M-am gandit io ca lucrurile simple si prajite sunt in asa hal de  bune, ca nu se poate sa nu te intrebi uneori, daca ai oaresce constiinta culinara, de ce parainventam roata. Pe urma, m-am sters la gura de filosofie si m-am pus degraba sa va scriu despre ludaitza, ca asa m-a invatat pe mine bunica-mea ca se zice.

So. Se curata de coaja un dovlecel (doi, trei), mai maricel asa, ca sa intelegem ceva din el. Se taie pe rotund, in felii subtiri, dar nu stravezii. Se sareaza si se tin asa ceva vreme. Sa tavalesc apoi prin faina, apoi prin ou. Se prajesc ca si cand ar fi snitele. In varianta vegana, se pot trece doar prin apa si faina. Se mananca teanc, precum clatitele, pana cand nu mai ramane nimic. Presarati cu sare cat va lasa inima si asortati cu paine buna, de casa. Si daca nu v-o placea, sa-mi ziceti mie cutzu’.

TGIF

Stimati concetateni,

Este ora 10 dimineata, va scriu din linistea casei mele minus urletele cu care m-am obisnuit, este senzational ce ni se intampla de vreo patru zile, imblanzirea scorpiei got nuffin on me =^..^=. Pentru toate mamele obosite out there, tre’ sa va povestesc cum am facut de-am scapat de stres si jelanie, caci si pe mine m-au invatat altii, carora le multumesc si pe aceasta cale. Dar intai vreau sa ma conving pe epiderma proprie ca functioneaza treaba. Mai multe despre asta intr-un post dedicat, de-ala fara legatura cu mancarea, dupa cum stiti ca-mi permit din ce in ce mai des din cand in cand.

Anyway, cu ocazia faptului ca ne-am recapatat intr-o mare masura linistea, am reusit sa:

1. ma spal pe cap. Irelevant.

2. merg la piata. Relevant. Doamne, toamna e asa, cel mai frumos lucru! Iar mersul la piata toamna este foodie’s spa treatment one on one. Aveau… de toate. Rosii de gradina (aproape la fel de bune ca alea bulgaresti), ardei gras de-ala mic si fraged, care pocneste in gura, gogosari, vinete mari lila, fara seminte, dovlecei gustosi, nu de-aia de se terciuiesc in mancare si nu mai au niciun dumnezeu, precum aia de la supermarket, varza si toate rudele ei, struguri parfumati, zmeura, e-ta-ca, e-ta-ca.

3. gatesc. Relevant. Si nu asa, oua fierte si paine cu strat de unt cat doua degete (nu ca n-as putea sa mananc lejer toata viata asa ceva), ci mancare adevarata nenica, din aceea de dureaza si involva toate cele, de la roboti pan’ la cuptor pan’ la aragaz.

Pentru ca tot aveam ditai sacosile cu legume proaspete, m-am apucat sa fac ghiveci calugaresc, zis si “bunatate”. Adica un ghiveci cu orez. Am ciumpavit legumele: ceapa tocata marunt, ardei gras verde taiat solzisori, gogosar taiat in bucati mai mari, morcov, telina si pastarnac, vinete, dovlecel, varza si cartofi. Am pus de-am calit in doua linguri de ulei ceapa, impreuna cu ardeiul gras si cu gogosarul. Apoi am adaugat radacinoaselesi cartofii, si-am mai mermelit la ele inca putin. Am acoperit legumele cu apa clocotita, nu ca pentru supa, ci asa, mai putintica, numai cat sa le inabuse. Am pus si doua fire de fruze de telina, niste cozi de cimbru, sare, piper si doua lingurite de boia dulce.

Cat fierbeau acestea toate la foc mocnit, am calit intr-o tigaie vanata si dovlecelul taiate cuburi. Vedeti ca vanata suge tot uleiul, dar asta nu inseamna sa mai turnati pana galgaie, lasati asa, sa zic, vreo doua linguri de ulei de masline. Cand mirosea deja a vanata coapta, am deversat tigaia peste ghiveciul fierband. Aceeasi miscare si cu varza, pe care, dupa ce-am taiat-o grosier (nu o varza intreaga, sa ne intelegem), am calit-o lejer cu o tona de piper (lo-ve!), si-am azvarlit-o si pe ea in oala. Ultimul pe lista a fost orezul, cam doua-trei linguri sa fi fost. Orez de-ala de pilaf, cu bobul mare si rotund. Pe asta l-am calit impreuna cu o ceapa mica tocata, pana a devenit translucid. Apoi, in oala cu el. Am completat cu apa (stiti regula – cald cu cald, rece cu rece, nu se pune apa rece peste mancarea calda, si nici ciorba fierbinte nu se drege cu smantana din frigider).

