Cat de tare ar fi sa avem tot timpul timp. Sa ne incapa intr-o zi detoatedetoate. Gatit dimineata, la pranz si seara, conform, desigur, tuturor celor op’spe mii de principii despre nutritie si “impecabilitate” alimentara care se bat cap in cap, mers la sala de cinci ori pe saptamana, cate degete la o mana, atatea hobby-uri  executate cu succes.  Plus un job care sa puna pe masa banii pentru mancare, sala si hobby-uri.  Plus o familie, un catel, un purcel (caci work it, baby, balance it, baby:p) Ne-ar trebui, vorba lui Marian Nistor, 1000 de ani sa recladim…

In fata atator lucruri cu care trebuie, nu-i asa, trebuie sa jonglam in fiecare zi, maimultcaperfectiunea isi arata maimultcaoribila ei fata si devine maimultcatentant sa aluneci ca Alice in tara minunilor imposibile, in care ti se pare ca ori le faci pe toate, ori mai bine nu mai faci nimic, stiti? Adica, frate, ori mananc paine de casa framantata de mana mea, cu maia crescuta si ingrijita de mine ca pe sfintele moaste, ori, daca nu sunt in stare sa maia, mai iau mai bine o merdenea de la metrou. Ori ma duc la sala in fiecare zi, ori, mai bine, nu ma mai duc deloc. Ori ma apuc de parasutism si in timp ce zbor in cap spre planeta Pamant, cos SI un goblen, ori mai bine imi bag picioarele si decid ca viata mea nu acomodeaza hobby-uri, coz it’s complicated asa. Si nu am TIMP. Nu am timp sa fac totul perfect, asa ca mai bine fac totul pe dos. Sounds familiar?

Ei, pe umflatul asta de balon, al perfectiunii mereu tintite, niciodata atinse, as vrea sa-l fasaim azi. Pentru ca adevarul e ca lucrul mare din lucruri mici se face. Si-s lucruri mici pe care le putem face incepand de marti (da, by the way, nu tre’sa asteptam lunea urmatoare:), care ne pot face viata mai buna, farfuria mai curata, pasul mai sprintar si sufletul mai plin. Eu o sa va vorbesc despre mancare, ca la parasutism si goblenuri nu ma pricep neam:))

_

Buna ziua, bine ati venit la prima dumneavoastra sesiune de food coaching, va rog, luati loc, insist. Ne aflam aici prin amabilitatea Olympus Romania, care a lansat noul Oly Bifidus iaurt de baut. Olympus si-a dorit ca mesajul despre acest nou produs, pozitionat ca o gustare nutritiva, sa ajunga la cat mai multi oameni interesati de ce baga in gura, dornici sa descopere si sa adopte alternative sanatoase la gustarile care vin cu mustrari de constiinta.

Despre noul Oly Bifidus iaurt de baut aflati ca vine in cinci variante: natural, cu prune, cu pere, cu fructe de padure si cu visine. Se face din lapte de cea mai inalta calitate, colectat de la fermele locale cu care Olympus, companie greceasca la origine, a ales sa colaboreze (sustenabilitate nu e doar o vorba in vant, oamenii astia chiar sustin producatorul local si vaca romaneasca – dupa cum am povestit in alte ocazii; mai nou, Olympus produce si gama bio, tot din lapte .ro). Mai zic asa: continutul caloric al iaurtului Oly Bifidus de baut variaza in jurul lui 86 de calorii la suta de grame, lucru care il face potrivit la fix pentru momentul ala cand ai lua o gustare, dar nu o masa. Se cheama Bifidus pentru ca, precum fratele lui mai putin lichid (stiti, celebrul Oly 2% verde, de care m-am indragostit prima oara si care a ramas, multa vreme, preferatul meu din intreg portofoliul Olympus), contine fermenti bifidus.

Eu i-am vazut clar si din prima beneficiul intr-un plan alimentar pentru o persoana foarte ocupata si mereu pe fuga. E ceva ce incape in poseta, se consuma elegant in timp ce urci scarile la metrou si nu necesita tacamuri:) Lucrul la care, in all honesty, nu ma asteptam (nefiind o consumatoare de iaurt cu fructe) e ca varietatile cu fructe sa fie ATAT de reusite. In urma unei degustari pofticioase de catre mine cu juriu mine, i-am dat coronita celui cu visine, dar asta e treaba subiectiva si o aduc in discutie doar ca sa va invit sa le incercati pe toate.

Ei, si ajungem si unde vrem sa ajungem. Puteti face asa: sa mergeti la magazin, sa va cumparati Oly bifidus de baut (ceea ce eu sper sa faceti, ca mi-e drag de Oly si sustin), sau sau sau sa va vedeti cu mine in Bucuresti, la o mica sesiune de food coaching breakfasty-brunchy, sa va povestesc care e toata jmecheria cu meal plan-urile astea, cum sa va faceti unul care sa vi se potriveasca voua si numai voua (pornind de la obiectivul vostru personal – fie ca e “sa slabesc”, “sa ma organizez mai bine”, “sa cheltuiesc mai putini bani pe mancare” sau all of the above), sa facem aplicatie practica si sa plecati acasa cu stiinta, cu un plan alimentar customizat pentru urmatoarea saptamana si cu o sacosa de iaurt Oly Bifidus de baut. Dupa cum stiti, eu concursuri nu fac lesne, dar in acest caz particular, sper ca ceea ce va ofer, platouasul asta cu mine,  cu Olympus, cu brunch simpatic si initiere in “stiinta” meal planningului, sa va incurajeze sa vreti. Si daca vreti, atunci sa-mi lasati voi un comment aici sau pe pagina de Facebook, ca sa va pot chema prin puterea lui random la acest gathering informal, dar, zic eu, de folos oricui. Avem cinci locuri. In comment, as vrea sa va rog sa-mi scrieti ce-ati mancat pana la ora asta:) C’est tout:) Facem asa?

Am emotii ma, o sa vreti sa ne vedem? Just say yes:)

Yours truly.

[Ei nu, nu despre Frozen the movie e vorba, ca pe Frozen the movie nu am reusit sa-l vad, desi am incercat, I really did, ma. Adica mi-am luat jumatatile si ne-am dus toti trei sambata seara sa vedem capodopera animata. Luat bilete, popcorn si (!!!) pepsi, proptit fizicul pe locurile de pe bilet si incins o agapa tovaraseasca. Terminat popcornul fix la timp ca s-o auzim perfect pe duduia care ne invita sa o urmam la casa de bilete, caci filmul nu avea sa mai ruleze in seara aia. Dang, at least am mancat floricele, am zis eu, dupa o abstinenta cinematografica de un an (pe motiv de “numa’ filme de baietei, cu, stiti voi, roboti-femei-cu-sanii-mari).]

Asa deci. Daca nu despre film, atunci despre ce? Pai despre altfel de congelate. Despre cum facem ca anul asta sa mancam SI MAI MULTE legume (challenge: accepted!). Despre noul meu proiect cu Bonduelle si despre noua mea obsesie cu legumele verzi presto crude. Despre cum am rupt-o-n fericire la revelion cu niste fasole verde cu gremolata, de-au ramas nemancati (soc si groaza!) cartofii. Despre, din nou, farfuria sanatoasa.

Dar sa incepem cu inceputul.

1. Pe 24 februarie se reia pe Coursera cursul de nutritie pe care l-am facut eu anul trecut: https://www.coursera.org/course/nutrition. Il recomand calduros oricarui om care are o urma de interes pentru domeniul asta si *tenacitatea* de a-si aduna trupele in razboiul cu o industrie alimentara care ne omoara pe toti. Click, enroll, e foarte fain si foarte succint, “everything you ever needed to know” asa.

