În primul rând, vă rog să observați strădania mea de a scrie această postare cu diacritice. Căci dacă până acum m-a ferit Dumnezeu, de când cu treaba Cooku Bau, mi s-a infundat. Pardon, mi s-a înfundat. Căci căci căci cu ă, noi la Cooku Bau scriem îngrijit, nu ca noi la easy peasy, unde ne doare la basca. Și prin asta înțeleg bască.

Așa. Apoi, vă rog să observați cinstita salată pe care a asamblat-o ma’ friend Geami azi la prânz, la care singura mea contribuție a fost “să punem și sumac, daaaa, neapărat!”. Dacă mă gândesc bine, am cedat și o conservă de năut de la SunFood, pradă de blogger. Deci e clar că salata asta nu ar fi putut exista fără mine, chiar dacă doar eu mi-am pus năut în ea. Mi s-a părut că merge bine cu varza roșie, porumbul, roșia, castravetele, ardeiul, ceapa verde, piperul pe înecate și, repet, sumacul, ah, sumacul! Pe deasupra converșilor, am și pozat salata în grădină, că avem grădină. Și deasupra capului, în vița sălbatică, o porumbiță își crește puii după toate regulile attachment perăntingului. Enough said.

După toate aceste confesiuni de importanță crucială, ce ar mai putea urma, vă gândiți. O cafea fără zahăr (the only way to drink it properly) (numărul trei, observați și că romgelza este încă puternic încurajată pe acest blog, deoarece nu m-am plictisit să primesc comentarii scrise într-o română cel mai adesea fabulos de jenantă, de la gramatică și până la punctuație, în care niste cetățeni pe care îi roade pizma mă admonestează ghebos că mutilez legacy-ul lui Pruteanu sau ceva). Deci, spuneam, o cafea fără zahăr și o poveste scurtă despre ce face un food coach, în cazul de față întâmplându-se, deloc întâmplător, să fie vorba despre mine.

Să o luăm simpatic, cu niște FAQ.

1. Cu ce se mănâncă un “food coach”?
Un O “food coach” este o cetățeancă de-aia de înghite în sec și face luminițe în ochi atunci când vorbește despre mâncare. Așa de mult iubește ea mâncarea, încât și-a construit în jurul ei o întreaga, rotundă și normo-ponderală persoană. Știe cum să mănânci ca să fii fericit. Știe cum să mănânci ca să-ți fie bine. Știe cum să mănânci ca să nu te plictisești cu spume. Și, most importantly, știe cum să te învețe toate astea.

2. Ce livrează un food coach?
Un food coach livrează planuri alimentare. Pe scurt, îți dă scris negru pe alb meniul exhaustiv pe o săptămână. Adică tot ce urmează să mănânci, până în cel mai mic detaliu, până la ultimul sâmbure de pepene roșu ingerat accidental.

3. Cum te ajută asta?
Păi depinde de obiectivul tău. Dacă vrei să slăbești, slăbești. Dacă vrei să te îngrași, te îngrași. Dacă vrei să nu-ți mai bați capul cu ce mai mâncați și voi, gizăs, iar această întrebare, se rezolvă și asta. Poate vrei să te organizezi mai bine în jurul mâncării. Sau poate vrei să cheltuiești mai puțini bani pe mâncare. Whatever. Tu ai o frământare re’ la mâncare și în loc să te frămânți tu, se frământă altul, căruia, coincidentally, îi și place treaba asta. Shocking, I know:))

4. Care e diferența dintre un food coach și un nutriționist?
Nutriționistul abordează mâncarea din perspectivă mai ales științifică, rareori pasională. Mai ales mercantilă, rareori omenoasă. El îți zice așa, de exemplu: fetiță, dacă vrei să slăbești, nu mai mânca tu ciocolată. Și nici pâine. Și mănâncă ce scrie pe foaia asta. Și dacă n-ai putut, e vina ta. Și dacă n-ai slăbit, plătești oricum. Și dacă ai slăbit cu foaia mea, șansa ta să te menții e să repeți ad nauseam ce scrie acolo, că de învățat nu ai învățat nimic, practic. Sau să zicem că ai învățat să te abții, ha ha, ce glumă bună, de parcă omul ar fi fost zămislit cu darul abținerii, știi. De parcă fructul oprit ar fi fost vreodată altfel decât singurul lucru care ne inoportunează fericirea maximă, plenară și adevărată. Again, ha ha.