Am varsat continutul oalei intr-o “indispenasabila” de dimensiune medie (tava de inox de la Ikea) si-am bagat la cuptor ghiveciul acoperit cu folie, ca sa nu se usuce. Cand orezul si legumele erau spre gata, am taiat o rosie dulce si zemoasa in felii-semilune, pe care le-am asternut frumos deasupra. Cand si astea s-au facut moi, am dat folia la o parte si-a ramas sa scada giveciul nostru in cuptor inca niste minute. La coada i-am tras si o mana de patrunjel de-o cruzime inimaginabila, de-ala de scartaie in dinti a verde.

Am mancat cu niste pui, dar ar fi mers fain frumos si fara carne. Ca asa de bine mirosea si asa perfect se simtea gustul individual al legumelor (urasc ghiveciul ala gen terci, unde toate-s overboiled si isi imprumuta gusturile intr-un mare talmes-balmes), incat chiar si pentru o carnivoreasa de talia mea a fost ok si-n varianta de post. Sa mai stiti despre ghiveciul asta calugaresc ca-i bun si a doua zi, si rece.

Atat deocamdata, nu ma incumet la nimic mai fensi, baby steps zic, bine ca am apucat sa fac si asta. In other news, m-am operat, sunt bine, am doua shomoioage la picioare, pe care mi le expun proudly prin mall. Daca vedeti o fetitza nespalata pe cap, cu haine cu cinci numere mai mari si sandale bandajate, faceti-i cu mana. Partea buna e ca daca inainte aveam jene, acum mi-au cam disparut, asa de marcata sunt:)) Mi-am dat seama ca daca astept sa fiu fresh, slaba, imbracata, odihnita, pamperita, bibilita, s-ar putea sa nu mai ies in veci din casa. Asa ca la o zi de la operatie m-am dus la film, am vazut Horrible Bosses si am ras de ma durea burta. Ah, the memories! Cine-a avut vreodata un sef de cosmar, sa faca un pas in fata. Pai nu?

Iubesc inceputurile de an. Vin cu ambtii de personal makeover (gen “how to be a better person”), cu rezolutii entuziaste (pinky promise!) sortite clar esecului si cu damblaua dietelor post-sarbatori. De obicei, cam pe la final de ianuarie uitam de toate astea si ne culcushim blazati in noul an, cu vechile noastre obiceiuri. De aia e fun while it lasts, circa trei saptamani asa:) Anyway, daca si voi mancati low fat zilele astea, va propun un pranz bun de tot, fara carne.

E practic un ghiveci pripit, executat pe aragaz din ardei rosu, galben si verde, ceapa, dovlecel, vanata (ar fi mers, eu n-am avut) – astea calite in putin ulei de masline, cu sare, piper, menta uscata, busuioc si paprika. Plus bame si fasole verde din congelator, adaugate dupa ce s-a “inmuiat” tigaia initiala, acoperite cu apa si lasate sa fiarba lejer la foc mic. Cand apa e scazuta si legumele sunt bine patrunse, adaugam o jumatate de conserva de rosii, dregem de sare, piper si mirodenii si tinem pe foc molcom inca vreo 5-10 minute. Rezulta un ghiveci bogat, creamy (pentru ca bamele ingroasa sosul) si very mediteranean, cu miros proaspat de menta si piper abia rasnit.