2. Bun. Mai departe: fresh versus frozen. Inca e debate pe asta. Si, believe it or not, stiu oameni care decat sa manance legume congelate, mai bine se lipsesc. E adevarat ca sunt, in general, aceiasi care mai bine se lipsesc de legume cu totul, but still. Ei bine, I got news for you: un broccoli care zace de o saptamana in galantarul supermarketului e orice, numai fresh nu. Fresh inseamna proaspat cules. Si inseamna cules la termen, nu cu saptamani inainte, ca sa aiba viata mai lunga la raft. Acelasi broccoli, congelat rapid de data asta, cu tot procesul de blansare prin care trece, retine mai multi nutrienti decat cel “proaspat”. Va puteti convinge de asta cautand pe sfantul Google studii comparative (valori nutritionale pentru fresh versus frozen). By the way, ati vazut asta? Vai ce-am ras:))

Bottom line: in lipsa accesului la legume si fructe de sezon, proaspat culese, provenind din surse ok (ferme organice, mici producatori cu referinte bune, etc.), o leguma congelata cinstita,  care, atentie, sa fie fara conservanti, potentiatori de gust, adaosuri sosoase sau mai stiu eu ce balarii, reprezinta o varianta foarte curata. Plus ca, nenica, e iarna. Nimic nu e in sezon. Aproape tot ce e “proaspat” e de fapt azotat ghebos si infernal de scump.

Acestea fiind zise, si nu o data, caci pozitia mea fata de nutritie, legume in general si legume congelate in particular a fost facuta publica in niste, mai multe asa:)), ocazii (de exemplu in indrumarul asta de cheating cu vegetalele odioase), m-am bucurat cand oamenii de la Bonduelle m-au cooptat in noul lor proiect, o platforma cu retete user generated, ambalata in forma de concurs cu premii jurizat de un juriu si endorsat mai departe pe categoria “Sanatate” de yours truly. Scopul proiectului, dincolo de cel intrinsec oricarei campanii publicitare, este incurajarea consumului de legume, lucru cu care nu pot decat sa fiu foarte de acord.

Fiind o babutza exigenta si carcotasa in sinea mea, nu pot sa nu fac mici recomandari pe marginea retetelor castigatoare, dar fiti convinsi ca din dragoste o fac, din dragoste si pentru ca, mai Amalia, uleiul rafinat, la pet, chiar nu e bun ma, nu e bun deloc, iar pestelui tau pe pat de legume, foarte sanatos si bun dealtfel, ii sade mult mai bine in compania extravirginului de masline. Pana acum, o reteta care mi-a placut mult, si pe care ma gandeam sa o prestez si eu saptamana viitoare, e cea de tarta cu broccoli si oua de prepelita, j’aime! Asta, adica: http://bonduelle.ro/4culori/recipe/tarta-cu-broccoli. Am in cap o adaptare care sa nu presupuna atata coca, ah, stiu, suspansul va omoara:))

Atat deocamdata despre proiectul Bonduelle, o sa mai auziti de el pe-aici si na, am zis ca it’s only fair sa va pun in tema, in loc sa va arunc proverbialul zbang, cu mamaliga-n geam.

3. Last but not least, si tot la tema, am facut o mica obsesie cu legumele verzi, pe care le blansez bref in apa clocotita, le trec in apa rece sloi ca sa-si mentina culoarea si le consum in varii combinatii si in stare avansat cruda, [vorba mamei care le priveste cu dezgust], ca garnitura la orice. De revelion am facut, dupa cum ma laudam singura, o fasole verde-verde cu gremolata. Gremolata fiind o galeata de patrunjel tocat, amestecat cu usturoi si coaja de lamaie, apoi imprastiat freely peste orice, facand orice-ul ala sa iasa complet din anonimat. Fasolea asta, plus un alt veggie side dish despre care povestim another time, au facut cartofii la cuptor sa moara de batranete in tava lor. Suspect!

Am mai facut deunazi si un somon in unt de cocos, cu garnitura de, stiu, ma repet, legume verzi, in sos de lamaie si menta. To die for! Practic, orice mix & match din *legume verzi*patrunjel*busuioc*menta*lamaie*ulei de masline*unt*nuci e vis paradis. Una peste alta, sper sa ma tina asta cu verdele, aud ca este the new black. Si promit sa va aduc si voua aminte sa eat your vegetables, caci, se pare, veggie eaters astia will inherit the earth, si I’ll be damned daca las eu pamantul pe mana stricta a veganilor! (joke, not very politically correct, dar deh!)

PS: When life gives you green vegetables, don’t take it personally;)

Foto: Stephen Band

– Ce faci, fata?
– Mu-bine. Tocmai am iesit de la masaj. Tu?
– Bai, si pe mine ma maseaza unii, asta asa, off record. Auzi, m-au trimis astia sa-ti iau interviu. Te bagi?
– Mu bag, na.
– No ashe! Vezi ca pornesc reportofonul, no more monkey business, k? [Fara afaceri cu maimutze, bine?]
– Mu-bine, fie. Dar tre’ sa-ti zic… You can be such a cow sometimes:p [Poti fi atat de vaca uneori]
– Back at you:p [Inapoi la tine]

Stimata doamna vaca bio, ma bucur ca sunteti astazi alaturi de noi intr-un numar atat de mare. V-as intreba, cum ar veni: dar tu ce mananci?
– Draga Izipizi, afla despre mine ca sunt la cura. Cura de iarba. Pasc de nu se poate. Ei nu, nu tot timpul anului, dar macar cat e pasunea vernil. Si sa mai stii tu ca si cerealele pe care le mananc atunci cand nu mananc iarba sunt tot bio.

Deci sa ne intelegem: iarba > cereale?
– Afirmativ si elementar. Pentru ca ma hranesc (si) cu iarba, laptele meu e mai bogat in omega 3, vitamina E, beta caroten si acid linoleic conjugat. Acesta din urma fiind un soi de grasime buna si de treaba, cu ditamai lista de health credentials (cica reduce inflamatia, procentul de grasime din corp, riscul de boala cardiovasculara s.a.m.d).

Acum chiar te dai mare!
– Ba deloc. Ca daca m-as da, ti-as spune si ca cercetarorii britanici olandezi au demonstrat ca exista o incidenta semnificativ mai mica a alergiilor si eczemelor in randul copiiilor ce au consumat exclusiv lactate organice, din, practic, burta mamei si pana la varsta de doi ani. Si ca linoleumul asta ar fi, in principal, “de vina” pentru asta.

Holy cow!
– Yep, that’s me! Ah, da, si vezi ca un lapte de vaca organic cu acte in regula nu are voie sa fie contaminat cu pesticide, hormoni si antibiotice.

Pai si tu ce faci daca te imbolnavesti?
– Pai mai intai ma trateaza cu bomboane cu zahar (homeopate le zice), iar daca nu merge si nu merge fara antibiotic, atunci laptele meu nu e nicicum folosit, pe toata durata tratamentului.

Ma, ce sa zic, suna al naibii de bine. Nu inteleg de ce nu sunteti toate niste vaci bio!
– Eh, nu-ti bate capul tau mic si dragutz cu asta. Tu… doar cauta-ma in magazine. Face-ti-as cu ochiul de pe ambalajul de iaurt. Gata, nap time. Va pupa vaca!

