Ne apropiem cu pasi repezi de sfarsitul primului trimestru de sarcina, unul al naibii de greu, in every way. Nu ma simt nici mai inteleapta, nici mai buna, nici mai responsabila decat inainte. Ma simt insa mai fricoasa, mai angoasata, mai mancata pe dinauntru de teama ca ceva might go wrong. Nugget are 12 saptamani si aproape 6 cm. Se balaceste in saculetul lui embrionar, se joaca, e haios. Nu vorbeste, nu se uita in ochii nostri cu privire de-aia ingereasca, de felul celor care-ti topesc toate cele de pe dinauntru. Nu ne cunoaste, nu ne-a aflat inca. Si totusi, gandul ca l-am putea pierde este unul devastator, epuizant. Cum, atunci, trebuie sa se simta o mama a carei fetita in varsta de un an a fost diagnosticata cu cancer…?

Pentru Adriana Sentes si fetita ei Maria, care are nevoie de 38.000 euro intr-o saptamana pentru o operatie de urgenta la Paris, puteti dona bani aici:

Volksbank Romania , Cod IBAN : RO84VBBU2513SM4642222790 – sucursala SMB (donatii in LEI)
Volksbank – sucursala Ghencea IBAN RO69VBBU2511BU4642221102 (donatii in EURO)

Iar aici gasiti actele scanate, pentru linistea voastra:

http://www.facebook.com/album.php?aid=31263&id=100001237294632&l=8a2e98c45c

M-am prins de cand i-am descoperit blogul ca femeia asta – o doamna pe bune dupa cum aveam sa descopar intr-o zi, si nu a bitch, asa cum se autoproclama – e really special. Habar nu aveam insa ca intalnirea noastra virtuala avea sa fie asa, cumva, providentiala si life-changing. Pana in ziua cand am primit de la ea un mail, care se intitula “hai sa-ti spun ceva, pisicareaso!”. Pe urma m-a sunat. Si am vorbit. Si m-a cucerit groaznic (and I’m not one to fall in love asa cu una cu doua). Avea asa o energie valvoi si eu rezonam asa de bine cu tot ce-mi spunea, ca parea toata povestea un fel de early Christmas present for me. After all, eu, sa scriu un capitol intr-o carte despre pisici?! Get outta here!

Cred ca mi-am scris capitolul pe nerasuflate, poate si pentru ca era in the making de ceva vreme, ca parte din ce speram eu sa devina some day my own book. I l-am trimis si am tors de placere narcisistica atunci cand mi l-a incununat cu laude. Asta era prin iunie.

Si iata ca vine si ziua cand visul Danei, inimoasa mea prietena virtuala, inegalabila in spirit si asa de frumoasa in dragostea ei de fiinte vii, are sa se concretizeze intr-o carte, de lansat pe 4 octombrie,  de ziua internationala a protectiei animalelor. Iubirrre este o carte cu guest writers, care au comun  –  poate va asteptati sa zic ceva gen “iubirea netarmurita”, “devotiunea suprema”, dar nu – comportamentul firesc fata de animalele de companie, tratamentul empatic si respectuos al celorlalte fiinte. Semneaza capitole din carte Monica Davidescu, Horia Brenciu, Melania Medeleanu, Marius Vintila, Iulian Vrabete, Dan Silviu Boerescu, Gabriel Cotabita, Razvan Simion, Raluca Moianu, Irina Margareta Nistor, Adi Hadean si yours truly, plus cate si mai cate persoane mai mult sau mai putin famous, care stiu despre animalute si au ceva de zis, cu umor si tandrete.

Banutii de pe cartea asta se vor duce catre asociatia GIA (btw, daca nu vi i-ati facut pe cei de la GIA prieteni pe Facebook, you should:D). Asa ca odata ce iese cartea in librarii, o sa va rog pe toti din sufletul meu de pisicareasa sa promovati cartea prin mijloacele pe care le aveti la dispozitie (bloguri, fb, twitter…), ca sa se stranga bani frumosi pentru toate vietatile de care se ocupa cu Dumnezeu stie ce resurse oamenii inimosi de la GIA.

In incheiere, va las cu concluzia celor scrise de mine in luna iunie, ca sa vedeti ce de mai premonita am fost:

Oameni buni, sarcina… este greu. Mi-e asa de rau somn rau somn, ca n-am mai gatit de nu stiu cand. Sigur, being pregnant has its props: toata lumea se inghesuie sa ma ingrase ca pe gasca de foie gras, cele mai pofticioase pofte devin realitate cat ai zice peste! Nu mai gasim porumb la piata? Nu-i nimic, are mama o colega care ii aduce, nu trebuie decat sa se intalneasca Pufix cu ea la metrou sa faca the swap.  N-am mai ajuns de mult la Baneasa la Haagen-Dazs? Nu-i bai, ca mi-a adus Cristina o ditai cutia de berry smoothie. Rasfat nenica. Pai da, dar Pufix saracu’ a mancat ieri la munca trei strudele cu mere, pentru ca eu sunt temporar nevrednica si frigiderul e pustiu. Si cand a venit aseara acasa cu foame de lup si puppy eyes, nu m-a lasat inima sa nu incropesc ceva.

