… zisa si “prajitura inventata, ratata si resuscitata”

Totul a pornit de la un castron de coacaze negre, decongelate accidental. Ca doar nu era sa le arunc. Tanjeam dupa o prajitura cu crema de fructe de padure si mascarpone, ‘nyways, din cauza de Iepu’ solicitant, n-am reusit sa ma organizez intru a gasi o reteta adevarata, asa ca, pe principiul “how hard can it be?”, m-am pus de-am copt un blat pufos si alb (despre care o sa va povestesc in episodul viitor), precum si ceea ce se vroia a fi crema cu pricina.

Am bagat la blender coacazele, cu cateva linguri de zahar brun. Le-am facut piure, dupa care le-am amestecat cu un borcan de iaurt gras si cu o cutie de mascarpone. Am mai pus niste migdale maruntite, sa fi fost vreo doua maini. Si pe urma am ramas interzisa, cu ochii in vailingul cu asa zisa crema, deoarece in viata mea nu mai mancasem prajitura cu crema indigo. Something was definitely not right. Blatul iesise si el cam mic, crema era abundenta si dubioasa. Se cerea a change of plans.

Din fericire, imaginatia mea deosebita si curajul cu care iau orice decizie in bucatarie  (care nu implica folosirea cutitelor) mi-au sarit in ajutor si de data asta. Am vazut cum se deschide tavanul si cum lumina patrunde direct in vasul de mixer. Am primit revelatia si-am transformat-o intr-o prajitura  belea. Ce va fi cunoscuta de azi inainte drept “brownie cu fructe de padure in loc de ciocolata”. Iata cum.

4 oua, o ceasca de ulei, 2 cani de zahar brun, 2 cani de faina, 4 lingurite de praf de copt, 1/2 lingurita de sare si doua plicuri de zahar vanilat se amesteca aproximativ in aceasta ordine cu mixerul (nu, ouale nu se bat pana cand rezulta maioneza, ci doar nitel, cat sa se obisnuiasca). Se adauga cu o lingura de lemn crema de fructe facuta mai devreme si tinuta la frigider. Se amesteca lejer, cu lingura, nu ne dorim sa iasa chiar ceva ultra-omogen. Se coace la foc molcom, in tava asternuta cu hartie de copt.

Rezulta ceva de consistenta unui brownie, dar fara strop de cacao sau ciocolata, doar cu fructe, foarte multe fructe. Prajitura e umeda si crocanta in acelasi timp (migdale!), nu e deloc dulce, merge exemplar cu iaurt simplu si este aproximativ sanatoasa. Sunt  deosebit de incantata, iar lui Pufix… “and you thought I wouldn’t make it, mwahahahaha”. Nu pot sa cred ca dupa ani de zile in care m-am ingrijit de kilogramele lui extra in cel mai apetisant mod cu putinta, he still doesn’t trust my awesome cooking skills. As fi absolut devastata daca n-as avea gura plina. Cu prajitura. Daca intamplarea face sa aveti de risipit un castron mare de fructe de padure, stiti ce e de facut. Enjoy!

V-am zis deja la ce exceleaza familia mea adoptiva, Naie (reteta de cozonac – aici). Dupa care a venit Ada si m-a-ntrebat: “auzi, da’ o reteta de carnati nu are familia Naie?”. Pai familia Naie nu are, dar familia mea de origine face niste carnati de belea. Asa ca am zis sa va scriu si despre ei, carnatii, asa cum ii facem noi de ani de zile, cum ne-a invatat buni, cum i-a facut tata cat a trait si cum ii face acum mama, ducand mai departe traditia.

Pai n-a zis nimeni ca e usor. In primul rand, va trebuie musai o oratanie de-aia zisa si masina de tocat carne. Chiar daca ati putea sa luati carne deja tocata din magazin (ceea ce nu va recomand), tot nu ati putea umple carnatii fara ustensila cu pricina, asa ca really, there’s no way around it. Odata achizitionata magaoaia, aveti de ales dintre fel si fel de retete de carnati. Iata ce trebuie sa stiti daca optati pentru a noastra: carnatii despre care vorbim aici sunt destul de slabi, adica nu contin foarte multa grasime. Contin carne de porc, fara vita sau oaie sau strut sau mai stiu eu ce, si se “ambaleaza” in mate tot de porc, we don’t dig oaie. Condimente isi pune oricum toata lumea dupa gust, noua ne plac carnatii moderat usturoiati si usor on the spicy side, cu mult piper.