[…]

Acesta este, desigur, un interviu fictiv. Mai intai de toate, pentru ca I don’t speak moo-Cow, iar apoi, pentru ca n-am reusit, dom’le, sa cunosc nicio vaca bio in excursia mea de acum cateva luni la fabrica Olympus, desi mi-as fi dorit. Informatia din el e insa cat se poate de pe bune. Cand am fost acum cateva luni la workshopul cu iaurt, mame si copii, o doamna doctor prezenta in situatie ne-a explicat, cum s-a priceput dansa mai bine, ca din ce in ce mai multi copii cu varste mici manifesta alergie la proteina laptelui de vaca. Cum ajuta lactatele bio la preintampinarea trebii asteia, n-am prea inteles atunci. Dar azi, citind despre studiul olandezilor alora care au urmarit, pare-se, 2.834 de gravide pana cand copiii dumnealor au implinit doi ani, am inteles mai bine. Acu’ na, e too late for me, Iepu e spurcata la lactate non bio si asa va ramane:)) Nu-i capat de tara, n-are alergie, n-are nici eczeme si, chiar de-ar avea, n-am de unde sa-i iau lapte de vaca bio si eventual si raw. Dar iaurt bio pot sa-i iau. Iaurt bio, din lapte romanesc bio, de la vaca bio. Olympus Bio.

Poate credeti ca testul suprem al unei relatii este mutatul impreuna. Sau storsul mutual agreat al tubului de pasta de dinti. Poate vi se par momente de rascruce casnicia, mitigatia socrosheniei sau primul an din viata copilului vostru comun. Ei bine, va inselati! Adevaratul test al relatiilor este mersul la mall, duminica. Daca plecati impreuna si va intoarceti tot voi, inseamna ca sunteti sortiti! In varianta mai prozaica, poate sa insemne si ca ati citit ghidul meu de supravietuire a relatiei dintre un barbat si o femeie care merg impreuna la mall, perfectat pe parcursul unor ani buni de concubinaj si casnicie cu tatal copilului (care, in treacat fie spus, stoarce tubul de pasta de dinti perfect regulamentar). Read on!

Sa mergi la mall cu cea mai buna prietena e vis frumos si zero challenge dupa cum am povestit deja aici. Altfel stau lucrurile cand mergi cu cealalta iubire a vietii tale, si anume, cu el, za one, za man of your dreams. Implica fezandare serioasa cu cateva zile inainte, nade si momeli baietesti, santaje emotionale bine plasate “Hai ma, pufi, ca m-a rugat mama sa-i cumpar un cantar de-ala ca al nostru, de la Ikea. De cate ori ne roaga si ea ceva? Acum pe bune!” si element surpriza: “Auzi, daca tot suntem aici, hai si pana-n Baneasa Shopping City“. Am sa presupun ca va descurcati singure cu preliminariile astea si o sa va ofer un ghid de supravietuire a cuplului odata intrati, efectiv, in aceasta lume minunata care este mallul.

1.

Absolut primul lucru pe care trebuie sa-l faceti este sa ii dati de mancare. Nu, mai, nu salata, mancare am zis. Nu, nu desert, mancare. Man-ca-ri-ca. Mancare adevarata, eventual cu sos. Ei, de obicei, cand mergem noi doi la Baneasa, mancam sus la libanez sau la taverna greceasca. Duminica asta, insa, in urma unui pont care doreste sa ramana anonim, am decis sa incercam “restaurantul” Mandarin.

Pentru ca nu stiam unde e, am intrebat de el la biroul de informatii. Cand colo, soc si groaza, restaurantul era fast food, bine plasat intre ciocan si nicovala, la parterul mallului. What to do, what to do, ne intrebam noi in timp ce ne indreptam cu pasi lacomi spre stabiliment (ocolind o superba Mazda CX5 albastra, of, tu, masina visurilor mele, nu ma mai urmari!). Ajunsi in fata vitrinelor, pieritu-ne-au negresit indoielile. Caci desi aveau expuse o sumedenie de wokuri cu tot felul de minunatii asiatice, un domn foarte amabil ne-a asigurat ca mancarea se face pe loc, la comanda. Adica nu mananci demo-uri din galantar. Si poti sa te zgaiesti la bucatar cum iti gateste, este that kind of place. Perfect, am zis noi. Am luat asa: vita mongoleza cu pak choi si ceapa verde din belsug, noodles cu pui (mult mai putin greasy decat in orice alt loc), fried rice cu legume (dar fried rice adevarat, nu orez rasfiert de cu dimineata, ca la vucsinguri and such) si legume in stil mandarin (minunate!). Totul asa de proaspat si de colorat si de bun incat am jurat ca de-acum incolo vom bifa Mandarinul asta mai des. Singurul downside e ca nu are mese proprii, dar pe cuvant ca merita varice, community table de-aia de la food courtul de jos, sau mancat pe genunchi in masina.

 2.

Al doilea lucru pe care trebuie sa il faceti intru fericirea cuplului este sa-l trimiteti pe el la un film de baietei, iar voi sa sunati o prietena. “Uite, pufi, ruleaza filmul ala pe care voiai tu sa il vezi, ala cu razboiul robotilor-femei-cu-sanii-foarte-mari impotriva smurfilor cibernetici (contine scena cu urmarire de masini filmata cu capul in jos in 4G, pardon, D). Ah, ce tare, incepe chiar acum! Nu uita sa-ti iei popcorn. Buh-bye now!”.

Doua minute mai tarziu: “Dana, ne vedem? Ei cum unde sunt? Probez o fusta la Peek. Ah, la Paul zici? Pai sunt chiar acolo! Hai ca vin acum!”. La Paul, se stie, millefeuille cu zmeura si/sau macaron cu fistic. Si o cafea. Si musai conversatie de valoare cu fata asta pe care n-am mai vazut-o de un secol. “Auzi, dar niste parfumuri nu mirosim si noi?”. Zis si facut. Acum va rog sa-mi spuneti cati barbati ar fi dispusi sa sniffaie 20 dintre parfumurile voastre preferate, de cate doua ori each, in cautarea mirosului sofisticat care va defineste perfect sofisticatenia, deci, cel mai probabil, e de negasit, fiind asa de sofisticat? Nu-i asa ca va bucurati, right about now, ca l-ati trimis la film? You betcha!

Si mai tarziu (caci, se stie, filmele cu razboaie ale robotilor-femei-cu-sanii-foarte-mari impotriva smurfilor cibernetici, ce contin scene cu urmariri de masini filmate cu capul in jos in 4G, pardon, D, dureaza numai de la doua ore in sus): “Ce faci, Boo, vii? Cum unde, in Baneasa. Sunt cu Dana, hai ca te asteptam!”

Din doua ne facem trei. Din Paul o dam in Haagen Dazs. Si da-i si hahaie-te si mananca o cupa de cappucino truffle la trei lingurite si desfa pungile cu prada magazinelor si… vorba aia, time funs when you’re having flies. “Pa, fetelor! Must do this again! Va pup! Paaa!”

3.

Gata filmul cu razboiul robotilor-femei-cu-sanii-foarte-mari impotriva smurfilor cibernetici? Ei bine, urmeaza al treilea si ultimul lucru pe care trebuie sa-l faceti pentru ca relatia voastra sa iasa din aceasta aventura mai trainica decat a intrat. Si anume sa il asteptati la iesirea din cinema si sa coborati impreuna, musai pe scara rulanta. De ce? Pentru ca exista such a thing as efectul de scara rulanta. In care mainile se gasesc si spatiul se comprima si ei se pupa ca-n filme (nu, nu ca in filmele cu smurfi). Serios, n-ati observat niciodata treaba asta? Nimeni nu e imun la efectul de scara rulanta. Atentie, e cu fiori de inceput de iubire! A se consuma cu moderatie.

Si-am incalecat pe-o coada de matura sa si v-am spus povestea “traieste frumos, la mall cu iubitul”. Luna viitoare, ultima parte a trilogiei noastre, respectiv “la mall cu toata familia”. Luna viitoare, adica in decembrie. That’s right, in decembrie cu Iepurs la mall. Da, la mallul ala unde “are” Imaginarium. Si Primigi-cu-conduri-de-pimpesa. Si in hol o maimuta cantala pian aia cu “cine mi-a golit cardul, shuap shuap” O da, it’s gonna be fun fun fun. Stati pe langa noi!:-)

Captain’s Log, Stardate 12101.3: Am intrat in Baneasa Shopping City. Un fabulos sistem stelar binar din sectorul traitului frumos, ce prezinta o misiune critica pentru cercetarile noastre de-a dreptul astrofizice. Eminentul meu companion, mademoiselle Boo, va fi instrumentala pentru studiul expulziei cardului din portofel la viteze relativiste, in contextul exploziilor masive de placere care se vor petrece in urmatoarele ore.

