Quinoa, “desfacuta” in apa (1/2 la 2), pret de 15 minute. Stropita cu ulei de masline si zeama de lamaie. Sare, piper proaspat, un snop de patrunjel, doi pumni de migdale crude si niste feta. Asta fiind reteta de mancare.

Bun. Acum ca burta-i asigurata, apa-n piua s-o batem iar. Caci am primit, in ultima vreme, o sumedenie de mesaje de la oameni care ma intrebau de sanatate, meal planuri si diete. N-am apucat sa raspund pe rand si la toate, dar ma invrednicesc sa scriu azi, ca se cere niste felul doi – dezambiguizare.

ce este si ce nu este un meal plan

• Un meal plan nu este o “dieta”. Cel putin, nu in sensul general acceptat, de chestiune magico-fantastica de topit kilogramele. Precis poate avea si efectul asta, dar e exact asta, un efect, nu un scop in sine. Asadar, care e scopul unui meal plan?
• Pai scopul unui meal plan cred eu ca este sa-ti faca viata mai buna, mai usoara si mai sanatoasa. Sa te scuteasca de zilnica, hamesita, ferala intrebare: si io ce mananc azi? Sa te ajute sa alegi, cumva, responsabil, daca alegerile bune nu ti-au intrat inca in reflex si… cam asa. Meal planningul e parte din stiinta simplificarii. Iar simplificarea in general e ceva ce ne trebuie tuturor si mult.
• Meal planningul e o modalitate de a castiga timp. Asa faci diferenta intre un plan bun si unul prost. Cel prost e ala care “inghite” timp, in loc sa economiseasca.
• Meal planningul e o modalitate de a cheltui mai putini bani pe mancare.

despre cele doua exemple de meal plan puse pe blog in 2010, dar care intre timp nu mai sunt acolo

Acum trei ani, am scris postul asta: http://easypeasy.ro/2011/03/despre-meal-planning-in-general/. Continea, asa, cu titlu de exemplu, niste meal planuri crosetate de mine pentru cativa prieteni. Intre timp, serverul unde stateau ele a fost lovit de amnezie sau ceva, cert e ca linkurile nu mai merg. Si lumea ma intreaba de ele. Ocazie buna sa zic niste treburi.

Un meal plan bun este unul “custom”. Complet abandonat preferintelor, fixatiilor, puterilor si obiectivelor persoanei pentru care este creat. De aceea, iaca, la trei ani de la postul ala, parca ma si bucur ca nu mai merg linkurile, pentru ca nu vreau sa ramana cineva cu ideea ca exista niste planuri ready made care abia asteapta sa fie puse in aplicare. Ei si asa, pe modelul da-i omului o undita, nu un peste, I figured ca uite ce zi buna sa tinem un crash course intitulat…

the easy peasy science of meal planning extraordinaire, for dummies

Adica, si anume, cum sa-ti faci un meal plan bun. Zice-asa:

1. Fa o lista cu tot ce-ti place sa mananci, including guilty pleasures. De ce tot? Pai pentru ca daca vrei un plan functional, tre’ sa fii realist. Degeaba iti propui sa mananci numai patrunjel cu lamaie, daca suferi de sindromul ala congenital foarte grav, aaa, cum ii zice, asa, “sensibilitate cronica la gogosi”.
2. Fa o lista de lucruri pe care nu pui gura nici mort. Aceste lucruri nu se vor regasi in plan. Yep, it’s THAT easy. Ca doar nu te asteptai sa punem in planul TAU lucruri care TIE iti provoaca gag reflex… Really:) Nu ma intere ca secretul tineretii vesnice era in niste urzici, I ain’t eating that shit, I’d rather chew my own leg:p
3. Fa o lista cu portiile corecte. Asta asa, ca esti entry level, bottom of the food chain, si probabil nu te-ai obisnuit cu gandul ca o friptura cat palma e more than enough meat la o masa (I know, este foarte confusing asa, pana la urma, de ce ne-a dat al de sus doua palme, daca tre’ sa mancam “decat” una? Dar trust me on this one, o palma e destul). Informatii despre ce e aia o portie sanatoasa de orice gasesti aici. Downloadabile in versiunea de portofel sau de frigider, recomandarile astea-s mai ales pentru cei care vor sa slabeasca. Ok, nu e musai ca portia ta de cartofi prajiti sa fie 10 (da, zece amarati de cartofiori pai:p), dar daca e 100, esti cam suspect.
4. Gandeste-te bine si mai ales intensiv de ce fel de meal plan ai nevoie. Vrei sa mananci mai putin? Mai sanatos? Mai ieftin? Mai organizat? All of the above? Ei, intelegi tu, orice lucru tre’ sa aiba un rost. Meal planul tau e o pagina goala. Tu zici ce scriem pe el. Nu?
5. Fa un soi de plan de cooking vs take away. Luni gatesc, marti mananc ce-am gatit luni, marti seara frec duda, miercuri mananc in oras… Si tot asa. La final vei sti splitul exact intre munca si huzur, si vei putea planui planul accordingly.
6. Fa (inca) o lista, cu surse de inspiratie. Bloguri de cooking, BBC Good Food – ro si com, allrecipes.com, carti de bucate cu mici postituri colorate plasate strategic in ele… the works.
7. Bun. Am facut toate listele astea, am rezolvat juma de problema. Acum mai trebuie doar sa iti alegi un template (personally, I’m a make my own kind of girl, un xls simplu, simplu, dar color). Si sa te apuci sa-l populezi cu painea ta cea de toata saptamana viitoare. Ceea ce e mult mai fun si mai usor, daca stii niste…

