nu e panica.

Se incumeta careva?:)

Aseara am gasit pe pagina de facebook a cartii Iubirrre o poza care incalzeste pe dinauntru mai ceva ca o ceasca de ceai. Expresia batranului care strange in brate un caine, bucuria care parca i-a sters zeci de ani de pe chip, m-au emotionat foarte, si cu lacrimi. Poza-i doar una din cele facute de GIA – Group Initiative for Animals pe la sesiunile lor de terapie asistata cu animale, si daca vi se face macar un pic pielea de gaina cand va uitati la ea, daca ati iubit vreodata un catel, sau o pisica, sau un peste (to each their own), atunci, va rog, intrati pe http://www.orasulanimalelor.ro/cum-te-poti-implica/ si vedeti daca gasiti ceva ce-ati putea face pentru GIA, veti primi inapoi so much more. Si daca inca n-ati cumparat toate cadourile de Craciun, o idee buna / fapta buna ar fi sa aveti in vedere si cartea Iubirrre. O gasiti de cumparat online (pe Vellant, pe BuyBooks etc.) si pe la Carturesti. Costa 50 de lei, iar incasarile ajung la GIA.

Merry Xmas, deja <3

De cand am tot zis ca tre’ sa fac neaparat scones! Cred ca de cand mi-a facut Mazi de-am mancat ca porcu’. Well, le-a venit randul duminica asta si mare provocare nu e, va zic. Pai fata de chiflele alea de-au trebuit framantate si crescute, scones astea sunt o nimica toata. Cu exceptia faptului ca reteta dupa care le-am facut eu, care era din cartea mea preferata – The Illustrated Kitchen Bible, mi-a cam dat de furca.

Zice asa: 1 si 2/3 ceasca de faina, plus ceva faina extra pentru framantat, 2 linguri de zahar, 1 si 1/2 lingurita de praf de copt, 1/2 lingurita sare, 4 linguri de unt rece, taiat cubulete, 1/4 ceasca stafide (aici cred ca am pus mai mult, ca le iubex), 2/3 ceasca de lapte si un ou batut bine, pentru “glazurat”.

Intr-un bol mare se amesteca faina cu zaharul, sarea si praful de copt. Se adauga untul si se freaca toata treaba cu mana, iesind asa, niste cocoloase uniforme in uratenia lor. Se arunca si stafidele in combinatia asta, apoi se toarna laptele si se framanta lejer coca pana devine asa fina. Nu stiu ce-am gresit, dar mie aici mi s-a rupt filmul. Coca mea, rezultata din cele de mai sus, era asa de lipicioasa ca se prinsese de mana mea dreapta in proportie de 90%. Ca sa dreg aceasta situatie neplacuta, am mai pus faina. Cam pana am reusit sa o dezlipesc si s-o trantesc cat colo inapoi in bol.

Reteta zicea ca tre sa turtesc toata coca pe o suprafata infainata, si sa tai din ea cu o forma rotunda cca 8 scones. Doar ca a mea coca nu prea avea consistenta de taiat in ea, asa ca am modelat turtele cu mana. Mi-au iesit 9. Le-am pus pe hartie de copt si le-am uns cu ou batut. Apoi le-am dat la cuptor (preincalzit cum era el la foc iute), pret de vreo 15-20 de minute. N-au crescut senzational, dar au fost geniale. Bune si buttery. Noi le-am mancat cu unt si cu gem de prune. Clotted cream n-am avut si ceai am uitat sa facem in valtoarea pasiunii. Poate next time:) Enjoy!

The good wife se trezeste dimineata cu o dorinta arzatoare sa prepare the world’s bestestest breakfast. Isi sufleca manecile si framanta niste scones (maine va povestesc despre ele). Apoi face repejor o salata de-aia neamestecata, din frunze de salata verde, rosii, ardei gras portocaliu, ridichi, avocado, masline verzi, salami si mozzarella, zeama de lamaie, sare si piper proaspat macinat. Apoi isi trezeste barbatul de parca arde casa, doar nu vrem sa ni se oflieasca salata, must eat now! Si uite asa incepe o zi de duminica, desperate housewife style.

Buna dimineata, pe la pranz:) How is everybody? Noi ne pregatim pentru o sesiune de shopping si-un lunch la Vulturul. Cred ca lasam gateala pe maine, azi e cod galben de soare si zi de plimbare. Laters!

Duminica a fost Pufix la Auchan la cumparaturi, cu biletel carefully intocmit de mine, care eram nedeplasabila. Intre altele, pe el scria asa: rasol = o bucata de carne de vita ca o fripturica groasa, la mijloc cu un os mare si rotund. Ca sa stie omu’ ce sa ia.  Si pentru ca men hunt si women nest, a venit Pufix inapoi cu o frumusete de rasol, pe care ieri l-am facut supa. Da’ ce supa!

Mai intai am fiert rasolul cu apa cu sare, la oala sub presiune. Apoi am calit intr-o oala cu putin ulei de masline un morcov, o ceapa mica si un ardei gras, toate tocate marunt marunt. Am adaugat un cartof taiat cubulete, niste fasole verde din congelator si toata supa de carne. Am pus astea la fiert, iar cand cartofii erau moluti, am turnat suc de rosii, marar si leustean.

Am mai lasat nitel la fiert supa si apoi am adaugat in oala carnea, taiata si ea cuburi. Sare, piper, din nou marar si leustean. Nitica zeama de lamaie. Si gata. Foarte buna si consistenta si aromata, cam deasa ce-i drept, ca asa imi ies mie toate supele:p. Mostenesc de la mama treaba asta. Anyways, am mancat bun, cu chiflele alea bestiale de care va povesteam ieri.