Food coach-ul, pe de altă parte, zice așa: nu există ceva ce nu ai voie. Nu există să mănânci ananas înainte de fiecare masă (true story! oamenii au dat bani la nutriționist ca să primeasca așa magie cu perje de sfat). Nu există să mănânci altfel decât omul normal, doar pentru că ai un focus în zona asta. Nu ești pedepsit, nu ai ciungă-n păr. Planul tău nu e stas, nu seamănă cu al altuia. Se face pornind de la preferințele tale, timpul tău, magazinele tale, wish list-ul tău punctual, din fiecare săptămână. Se face cu drag de mâncare și suflet de om. Nu conține nimic din ce ție nu îți place să mănânci. Food coach-ul îți dă inspirație. Îți caută și îți pune în plan rețete, că poate te-oi fi săturat de brânzica de casă. Stă de vorbă cu tine în timp real. Te învață, nu te ține într-o codependență bolnăvicioasă, legată de o coală trasă la xerox, cu pretins unica posibilitate de a ajunge unde vrei tu. Te susține. Nu repetă lucruri de la o săptămână la alta, pentru că parte din talentul lui e să te surprindă. Să te uiți joi la planul care va să înceapă de luni și să zici: FUCK ME! Abia aștept să încep! Un plan alimentar bun, făcut de un food coach jmecher, este ăla care te reprezintă în așa mare măsură încât emoția cu care se însoțește este pure joy. Și din stare de pure joy, poți să faci orice. După cum din stare de privațiune și n-ai voie aia și aia, slabe șanse să-ți atingi vreun obiectiv food related. Cam așa.

5. Otrî șoz?
Nu orice om are nevoie de food coaching. Unii oameni au deja o relație bună cu mâncarea. Alții nu o au, dar prefera dieta Dukan (am și eu un fix, huo!:)). Alții nu găsesc înspăimântător și dezagreabil să-și cântărească mâncarea și să-și numere caloriile, că doar de aia există MyFitnessPal. Alții plătesc 93 de lei pe ședința săptămânală la nutriționist, ca să fie cântăriți și responsabilizați în cadru festiv. Există chiar și oameni care se abțin cu succes. Pentru toți ceilalți, un food coach ar putea fi o idee bună. Mai ales dacă e un food coach simpatic, like me:))

PS: ana la easypeasy.ro, finally am adresa asta activă, după “decât” cinci ani jumate de blog. Scrieți, ocupați căsuța. Dacă aveți întrebări, eu mă bucur. Coz boy oh boy, I love to talk:)

PPS: Ați avut parte de my tender loving care? Să curgă testimonialele:D Căci decât să mă laud singură, mai bine împreună să ne lăudăm:)) Three, two, one… go. Ce a făcut pentru voi food coachingul vieții și cum se compară el cu alte experiențe din aceeași zonă?

Mai in gluma, mai la misto, ma gandesc uneori cum ar fi sa locuiesti la mall. Mi-aduc aminte ca acum cativa ani l-am vazut pe Smiley in Baneasa, in halat de baie. Filma nushce chestie pe-acolo si pare-mi-se ca tot la asta se gandise si scenaristul. Ca la mall ai de toate. Si periuta, si pasta, cum ar veni. Deci da, asa ma gandesc eu, srsly (intre altele, la modul fetishist, imi imaginez ca am ramas locked in intr-o noapte, dupa ora inchiderii, si-am probat tot Peek & Cloppenburgu’, si-am vazut toaaate filmele de la Grand Cinema, si-am mancat tot popcornu’ si toata mancarea mallului, na:)) Cu aceste ganduri SF in cap, m-am pomenit cu o invitatie de la Grand Combo, noul entertainment center de la etajul doi (unde a fost Domo, poate stiti, se urca cu scara rulanta de langa Nordsea), unde se intampla tot felul de atractii, comedii, nebunii, SI un American Diner ca in filme, cu piesa de rezistenta a meniului – the almighty burger. Mi se promisese extaz cu carne de vaca, nu era momentul sa ma fitzoshesc, desi, in all fairness, toata saptamana statusem la “pravalia” unde lucrez mai nou cu nasu-n meniul American, de mi se parea ca nu mai pot nici macar sa miros un burger, daramite sa-l mananc. Turns out ca am putut, caci boy-oh-boy, e greu sa-i rezisti lui Kevin Bacon. Aaa… de la inceput.