 tips & tricks

• Save the date. Bate in cuie timpul ala in care pui pe hartie planul pentru saptamana viitoare. Daca esti ca mine si abordezi problema cu lins de carti de bucate, caligrafie, coregrafie si playlist dedicat, o sa dureze ceva:)) Un joi seara e perfect.
• Aim low. Serios. Nu envizaja marea cu sarea, nu planifica pe baza de wishful thinking. Sansele sunt ca n-o sa gatesti chiar in fiecare seara. Si nici n-o sa treci brusc de la McDo la gourmet. Treaba e ca meal planningu’ asta nu e saritura cu prajina, e mai degraba mersu’ piticului. Sa fim… realisti. Si sa facem un plan care se poate infaptui.
• Un plan care se poate infaptui e un plan cu “bunatati”. Whatever that means to you. Fa o chestie anosta si o sa dai chix. Fa sexoshenie alimentara si sa vezi tu de nu ti-o placea sa mananci dupa plan!
• Trei mese si doua gustari. Musai? Musai!
• Keep it simple. Am vazut oameni carora numai gandul la un astfel de plan le incretea vizibil pielea pe spate. Aveau impresia ca meal planningu’  asta e all about coq au vin, cand, de fapt, e fix pe dos, cred eu. Arta si precizia de a avea mereu in viata ta mancare buna, simpla si repede. O salata cu quinoa si inca trei ingrediente, de exemplu. Da, this is what I’m talking about! Sincera, simpla, nefandosita mancare de zi cu zi. So… easy peasy.
• 80-20. Tine minte splitul asta. Ce inseamna el? Pai poa’ sa insemne, de exemplu, 80% mancat by the book cu 20% epic fail. Cam asa. Vor fi zile in care o sa zici: screw quinoa cu patrunjel, I am soooooo gonna get me “shaormacudetoate”. Si e ok. Chiar e ok. Un 80% cumintenie e decent tare. Du-te in 90% discretie cu 10% porcozitate si vei, chiar, slabi. Lucrurile nu-s, ma, albe si negre, sunt asa, mai caine dalmatian.
• Mancatul in oras face parte din plan. “Sambata, lunch la Simbio – salata Cobb, apple crumble, smoothie de banana cu portocala, fara miere.” See what I mean?
• Shopping list. In timp ce compilezi la plan, fa si lista de cumparaturi aferenta. In plan – “cereale cu lapte”. Pe lista de cumparaturi “cereale, lapte”. Cantitatile le poti trece la sfarsit. Dupa ce e clar cat lapte si cate cereale inghite o saptamana.
• 2 in 1. O regula de aur a unui meal plan de succes e sa obtii doua mese cu un sigur efort. Adica sa reciclezi puiul fript de azi in salata de maine. Sau sa fierbi dublu de paste, sa faci niste, sa zicem, milaneze in seara asta si o tava de mac’n’cheese peste doua zile. Sau sa faci portie dubla din ceva si sa pui la congelator. Sau sa faci o oala de supa rece de rosii si s-o imparti pe mai multe zile (ah, as manca supa de rosii in fiecare zi, cu conditia sa fie 90% leustean proaspat tocat:D)

