Sau ce poti face cu o bucata de rasol de vita. M-a fascinat intotdeauna capacitatea mamelor si bunicilor noastre de a face dintr-un pui vreo trei feluri de mancare. Cumva, in mainile lor pricepute, carnea devenea mai multa, iar masa – mai indestulata. Probabil ca ani de zile de lipsuri si exercitiul constant al unui management domestic de austeritate ajuta. Dramuirea asta inteligenta a resurselor as vrea s-o invat eu. Ca tot ziceau astia la televizor ca ne asteapta un an de foamete. Anyway, long story short, aveam o bucata potrivita de rasol de vita, cu os cu tot.

Pe  care am fiert-o la oala sub presiune, cu niste sare si un litru jumate-doi de apa. A rezultat o supa de carne si o bucata de carne fiarta. Buuun. Pana-aici, toate bune. Mai departe, am robotzit un morcov, un pastarnac, o bucata de telina si o jumatate de ceapa mica. O parte buna din astea, sa zicem, 2/3, am folosit-o la supa. Am calit zarzavaturile in nitel ulei, impreuna cu o lingura de orez cu bob rotund. Le-am stins cu supa de carne si le-am fiert la foc mocnit. Am aruncat in zeama si niste fasole verde congelata, plus cateva firisoare de rasol fiert. La coada am dres de sare si piper si am batut in supa zdrente dintr-un ou.

Zarzavatul ramas l-am folosit ca sa fac mancare de praz cu masline. L-am calit cu doua linguri de ulei de masline, sare si piper. Am adaugat prazul taiat bucati pe lungime, masline negre mari si o lingura zdravana de boia. Am acoperit cu apa si am fiert la foc mic, pana s-a inmuiat prazul. Apoi am deversat in mancare bucatile de carne de vita fiarta, nitel suc de rosii si, secretul familiei, o jumatate de lingura de otet. Am mai fiert putin mancarea si gata.

Nu a fost chiar din saracie, dar uite ca dintr-o bucata mica de rasol am obtinut vreo patru portii de supa si doua portii zdravene de felul doi. Deci se poate. De mentionat ca tot acest exercitiu tehnico-tactic s-a desfasurat in bucataria noastra aseara, incepand cu orele 23:00, cand m-am trezit eu deoarece nu mai aveam somn. Acum… am.

Asta-i un pranz numai din resturi. Mai stiti cand am facut duminica ciorba de vacuta? Pai din bucata mare de rasol pe care am fiert-o in acest scop mi-a mai ramas o groaza de carnita buna de vita. Iar din telina iarasi mare pe care-am tocat-o pentru ciorba am pastrat la congelator o punguta. Amestecata cu nitel morcov si ceapa. No ashe. Si-aseara am calit legumele congelate la foc iute, in putin ulei de masline, am adaugat carnea de vita desprinsa fasii, o lingurita de chilli si niste condiment chinezesc five-spice. Dupa ce le-am prajit frumos pe astea, am adaugat sos de soia si-am fiert niste taitei de orez (ma rog, fiert e mult spus, i-am oparit 3 minute cu apa fierbinte, ca astia nu se fierb as such). Bun. Si-am pus taiteii in tigaia cu minuni, am amestecat bine bine, am presarat cu ceapa verde proaspata si gata. Sunt foarte incantata cand ne organizam in asa hal incat niciun rest de mancare nu ramane nefolosit. Enjoy!

PS: Ah, si tre’ sa mai stiti ca azi o sa ma intalnesc cu o printesa adevarata. Yes, lucky me! Deci daca aveti intrebari pentru ea, va astept cu comentarii, interviul se publica in editia easypeasy.ro de maine. Ah, sunt emotionata, sper sa nu o dau cu mucii-n fasole (speaking of fasole, mi-a facut Bucataru Maniac o pofta de-aia crunta de fasole cu carnati). Deci sa-mi tineti pumnii, k?

Duminica a fost Pufix la Auchan la cumparaturi, cu biletel carefully intocmit de mine, care eram nedeplasabila. Intre altele, pe el scria asa: rasol = o bucata de carne de vita ca o fripturica groasa, la mijloc cu un os mare si rotund. Ca sa stie omu’ ce sa ia.  Si pentru ca men hunt si women nest, a venit Pufix inapoi cu o frumusete de rasol, pe care ieri l-am facut supa. Da’ ce supa!

Mai intai am fiert rasolul cu apa cu sare, la oala sub presiune. Apoi am calit intr-o oala cu putin ulei de masline un morcov, o ceapa mica si un ardei gras, toate tocate marunt marunt. Am adaugat un cartof taiat cubulete, niste fasole verde din congelator si toata supa de carne. Am pus astea la fiert, iar cand cartofii erau moluti, am turnat suc de rosii, marar si leustean.

Am mai lasat nitel la fiert supa si apoi am adaugat in oala carnea, taiata si ea cuburi. Sare, piper, din nou marar si leustean. Nitica zeama de lamaie. Si gata. Foarte buna si consistenta si aromata, cam deasa ce-i drept, ca asa imi ies mie toate supele:p. Mostenesc de la mama treaba asta. Anyways, am mancat bun, cu chiflele alea bestiale de care va povesteam ieri.

