cum se cheama cineva care mananca cornflakes cu maioneza?:D

Aseara i-am facut lui Pufix fast food the easy peasy way. Din congelator direct. Aveam niste file de macrou pe care l-am bagat la cuptor topped cu un amestec de firmituri, busuioc, usturoi, chilli, sare grunjoasa, piper si ulei de masline. Plus felii de lamaie.

Intre timp am facut garnitura – foarte foarte buna, recomand! O fasole verde de-aia verde tare, perpelita in tigaie cu niste ulei de susan, o mana buna de seminte – tot de susan, restul de firmituri aromate si mai la coada – o lingura-doua de sos de soia. Nu fiarta, doar asa, ametita, cat sa fie all crunchy si sa-si pastreze vitaminele.

Nu cred ca a durat mai mult de 20 de minute toata treaba, iar Pufix a fost foarte incantat. Vorba Mazettei, light & healthy:) Enjoy!

In casa santier si caldura mare. Afara, well, la fel, cel putin partea cu caldura. La birou – treaba ca la balamuc. What to eat, what to eat? Pai in principiu chestii simple, care nu necesita preparare termica indelungata si nici un mare chef la realizare, eu neavand.

De exemplu, o idee foarte buna e conopida la aburi, cu un sos light de iaurt si curry. Preparat in doua minute pe foc foarte mic, exact din aceste doua lucruri – iaurt si curry. Noi am mancat-o si ca garnitura pentru un sandwich cu gratar de vita in paine neagra, dar si ca snack la birou a doua zi, asa goala, doar cu sare si piper.

Vai, abia astept sa vina weekendul de dupa weekendul viitor, cand hopefully ne-om fi linistit si noi cu toate cele.

Asa rar mi se intampla sa ajung acasa devreme si sa mai am si chef sa ma pun numaidecat pe gatit, ca trebuie neaparat sa “documentez” bunatatea asta de mancare, scaldata in lumina calda a dupa-amiezei. Nu-i mare chestie si precis mai exista pe undeva prin arhive, dar ma folosesc de faptul ca e an all time classic ca sa va vorbesc despre noile mele paste preferate – cu pesto si creveti. Intr-o zi o sa va arat unde se mananca cele mai bune asemenea paste la restaurant in Bucuresti, dar for now, astea-s facute de mine si nu-s half bad:D

Intai facem pesto de casa, ca e way better decat ala de la magazin. You know me, nu ma fasolesc anapoda si cumpar adesea ready-made, insa cand e vorba de pesto, e mult mai bun ala pe care ti-l faci singur. Eu am pus busuioc, patrunjel, chilli, sare, piper, ulei de masline si parmezan. Ce-as face diferit data viitoare? Pai n-as mai pune parmezan, tocmai am decis ca nu-mi place sub nicio forma si in nicio mancare:p

Odata gata pesto-ul, fierbem pastele (eu incerc sa ma dau pe de-alea integrale, daca tot mananc tone). Crevetii si scoicile congelate le dezghetam frumos intr-o craticioara cu unt si zeama de lamaie. Intr-o tigaie maaare punem oleaca de ulei de masline, turnal pesto-ul si 2 kg de muguri de pin (my idea of a joke, de fapt am avut cam doua manute mai mici), amestecam putin sa se maroneasca lejer mugurii si-apoi turnam pastele fierte si bine scurse peste. Toss toss acolo si la coada dres de sare si piper. Fructele de mare se pun cand sunt pastele gata si nu se amesteca prea mult, ca sa nu se terciuiasca aiurea.

Spice addicts ca mine mai pun in farfurie o lingura de chilli si niste busuioc proaspat. Enjoy!

Am trait toata copilaria cu o aversiune maxima fata de bors. Nu sufeream ciorbele acre. In vacantele lungi petrecute la buni de la Arad, eram multumita sa scap de ele pentru ca acolo se manca doar supa buna, dulce, si daca se vroia acreala, se foloseau smantana sau zeama de varza, in niciun caz borsul. In ultimii ani am invatat sa il accept in viata mea, cu moderatie si insotit de mult, cat mai mult leustean. Eu una tot supe fac acasa, dar nu ma dau in laturi cand face mama cate-o ciorba de-aia… adevarata.

Duminica ne-am luat portia de ciorba de la mama, una simpla din zarzavauri (morcov, pastarnac, telina), cu copane de pui fierte separat, fidea, rosii, bors si verdeata. Asa, ca tips, o singura treaba: puneti fideaua chiar la sfarsit si n-o lasati sa fiarba cat ar trebui, ci mai putin, pentru ca altfel se cocoloseste si sa pilafeste in ciorba fierbinte, nemaifiind buna de nimic. Enjoy! 