Altfel… nush ce sa va mai zic despre meal planning. Poate vreti sa va uitati si pe restul posturilor din categorie, cand aveti niste, vorba aia, timp de ucis. Poate va intereseaza si tagul nutritie, sau tagul dieta. Daca vedeti in chestia asta o cat de mica samanta de simplificare trai, go for it. Daca e doar un extra motiv de stres, da-ti-l in spanac de plan. Sunt oameni carora efectiv nu le prieste genul asta de planificare, iar asta nu e deloc un lucru rau.

Ei, si ca sa terminam asa, pe optimism, am si o… PROMOTIE:))) Primii trei care se apuca sa-si faca meal plan si imi lasa comment aici cu adresa reala de mail, vor primi din partea mea un ochi pe el (da, am trei ochi, invidiosilor:)) si sugestiile mele de imbunatatire, daca e cazul.

Cele bune si spor:D

bai ce chestie! nu era in plan sa mai scriu azi, dupa pui piri piri si freddie si restul. in niciun caz nu era in plan sa scriu ASA CEVA! dar ma simt atat de plina, incat am zis c-o sa scriu, no matter what. cu riscul de a ma face din nou de ras, trebuie sa exprim lucrul atunci cand e el exprimabil, nu o luna mai tarziu, cand o sa ramana de el doar o impresie la rece. poate nici n-o sa cititi, ma imbarbatez, in timp ce-mi fug degetele pe tastatura ca niste maimute reumatice [hei, e cineva pe-aici:p?]

asa. august 2013. eu cu Mishu in masina. zic: – pufi, nu o sa-ti vina sa crezi ce-o sa-ti spun, dar ma las de fumat! urmeaza o cascada de rasete. literally. o Niagara rautacioasa. un sincer si din inima Chucky. – ahahahahhahaha, ahahhaahaha, ahhahaha ahaha aha ha. you’d make a great stand up comedian!, zice sincer amuzat, si-apoi, desigur  – ahahahahhahaha, ahahhaahaha, ahhahaha ahaha aha ha.

ma uit cash la el, dupa care cuget in sinea mea: well, dude, can you blame him? ca sa intelegeti, din februarie ma tot las. da’ chiar, ce idee buna, sa incepem cu inceputul.

chinuitoarea progresie invers aritmetica a vesnicului fost fumator, din februarie 2013 si pana in prezent

prin februarie m-am impiedicat, la recomandarea Simonei Tache (cumva tangential, adica ea recomandase seminarele live dupa aceeasi metoda) de cartea lui Allen Carr – The Easy Way To Stop Smoking. am depasit dezamagirea initiala (“vai, sinistru, un contabil care a scris o carte! bo-ring!”), deoarece am simtit undeva, in maduva putinelor mele oase sincere si sincer neafectate de persoana mea adicta, ca: 1. omul picteaza pe bune panza gretos-uleioasa a adevarului despre fumat. adica dincolo de maniera in care pune in cuvinte toata tarasenia, n-am citit niciodata ceva mai de bun simt despre asta. simplu si la obiect. fara shushumumu freudian, fara ifose, fara introspectii elaborate. inteleg de ce cartea poate fi descurajanta pentru unii fumatori. pe la jumatate simti, efectiv, simti ca daca o termini, te lasi. si asta te face sa: a. fugi ca dracu’ de tamaie, discreditand, eventual, teoria “usoara” pe unde-ti vine la gura. sau b. o termini si, naturlich, te lasi! eu am terminat-o.

am terminat-o pe 13 februarie, asa, pe la ceasurile 16, sa zic. imi amintesc ca eram in pauza de tigara, imi luasem kindle-ul cu mine, am stins tigara, am aruncat pachetul, soarele stralucea dubios de tare pentru o zi de iarna si eu ma simteam invincibila. citisem in carte ca o sa fiu fantastic de fericita, asa ca m-am gandit sa fiu. bun. prima zi, totul fain frumos. a doua zi, nu asa de bine. a treia zi i was like: mada’facaaaaaaar!!! aduceti-mi iepurasi de plus, vreau sa le sucesc capu’ la spate! in prima sambata am plans. am plans pe bune. de pofta, de gol, de deznadejde, de dezamagirea lipsei de “cuplaj” intre rational si emotional. daca intelesesem, si intelesesem, sustin chiar si acum, teoria lui Carr, de ce, doamne iarta-ma, nu reusisem sa ma mentin fericita? mdeci nu pot sa va explic, eram de-o tristete… incomensurabila.