Un sandvis care tine loc de pranz si cina, asa-i de satios! Se ia o ciabatta cu masline, se taie in doua si se unge cu unt. Carnita de vita, taiata subtire, se face la gratar, not too much ca nu vreti sa se usuce de tot. Se pune calda  si juicy peste painea cu unt, se unge cu mustar de Dijon pe deasupra si se complimenteaza cu o frunza de salata verde si cateva felii de ridichi. Asta e unul din sandvisurie mele preferate, imi place la nebunie cum se topeste untul sub friptura calda inca:) Enjoy!

Stiu ca you’re dying to know ce s-a ales de carnea din care am facut supa de vita cu paine prajita. Si pentru ca nu vreau sa prelungesc suspansul, am sa va spun. So, am scos din supa legumele fierte si de carnea care se facuse praf fiind uitata de Pufix la oala sub presiune timp de 40 de minute (cum el insusi a recunoscut). Intr-o tava de inox am asezat frumusel rasolul, cartofii si morcovii taiati grosier, am picurat nitel ulei de masline si am dat-o la cuptor cat sa capete mancarea o rumeneala apetisanta. Am topit 1/4 pachet de unt intr-o craticioara, cu boabe de piper verde lejer pisate, o cescuta de sos de soia si ceva coniac. Plus nelipsita smantana dulce si o lingura rasa de faina pentru mai multa consistenta. Sosul astfel obtinut l-am turnat in tava, peste carnea aburinda. Teh yum!

Sambata am fost la Cornu, la parintii lui Pufix. Am prins o demonstratie de incalzire globala ca la balamuc, soare, maneca scurta, the works. Sar peste partea cu gratarul – vorba lui Pufix, de fiecare data cand mergem facem aceleasi poze (le gasiti pe feisbuc in case ca sunt in lista voastra), si intru direct in subiect: o reteta de familie pitch-uita de mama soacra si pusa in aplicare duminica de ascultatoarea nora, de dragul sotului pofticios si al amintirilor lui din copilarie. Which goes to show ca supa de ceapa a francezilor has nothing on us. Adica, pe principiul paine in supa, se face o zeama concentrata din rasol de vita, in care se fierb multe legume: morcovi, telina, ceapa, ardei, pastarnac, radacina de patrunjel, cartofi si fasole boabe. Se strecoara supa (carnea si legumele se pot folosi pentru altele, o sa va povestesc soon ce-am facut eu cu ele). Se taie o felie groasa de paine buna pe vatra, se prajeste, se freaca bine bine cu usturoi si se unge cu unt. Peste ea se toarna supa fierbinte si se mananca in nestire. Comfort food care sa va aduca aminte de copilarie si sa va anticipeze batranetile, cand veti manca de nevoie paine muiata:)) Sexy.

din lipsa de timp, mai degraba decat din lipsa de inspiratie, am tot facut mancare gen ‘totul intr-o oala’. e foarte buna si sanataoasa si implica  legume (proaspete, dar si congelate), carne si o varietate de sosuri (ca sa nu zici ca mananci mereu acelasi lucru:))

anyway, this week’s favorite e tocanita de vitel cu sos alb. cu carnita, ciuperci, ceapa verde, mazare, morcovi, vinete, buruieni, ulei de masline si un sos din creme fraiche. inovatia e ca inainte sa punem totul la calit (la gramada si de-o data), amestecam bucatelele de carne si legumele cu cimbru, sare, piper si ulei de masline intr-un vailing mare. ca pe salata asa. ca sa se patrunda bine aromele.

mancarica noastra se inabuse cu putin ulei de masline si apa pret de cateva minute. apoi adaugam unt si smantana dulce, pe cand totul e aproape gata.

se serveste cu cartofi noi, a caror poza n-o am ca mi-a fost foame si i-am mancat:))

cine a incercat vreodata sa faca beef wellington asa cum scrie la carte, se va bucura foarte tare de aceasta reteta alternativa. in primul rand, in loc sa facem foietaj de casa, il cumparam. pe urma, in loc de muschi de vita cumparam fripturi din acelea gata portionate, foarte subtiri. finally, in loc de foie gras folosim pate de ciuperci, despre care si Gordon Ramsay zice ca-i mai bun, for eco reasons si din mila fata de bietele gaste. eu am sarit pasul asta cu totul, si tot foarte bune au fost.

acuma, acest fals, dar prietenos beef wellington incepe cu perpelirea fripturilor pe gratar cateva secunde pe fiecare parte, nu foarte mult ca pe urma nu mai e carnea asa, suculenta. ungem fiecare friptura cu pate de ciuperci (sau nu) si o taiem in doua sau trei. decupam appoi doua patratele de aluat: una o punem sub carne, iar alta, desigur, peste.

sigilam, glazuram cu ou si repetam operatiunea pana cand se termina carnita. apoi, la cuptor, in tava in care am pus hartie de copt, la temperatura mare – 200 C, pana cand pateurile noastre se umfla si devin aurii. se servesc calde din cuptor, dar sunt bune si a doua zi, reci sau reincalzite la microunde. asta daca va mai ramane ceva pe a doua zi;)