In 2006 am iesit pentru prima oara din tara. Aveam pe lista mea de fost copil sarman – generatia de aur – obiective turistice importante, precum Burger King, Tesco si Haagen-Dazs. Mi-aduc aminte ca am zacut cateva ore pe aeroportul din Viena, lingurind la trei cupe de Raspberry Sorbet cu exaltare maxima si povestindu-i in detaliu lui Pufix cum o simteam, ce senzatii, ce fericire consumista si totusi profunda imi aducea aceasta treaba. Experienta pe care am repetat-o cu fiecare ocazie, incercand sa “tin minte” gustul pana data viitoare, cand avea sa fie aia.

Cand am auzit ca in sfarsit cineva a luat franciza pentru Romania, m-am bucurat cu aplauze. Pasind pe culoarul de la Baneasa mall, inima imi batea de zici ca eram indragostita. Si ma rog, chiar eram. Ma intrebam daca are sa-si mai aduca aminte de mine, daca simtea la fel regasirea, cu aceeasi emotie, si daca relatia noastra la distanta supravietuise timpului. Fusesm fidela atata amar de vreme, dar nu puteam sa nu ma intreb daca mai aveam inca sentimentele de rigoare si daca nu cumva urma sa avem una din conversatiile alea stanjenitoare, gen it’s not you, it’s me. A fost perfect! Iubitul meu sorbet de zmeura era exact asa cum mi-l aminteam, fruitty, acrisor, fara urme laptoase, exact ce astept eu de la o inghetata.

De-atunci tot venim, profitam de orice ocazie ca sa facem un ditamai ocolul fata de orice posibila destinatie, doar ca sa mai mancam niste Haagen-Dazs. Sambata seara am fost din nou, pentru ca Pufix avea ceva treaba la locul dezmatului si ofc ca I was tagging along. Ei, si se intalneste Pufix cu o fata foarte draguta care era in charge pe-acolo si pesemne ca de unde I was drooling franticly si mi se citea in ochi disperarea, zice ea: hai sa gusti toate sortimentele. Eu – sa lesin de placere, nu alta. M-am dus la primire pe partea cealata a frigiderului cu minuni, de unde un baiat imi “servea” cate-o lingurita cu varf din fiecare cerculet fermecat.

Mi-au placut toate, ce sa zic, mai putin cea cu aroma de cheese-cake, de unde si concluzia mea personala ca branza in inghetata e a big no-no (am mai incercat asta si cu alte ocazii si la fel, o gasesc ingrozitoare). In schimb sorbet-urile de mango, zmeura si lamaie, smoothie-ul de fructe de padure, inghetata de vanilie, cea cu macadamia nuts si cea cu dulce de leche mi s-au parut to die for! Am mai incercat si niste biscuiti calzi, abia scosi din cuptor. Am plecat de-acolo rostogolindu-ma.

Raman la parerea mea ca nimic pe lume nu egaleaza celebrul Raspberry Sorbet, dar a fost fun sa incerc de toate. Voua ce flavor va place?

Obiceiurile mele alimentarea au luat-o razna complet. Stiu ca la noi acasa este de groaza pamantului, ca avem zugraveala-n nari si calcam pe straturi si straturi de moloz, dar chiar sa ajung sa mananc cornflakes cu maioneza… asta-i asa, din calea-afara de aiurea. Ei, si cu acest sentiment pronuntat de vina pentru crime comise impotriva propriei persoane pe care o iubesc pana-n varful degetelor, m-am dus aseara acasa, am luat taurul de coarne (adica internetul la periat), ca sa gasesc o reteta ce se putea face numaidecat si cu ce-aveam prin frigider. Ceea ce nu era mult.

Am gasit in cele din urma ceva simpatico-adaptabil: legume rosii in tava, cu otet balsamic si carnaciori. Intai am pus la copt niste ardei rosu, morcov si ceapa, stropite cu ulei, otet si sos de soia. Asezonate cu piper, cimbru si sare. Cand s-au inmuiat legumele astea mai tari, am adaugat doua rosii si doi carnaciori Plai taiati rondele. Am mai lasat la cuptor tava vreo 10 minute. 

La coada am decorat-o cu frunze de busuioc din ghivecele mele spornice si-am mancat foarte bine, cu paine neagra unsa cu mustar de Dijon.

Maine e cleaning party la Casa-di-Pufix, no food, just beer. Have a good weekend everyone:)

Dragilor care cititi odata cu noi, cartea pentru urmatoarea intalnire a clubului este Darul unei zile. Eu tocmai am terminat-o si mi-e jena sa v-o recomand, de fapt, nici nu am de gand sa fac asta. Din motive pe care le veti afla dupa intalnire, din scrisoarea pe care am sa i-o adresez Annei Gavalda. Ma rog, on the bright side, e la reduceri, aici.