in ziua a cincea am scris postul asta, asa, la incurajare. m-am gandit eu ca daca rememorez in toata jena ei o zi din viata mea de fumator, o sa-mi treaca, naibii, gargaunii. nu mi-au trecut deloc. mi-am cumparat tigara electronica, niste otravioara de-aia fara nicotina si am continuat sa ma abtin de la a fuma tigari “adevarate”. trebuie sa fi realizat deja, chiar in timp ce pufaiam inchipuit la batzul electronic cu luminita rosie in varf, sugand din el pana mi se facea injurulgurii mov, ca traiam un epic fail. dar am continuat sa ma autoflagelez inca niste saptamani, pana cand am “cedat” si-am aprins un Kent 4 de la un coleg. pe care, in zilele in care fumam, nu as fi pus gura nici batuta, in schimb, in ziua aia in care nu fumam, dar am fumat, imi venea sa-l ling lasciv (pe Kent, ma, dirty minds you:)). nu, nu era naspa tigara dupa cateva saptamani abstinenta, era fantastic de buna. gustoasa! gus-toa-sa! credeam eu.

am decis ca voi fuma o tigara pe zi. cateva zile mai tarziu, am decis ca doua tigari pe zi e ok sa fumezi. nu mai stiu in cat timp am ajuns inapoi la pachet si nu mai stiu cand m-am considerat oficial, dar temporar, invinsa.

prin mai cochetam cu ideea plasturilor cu nicotina. after all, ma ajutasera mult sa ma las de fumat in 2007 si statusem “clean” cativa ani. in Romania nu se mai gaseau (ce magarie!), asa ca am asteptat vacanta la Salonic ca sa get me some. din fericire, la Salonic erau mai ieftini decat la Paris sau pe amazon, numai 14-15 euro cutia de 7 bucati. adica vreo 9 lei pe zi. mi-am luat plasturi de 80 de euro. asta a fost in iunie. ajunsa acasa, i-am bagat intr-un dulap si mi-am luat de grija lor, in asteptarea momentului in care aveam sa mi-i aplic. nu inainte de ziua mea si clar NU inainte de concediu, jesusFingchrist, ce idee tampita! poate dupa aniversarea noastra… sau macar dupa ce venim de la munte.

intr-o zi, mi-am lipit spontan un 21mg pe mana stanga. a fost mult mai bine decat fara plasture. muuuult mult mai bine! nu mai aveam, gen, viermi in dos, a fost o zi aproape normala. asa ca l-am dat jos seara pe plasture, m-am inchinat ca inca functioneaza si mi-am aprins o tigara.

trebuie sa intelegeti ca, in tot acest timp, din februarie incoace adica, traisem o perpetua framantare. nu puteam sa ma las, dar nici sa renunt la a mai incerca nu puteam. am avut momente in care am zis: fuck it, sa luam o pauza. si apoi, in urmatoarea, fix urmatoarea zi, m-am trezit cu o sincera si spontana dorinta sa mai musc o data din prajiturica de quitter. am citit tot soiul de lucruri. de la extensiile lui Carr puse clar out there pentru imbogatirea dansului pe seama disperatilor de fumatori (da, exista The Easy Way, dar si The ONLY Way, pe care esti sfatuit sa o cumperi daca nu ti-a mers cu Easy; exista si The Easy Way For Women, exista si the Little Book… doamne, cred ca-s zeci, and I got a glimpse of them all:p) si pana la Smoke Free in 30 Days, pe care am cumparat-o pentru ca promitea sa ia lucrurile de unde le lasase Carr si sa le duca, dracului, la capat.

