shameless promo, sau tot ce tre’ să știi despre workshopurile lui easy the peasy

workshop martie

Pentru cei care au deschis Facebook-ul mai târziu (sau deloc), I figured că o idee bună ar fi să povestesc puțin și aici despre noua mea apucătură – workshop-urile, în care m-am avântat cu totul de prin luna ianuarie.

Primul s-a întâmplat la biroul lui Google România. Am avut emoții crunte, că na, oamenii ăia-s așa, only the smartest kids in class :p, nu degeaba trec șapte (7) interviuri ca să ajungă acolo. Emoțiile mi-au trecut numaidecât, când m-am prins că oamenii nu-s doar smart, dar și very very cool. Discuția noastră, foarte libera și deloc formală, a avut aerul unei șuete folositoare. Adevărul e că I don’t know any other way și oricât m-aș strădui să fiu o doamnă, tot îmi scapă câte un “nașpa, aiurea, cam nasol”. Cert e că la coada experimentului workshopist, când am pășit afară, în aerul rece, cu obrajii încinși de frecușul ăla de energie între oameni, ăla care e practic motivația mea unică în tot ce fac, mă simțeam like  #thequeenofeverything. Senzație pe care am căutat să o multiplic și în luna care a urmat, de unde și cele trei workshopuri ținute cu succes (și full house) în februarie și martie. Două publice și unul corporate, la o bancă, dacă nu mă înșel, fix banca aia care mi-a emis primul meu card ever :-).

Care e treaba cu workshopurile astea? Păi întâi să tranșăm pisica: nu-s ateliere de gătit. Nu înveți să poșezi ouă, și nici cum faci să nu ți se taie maioneza. Scopul demersului este altul. Scopul e SCHIMBAREA. Workshopurile mele se adreseaza oamenilor care și-o doresc, mama ei de schimbare, dar nu știu de unde s-o apuce. Că schimbarea înseamna mâncat sănătos, slăbit sau o mai bună organizare a meselor, soluția este una și aceeași. Și e simplă. E lină. Oamenii cred ca e greu, vin cu bariere, cu valize întregi de emoții, experiențe și cunoștințe nefiltrate, iar pe mine nu mă bucură nimic mai tare decât să le văd pe toate cum cad ca piesele de domino, odată ce ei înțeleg că există o cale ușoară care îți poate aduce schimbarea pe care ți-o dorești. Discutăm despre “de la cap” și despre farfurie, învățăm ce aia meal plan, cum să facem unul bun și la ce e bun unul. Schimbăm experiențe și povești de viață, folosindu-ne cât mai mult de energia și dinamica grupului care se încropește. De fapt, asta ar fi diferența esențială între ce fac cu un om la coaching-ul one on one și ce se întâmplă la workshop. Uneori ajută să simți că, fie și doar pentru câteva ore, aparții unui grup de oameni în poveștile și problemele cărora te regăsești. Și de care te leagă, pe fun și relaxare, acest superglue pe picioare care-s… well… eu 🙂 E așa, un fel de stand up comedy, dacă vreți :-), dar cu informație valoroasă și generatoare de tot entuziasmul necesar ca să-ți iei inima în dinți și să chimbi ceva. De luni 🙂

Cam așa e treaba, pe scurt. Următoarea întâlnire cu și despre mâncare se întâmplă pe 21 martie, la Simbio (where else?!). Vă aștept cu toată bucuria și recunoștința care derivă din faptul că știu, ȘTIU eu, că o să fiu parte din schimbarea voastră.

🙂

_

Detaliile (de toate soiurile) vin către voi imediat ce vă luați inima în dinți și dați un mail pe ana [at] easypeasy.ro.

_

PS: Îi mulțumesc Cătălinei Kiss The Cook pentru the amazing photos în care ne-a tras la primul workshop public de la Simbio. Și lui mighty Cărturești pentru daruri. Și lui Mazi și Titică pentru revistele Good Food cu fața mea în ele, pe care le-am împărțit semi-narcisist tot atunci. Mă străduiesc să găsesc mereu sponsori drăguți, care să întregeasca experiența workshopului cu some sort of memorabilia din ziua Z, aia care, pentru majoritatea oamenilor prezenți, e și ziua în care ceva s-a schimbat 🙂

tags: , , , , Comment »


leave a reply



Back to top