Prima destinatie: sMAColine Uuuuu, ce-mi place oja asta! Dar de asta ce zici? Mama, mama cum e asta! Ei daa, asta e cu adevarat misto! Ah, tu pe care ti-ai lua-o? Da, stiu, e greu. Ah, de ce, de ce doar zece degete? Astia nu au acetona aici? La naiba! Deci pe care sa mi-o iau? Ah, imi place cum arata asa, impreuna. A doua destinatie: Douglas. Ei da mai, ai dreptate, ojele astea Dior sunt perfecte! Ah, j’ador Chanel!

Suna telefonul intergalactic. Raspunde Capitanul. “Tu esti, mai Data mai? Engage sau ceva! Ah, sa venim noi la GAP? Beam me up, Scotty!” Se infig in scara rulanta doi convershi tavaliti (ai mei) plus o pereche de botine superbe, mov-electrice (ale lui Boo). With our powers combined, salvam prietenul Bursucu de la moarte clinica prin asfixiere estetica de picior in blug nepotrivit. GAP avand, se stie, cei mai misto blugi. (Ei nu, nu din toata galaxia ma, ce-aveti?! Dar din dulapul meu… precis!) In intimitatea cabinelor de proba, mimam skinny jeans si facem video instagrame cu viitor de meme. I’m too sexy for my car, too sexy for my car, too sexy by far. The way I’m disco-danciiiiing. Mdaaa.

Dupa asa cardio ghebos, avem nevoie de combustibil. Antrepriza noastra spatiala nu poate naviga in siguranta inapoi la Federatie fara sa se fi alimentat cu inghetata si sushi, nu neaparat in aceasta ordine. Caci dupa cum bine spune my (same sex) significant other, Boo, “rule #1 for a happy long term relationship: regularly sample each other’s drugs!”

La Sushi Ko e bun. Bun de Bucuresti asa, dar bun. Mai bun decat celebrul sushi de la Ruse, dar drept ca si de vreo doua ori mai scump. Macar nu ti-e frica sa mananci, ca stiu eu cateva locuri in orasul asta unde bine ar fi sa-ti fie. Si nefiindu-ti frica… mananci, ce sa faci. Zice Bursucu: “As manca mult, mult suhsi, pana mi-e rau”. Si noi: “Dude, nu esti in pericol, one can never eat too much sushi!”

“Word!”, zice si (nume de cod) Un Amic, de dupa punga uriasa de Cinnabon. “Excuse my French (tot el, catre chelner acum), se poate sa-mi mananc cornuletul aici? Stiti, eu nu mananc sushi!”. “Sigur!”, zice omul, de buna cuviinta si credinta. “Va aduc ceva de baut?” “Nu, ca am si Cola!”:))))

Asa. Se remarca pozitiv platouasul pe numele lui Fantasy Set, dar si o combinatie de rolls pe baza de Crazy Crispy, pe care am mancat-o je (Jean Luc). Rawr!

De la Sushi Ko pana la Haagen Dazs e o zvarlitura de bat. Asa ca intram in Peek&Cloppenburg, cat sa se aseze pranzul si sa abordam problema desertului cu simt de raspundere. Isi ia Boo o camasa azurie, io un tricou cu dungi, pe care il plimb pana la casa si inapoi (fac asta din ce in ce mai des in ultima vreme, pe modelul “it’s the journey, not the destination”:p) Coliziunea cu planeta rece sloi nu mai poate fi evitata. Ne izbim frontal de: doua cupe de beligian chocolate si caramel sarat, cu topping de nuci caramelizate si “decat” o cupa de cappuccino truffle (ah, cum e asta, moartea nefericirii, jur!), cu cirese amare poposite in cuib patrat de waffle cald. Langa astea, cate un espresso. Si noi, ca fetele: “Picard, trai-ti-ar, este raiul asta, sau ce?”, la care Picard: “These are the voyages of the starship Enterprise, dupa cum stii. Adica to boldly go where no man has gone before, but women often do!”. “Afirmativ!”, zice Boo, si mai ia o lingurita de rai.

PS: Baneasa Shopping City si The Practice m-au instigat sa traiesc frumos sambata asta (as if I know any other way, wink wink). Drept care, in ciuda faptului ca trebuia sa fie soare, dar a plouat, iar eu trebuia sa am ciorapi colorati si funda in par, dar am avut blugi rupti si ciufulitura de om pe care toata noaptea l-a bazait un tantar (la intrebarea “dar ce, mai exista tantari?”, raspunsul este “da”), ne-am prezentat dimineata la Baneasa si ne-am mai extras din filmul asta seara. La final de zi, nu ne cocosau pungi mari, lucioase, dar, vorba aia, o zi intreaga in loc de pierzanie mall cu my bff – priceless! Oops, asta era alta reclama. Luna viitoare, episodul doi: la Baneasa mall cu iubirea vietii. Bine c-am mancat acum fineturi, caci urmeaza probabil o dieta monogama pe baza de popcorn. Vorba aia, sa luam si nachos. You… complete me!

Cand zic “povesti de la fabrica de lapte”, am in cap numai brandul ce nu va fi numit, Voldemort style, nici in gluma. Adica na, altii sunt specialistii in plimbat lumea pe la fabrica, sa vada si sa zica mai departe ca e curat si frumos (nu zic ca n-o fi). De asta, in ciuda iubirii ce le-o port astora de la Olympus (group hug!), am ezitat vreme lunga sa ma duc la Hălchiu sa le vizitez “uzina” [de-asta, si pentru ca am inteles ca nu sunt vacute:))] Ei, dar deoarece in septembrie am executat vacanta noastra romaneasca partea a paishpea (ah, si despre asta tre’ sa vorbim!), ce includea, cum altfel?!, si niste Brasov, am zis: frate, fie ce-o fi, io ma duc. Daca iese de-o poveste, bine. Daca nu… oh well… no one has to know. I’ll be quick, tzaca si paca, intru, ma plictisesc nitel si ies. No harm done.  Si… m-am dus.

où sont les Moo
Am ajuns intr-o luni dimineata la fabrica Olympus, dupa ce in prealabil ma ratacisem romantic cu sotzu prin Hălchiu, strasnica asezare! (turns out ca nu trebuia sa intram in localitate, fabrica e mai hârles asa). Era frig al naibii si noi eram cam dezbracati, ce sa-i faci, ca omu’ in vacanta la munte. In mijlocul campului, unde colonizasera grecii situatia, batea un vant rece de te taia de la mijloc. Asa ca multumim, tanti de la poarta, ca nu ne-ati retinut mai mult decat prevede protocolul la, say, Pentagon, fetzele noastre “asteptate” inspirandu-va suficienta incredere incat sa ne lasati a intra pe baza de buletin only, si fara verificari la Interpol:)) Da ma, fabrica de lapte nu e asa, un loc unde intra orishicine, deci ce noroc, m-am gandit eu, ca am intrat.

