De la o varsta incolo (si given my current situation:), seara perfecta arata asa: costite afumate (vanate toata ziua prin diverse supermarketuri, gasite intr-un final la Metro, oh joy!), unse cu oleaca de ulei de masline, impanate cu usturoi din belsug, condimentate cu Smoky Peri Peri si glazurate cu sos de soia, slowly roasted in cuptorul incins la foc mic (cca 60 de grade). Complimentate de cartofi copti in coaja, taiati jumatati, unsi cu unt si garnisiti cu ceapa verde si castraveti murati. Fericite la coada cu o doza soc de inghetata de fistic. Bucurate cu un film bun si cu compania cuiva who once said “I do”.

Lorelai Victoria Naie:D:D:D

99%, to be updated in doua saptamani or so.

De doua zile aveam o pofta teribila de varza acra cu ciolan. Ceva de groaza, va zic! Intai am zis ca las’ ca trece. N-a trecut. Asa daca tot m-am intalnit ieri cu Zu sa mergem la DM (unde i-am facut o prezentare de produs de zici ca-mi luam comision, nu alta; ceea ce, by the way, m-a facut sa imi reconsider parerea ca nu as putea sa lucrez niciodata in vanzari – apparently I could)… deci, ziceam, daca tot am trecut razant pe langa Vulturul, pofta a invins, Zu a tras pe dreapta si eu am intrat sa-mi comand pentru mai tarziu un ciolan cu varza. Cand m-am urcat din nou in masina, am inceput cu luxul de amanunte, de-am bagat-o pe Zu in boala si-a trebuit neaparat sa ne intoarcem sa mancam la Vulturul. Pai ciorba de burta si ciorba de fasole cu salata de ceapa, pai carnati de casa, pai chiftele cu sos si cu piure… the works. Am plecat rostogol, cu minunatia de ciolan la pachet. Pe care Pufix-the-man l-a transat acasa frumos, de-am mancat eu azi la pranz pana mi s-a facut… bine. Da’ ce bine!

Doamne, multumesc pentru ciolan, pentru varza si pentru minunat loc pe pamant, Vulturul. Cea mai buna varza, cel mai bun ciolan! A zis Nugget sa va zic.

Somn proaspat de Dunare (de la Calarasi), tavalit prin malai, prajit si sarat. Mujdei cu rosii si patrunjel. Mamaliga. Mare smecherie! Now, back to work:D

Asa nu-mi place sa ma trezesc pe intuneric! E ca atunci cand te scoli la 4 pentru ca ai avion la 7. Sau cand te trezesti noaptea de vise rele si nu mai poti adormi la loc. Ce mai, dezolant! Ei bine, azi dimineata nu doar ca era intuneric, dar ce suieraturi de vant, ce rafale de ploaie, mamica mea, imi venea sa curl up in bed indefinitely:p In schimb, m-am dat jos reluctantly si mi-am tarat noul meu fizic expandat spre birou, doar ca sa constat ca din tavanul fals curgea apa fix peste postiturile mele color. Well, o stiti pe aia cu “zise Bamse si mai lua o gura de miere?” Pentru zile de-astea cand iti vine sa-ti bati copiii (no offense, nugget!), o placinta cu branza dulce si stafide e fix what the doctor ordered.

Foaia o stiti deja, ca e aceeasi ca cea de la placinta cu mere. Pentru umplutura aveti nevoie de 1kg or so de branza de vaci bine scursa (vedeti sa fie buna si dulce, nu de-aia usor acrisoara), un praf de sare, cateva linguri de zahar dupa gust, un plic de zahar vanilat, trei linguri de gris, stafide multe si opt oua batute usor inainte. Amestecate pac pac, pusa umplutura peste prima foaie, acoperit cu a doua foaie si data tava la cuptor la foc mic. Apoi pudrata cu zahar si lasata sa-si vina in fire. Daca va tine. Deci da, placinta buna cu branza, pentru zi de cacao. As fi zis enjoy, dar mai bine amin!

Am povestit azi cu fetele de la Cenusa de trandafir despre supa mea preferata. Care-i si cea mai simpla. Poftiti aici pentru reteta si, beware, e reteta pe bune, cu cantitati si diacritice:)) Dap, m-am straduit:D

Azi toata ziua (‘tuaaaata’ ziua:p) m-am gandit ca ce bine-ar fi sa mananc eu o supa crema de sparanghel. Nefiind, ma multumesc cu ce vedeti mai sus. Repejor, ca incepe CSI:NY: baza de supa facuta din trei cioacanele, fierte cu piper alb, negru si verde, o foaie de dafin, un catel de usturoi, un varf de ardei iute uscat si sare. Calit in putin ulei de masline o mana-doua de legume chinezesti congelate. Turnat supa strecurata peste si fiert la foc mic. Dezosat puiul, taiat si pus in supa. Fiert some more. Pus sos de soia, cateva urechi de lemn si cativa creveti. Luat de pe foc in 3′. Pus capac, inabusit. Oparit niste rice noodles separat, strecurat. Pus in castron taiteii, turnat supa peste. Tocat o ceapa verde cruda in supa. Awesome, super-hot, flavory, tine raceala departe. Enjoy!