Here comes miercuri seara, cand eu urcam ca o gazela puturoasa scara rulanta de la Grand Combo si ma mustram pe voci diverse ca nu apucasem sa citesc nimic despre colegii de hobby cu care aveam sa impart masa. Sus, in capul scarilor, o lume minunata, vorba cantecului. Si usor intimidante pentru una care venise sa manance. Bowling, perete de catarat, simulatoare F1, shuffleboard, lounge booth-uri de gaming cu icsboxuri… the works. Si mare, nene, ditamai spatiul de joaca, cat sa mai copilarim si noi, putin. “Dar mancarea?”, am zis eu, cu aproape niste panica. “Pe-aici, poftiti!” Si m-au luat de-o aripa si m-au dus cu ocolish dreapta pe langa pistele de bowling pana la intrarea in ComboDiner, aceasta locanta all American de unde venise invitatia la burger palooza. La masa, Cismaru si Radu, plus echipa conjugata a lui ComboDiner, plus sef de trib si bucatar sef Marian Huzu, gata sa ne faca si anume capul mare cu minunatiile locului. “Ce-avem aici?” am intrebat eu, incercand sa ma fac utila conversatiei.

“Pai mai ales burgeri si appetisere”, a venit raspunsul, dupa care au urmat o sumedenie de detalii care m-au facut sa cred ca totusi, in ciuda aversiunii mele fata de mancarea cu carne (ya, right, kidding:))) v-ati prins, nu?:))), as putea sa-mi calc pe inima si sa incerc… ce sa incerc?! Decisions decisions:p Am ales pana la urma un burger relativ clasic, dar cu lots of bacon. De unde si numele lui, Kevin Bacon, precum si steguletul cu fata acestui reminder al unor vremuri pe placul generatiei mele de batrana ce sunt.  Bon. “Sa ia cineva si aripioare!”, m-am milogit eu, caci partea mea preferata la astfel de agape e gustatul neobrazat din farfuriile comesenilor, chiar si ale celor pe care abia i-ai cunoscut:p Inainte sa trecem la treburi serioase (mancatul), ne-au mai povestit oamenii de la ComboDiner asa:
– ca nu folosesc cartofi congelati, ceea ce pentru mine e un mare, imens si gras plus cu coronita (sadly, sunt multe burger hubs in Bucuresti unde se investeste in carne si in ingredientele proaspete, de calitate, numai pentru ca la final sa se dea cu mucii-n fasole, pe baza de cartofi la punga. Such a shame, really!)
– ca se foloseste carne de vita Black Angus de Romania, de la Sibiu
– ca nu au coaste, dar vor avea
– ca deserturile sunt importate
– ca urmeaza a se intampla curand o extindere a spatiului, cu terasa, barbecue station interactiv si seri tematice
– ca exista Kids’ Menu si un loc de joaca alaturi, cu faux iarba, pentru abandonat kinderimea

Despre burger, lucruri de bine. Chifla buna, gustoasa, perpelita pe grill. Painoasa, adevarata, cu structura la ea, nu de-aia dulce si buretoasa, cheaposhenie de fast food. O carne excelenta, gustoasa, juicy, as it should be. O reteta clasica, cu rosie, branza Cheddar, castravete murat, frunza de salata si sosurile obisnuite, plus feliile de bacon crocante, care fac viata frumos, in opinia mea satula:)) Cartofi prajiti la cosulet alaturi, si o mini salata coleslaw cu sosul casei (un soi de honey mustard asa). De unde nu mi-era foame, l-am mancat pe tot:)) Mai putin painea de deasupra, nu pentru ca nu mi-ar fi placut, ci pentru ca am vrut musai sa dovedesc miezul bun, carnos, si cartofii.