Asa. Acuma, pentru un metru de carnati aveti nevoie de aproximativ un kilogram de compozitie. Proportia de carne si grasime e asa: la un kilogram de fleica va trebuie cam 400g de slanina. Slanina si carnea se taie cuburi si se indeasa in masina de tocat intercalat asa, pastrand proportiile, ca sa iasa o compozitie uniforma. Pasta astfel rezultata se framanta cu putina apa calduta, sare, piper, usturoi, cimbru si boia dulce dupa gust. Se trag carnatii in mate speciale de porc (noi am luat de la Angst), cu ajutorul masinii de tocat (de la care se scot intai sita si cutitul si se ataseaza palnia speciala). Se lasa la uscat metrii de carnati, atarnati gen “rufe”. Macar cateva zile. Se prajesc in tigaie sau se dau la cuptor fara ulei sau altceva. Tin excelent si la congelator, asa ca puteti face mai multi, nu e panica.

Se incumeta careva?:)

Gata cu prosteala, vine iarna oameni buni. Avem nevoie de calorii. De tocana fiarta cu divine mirozne, plasmuire a imaginatiei femeii dezorientate la ceas de seara. Ei, dar sa nu exageram, it wasn’t half bad. Asa:

O jumatate de praz, una de ceapa, un catel de usturoi. Astea calite in tigaie, cu ulei de masline si chilli. Pus ciuperci pleurotus peste, taiate in bucati potrivite. Turnat nitica apa si inabusit cu capac vreo zece minute la foc mic, amestecand din cand in cand. 

Adaugat cateva frunze de varza chinezeasca taiate fasii, plus o lingurita de chimen. Inabusit din nou, ca mai devreme.

Dres de sare si piper, potrivit cu o lingura zdravana de smantana si lasat inca un minut pe foc mic de tot. Perpelit niste bacon in tigaie, taiat mamaliga rece in feliute si facut o mica piramida in mijlocul farfuriei. Parasit imaginatia, aruncat tocana si baconul peste mamaliga si mancat cu naduseli picante. Need detox. Nau.

Cand am chef, am chef si se vede. Mancarea e ca orice alta treaba in viata: gatita cu entuziasm, are gust bun. Acuma, in cazul de fata nu stiu daca entuziasmul meu a avut ceva de-a face cu reusita, dar pot sa va zic ca ma simt de parca am inventat roata. Dar sa vedem de ce.

So. Eram eu pe genul ‘house-wife de dupa-amiaza’ acu’ vreo doua zile si ma gandeam cum o sa vina Mishu de la sala flamand si hai sa gaseasca ceva cald, nu? Si de-aici I went a little overboard, ca aveam timp si dispozitie. Si-am inceput cu niste copane de pui, pe care le-am uns cu o pasta groasa de mustar de dijon, ulei de masline, cimbru, sos de soia si seminte de ceapa. In castronul in care fusese pasta asta am pus nitica apa, cat sa adun de pe el resturile. Si-am turnat-o in tava de inox in care asezasem copanele, dar nu direct peste ele, ca sa nu spal ‘molozu’. Am dat tava la cuptor la foc mic, sa tot fi stat mai bine de-un ceas. Si mi-am vazut de treaba mea. Am copt cativa cartofi mititei de provenienta locala certa Cornu. I-am taiat rondele cu coaja cu tot (ca ii spalasem ghebos inainte). I-am aruncat intr-o tigaie cu ulei de masline, chilli si usturoi si i-am vanturat de colo colo pana s-au facut frumos aurii pe toate partile.

Si-acum, la piece de resistance – varza chinezeasca trasa la tigaie cu exces de piper, cat sa se inmoaie putin, dar nu exagerat, amestecata cu belsug de oua batute. Fantastic! As fi mancat in prostie! In fact, din ce-a mai ramas, am tras o tura si la micul dejun a doua zi. Nu pot sa va explic cat e de bun, tre’ sa incercati musai musai aceasta varietate de scrambled eggs. Care  s-a potrivit absolut divin cu puiul rumenit in crusta de mustar si cu cartofii cu usturoi. Awesomeness pe care afurisitu’ de aparat zis si “spaima luminii de la bec” nu a reusit sa o traduca in imagini:( Vorba aia, cand mana nu-i buna, sa dam vina pe scula:p Asa de tare m-am suparat ca nu am poze frumoase la felul asta de mancare, incat ma bate gandul sa nu mai postez decat ce gatesc pe lumina zilei. ‘Tis a shame:p Anyway, va recomand din suflet aceasta mancare, integral sau pe bucati.

Have a good w/e y’all:)

Aceasta mancare incepe banal si se termina spectaculos. Si the best part e ca nu presupune deloc efort, e de-a dreptul easy peasy. Hence, tag-ul “reteta easy peasy”, desi nu-i so much o reteta cat o combinatie plina de… imaginatie (scuzata-mi fie rima de doi lei:)).

De la inceput: principiul de baza este combinatia de gusturi foarte puternice: iute-iute, dulce-sarat si acru-acru. First comes chicken – prea putin deosebitul piept de pui, mascarit insa bine bine pe toate partile cu nomu smoky peri peri (sa nu ma intrebati de unde-am cumparat nomu, a aparut in viata mea asa cum apar toate condimentele minunate si raritatile gastronomice – in chip de cadou de la Mazi:)). In lipsa de nomu, puteti folosi chilli sau orice altceva iute. Dar iute sa fie!