E o zi care inspira mai degraba la supa aburinda decat la salata rece, dar acu’ ce sa facem, daca de asta am avut chef… Pai e simplu: fierbem pastele (scurte) al dente, in apa cu sare. Le balacim in apa rece cand sunt gata, ca sa se desparta frumos. Apoi le toss and turn cu niste ulei de masline, o lingura de pesto, sare si piper. Salata in sine nu se amesteca, asa ca make sure ca pastele sunt drese de condimente si toate cele inainte sa puneti restul ingredientelor, zise si “ce-aveti prin frigider”. De-aici incolo combinatiile sunt infinite. Eu am pus asa: rosii cherry taiate jumatati, o “galusca” de mozzarella in zer (evident, zerul se scurge inainte si branza se taie bucatele mai mici), frunze de valeriana, masline kalamata, muguri de pin prajiti lejer in prealabil, un ou taiat sferturi si 2-3 file-uri de ansoa. As fi vrut sa pun si ardei gras, dar am uitat. La final, sare, piper si gata. O salata numai buna de impachetat pentru un pranz sanatos la birou.

Urmeaza un weekend cu musafir de vaza, pentru care vom gati (sper) un pranz delicios, plus una duminica de facut placinte multe cu mama, sa miroasa frumos in casa si sa zburde nugget de fericire pe dinauntru:)) S-aveti doua zile calde si aromate!

I’m back!:D Adica, don’t get me wrong, nu cred ca o sa fiu in stare sa ma intorc prea curand la gatitul de performanta dimineata la pranz si seara, dar ma simt like my old self again most of the time, ceea ce este minunat, because I missed me! Weekendul asta a fost plin de actiune mai ceva ca AXN Crime. Am dereticat “general” prin toata locuinta (o treaba long overdue:p), am gatit comfort food calda si pufoasa ca o paturica si culmea, am mai scos si nasul in lume (Alexandrei si lui Mihnea – hugs si casa de piatra si sa fiti fericiti always:D).

Despre greutatile unei ‘mama to be’ intr-o tara ca Romania v-as putea povesti mult si bine. Dar for now o sa ma rezum la a carcoti despre branza. Asa cum habar n-aveti, ca nici eu nu stiam inainte sa ma izbeasca fericita intamplare, femeile insarcinate nu au voie sa manance nimic din lapte nepasteurizat. Altfel spus, bye bye branza buna de la sibieni si hello horrific cheese la vid:p Le-am incercat pe toate, credeti-ma. Si sunt o-ri-bi-le. Iar eu nu pot trai fara branza! Am ajuns sa mananc cascaval, ffs…

‘Nyways, in cautarile mele de branza decenta “preggo safe”, am adunat in frigider nush’cate pachete de branza mai putin buna spre proasta rau, din care doar gustasem putin inainte sa survina abandonul cu prisosinta meritat. Si ca sa nu rispim totusi, am zis c-ar merge o tava de mac & cheese. Pe care de regula le fac pripit si sloppy asa, dar de data asta chiar am avut chef si le-am acordat mai multa atentie decat era cazul. Am ras felurite tipuri de branza pe razatoarea mare (as opposed to maruntitul cu furculita in a lumpy fashion, asa cum fac de obicei:p). Am amestecat branza rasa cu doua oua batute si o cescuta de lapte, ca sa iasa un amestec pastos usor de amestcat cu pastele (pun intended:)). Am fiert niste macaroane-scoici de-alea cu ou (au la Real, foarte bune), si le-am mermelit cu branza. Le-am pus in tava si le-am bagat la cuptor la foc mic.

Cand erau aproape gata, le-am tras si niste felii de cascaval in cap, ca sa se lege deasupra lor o crusta delicioasa. Nestiind ca mama o sa vrea sa le manance calde cu zahar, am macinat si piper proaspat peste ele, ceea ce didn’t seem to bother her. Mie-mi plac macaroanele cu branza si calde, cu smantana rece turnata generos peste ele, dar si reci, taiate felii, ca o budincuta.

Am mai facu tot duminica o variatiune de ciulama cu ciuperci de padure, dar despre aia alta data, ca oricum mai am doua sau trei posturi cu ciulama pe blogul asta.

N-am apucat sa fac placinta cu mere, desi mi-as fi dorit, si nici arici cu nuca, desi ii am in plan de o luna! Dar lasa, bine ca ma misc, sunt vioaie, viata e frumos. Si like mama, like nugget.

