am scris în fiecare zi în capul meu. a fost un an greu.
Sunt la Mazi la studio. În boxă cântă Mumford & Sons, mi-am făcut picioarele covrig (pentru că încă pot) și încerc să-mi adun gândurile ca să scriu ceva, orice, îmi zic, orice e mai bine decât nimic. A fost un an așa greu, îmi zic. Și e greu și acum, îmi zic. “Shit fuck”, pe ăsta mi-l zic cu voce tare.
Nu s-a întâmplat nimic, nu vă faceți griji. Pe afară-i vopsit gardul, cred. Mi-am mai făcut vreo două tatuaje și mi-am luat bilete la niște concerte. Am cunoscut niște cărți. Am citit niște oameni. Mă duc la coafor în fiecare lună, părul meu e din ce în ce mai deschis la culoare, până la vară cred ca o să fiu circa blondă. Am împlinit 37 de ani, probabil că de-aia. Regrete eterne – aceleași: NU mi-am luat carnet de conducere și NU mi-am pus aparat. Nimic nu s-a schimbat. Doar eu. Eu. Așa de tare m-am schimbat, încât mă întreb dacă nu cumva ar fi trebuit să documentez mai fidel fosta mea persoană, să ne aducem cu toții aminte de ea peste încă niște ani. Ea scria pe un blog, eu… am scris în fiecare zi în capul meu. A fost un an greu.
Să ne revedem sănătoși pe-aici și pe lângă. Am să pun rapid o rețetă, să vă iau gustul acestei postări care nu spune, practic, nimic.
February 13th, 2017 at 11:53 pm
Draga de tine…I totally feel you. Lots of hugs si un buchet de lalele roz.