Stiti deja ca “mofturile e multe” la noi in casa, Pufix nu mananca ceapa, nici ardei. Asa ca am adaptat pentru el o tigaie picanta doar cu rosii, si ca sa fie on the healthy side, am facut-o doar din piept de curcan. Asa:

Intai de toate, am turnat niste ulei de masline in tigaia mea preferata de la Ikea (de-aia de inox, cu fund dublu), plus un catel de usturoi tocat si o mana grasuta de chilli. Am adaugat pieptul de curcan taiat cubulete si l-am perpelit pe toate partile cu cimbru si piper, pe urma l-am pudrat cu o lingurita cu varf de paprika dulce si l-am inabusit cu o cescuta de apa (ar fi mers si vin, dar nu aveam deloc chef sa fac figura cu “fugi pe balcon cu tigaia ca urla senzorul de gaze”). Am tot completat cu cate putina zeama, pana cand mi s-a parut carnea moale. Atunci am taiat rondele o rosie si am amestecat-o cu restul, fara sa o decojesc pentru ca imi era foarte lene. Oricum, cojile se extrag singure si le puteti aduna pe urma din tigaie fara prea mare efort. Asa. Am mai pus niste sos de soia (sa fi fost o lingura), iar cand a disparut si asta, am turnat in tigaie nitel suc de rosii dulce de casa si, desigur, oleaca de busuioc.

Pufix a executat numaidecat o mamaliga tare si cam zburlita, sa mearga langa tigaia mea picanta. In zare se vede un palmier de busuioc proaspat. Enjoy!

Draga Anna G.,

Regret sa te informez ca in urma cenaclului cu numarul trei, clubul de carte easy peasy considera cu majoritate zdrobitoare ca Darul unei zile se incadreaza in specia literara a tepelor. Stii feelingul ala pe care il ai cand te duci la un film infernal de prost, de-ti vine, vorba intelepciunii populare, sa plangi dupa banii dati? Asa si cu cartea ta, mai Anna mai, o gasim complet nesatisfacatoare. Subti rau, si la propriu, si la figurat. Si nici prezentarea grafica nu ajuta, dar asta nu-i vina ta. Cineva ar trebui sa le zica oamenilor draguti de la Polirom ca e absolut nenatural sa publici carti care par tiparite prinr-o lupa cu zoom x 10, sunt zece randuri de text labartat pe o pagina, ffs. Urat, neingrijit. Plus ca nu-mi place deloc deloc  hartia aia alba si subtire pe care o folosesc. Paginile unei carti frumoase trebuie sa fie ivorii si poroase, scrisul sa fie cu font mic, dar fasnet si adunat, iar cartea sa miroasa frumos a tipar proaspat. Got it?

Dar back to you, Anna G. Mazi zice ca tu scrii frumos de obicei, asa ca zau, nu stiu prin ce nefericit concurs de imprejurari ai produs aceasta naratiune lipsita de farmec. Nu-i grav ca e o carte simpluta si despre nimic, dar e grav ca e prost scrisa, fara autenticitate in simtire si totalmente incapabila sa ne transpuna pe noi, cititorii, in lumea copilariei celor patru personaje.

Desi are doar cateva pagini scrise mare de tot, cartea ta se citeste greu, e like watching paint dry. La naiba, Anna G., simt ca imi datorezi 2h din viata mea. In care puteam face ceva mult mai interesant, cum ar fi sa numar in gand 7200 de oi.

Au revoir… not.

Yep, it’s official, in bucataria easy peasy there’s definitely something cooking:D Imi pare rau ca am disparut asa brusc, dar si pe noi ne-a luat pe nepregatite toata povestea… M-am prins ca ceva e definitely wrong inca din ziua cand, la birou fiind, m-am trezit ca mancam cornflakes cu maioneza de la Mc, pe care mi-o turnam din plic direct in gura – o lipsa de deminitate fara precedent in obiceiurile mele alimentare:) Ce sa ne mai lungim, if all goes well, prin aprilie anul viitor o sa devenim parinti:D

M-am tot gandit daca sa va spun si cand si cum, citisem ca e bine sa astepti sa treaca primul trimestru, cosmarul oricarei mame to be, acele luni cand so many things can go wrong. Si pe urma, vorbind cu o tanara mama foarte wise si intreband-o eu cum de a luat decizia sa go public cu vestea cea buna inca din primele saptamani, ea mi-a zis asa: “copilul exista, era real, si indiferent care ar fi fost the outcome, nu as fi putut sa ma port la fel ca inainte”. Word! The baby is real, are 2.5 cm si 179 bpm:D Si se misca. Si are forma de omulet. Si prietena mea are asa mare dreptate: no matter what happens from now on, eu nu o sa mai fiu la fel. Asa ca mi-am zis ca gandurile voastre bune nu pot decat sa ajute si vi le cer imprumut, de-acum si pana in aprilie 2011! Promit sa vi le intorc inzecit!

Noi ii zicem “nugget”. Si eu cred ca are sa fie baiat:) 

cum se cheama cineva care mananca cornflakes cu maioneza?:D