De fapt, vroiam sa share with the group o fericita intamplare. In cautarile mele neobosite de loc dragut de intalnire pentru book club (caci living-ul meu nu-i destul de incapator pentru 20+ si, dupa cum ati aflat deja, nu-i nici foarte safe:p), am dat peste niste oameni foarte tari, care au un proiect misto si o inima mare. Mare cat sa incapem toate 20+.

Oamenii astia sunt asa de pasionati de teatru, incat s-au apucat de-au facut unul. Proiectul se cheama unteatru si aflati mai multe de-aici: http://www.facebook.com/unteatru. Zice-asa: “unteatru e un gand care a legat oameni intr-un proiect cultural, curajos si liber. s-a nascut din dorinta de a face posibila intalnirea oamenilor cu teatrul, acasa. unteatru intr-o casa. o casa fara poveste. povestea ei incepe acum.”. Ce fain!

Ei, si multumita Ioanei, care a avut si ea cenaclu in facultate si stie all too well cum e sa te intalnesti prin carciumi ca sa despici filosofic firul in patru fara pic de intimitate, avem incepand de-acum usa deschisa oricand in acest loc minunat, dotat de inimosii proprietari ai ideii inclusiv cu sufragerie si biblioteca plina cu carti. De la aflarea acestei vesti ma simt de parca am alunecat down the rabbit hole in Tara Minunilor. Mi se pare o experienta exquisite, cam cum era cand eram copil si imi strecuram pe furis picioarele mici in pantofii mari cu toc ai mamei. Adica, ffs, un teatru adevarat, al meu pentru cateva ore… fancy this:D Stiam eu ca drama mea are sa se joace intr-o zi pe o scena:)

Nu va mai retin, cititi Darul unei zile doar daca n-aveti ce face si vreti sa trash it cu noi si mergeti la teatru la unteatru. Pana acum s-au jucat Oleanna, Vreau sa fiu actrita cu Anca Sigartau si Crima si pedeapsa. Pentru ca numarul de locuri este limitat, ca sa puteti lua parte la spectacol trebuie sa trimiteti un mail pe adresa unteatru la gmail.com.

Zilele astea gatesc putin si pozez mult, de toate. Blestemand robotii si pe cine i-a inventat. V-as fi pus poze cu dezastrul de sambata, dar am ales in loc, la nimereala, o poza cu niste pepene, pe care, vorba cuiva, dslr-ul l-a taiat in bucati si l-a curatat de samburi. Mhm.

Raportez din ruinele sufrageriei mele, incercand cu tot dinadinsul sa raman completamente zen in fata tavanului cazut peste noi si a tupeului angajatilor de la compania responsabila cu constructia imobilului in care locuiesc, care incearca sa ne scoata pe noi nesimtiti ca am cutezat sa ne gandim la despagubiri. In alegerile dificile de viata, incerc sa ma intreb ce ar face un om liber. Ce-i drept, uneori ma intreb si care-i diferenta dintre omul liber si ala fraier (in ideea in care simpla acceptare senina a unor stari de fapt nu mi se pare un raspuns destul de bun la intrebarea asta). Sa ne judecam? Sa mergem mai departe? What would Jane Austen do?:)

Altfel, am citit de dimineata, cat sa-mi stric de-a dreptul momentul intim eu-cu-mine-si-o-cafea, un post al unei dudui care ii infiereaza pe toti astia nesimtiti care stiu ce-i pancetta, care galgaie in tigai uleiul de masline ca niste ciocoi ce sunt si care au slujbele mult visate pentru ca, precis, au avut pile. Si-atunci, misiunea acestei femei inversunate din cale-afara este sa saboteze astfel de persoane si daca le vede pe strada, eventual sa le scuipe. Ca merita, nu-i asa? Mi-am adus aminte, pe aceasta cale, in ce tara traim si cu cat avant se urca pe tine cu bocancii oamenii frustrati, de profesie unachieveri, daca cutezi sa te ridici putin.

In acest context general deranjant, raman totusi senina ca o printesa, pentru ca aseara, pe la 10, cineva se ducea la non-stop sa-mi cumpere amandina.

Eu: “Tre’ sa gatesc ceva. Tu ce-ai manca?”
Boo: “Hmm… o salata buuuunaaa!”
Eu: “Desigur:p”
Boo: “Cu anchovies si avocado.”
Eu: “Bineee, o sa-ti fac. Da’ cine-o mananca?”
Boo: “Pai tu o pui pe blog si eu ma satur din poze”

Zis si facut. Cateva frunze de salata, ciuperci perpelite in unt, cu ceapa si chilli, un ou fiert, doua ansoa, fleur de sel de la Florin din care in sfarsit m-am indurat sa folosesc si niste piper proaspat. Ah, si zeama de lime. Bon apetit!