Bun. Si de cum am intrat, mi s-a parut o cana cu ceai cald de tei cu miere. Fata de la front desk m-a intrebat, de dupa niste ochi vioi de veverita-cu-ghinda-la-ea, de la ce firma sa spuna ca sunt. “Nicio firma”, am baiguit stingher, ca mi s-a parut ciudat sa zic ca-s de la Easy Peasy Incorporated, pana la urma, nu eram acolo in nicio calitate oficiala, ci doar in aceea de Curious George. M-am suit cu bashchetii pe presul branduit de la intrare si mi-am facut o poza de hillbilly ranjit, fiind precisa ca in interior nu or sa ma lase sa pozez. I was right. Si oricum, dupa ce ne-a preluat Ionut si ne-a imbracat, ca un tata grijuliu, in niste “sarici” si “capishoane” albe, de unica folosinta,  nu mai era nicio posibilitate in iad sa ma pozeze cineva. Srsly dude, m-am vazut intr-un geam si numaidecat am facut o buba pe retina, asa de dubios aratam.

Cum care Ionut? Ionut ma. Ionut-no-last-name-necessary. Companionul nostru de-a lungul intregii vizite, care asa frumos ne-a povestit despre toate, ca m-am emotionat groaznic. Pe bune, o sa vedeti, aparent, chiar si fabricile foarte, dar foarte automatizate, au un suflet si niste infinite capacitati de a-ti face pielea gaina.

Nu, nu sunt vaci la fabrica de lapte. Ceea ce este, desigur, logic, doar ca eu mi-as fi dorit sa fie. Mi-as fi dorit sa le mangai pe bot si sa le multumesc pentru tot ce fac pentru noi. Instead, a trebuit sa ma multumesc cu o cisterna, care tocmai parcase cand am ajuns noi. Noi care, pe parcursul vizitei, am urmat cumva traseul laptelui. Adica intai ne-am insinuat in camera de colectare, unde vin tancurile cu lapte colectat de la fermele agreate. Care lapte e testat si la ferma de unde provine, dar si la fabrica. Asa.

Odata plecat laptele din containerul initial, cisterna se spala. Se spala de catre o… camera intreaga (si imensa, mi s-a parut mie), de instalatii de spalat. Daca ma gandesc bine, pentru fiecare incapere in care se mermelesc lactatele astea, exista cel putin inca una cu statii de cleaning in place. Nu, deci nu va pot descrie in cuvinte ce ikebana de tevi si containere e acolo si in ce hal de aseptic se pune problema.

Laptele din cisterne se “vireaza” in niste sticle, decat ca-s niste sticle de 30.000 de litri, asa, cam cat un bloc cu doua etaje. In orataniile astea incepe procesul de pasteurizare, intr-o parte e lapte de consum, in alta e UHT. Cam asa. Ce mi s-a parut mie amuzant (deh, bucurii de om simplu), e ca ambalajele pentru lapte (fie ele cutii sau peturi), nu exista pana in momentul efectiv al ambalarii. Adica sticlele de pastic sunt un soi de eprubete care se termoformeaza pe loc, iar cutiile sunt un sul gigantic de carton. Foarte interesant:)) La linia de imbuteliere lapte e cam singuratate, adica nu sunt, cum credeam eu, 10.000 de muncitori care stau si pun dop la sticle. Totul se face automat. Si vazuta de sus, de pe pasarela, camera asta arata asa, ca un fel de macheta de circuit de formula 1.

Asa. Mai e camera cu microbi. Mwahahhahaha. Kidding, nici urma de microb, doar culturi ma, culturi de iaurt pastrate la temperatura la care ingheata iadul si introduse in lapte ca sa rezulte, si anume, iaurt. IAURTUL MEU IUBIT, da da da! Tot aici se produce si cel mai mic copil al portofoliului Olympus, iaurtul bio. Doar ca, desigur, e singur pe circuitul sau, nu deavalma, dimpreuna cu iaurtul ala care nu e bio.

Mai e camera cu branza, unde nume-de-indian-Ochi-de-Soim a identificat imediat un anume ambalaj de marca proprie unui magazin, despre care branza chiar zisese Soim ca “ba, e buna rau branza asta!”. Numa’ ca sa realizeze cu aceasta ocazie ca normal ca-i buna, daca o face tot Olympus. Doh!;) In camera cu branza (ma rog, camerele, adica na, halele), miroase a branza si sunt oameni. Si exista linie de-aia pe care vin bucatile de branza taiata gata, de-ti vine sa te asezi tunel gastric, cu gura cascata la cap de traseu. Vorba aia: “Ce vrei sa te faci cand te faci mare?” “Feliator de branza, maria ta!”.

Ah, asa, anecdotic, vreau sa mai zic ceva. Stiti vorbele alea de circula ca pojarul, zicand ele ca pe fundul unei cutii de lapte e o cifra care arata de cate ori a fost intors din magazin si repasteurizat/recirculat? Ei bine, eu sunt dispusa sa-mi bag mana si-un picior in foc ca n-are cum fi asa. Nu i-as fi suspectat oricum pe Olympus de astfel de practici, dar cand am vazut cum arata o fabrica de lapte, am realizat sa faci asta e fix o epopee a ineficientei. Adica hai sa vedem: deci laptele se strica pe raft (stoc, by the way, asumat de magazin, deci vandut, pa, la revedere). Magazinul il returneaza ambalat la fabrica (fiind foarte draguta, fabrica primeste returul, chiar daca ea vinde, practic, pe comanda data de magazin). Ei, si pe urma, undeva in curtea din dos (ca in alta parte nu ar fi loc), niste tantici si niste neni varsa rand pe rand continutul fiecarui tetrapak intr-o cisterna mare, pana cand ajung la niste tone. Dupa care cisterna se face ca pleaca si intra pe poarta din fata. Aaaa…?! N-are cum sa fie asa ma, sa fim seriosi, e mai ieftin sa arunci expiraciunile decat sa treci prin tot procesul asta. Legenda urbana, zic. Poate sa se intample cu producatori mai mici, sau nush, chiar nu imi imaginez cu ar putea functiona.

Asaaaa. Deci cam asta e fabrica, la pe scurt. Si sa vedeti chestie: oricat de marete ar fi sculele, oricat de desteapta investitia grecilor, oricat de bine ar fi totul, oricat de frumos, curat si mega tehnologizat, oricat de spectaculos si ce mai vreti voi, pe mine cel mai mult din toata vizita asta m-a impresionat Ionut. Nu stiu daca orice fabrica are un Ionut al ei (daca n-are, vorba aia, sa-si cumpere), dar Olympus e o fabrica vie ma, datorita lui si altora ca el. Cand ne-a povestit omu’ asta despre ziua in care au dat drumul la prima sarja de iaurt, mi-a venit sa plang, jur! Si m-am gandit atunci ca noi, astia care muncim nu la fabrica, ci la open space, iar cand ajungem seara acasa si ne intreaba dragii nostri ce am facut azi, ne aflam in reala dificultate, ei da, noi n-avem decat a fi gelosi pe Ionut. Pentru ca el are ce raspunde. “Azi am facut 16.000 de litri de lapte UHT”, de exemplu.

Cand entuziasmul asta de om cu purpose se propaga de la za big boss al operatiunii pana la portarul fabricii, nu este, pentru mine, absolut nicio mirare ca Olympus e marca de lactate preferata de din ce in ce mai multi cetateni. Ca-s curati. Curati in fabrica, curati in suflet si curati in comunicare. Speaking of which, tocmai si-au relansat site-ul, http://www.olympusdairy.ro. Give it a click, give it a high five, up top si ce mai vreti voi:) Si fiti pe pace (nu ca nu erati), burtile noastre sunt pe maini bune;)

Exista duminici in care te trezesti inainte sa cante cocosul, iti sufleci manecile, framanti o paine de casa, fierbi o gaina, faci din ea supa cu galuste, rumenesti bucatile de carne in unt, le tragi frumos in ciulama si te ocupi sa le sada alaturi o mamaliga la tuci. Cat fierbe mamaliga, numa’ bine-i gata si prajitura. Pe la 12, toate-s la locul lor. Masa-i infatata cu alb imaculat. Pe o farfuriuta e patrunjel proaspat tocat, pentru supa. Mamaliga-i rasturnata pe fund de lemn. Prin geamul intredeschis adie vant de vara. Miroase a liniste. Familia intreaga mananca in tihna. Dupa care se culca toti de pranz, vasele pot sa mai astepte. Da, clar exista duminici de-astea.