Langa pui, merge o salata acra. Din salata verde, rosii, castraveti – toate taiate foarte marunt, mai degraba ca pentru salsa decat ca la salata romaneasca. Stropita cu ulei de masline si mult otet de mere. Si garnisita cu boabe de porumb. Fara sare, ca nu-i asta rolul ei. Salata trebuie sa fie foarte acra, asta-i ideea.

La coada vine la pièce de résistance: ceapa caramelizata. E nevoie de o ceapa mare, grasa. Taiata in jumatate si apoi pe lat in onion rings asa. Calita intai in tigaie cu putin ulei pana devine aurie, stinsa cu sos de soia din belsug (cat sa o acopere zdravan) si lasat sosul sa se caramelizeze (basically, dispare din tigaie). Atentie sa nu il ardeti de tot, cand a scazut mult adaugati o ceasca de apa si lasati sa fiarba inabusit pana cand lichidul dispare din nou. Apoi amestecati cu zel, cat sa se “prajeasca” uscat ceapa pe toate partile, nu foarte tare. Si gata, aveti si gustul intens dulce-sarat. Asta-i alta chestie: nu puneti sare peste ceapa asta, pentru ca are sosul de soia destula, asta daca nu cumva aveti in casa versiunea light de sos de soia.

La sfarsit, aranjati frumos pe farfurie toate “gusturile” si mancati pana nu mai stiti cum va cheama. Pe urma va caiti ca n-ati caramelizat mai multa ceapa, pentru ca nu v-ati gandit ca sotul vostru, care nu mananca ceapa nici picat cu ceara, o sa ranjeasca pofticios la farfuria voastra si o sa vrea, dupa legile omenesti si biblice, jumatate din ce aveti voi. Va intrebati daca chestia asta poate fi facuta in cantitati industriale si tinuta la borcan in frigider, dar pe urma va ziceti ca-i mai buna proaspata. Si va amintiti ca vin zile libere de Rusalii, ca probabil iesiti din Bucuresti la un gratar si ce ocazie mai buna sa mai mancati niste ceapa.

O minune culinara, va promit! Happy ceapa everybody:)

Pe bok choy asta, zis si pak choy, varza chinezeasca sau varza de Napa, l-am cautat in disperare ceva vreme. Mai gaseam din cand in cand la Mega Image, dar o varitate cu frunze deschise la culoare, aproape albe, nu parea asa, the real deal. Ieri am gasit in sfarsit la Metro bok choy cu frunza crocanta si verde, o minunatie. Mi-am luat sa-mi ajunga si cum cumparasem si niste file de cod, mi-a venit ideea sa fac un fel de “sarmale” in foi de vitza, doar ca nu sarmale ci pachetele si nu cu carne, ci cu peste, si… Ok, I give up, chiar nu seamana deloc cu sarmalele, dar is foarte bune si se prepara intr-o clipita. Ma rog, aproape:)

Ca si in cazul foilor de vitza, frunzele de bok choy se oparesc doua minute in apa clocotita cu sare, ca sa devina usor de “impachetat”. Apoi se scurg si se racesc cateva minute. Bucatile de peste se ruleaza in foile de bok choy, potrivindu-le de sare si piper.

Se pun pachetelele astfel formate intr-un vas de yena, se stropesc cu ulei de masline, se decoreaza cu felii de lamaie si cu un amestec de morcov si ceapa rosie tocate marunt (ramase de la o supa, va povestesc maine:). Mai stoarcem niste lamaie, turnam foarte putina apa (sa zic, o jumatate de ceasca) si dam la cuptor la foc mediu.

Intre timp punem la aburi o canuta de orez integral, pe care il servim alaturi de pachetele, cu sare si-atat. Acum va-ntreb eu, does it get more diet than this?:)) Enjoy!

Din categoria yumminess in less than 1h, cu decojit cartofi cu tot, avem in seara asta ceva ce sub nicio forma n-ar trebui mancat seara, dar, oh well, suntem slabi. Adica, ma rog, suntem grasi. Balba aside, avem asa:

Intr-un castron suficient de adanc cat sa lase loc de manevre amestecam urda cu putina smantana si o lingura de unt moale, sare, piper negru si cayenne, masline verzi fara samburi si marar tocat. Cred ca merge si putina ceapa, dar cum Pufix nu o sufera, am sarit-o de data asta. Cartofii se coc intregi la cuptor, apoi se decojesc, se taie rondele si se pun in tava unsa cu putin ulei de masline, ca sa se mai rumeneasca putin. Cand sunt gata, se rastoarna compozitia cu urda peste ei si se da iar tava la cuptor pentru 5 spre 10 minute.

La final se sparg patru oua in tava cu cartofi, asa, ca pentru ochiuri, si se lasa la cuptor pana se incheaga. Se mananca de urgenta fierbinti, cu smantana proaspata on the side sau cu castraveti murati. Foarte tare frate!