Am mai gustat aripioarele TNT, spicy in dracii cei mari, dupa cum le zice numele. Mi-au placut mult. Aveau o iuteala corecta, care iti lasa un after taste de picanterie grozava, nu o senzatie de anestezie orala a la dentistul ultra zelos. In dreapta mea avea loc o salata Caesar, din care, oricat mi-as fi dorit sa gust, nu am mai avut loc. Parea buna, mare si super fresh, dar srsly, eram la un burger place, ce era sa fac? Adica… “eu as vrea o salata”, said no meat lover ever:p

Cand s-a ajuns la desert, eram deja pe refuz: nu, nu si nu mai pot. Mare lucru nu am de zis, las pozele sa vorbeasca. Mentiune speciala pentru cheesecake-ul Mojito, o combinatie excelenta, mi-a placut (lingurita pe care Cismaru a fost asa de dragutz ca mi-a inlesnit-o:)).

Cam asa e la Combo Diner. Mancare cinstita americaneasca, pe gustul expatilor nimeriti prin Bucuresti, dar si al romanului caruia nu i-a amortit niciodata derrierul in avion peste Atlantic, dar ravneste la ce vine de dincolo. Un loc tare misto de venit si nemaiplecat o seara intreaga, musai in gasca. Pentru petreceri private exista o treaba foarte misto, care se cheama Party Box si e o incapere separata, cu bowling, biliard si tot restul, care acomodeaza 10-15 petrecareti dornici sa se dea in barci departe de ochii lumii. Ah, da, si karaoke au, sper ca e antifonata situtia:)

La final, ceva pentru voi. Scrieti asa: cod promo COMBO253. Daca va intamplati cu el in urmatoarele trei saptamani la ComboDiner si ziceti ca l-ati primit via easypeasy.ro, in momentul in care dati comanda, nu la sfarsit, aveti 25% reducere la mancare (nu si la bauturi, atentie). Iar daca imi lasati un comment aici si imi ziceti ce din meniul Combo Diner, incercat de voi sau povestit de mine si de colegii bloggeri, v-a facut cel mai tare cu ochiul, puteti castiga una din cele doua invitatii duble pe care le am de dat peste 2 saptamani. Asigura fiecarui cetatean un fel principal, un desert si o bautura.

Belated happy 4th of July:) Si pupati-l pe Kevin din partea mea;)

PS: Daca sunteti ca mine, o sa observati abia la final proiectorul retro gigant din capul incaperii, unde se vizioneaza meciuri, filme si alte alea. Fain.

Later edit: Ta-daaaa! Carmen Radut si Amalia au castigat cele doua invitatii duble. Pofta buna, chicas:D

Acum vreo doua saptamani, intr-o dimineata, va starneam sa imi ziceti ce-ati mancat pana la ora aia. Raspunsurile aveau sa fie, pentru mine cel putin, foarte interesante. Din ele aveam sa aflu ca intr-o zi ca toate zilele, la mese sau intre ele:
– 46% din cei care au raspuns mananca dulciuri
– 14% mananca mezeluri
– 22% mananca iaurt si 62% mananca lactate in general
– doar 12% mananca ou (that makes me sad :p)
– 50% mananca fructe, in general, prea multe

Cred ca daca facem o comparatie cu cum se mananca prin alte parti, stam binisor. Hell, cred ca si daca ne uitam la cum mancam fiecare dintre noi acum cativa ani, vedem ca lucrurile sunt pe un trend al decentei. Mi-as fi dorit sa nu vad mai multe mezeluri la mic dejun decat oua. Mi-as fi dorit sa vad mai multa ordine in mese si mult, mult mai putine dulciuri. Prajitura la mic dejun m-as fi bucurat sa nu vad deloc:)) Dar na, viata e grea, te scoli dimineata, te dai jos din pat to face the music si inteleg, jur ca inteleg, cum ai putea sa te impiedici cu gura intr-o tarta cu cirese. Un lucru e cert: se poate si mai rau, dar intotdeauna se poate si mai bine.

That said, sambata asta m-am vazut cu cinci dintre voi la Atelierul de faurit meal plan-uri, powered by OLY BIFIDUS IAURT DE BAUT (always a pleasure!:). Nici daca m-as fi straduit foarte tare nu cred ca as fi putut aduce impreuna la o masa cinci oameni atat de diferiti (foarte misto, cu totii:). Good job, Random, am zis eu, dupa ce ne-am cunoscut si am facut turul complet al mesei, cu autodenunturi funny pe marginea cestii de cafea. Honestly, aveam si eu un stres. Ma gandeam ca n-au sa vina oamenii, ca poate au si ei alta treaba sambata dimineata decat sa se cunoasca cu mine si cu echipa de vis Olympus. Dar au venit asa de faini si de deschisi si cu inima la ei, ca brosa in piept, ca am decis numaidecat si din nou: am cei mai misto cititori. True story.