Acum ceva vreme va povesteam ce grozav e sa te trezesti dimineata in miros de paine proaspata, pusa de cu seara la masina de catre Pufix-the-bestest-husband si aranjata sa fie gata la orele 7 fix. Oh well. Azi dimineata am experimentat si dezavantajul de a-ti face painea in casa, cand la 7, 7 si 10, 7 jumate… and so on, in casa nu mirosea de nicio culoare a nimic ce ar putea aduce cu painea. Niciun bipbip dinspre bucatarie, nicio aroma calduta si pufoasa, nada. Asta pentru ca cineva (:p!) uitase sa programeze masina, lasandu-ne, deci, trei guri flamande.

Ei bine, cineva (:p!) a plecat linistit la birou, lasand pe altcineva (<–) singur si trist. Care altcineva s-a intors pe partea ailalta si s-a culcat la loc, sperand ca toata treaba fusese doar un vis urat. S-a sculat pe la 9 jumate si a dat fuguta din pat direct la bucatarie, lasand in urma ei placi de gresie crapata sub greutatea fizicului nerabdator. Nici urma de paine nene. Omu plecase si basta. Si ne lasase pe noi sa leshinam de foame. Pai treaba-i asta? Acuma ce sa facem, burta asta mare nu se intretine usor, must give it bread, asa ca mi-am suflecat manecile si m-am pus sa framant chifle, dupa cum urmeaza.

3 cani de faina, un pliculet de drojdie uscata de-ala de 7g, o lingurita de zahar si doua de sare se azvarl intr-un foarte mare castron. In mijlocul lor se face o gaura, in care se toarna o cana de apa calduta. Se amesteca toate astea cu un linguroi de lemn, pan rezulta o coca. Mai zdrente asa. Coca asta se scoate din castron si se framanta ghebos zece minute, pe blatul presarat cu faina. Dupa framantatul asta ar trebui sa devina asa, oarecum elastica si uniforma. Se pune coca intr-un castron uns cu ulei de masline, sucind-o pe toate partile, ca sa se unga bine. Se acopera cu folie transparenta (nu foarte strans) si se lasa la crescut pret de jumatate de ora. Apoi se modeleaza cca 15-16 chifle si se pun intr-o tava mare, cu hartie de copt, la distanta de 4-5 cm una de alta. Se lasa iarasi la crescut vreo 30 de minute, apoi se dau la cuptor la foc mediu, timp de 20 de minute or so.

Chiflele sunt gata cand au o culoare frumoasa si suna a gol cand le ciocanesti fundul. Nu se musca dintr-o chifla abia scoasa din cuptor, big boo boo la limba. Se asteapta cateva minute, se taie chifla in doua, se pune peste ea ditai untul, se presara cu sare grunjoasa si se mananca bine cu masline. Sau fara sare si cu gem. Sau cu ce mai vreti voi. Sunt mi-nu-na-te chiflele astea, eu mancam si plangeam de fericire. Ma rog, poate nu de fericire, ci de foame si de hormonala ce sunt. Deci da, dureaza vreo 2h, dar asa de tare merita, ca nu puteti, zau, sa va refuzati aceasta bucurie. Bon apetit!

Gata cu prosteala, vine iarna oameni buni. Avem nevoie de calorii. De tocana fiarta cu divine mirozne, plasmuire a imaginatiei femeii dezorientate la ceas de seara. Ei, dar sa nu exageram, it wasn’t half bad. Asa:

O jumatate de praz, una de ceapa, un catel de usturoi. Astea calite in tigaie, cu ulei de masline si chilli. Pus ciuperci pleurotus peste, taiate in bucati potrivite. Turnat nitica apa si inabusit cu capac vreo zece minute la foc mic, amestecand din cand in cand. 

Adaugat cateva frunze de varza chinezeasca taiate fasii, plus o lingurita de chimen. Inabusit din nou, ca mai devreme.

Dres de sare si piper, potrivit cu o lingura zdravana de smantana si lasat inca un minut pe foc mic de tot. Perpelit niste bacon in tigaie, taiat mamaliga rece in feliute si facut o mica piramida in mijlocul farfuriei. Parasit imaginatia, aruncat tocana si baconul peste mamaliga si mancat cu naduseli picante. Need detox. Nau.

Guest post by Mishu

V-am povestit aventura berii de casa intr-un post mai acu ceva vreme. De atunci am stat ca pe ace, pentru ca nu am vrut sa scad sansele unei beri reusite deschizand sticlele mai devreme de doua saptamani, chiar daca cei de la Bere de Casa mi-au spus ca se poate. Ei bine, ieri, de Mos Nicolae, s-au implinit cele doua saptamani si seara, dupa o sesiune intensa de sala si 4 costite la cuptor (I know, I know:p) am deschis prima sticla de bere de casa homebrew!

Ceva ceva retinusem eu din instructiunile primite, anume ca berea o sa fie mai buna daca e rece, asa ca de dimineata pusesem o sticla la frigider. Si am desfacut sticla de lager si the sound was right si apoi am turnat in pahar si the foam was right si pe urma am gustat si the taste was right! Mai mult amaruie decat dulce, destul de tare (nefiltrata, nediluata) si fooooaaaarte buna la gust. Astazi bat depesha la Cornu sa-l anunt pe senior ca poate sa deschida si el din sticlele pe care i le-am dus, iar vineri duc niste mostre la colegi, ca merge brici de Gyros Day! 

Prima bere de casa marca Pufix e o reusita, acum spre noi si noi provocari (pilsener, stout, dark ale si asa mai departe). 

Cookie’s edit: da’ bere de gravide n-au astia?:p