Dupa dezmatul de sambata seara – cand yet again am avut casa plina asa cum imi place mie, iar pe masa – paste cu sunca, ciuperci si sos de rosii, coplesite cu tone de mozzarella si gratinate la cuptor (toate dovezile au fost sterse) – mi-au ramas o groaza de spaghete. Nu cred ca o sa invat vreodata sa apreciez cate paste tre’ sa fierb pentru ceva. Cu cele scurte ma mai descurc, o cana pentru fiecare portie… Cu astea lungi insa… different story. Cert e ca surplusul de sambata seara putea hrani lejer o familie cu patru copii. What to do, what to do? Pai spaghetti & meatballs, I figured. Adica, in traducere libera, chiftelute cu sos, in cuib de spaghetele mele fierte cu o seara inainte.

Pentru chiftele am folosit cam 400 de g de carne tocata amestec (vita-porc) si mi-au iesit 24, potrivite ca marime. Carnea am framantat-o cu o ceapa mica tocata marunt, un catel de usturoi, oleaca de miez de paine muiat, un ou,  verdeata, sare si piper. Am prajit chiftelele in putin ulei de floarea soarelui. Apoi le-am dat deoparte si m-am apucat de sos.

1 ceapa mica,  1 catel de usturoi, niste chilli si niste vin rosu, 1l de suc de rosii cat mai bun (daca aveti de casa e minunat) si o conserva de rosii tocate. Sare, piper si o mana zdravana de busuioc. Ceapa se caleste in putin ulei de masline, amestecand bine bine pana devine asa, sticloasa. Pe urma adaugam usturoi pisat si chilli. Stingem cu vin si adaugam suc de rosii si rosiile din conserva. Lasam sa fiarba la foc mic pana se mai ingroasa, apoi dregem de sare si piper, adaugam busuiocul si mai fierbem 1-2 clocote. Tavalim chiftelele in sos si le lasam asa pe foc mic, cat sa prinda gust de rosii dulci. Si-apoi, cand e gata mancarea, luam cu polonicul si punem peste spaghetele aburinde. Ah, si-asa ar fi mers un pahar de vin rosu langa. Damn! Well, enjoy:)

Stiti salatele alea la punga? Well, mie tot timpul mi se ofilesc in frigider:p Si azi dimineata, ca sa nu arunc ce mai ramasase intr-o punga de spanac, am improvizat rapid un mic dejun cu oua pe pat de “ofilituri” trase la tigaie in unt, cu nitel usturoi si chilli.

Cu paine neagra cu unt. Bun. Acu’ sa ne-apucam de placinta cu branza dulce si stafide si de chiftelutele marinate cu spaghete. Laters!

De la mama am reteta pentru cea mai buna placinta cu mere ever. De fapt, cea mai buna placinta punct, pentru ca merge si cu branza sau cu dovleac. Sa ne-ntelegem: o placinta buna este una cu foaie consistenta. Altfel, why bother, punem doar umplutura intr-un lighean si mancam cu polonicu’:p Asta-i si motivul pentru care nu-mi place strudelul: prea mult stuffing, prea putina coca. Acuma, asta nu inseamna ca foaia de placinta trebuie sa fie exagerat de groasa. Musai sa fie moale, frageda, gustoasa in its own, nu doar un suport pentru ce-i inauntru. Acum ca ne-am lamurit, sa va povestesc cum se face placinta cu mere via @Mama.

Se rad merele pe razatoarea mare si se scurg bine bine de suc (pe care… l-am baut, hac!). Cate mere? Pai, depends. Eu am facut placinta intr-otava de-aia imensa de inoxde la Ikea si am avut sa zic 2/3 sacosa mare Mega Image de mere. Asa. Odata merele rase, le amestecam cu 5-6 linguri de zahar, nuci, stafide si scortisoara dupa gust. Le calim intr-o cratita mare si nelipicioasa cat sa mai scapam de zeama din ele. Treaba e ca daca sunt foarte zemoase, n-o sa tina frumos foile si o sa iasa o treaba incerta si imprastiata. So, de-aia insist.

Bun. Pentru coca avem nevoie (tot la tava mare de care va povesteam) de 21 de linguri de zahar (eu am pus insa doar 15, ca mi se parea prea dulce cu 21), 21 de linguri de ulei si 2 oua, pe care le amestecam bine intr-un vas mare. Adaugam 21 de linguri de apa minerala, 1 lingurita de praf de copt stins cu zeama de lamaie si faina cat cuprinde. Coca o sa iasa asa, grasuta, numai buna de intins.

Coca o impartim in doua. Cu jumatate facem foaia de jos, pe care o punem in tava unsa cu unt. Peste ea deversam umplutura si acoperim cu foaia facuta din cealalta jumatate. Crestam frumos placinta pe deasupra, exact pe liniile pe care o sa o taiem cand e gata. Si dam la cuptorul preincalzit, la foc mic, ca sa mu se faca scrum, ci sa se coaca frumos. Cand e gata, o pudram cu zahar fin si o lasam sa se scalde in bataia soarelui cat sa se inmoaie foile si sa o putem taia frumos. Yummy-delish-can’t have enough of it – I promise! Faza cea mai tare e ca in casa o sa miroasa minunat a placinta si a scortisoara si a toamna bogata si a duminica, a mame si bunici si a copilarie. Si a fericire. Enjoy!