Dupa ce ne-am impartasit fiecare backgroundul “alimentar” si culinar, cu povesti din viata, amintiri din copilarie si tot soiul de alte trivia cum ne-a venit la gura, m-am apucat sa le povestesc oamenilor una alta, doua vorbe despre principiile din spatele unicului mod corect de a manca. M-am bucurat sa constat ca stiau si ei destule. Erau preocupati de ce si cum mananca, dar manati, ca noi toti, de ratiuni avand la baza frica. Frica de boli, frica de a nu pune pe ici pe colo prin partile esentiale kilograme extra, frica de a alege din vitrina cu produse… Frica, nene. Aceasta pandemie a omului modern pus fata in fata cu industria alimentara a anului 2014, dar si cu nemilosul, stufosul si paincardul internet. De unde aflam cu totii azi ce alegeri de ieri au sa ne omoare. De unde aflam ca nutritia optima e treaba ultra mega complexa. Ca orice-am face, ceva facem pe dos. Ce sanse avem? Pai una singura. EAT REAL FOOD. Legume, fructe, nuci si seminte, lactate, oua, carne, cereale de buna calitate. Suna simplu si, guess what, chiar este.

Multi dam vina pe programul nostru, pe haosul din viata, pe vecinul de bloc si pe colegul de trafic, pe sefi scarbosi, pe iubitu’ care mananca ce vrea el si nu se ingrasa un gram, in general, pe ALTUL, pentru prajiturica cu crema, biscuitele de supermarche, merdeneaua de la metrou si covridogul de la coltul cladirii. Pe lipsa de timp mai dam vina. Ca si cand un sandvis cu sunca se face mult mai repede decat unul cu avocado. Ca si cand sa cumperi fornetti dureaza mai putin decat sa cumperi iaurt. Adevarul adevarat e ca e treaba de commitment fata de propria persoana si da, uneori, e si treaba de imaginatie.

Ei, cu timpul gustarilor sanatoase va rezolva Oly Bifidus iaurt de baut, nou lansatul, despre care am mai povestit aici. Cu imaginatia, va rezolv eu:)

Se ia o foaie de hartie si se deseneaza meal plan. Dar meal plan detaliat, in care nu scrie “salata”, ci scrie “salata de baby spanac cu naut, morcov ras, seminte usor prajite in tigaia fara ulei si dressing de iaurt cu lime, chimion, piper cayenne si menta proaspata”. Cum ar veni:)

Asta am facut noi sambata. Aplicatie practica de meal planning, pornind de la structura meselor zilei (3 pricipale si 2 gustari), si de la farfuria ideala. Mai jos, un exemplu de zi dintr-un plan oarecare, nu dam nume:))

Locul iaurtului de baut intr-un plan alimentar normal e fie la gustarea 1 (singur sau impreuna cu un fruct), fie la gustarea 2 (singur sau impreuna cu o mana de nuci crude sau chiar cu niscai crackersi sau covrigei bon calite), fie la mic dejun, intr-un smoothie cu, say, seminte de in si berries, sau mozolind niste fulgi de ovaz. Oricum o dai, o nimeresti. E o alegere buna, time efficient si gustoasa, care presupune un drum la magazin o data pe saptamana si niste artimetica simpla. 7 zile, 7 sticlute. See what I mean?:)

Pe post de teasing asa, va mai spun ca noi, astia de ne-am vazut sambata, am aflat direct de la “sursa” ca urmeaza sa mai auzim anul asta de Olympus in contexte marete. Vin in gama produse pe care eu, una, le astept de mult. Nu va spun ce, ca what happens la Atelierul Oly stays la Atelierul Oly:)) Dar e de bine, trust me.

Hai ca-mi iau viteza. Ma duc sa-mi mananc gustarea de dupa-amiaza. Cine ghiceste primul ce urmeaza sa scot din posheta… ma cunoaste indeajuns de bine:)

Sa fiti sanatosi, satui si fericiti cu alegerile voastre. Cheers!