Ei, si pe urma, exista celalalt fel de duminici, in care te trezesti cu intarziere, ii fierbi copilului un ou, tie o cafea, te urci despletita pe cal si tagadam tagadam la Simbio, sa te vezi cu mamele, sa mananci mic dejun si sa stai fix pana s-ar face vremea de dejun. Sa pleci ultima, s-o iei in sus pe Selari, sa te impiedici grav cu fatza in doua cupe de inghetata artizanala, sa petreci apoi un ceas la libraria cu carti ieftine, din cap de Lipscani. Sa-ti iei de dus si de-acolo, doar ca s-o arzi dubios intr-un Sephora, unde sa-ti folosesti, in sfarsit!, cuponul de 10% reducere. Sa mananci de pranz tarziu la o trattorie si s-ajungi acasa aproape in timp pentru cina. Ei da, aste-as duminicile in care vrei sa existe in frigider, pregatit de altu’ de cu seara, niste aluat de pizza. Si mai vrei sa ai niste mozzarella de calitate si, eventual, un borcan cu passata de rosii, facuta-n casa. Plus tot felul de margele, la libera inspiratie.

In chip convenabil (si nu neaparat intamplator:)), aveam de toate astea la rece duminica la 6 seara, cand am ajuns acasa (mare haimana ce sunt!). Aluat de pizza framantat de my better half (pe numele lui, Simplizabest Naie), mozzarella Granarolo (senza conservanti, si de-aia-n zer, si de-aia chunky, pentru pizza sau gratin-uri), sos de rosii roz, fiert chiar de mine intr-o alta duminica, si tot felul de bunatati proaspete, care aveau sa faca obiectul unor mici pizze gourmet de hranit intreaga familie.

Paranteza: aluatul de pizza e treaba simpla, in masura in care gandul de a va mess-ifica din cap pana-n picioare cu faina si “lipici” nu va provoaca fiori reci pe sira spinarii. Din fericire, lucrurile s-au petrecut, dupa cum v-am zis deja, in absenta mea, dar am aflat pentru voi, din surse sigure, ca s-a folosit 1/2 lingurita de drojdie uscata, “desfacuta” cu cca o ceasca de apa calduta. Lasata sa zaca asa 15 minute. Apoi desertata in craterul central al cca 300g de faina alba, poposita intr-un castron si “scobita” la mijloc. In faina – musai si juma de lingurita de sare. Asa. Framantata chestia asta vreo zece minute, cat sa se faca matasoasa si elastica. Invelita in folie de-aia alimentara si refrigerata pana la folosire (dar nu 1000 de ani, more like cateva zile, cel mult).

Asa. Despre momentul “folosirii” o sa vorbim imediat. Care moment se afla la intersectia lui “mor de foame” cu “mi-e o lene de ma doare” si “mama, ce tarziu e”. Ei, si cum stateam eu a prost in intersectia asta, iau coca, o framant un minut-doua si o impart in 8 parti egale. Intind la ele cat sa se faca “cerc”. Mozolesc fiecare minipizza cu putin ulei de masline. Le astern pe toate intr-o tava mare, pe hartie de copt. Le manjesc cu oleaca de passata de rosii si le garnisesc ghebos cu mozzarella. Excesiva, fibroasa, topibila, preafericita mozzarella. Ei da, asta e basic pizza margherita. Mai departe.

Minirotocoalele se coc in cuptorul preincins la 200C pret de maxim 10 minute, ideal la pizza mode, daca stie cuptorul. Blatul sa fie crunchy, branza sa fie topita, dar nu “arsa”. Imediat ce le-ati scos, napustiti-va asupra lor cu ce-aveti la indemana. De exemplu mozzarella in zer, rosii cherry, rucola, prosciuto crudo si masline verzi. Sau mozzarella, pasta de masline, rosii uscate si ansoa. Sau anghinare din conserva, mozzarella si busuioc. Orice, zau, chiar orice. Numai sa va placa si sa mearga “raw”. Ca nu ne mai intoarcem in cuptor pe caldurile astea, nu nu.

Gusto della leggerezza, zic italienii astia de la Granarolo. Ei, da, curat gustul usurintei ce e mozzarella asta. Din cate te scoate ea cand ti-e foame, dar si lene. Pana si un platou simplu de caprese pare ceva studiat. Iar cu minipizzele astea gata-n cateva minute, sansele sunt sa rupi gura targului. Chiar daca, uneori, targul esti doar tu:)) Ia sa le dau eu si-un “party” tag, ca sa fie clar.

“Si… putem sa va punem intrebari incomode?”, am zis eu ranjind fasolele la doamna doctor Alina Condoiu, medic pediatru rezident la Spitalul Clinic de Urgenta pentru Copii „Grigore Alexandrescu” Bucuresti si consultant nutritie pediatrica. “Freca-mi-as mainile de bucurie, in sfarsit voi avea raspunsurile la tot ce ma roade!” am continuat in sinea mea. Adica na, “Este iaurtul 0% moartea?”, “De ce nu se pun de acord colegii dvs. de breasla cand e vorba de diversificarea sugarului?”, “Nu-i asa ca natural nu e tot aia cu bio?”,  “Ce se intampla cu laptele bio colectat si ramas nefolosit intr-o zi?” Si, desigur, preferata mea, de la o cititoare a blogului venita, “Auziti, e bio pe bune?”

Contextul intalnirii lui Olympus Bio cu niste mamici fabulos de informate (si slabe, si misto, si foarte destepte, si unice in felul lor!) nefiind, am considerat noi, destul de dificil pentru bietii reprezentanti ai produsului biologic, ne-am adus, care cum a putut, si produsul de conceptie. Ca sa fie treaba treaba. In teorie, kinderii aveau sa se joace frumos la etajul unu de la Ambasador Play, iar la doi aveam noi sa ne bem tihnit cafeaua si suculetul de portocale Olympus la sticla, in timp ce vorbitorul avea sa… vorbeasca. Teoretic, am zis. Ca practic, din 5 in 5, cate un omulete baga un “mmmaaaammmaaaaaaaaa!”, iar mama cu musca pe caciula zbura prin cadru cu pleata in vant si un incert “Asta cred ca e al meu!”. Daca aveti copii, stiti precis despre ce vorbesc:))

Asa. Si totusi. In ciuda intemperiilor, am reusit sa ne intelegem. Oamenii ne-au primit cu caldura si transparenta. S-au lasat torturati de vocea colectiva a mamicilor si ne-au raspuns la toate intrebarile. Eu nu ma dusesem sa ma conving, ca, stiti prea bine, believer eram deja.  Ma dusesem insa ca sa innod niste ate ramase dezlegate, ceea ce, in mare masura, am reusit. Chiar daca sunt pretty sure ca am inportunat-o nitel de doamna doctor, mi scuzi, mi scuzi. Asa.

Ne-a vorbit intai Ilias Pliatsikas, director Olympus Romania. Care mi-a confirmat ce stiam: “natural” nu inseamna “bio”. Nu exista nicio reglementare in privinta uzului acestui cuvant. Poti sa scrii linistit pe ambalajul produsului tau ca e natural, nu te cauta nimeni sa te intrebe de sanatate. Daca nu stiati, si Cola e naturala, says so on za dop. Nu zic ca produsele marketate ca “natural” sau “cu ingrediente naturale” sunt evil toate, zic doar ca “naturalul” nu e neaparat garantia calitatii unui produs. Bio, in schimb, este. Fiindca bio inseamna… well, inseamna, intre altele, ca-ti vine organismul de certificare pe nepusa masa si zice: “Ia, baieti, ce-avem noi aici? Ooo, laptic bio, ziceti? Ia aratati-mi si mie documentele. Cum care documente? Carnetul de sanatate al vacii bio, facturile cu intrari hrana bio pentru vaca bio, analizele solului bio unde paste vaca bio…” Si asa mai departe. Nu e joaca. Si nici vrajeala. Olympus s-a certificat in Austria, avand, in plus, si recomandarea Bio Romania. Poarta, pe ambalaj, simbolurile acestor organisme. Nu pentru ca romanul s-a nascut bolnav de suspiciune, ci pentru ca asa e… natural. Si legal.