In casa santier si caldura mare. Afara, well, la fel, cel putin partea cu caldura. La birou – treaba ca la balamuc. What to eat, what to eat? Pai in principiu chestii simple, care nu necesita preparare termica indelungata si nici un mare chef la realizare, eu neavand.

De exemplu, o idee foarte buna e conopida la aburi, cu un sos light de iaurt si curry. Preparat in doua minute pe foc foarte mic, exact din aceste doua lucruri – iaurt si curry. Noi am mancat-o si ca garnitura pentru un sandwich cu gratar de vita in paine neagra, dar si ca snack la birou a doua zi, asa goala, doar cu sare si piper.

Vai, abia astept sa vina weekendul de dupa weekendul viitor, cand hopefully ne-om fi linistit si noi cu toate cele.

Ieri ne-a aruncat Cristi Roman o provocare pe Facebook: kitchen essentials – acele ingrediente pe care e musai musai sa le avem in bucatarie, ca altfel e panica. In graba de a face pe loc inventarul micilor mele abundente, am uitat cateva lucruri de baza. Dar am zis oua si am zis paste. Si uite-asa azi la pranz mancam omleta cu spaghete. Gata in 15 minute fix, cu pozat cu tot.

E simplu rau: tocam marunt la blender o legatura de patrunjel, un dovlecel si o mana de chilli. Calim toate astea cu ulei de masline si sare grunjoasa. Intre timp fierbem pastele (spaghete, linguine, in cazul meu si de-alea si de-alea, ca mai aveam resturi de pachete neconsumate). Batem bine cateva oua si radem in ele niste branza Cheddar.

Turnam pastele fierte in cratita cu legume calite, turnam ouale batute, amestecam vartos, punem deasupra felii grasute de branza, piperam pe loc si dam cinci minute or so la cuptor, cat sa se lege oul si sa se topeasca branza.

Mancam cald, cu o lingura de smantana si mult piper proaspat macinat. Enjoy!

Ok, nu e chiar facuta la rece si presupune oleaca de zaduf in fata flacarii de la aragaz, dar doar asa, cat sa invarti in tigaie ca sa nu iasa gen sticky pudding. Dar daca o faci seara mai pe racoare, a doua zi la pranz te freci pe burta cu satisfactia de a mai fi trecut inca o zi fara cheeseburgeri soiosi in chip de immediate relief la o foame din aceea… epica. Not to mention ca you get plenty of veggies si, cum zicea G Girl pe blogul ei – Monoloagele Veganului, te tii departe de razbunarea animalelor. Bun.

Este foarte simplu: calim intai vinete, dovlecel, ardei rosu si ceapa, in tigaie, cu ulei de masline, o mana de cimbru si ceva sare si piper. Stingem cu o cescuta de apa si lasam sa soak asa vreo 5 spre 10 minute, cu capac. Pe urma taiem o rosie mare si-o azvarlim peste, impreuna cu o legatura de patrunjel tocat, o cana de suc de rosii (daca aveti de casa o sa iasa much better) si niste menta uscata – cat pentru un ceai mai tare asa:).

Tot acum punem si cateva capere si masline verzi. La coada dregem din nou cu menta, sare si piper, presaram cu ceapa verde si mancam cu ceva consistent, like paste cu busuioc, ulei de masline si piper (eu), paine de casa cu coaja crocanta sau orez. Perfect lunch pe caldurile astea, de mancat rece, dupa cum spuneam. Enjoy!

Ok, let’s face it, sa gatesti in fiecare zi trei feluri de mancare can be such a drag, nimeni n-are timp de asa ceva. Si dupa ce am postat ieri meal plan-ul saptamanii, ma tem ca I sorta gave you the idea ca asta trebuie sa faceti. De fapt, ce vreau eu sa va arat este exact opusul, anume ca nu trebuie sa slaveresti zilnic  trei ceasuri in bucatarie ca sa ai mancare buna si frumoasa. The trick este sa-ti concepi meal plan-ul in asa fel incat sa gatesti cat mai putin.  For lack of a better word, sa creezi sinergii culinare. De exemplu, daca ati citit meniul saptamanii si nu ati vazut nicio legatura intre tocana provensala, puiul fajitas, puiul indian cu iaurt si chicken & noodle stir fry, inseamna din doua una: fie nu erati fix in capul meu cand l-am scris (this makes perfect sense), fie nu sunteti inca used to thinking EFFICIENCY in the kitchen. Stay with me, ca o sa devina imediat mai clar:)) De la capat:

Incepem cu tocana provensala. Calim in tigaie cu putin ulei de masline ardeiul rosu, vanata, dovlecelul si ceapa, toate taiate mare si aromate cu ierburi, piper proaspat macinat si paprika. Inabusim cu putina apa si lasam sa clocoteasca la foc mic pana se inmoaie legumele, dar nu atata cat sa se terciuasca. Turnam o conserva de rosii tocate peste, adaugam masline negre cu sambure si potrivim de sare si piper. Mai lasam nitel sa fiarba tocana si completam cu suc de rosii daca scade, trebuie sa iasa o mancare cu zeama.

Ca sa-i dam mai multa consistenta, bagam la cuptor niste paine frecata cu ulei de masline si “captusita” cu usturoi. Servim cu ceapa verde si busuioc proaspat pe deasupra. Pana aici suntem ok, da? Buuun. Acuma, cand mancam tocana proaspat trasa de pe foc, pescuim legumele mari si maslinele, dar lasam niste sos in tigaie. Pe care il aranjam in forma de salsa picanta pentru a doua zi amestecand in el rondele de ardei iute ca focul. Mai departe luam trei piepti de pui mari si ii tragem la tigaie easy peasy style (reteta aici). Din astia trei piepti o sa facem si fajitas de pui, si chicken & noodles stirfry joi si Indian spiced chicken cu iaurt vineri.

Pentru fajitas de pui manjim o lipie cu niste sos de rosii ramas de la tocana provensala, punem o foaie de salata si fasii de pui si gata, avem un luch bun si sanatos pentru a doua zi. Cat despre restul de pui gatit, il punem bine la pastrare in frigider si se cheama ca avem materie prima pentru inca doua mese delicioase. Toata treaba despre care v-am povestit pana acum dureaza maxim o ora, ceea ce nu e deloc rau avand in vedere ca acopera cateva zile. So you see, nu e nimic wonder-womanesc in povestea asta, just some planning si multa multa lene:) I hope this helps! Enjoy!

Meaty me meets vegan me cu aceasta reteta simpla, yet, deloc boring, de paste cu ciuperci iuti. 

Paranteza: Povesteam deunazi ca de cate ori pun pe blog ceva incredibil de soios, decadent, porcesc, traficul creste brusc, vestea ca am prajit pui in 2l de ulei circula din IP in IP cu o viteza ametitoare, I swear:) Pe de alta parte, mancarurile dietetice arata pe analytics precum Groapa Marianelor intr-un ocean de  bucurie gastronomica. Asa ca nu ma astept sa va lovesc cu aceasta reteta vegan si nici nu insist, after all, nu e deloc vina voastra ca noi mancam pui cu mujdei la 3 dimineata sambata si acum ne simtim grasi si urati:p

Anyways, revenind: intr-o tigaie cu putin ulei de masline se calesc cateva ciuperci taiate in jumatate, cu usturoi si ardei iute tocat, cat va suporta papilele, the spicier, the better (fara ardei iute nu-i buna mancarea asta, va zic de pe-acum).

Separat se prepara sosul de rosii. Se rumenesc intr-o cratita o ceapa verde, doi trei catei de usturoi si niste tulpini de telina (care, am aflat eu de la Adi Hadean, ce se cheama apio, live and learn baby, live and learn!), taiate rondele, cu un praf de sare si mult, mult piper. Se sting cu putintica apa si se lasa sa fiarba inabusit, asezonand cu ierburi of your choice (oregano si busuioc as zice eu).

Cand s-au inmuiat legumele, se adauga o conserva de rosii tocate si se fierbe sosul la foc mic, pana se omogenizeaza. Separat fierbem linguinele in apa cu sare (by the way, la DM gasiti o selectie decenta de paste integrale bio la preturi foarte ok). Regula zice ca nu se pune niciodata sosul peste paste, ci pastele in sos. Asa ca turnam sosul intr-o tigaie mare si trantim linguinele peste el, amestecand bine bine. Servim cu ciuperci iuti peste si cu patrunjel proaspat.