Tag: red curry


somon cu sos curry de creveti si orez cu susan si broccoli

July 21st, 2011 — 1:37pm

somon cu sos de creveti si orez

Partea mea preferata din zi e noaptea. Dupa ce culc Iepu’, in rarisimele ocazii cand nu cad numaidecat lata in urma excitement-ului unei zile de stat acasa si facut… chestii, ma apuca uneori cheful sa fiu cine eram inainte, pe vremea cand nu spargeam oglinzi in trecere si aveam timp sa imaginez mancare de-asta de-ti bucura toate simturile, mai mult decat ca-ti umple burta. Ei, intr-o noapte de-asta am facut minunatia de vi se arata in farfuria din poza.

Totul se executa intr-o singura tigaie, fara sa o spalati. Intai somonul – perpelit cu unt si zdravan asezonat cu tot felul de ierb’shoare. Scos somonul, pus nitelus unt la completare, plus doua lingurite de pasta red curry, smantana dulce, plus zeama de lamaie. Introdus crevetii, mozolit bine pret de un minut. Scos crevetii cu tot cu sosul lor si turnat peste somon. Pus o lingura de ulei de masline (vorbim de aceeasi tigaie, da?),  patru linguri de orez basmati, o lingura de susan alb si-o lingurita de susan negru (ca asta e pretios, nu prea-l gasesc). Prajit orezul pana la translucenta si stins cu patru polonice de supa in care a fiert niste broccoli, plus cateva firisoare de sofran. Umflat orezul, garnisit cu broccoli taiat micut asa. Servit alaturi la pestisor, cu florete de broccoli langa. Excelent! Sure beats iaurtul zilnic pe care il mananc in doua reprize, jumate dimineata, rece din frigider, si jumate mai incolo, cand imi aduc aminte si de regula la temperatura camerei. Nu uitati de sare si piper, n-am mai mentionat, ca se intelege.

In other news, nadajduiesc sa va conving sa-mi raspundeti in continuare la asta: http://easypeasy.ro/2011/07/reteta-mamei-de-prajitura-cu-visine-si-o-leapsa/.

Also, guess who’s back de la Lisabona

pasteis de nata

si mai ales guess cine a mancat de dimineata pasteis de la mama lor. Premiul pentru cine ghiceste – ce altceva decat regala ei prezenta inapoi pe meleaguri romanesti.

pasteis de nata

Welcome back, Printesa! 

6 comments » | every day

somon cu legume, orez si red curry

February 7th, 2011 — 11:18am

orez cu somon, legume si red curry

Meals in minutes, cam asta e principiul de baza chez nous de cateva zile. Duse-s vremurile cand slugaream cu orele deasupra aragazului… oh wait, I’ve never done that:) Deci… daca inainte easy peasy era all about mancare preparata intr-un interval decent de timp, cu minima pricepere si maxima usurinta, acum cred ca suntem ceva gen expres, tzac-pac, una-doua. Ma oboseste teribil gatitul, ca dealtfel orice activitate pseudo-fizico-intelectuala, dar refuz sa ma las, fac ce pot, in cele x minute pe care le petrec in picioare, cu muschiuletii tremurandu-mi precum piftia in noaptea de revelion.

So, daca vreti, sa zicem, o cina in 10 minute tops, luati de-aici: o punga de legume congelate thai, dezmortite in tigaie cu vreo cateva linguri de ulei de masline. Peste ele – vreo 3-4 linguri de orez basmati. O lingura de pasta red curry (au la Mega Image, la raftul ala de exotisme, e cheap si yum). Plus doua bucati de file de somon, taiate fasii generoase. Apa cat sa le acopere si inabusim cu capac, pe foc mic, pana-i orezul gata. Sare, piper si o lamaie verde maricica, stoarsa de toata zeama peste mancarea noastra. Cam asa. E foarte bun si rece sa stiti. Si lamaia aia verde, in combinatie cu pasta curry, ii da o aroma tare placuta.

Si pentru ca e luni pentru voi (mie nu mi se pare, zau), va doresc o saptamana usurica.

11 comments » | every day

Back to top