Ce misto e in Grecia, m-am gandit din nou cand il ascultam pe Ilias povestind despre ce e aia iaurt la ei. Deci la greci, se poate numi “iaurt” (textual pe eticheta) numai acel produs care contine EXCLUSIV lapte si fermenti selectionati de iaurt. Orice produs care are ceva in plus, nu se poate marketa ca “iaurt”. Se va numi “preparat de iaurt cu…”. Preparat de iaurt cu fructe, sau preparat de iaurt cu cereale, sau preparat de iaurt with lots of aditivi si niste zaharel (ok, pe asta l-am inventat eu, nu exista asa ceva, nuuu!). Asta e ceva foarte misto pentru consumator. Ca nu mai poa’ sa plece la cumparat iaurt si sa se intoarca acasa cu o sacosa de junk.

Ei, si, sa zic, ultimul lucru fain pe care l-am invatat de la Ilias este ca poti evalua calitatea unui iaurt uitandu-te la continutul lui de proteine. Un iaurt bon calite are multa proteina. Multa proteina inseamna mult lapte. De aia si sunt iaurturile Oly si Olympus asa de goddam creamy. Pentru ca se fac din lapte folosit fara zgarcenie. Un iaurt mai putin calitativ inlocuieste proteina cu altceva. Ca na, e scump sa faci iaurt cu proteinele la el. Ah, si pentru ca ziceam mai sus, in chip de trivia va zic ce mi-au zis si ei mie: daca din laptele bio colectat ramane ceva nefolosit intr-o zi, si inteleg ca ramane, el se foloseste la fabricarea celorlalte sortimente Oly/Olympus. Ca doar n-or sa arunce bunatate de lapte!

Pe scurt zic sa vorbim si de 0% ala. Nu-l aveam la inima inainte de intalnirea asta si nici acum nu pot sa zic ca il salut cu caldura cand il vad pe raft, insa mi s-a explicat ca procedeul de fabricare a lui 0% este practic o concentrare mai mare a laptelui din care rezulta el, dupa ce i s-a scos toata grasimea. De aia are si mai multe, ati ghicit, proteine. Ca sa ii dea structura. Nu e singura maniera in care poti produce un iaurt 0%. E maniera scumpa si cinstita. Exista si maniera simpla in care il ingrosi cu una si cu alta. Dar mi s-a spus si cred ca nu e cazul lui Olympus 0%. So, daca haliti asa ceva, knock yourself out.

Cu doamna doctor s-a frecat mult subiectul alimentatiei copiilor, de la cele mai fragede varste si pana mai incolo. Am trecut prin toate, uitand ca plecaseram de la iaurt. Am vorbit de lapte praf versus lapte de vaca (nu, nu insistati, nu va spun la ce concluzie am ajuns), despre cresterea incidentei alergiilor la proteina laptelul de vaca si cum alimentarea copilului cu lactate bio poate contracara tendinta asta, am vorbit si despre copii mofturosi, si despre preferinta copiilor pentru iaurturile cu textura mai “curgatoare”, cum e si Olympus Bio asta (vedeti ca nu e genul tzeapan cu care v-au obisnuit grecescul sau probioticul 2%). Deci am epuizat-o pe saraca femeie, noroc ca erau pe masa fructe de sezon si iaurturi, asa ca am mancat si am prins puteri si am luat-o de la capat.

Si apoi am plecat acasa. Pam pam.

Nu stiu daca Romania traieste bio, dar stiu precis ca nu e segment mai preocupat de ce mancam decat mamele de copii. Si asta le face deopotriva cel mai bun consumator de iaurt bio si cel mai exigent. Va reusi Olympus sa le satisfaca gusturile si nevoile? Vom afla, cu siguranta, in episodul urmator. Stay tuned!

“Buongiorno Signora Naie,
Aceasta e o oferta pe care n-o poti refuza. Sau desigur ca poti, insa unde ar mai fi fun-ul?”

Asa mi-au scris intr-o zi “mafiotii” de la Hutton, clan de vita veche, pasta makers de 20 de ani, din tata-n fiu. Romani de-ai nostri, nu va ganditi. De la Satu Mare. Facatori de taitei de nunta cu 8 oua in compozitie, cum facea buna de la Arad in fiece duminica, de pus in strasnica supa de gaina de curte. Ea le zicea “tashcute” – paste mici in forma de romburi, pe care le-am regasit mai apoi si in portofoliul Hutton si care mi-au dat lovitura de gratie. M-au facut, cum ar veni, la sentiment. A trebuit, vedeti, sa zic da. Asa m-am “uns” eu sef de clan peste toate spaghetele onorabile. Treaba deloc usoara, dar plina de carbohidrati satisfactii.

Ce aveam de facut in calitate de sef de clan? Pai primul lucru pe ordinea de zi era sa va duc in ispita. Sa va chem la oaste cu puterea lui “paste”. Cum aveam sa fac asta, eu plecand la Sinaia cu my very own Cosa Nostra, societatea onorabila “MamiTatiIepursBuni”? Ei, dar asta ar fi putut fi o problema pentru un mafioso din vremuri de demult, nu pentru conectatii de noi in anul de gratie 2013. Asa ca am plecat. Ajungem la Sinaia, vai ce frumos, ce aer curat, ce viata dulce. Ups! Dar unde este rucsacul cu gadgeturi? Tantanaaaa. Pentru seful clanului spaghetelor, tocmai se imputzise treaba. Cineva scrisese cu picioarele acest scenariu. Conceptul de “pe viata si pe moarte” fiindu-i complet strain, bulise plotul asa incat se filma cu live audience si publicul era pe jos de ras. Aratandu-ma cu degetul: “ahahahhaha, si-a uitat laptopul acasa, ahahahha, suckerrr!”. Mdaaa.

What to do, what to do? In onoarea care imi caracterizeaza clanul, pun mana pe telefonul cu 20% baterie (lipsa incarcator, desigur:p) si sun un prieten. Unu’ bun ma, ca la noi, la mafioti, asa e. Facem orice unul pentru altul. Chiar si un drum impromptu pana la Sinaia. Da. Facem orice. Si pe urma fumam trabuc. Asa. Sun la om si ii zic: “Dude, mai wise guy, mai one of us, I am in deep sos.” Si el zice: “Say no more, Capo!”. Nici nu apuc sa-i inchid omului, ca si aud batai la usa. “Cioc cioc cioc, sunt eu, Consigliere. Am venit sa salvez onoarea spaghetelor, pasta di tutto pasta!” And that he did, my friends. That he did. Caci datorita lui, iata, clanul nostru, la care simt, SIMT ca deja ati aderat, chiar inainte sa va povestesc despre ce e vorba (pentru ca, nu-i asa, that’s the kind of family we are, we have each others’ back and all that jazz, cine nu ar vrea sa fie parte din (p)asta?!), ziceam, clanul nostru este salvat, curat si placut uscat.

Ok, acum ca relatia noastra a inceput asa de bine, numa’ cu onoare si cinste, mergem mai departe. Si nu oricum, ci la razboi. Da, eu sunt capul spaghetelor onorabile. Si daca nu veniti cu mine, o sa sufar ca un caine. Un caine mafiot, dar necreditat. Cu cine ne luptam? Practic, nu avem concurenta. O lasagna se coace in bucataria lui Teo, Chinezu’ are ceva taiteti familisti usor de dovedit… poate doar picanteriile lui Mazi sa ne faca o problema, sau doua, sau trei. Nu aveti decat sa ma urmati, veti vedea ce e aia onoare si ce-i aia o pasta de calitate. Adica ffs, pentru noi s-a inventat AOP, aglio, olio e peperoncino, the ultimate pasta experience. Nu exista pe lume ceva mai bun. Afara de, poate, aglio, olio e gamberi. Si daca nu va convinge asta, ganditi-va numa’ ce fain e sa fii prieten cu mine. Ai parte de excursii spontane la Sinaia, asa, dupa program, cand poate te-ai fi dus si tu cu o fata in oras, la o cafea. Ah, si vezi ca mi-am uitat si periuta de dinti acasa. Da, si pasta (de dinti). Da, si pe-a lui Mishu. Si pe a lui Iepu, normal.

Haideti cu mine in clanul spaghetelor onorabile si nu o sa va simtiti niciodata singuri. Nu o sa va mai fie niciodata foame. Pentru ca spaghetele sunt cel mai fain lucru de gatit in sub zece minute si de impartit cu frati, prieteni sau iubiti. De la Doamna si Vagabondul pana la Copilul Problema 2 via GoodFellas, sunt vedetele de portofoliu ale oricarui pasta maker. Si daca stapaniti bine tehnica manuitului furculitei concomitent cu lingura, le chiar puteti manca fara sa va zoiti pana la coate:)) Ce e de facut? Pai:

• Pledge allegiance (musai!)
• Intrati in aplicatia Hutton. Jucati-va. Gatiti pasta clanului nostru. Incarcati poza. Puteti castiga o excursie in Sicilia, de unde ne tragem cu totii:)) Hai ca e easy peasy. AOP, alla’matriciana, arrabiata, bolognese, carbonara, all putanesca, sau my own personal favorite, spaghetti & meatballs, despre care mai multe o sa povestim saptamana viitoare, nom nom.
• Optional: studiati istoria onorabilului clan din care ati ales sa faceti parte. Aflati despre Hutton. Ca ii insufleteste, business-wise, traditia, pretuirea muncii si a oamenilor. Ca deservesc tot Ardealul si au ganduri sa “colonizeze” si partea asta de tara. Ca fac paste bune, de casa, cu ou sau de post. Ca folosesc fainuri bune. Ca au taitei de nunta. Ca-s mandri, dar nu ocoshi. Ca au ales sa se prezinte in masa cu aceasta campanie simpatica si inovativa, asa un mix dragut de work & play am vazut mai rar:)

Un comentariu ar fi nice, gen, suntem cu tine, oh Cookie, sef de clan de spaghete si “vai steaua ta de uituca”. Caci cand au zis in The Godfather aia cu “In Sicily, women are more dangerous than shotguns”, asta au avut in cap. Va astept in aplicatie:D

Acum mai bine de juma de an, am fost supusa unui teasing monstruos. Se facea ca stateam la o masa cu niste oameni de-aia de vrei sa-i iei acasa, si fiecare povestea una alta. Si-apoi, un comesean mi-a aruncat-o la fileu, de mi-a stricat iremediabil linistea serii. Mie ca mie, dar sa vedeti lui in ce hal:)) Cica provocare: urmeaza sa lansam un produs nou, ceva fabulos, nu ghicesti ce, nu nu. Bai, dar nu va puteti imagina… n-am mai fost om din clipa aia. Da-i si speculeaza, linge portofoliul Olympus pe fata si pe dos, stoarce-ti creierii, gandeste-te la ceva din strafundurile ADN-ul brandului Olympus de la mama lui, mituieste-ti intuitia cu carnati grecesti de la Meze Taverna sa produca treburi… intuitive. E un alt iaurt cu fructe? E vreo mare branza? E lapte cu cacao? Sunt cutiute de-alea decadente cum are Olympus in Grecia, cu iaurt intr-o parte si miere intr-alta? E kefir? E unt? Doamne iarta-ma, asa am tinut-o toata seara. N-a fost chip sa extorchez informatia pretioasa de la oameni. Am plecat acasa caine ud, caci na, I hate dares, mai ales cand e destul de evident ca I’m not winning.

Ei, si cum stateam eu, miezul noptii bine trecut, motz cocotz in pat, cu ochii in tavan, deodata m-am ridicat in fund si cu un gest maret, de Mihai Viteazul pe cal, am zis: STIU! E IAURT BIO! Trecut-au lunile, iar eu… cum sa zic, nestramutata in convingere, eram cuminte in viata mea, imi vedeam de treaba si asteptam anuntul. Si nu zici ca de ieri e oficial?:D E el ma, el e, iaurtul Olympus bio, primul si singurul iaurt bio romanesc de pe piata. Ceea ce, in sine, mi se pare o super veste. Nu mai zic ce dans al bucuriei am facut cand mi s-a fost pusa in brate prima transa, caci, se stie, I love dares, mai ales cand e destul de evident ca I’m winning:))

Radem, glumim, dar acum pe serioaselea sa vorbim. E magic ca incep sa apara si la noi lactate bio made in Ro. Nu pentru ca e trendy-flendy sa mananci bio, ci pentru ca, mi se pare mie, e parte din aceeasi nevoie de schimbare pe care o resimtim din ce in ce mai multi si din ce in ce mai tare. Care nevoie zice ca daca nu facem ceva, o sa ne ingroape industria asta alimentara bolnava cu care am avut nesansa sa ne sincronizam. Un produs bio local, scos la un pret corect si ok (2 lei si ceva), care mai e si bun la gust, cu un continut echilibrat (proteine din belsug, 5g la suta, carbs in cantitate mai mica decat ce gasesti in iaurturile bio de import, fermentii cei corecti, no junk, lots of calciu si B12) zice, practic, “ne pasa de tine, mai Consumator mai”. Presupun ca Olympus Romania nu si-a propus sa se imbogateasca din gama asta si nici nu cred ca le-a fost usor sa gaseasca laptele cel bio, sa faca la un fel sa separe productia bio de cea non-bio, sau sa sparga cu produsul lor local rafturile bio dominate zdrobitor de marci internationale highly overpriced. Păsare, da, asta imi sugereaza mie toata intiativa. Sustinere pentru producatorul local de lapte bio si drag pentru consumator. In atare conditii, cum sa nu-i iubesc, ziceti voi, cum?

Din aceeasi sursa, a dragului, de data asta, dragul meu de ei, ma lipesc si eu de campania Olympus – Romania traieste bio. Care campanie suna asa, nitel bombastic, dar de fapt e code for “hai sa dezvoltam impreuna”. Hai sa ne pese mai tare de ce punem in gura. Hai sa sprijinim producatorul local care-si bate capul sa se certifice bio (daca v-a interesat subiectul, stiti precis ce pain in the behind e lucrul asta, vorbim de ani de zile de sol netratat cu nimic, de vaci care pasc iarba de pe solul ala, care cresc in libertate, netratate cu mizerii, antibiotice si hormoni, hranite numai si numai cu hrana certificata bio… etc.). Un “hai sa” frumos, din care sunt asa, cumva, happy and proud ca fac parte.

In urmatoarele luni vreau sa-mi aduc si eu “adusul”, sa ne cunoastem mai bine, eu si vaca bio, sa facem impreuna entuziasm, cu cuvintele noastre. Asta-i badge-ul campaniei si asta-s eu, felicitand din inima intreaga echipa care a lucrat la a pune pe piata produsul asta. Two thumbs up:)

http://www.olympusdairy.ro/

https://www.facebook.com/OlympusDairy