caci da, ce ii reprosam la momentul ala lui Carr era generalizarea crasa si lipsa de munitie pentru cand veneau, in ziua 3 de regula, poftele cele ucigatoare. adica, tatutza, zi pe bune, io ce fac? ce fac cand innebunesc? (little did I understand, acum nu mai mult de doua luni sau asa, ca Allen Carr nu avea de ce sa dea strategii de coping pentru the aftermath, fiindca, saracu’, el se straduise sa ma faca sa inteleg ca there is no fucking aftermath, dar ajungem si acolo, rabdare I tells u;)

bun, deci here i was, vegetativa in starea asta de “worst” of both worlds, incapabila sa ma las, dar no longer “enjoying” smoking. ce sa fac, ce sa fac, ia sa ma duc si la o sesiune Allen Carr. asa, o ultima “mutare”. atat de tare m-am concentrat pe caracterul ultimativ al mutarii, ca am plecat de-acolo dupa 7h si fumatoare, si in lacrimi. sah mat! am zis. fetitza, lasa-ne, e clar, nu poti sa te lasi acum. ia, tu constiinta presanta ca oala sub presiune, culca-te. te-oi scula io mai tarziu. gen la anu’. e ok sa te lasi pana in 35 de ani, nu? poate nu fac, totusi, cancer, inainte de asta. dar daca fac la 37? nu o sa-mi para oare rau ca m-am lasat la 35? macar sa mai fi avut doi ani fericiti.

yep, i kid you not, asa gandeste un fumator. misto, nu?

mai puteti? luati o gura de aer, ca urmeaza finalul si e unul fericit. am ajuns in luna iulie.

ultimele zbateri

nici nu ma hotarasem bine s-o las in pustii, ca ma apuca iarasi senzatia aia de vierme sub piele. declicul fiind mistificatoarea concluzie ca fumez un iPhone 5 in 2 luni jumate (fucking shit, da:p). bai, dar ce idee geniala imi vine mie pe 30 iulie, in timp ce, desigur, fumez. logic sa o luam: daca fumatul este, pentru mine, o maniera de escapism, cum ar fi sa escape in altceva? ce activitate se poate face atat de fragmentat, cate 5 minute la fiecare juma de ora? stiu! o sa citesc! dar mie nu imi place sa citesc! nu-i nimic, voi citi pana cand are sa imi placa. de cate ori imi va veni pofta de tigara, voi citi 5 minute. in acest mod simplu, se pot intampla doua lucruri: cartea sa fie buna si eu de-abia s-astept sa loveasca cravingul ca sa pot citi. sau cartea sa fie proasta, si ca sa nu fiu silita sa citesc din ea, refuz pofta de tigara. nu, deci va zic, mi se parea super misto planul asta. infailibil. si asa de incatata eram, asa de luminitalacapatultunelului scria pe mine, ca m-am apucat s-o zarnaticesc si pe prietena mea Ambasadoare. o sa ne lasam impreuna pentru “decat” 21 de zile. va fi magic, magic fata, o sa vezi. ce mare lucru? sunt doar 21 de zile. prima zi a fost 31 iulie. ultima zi ar fi fost azi.

si de la capat: prima zi ok, a doua zi ok-ish, a treia zi, ma scuzati, mare, mare, f&tere. de ce, nu puteam sa inteleg. nu puteam sa inteleg de ce after all this time, e totusi asa de greu. diverse explicatii si scenarii de groaza mi se falfaiau prin cap:

“sunt cel mai rau fumator, ce merge la altii clar nu merge la mine, singura mea sansa e sa strang din dinti si sa accept ca va fi greu pana sa fie usor”
“da, e clar, si pe patul de moarte o sa regret tigarile nefumate!”
“sunt ultima gaina din cotetz! o sa raman singura fumatoare din lume si singura femeie fara carnet de conducere!”

nu mai suportam sa imi fie greu. efectiv nu eram dispusa sa-mi asum rahatul ala. nu stiu daca pentru ca in ultimii ani am devenit extra sensitive la greul meu, sau pentru ca stiam, la un nivel, ca se poate si altfel. am incercat fel si fel de reframinguri. in cartea lui Carr citisem ca tre sa fiu happy cand loveste cravingul, e un semn ca ma “curatz” existential. “sa fii tu happy tataie tu si cu mama familia ta!”, ziceam mai tarziu, cand deveneam posedata.

intr-una din seri am aprins o tigara. nu i-am spus Ambasadoarei. era de cacao sa-i stric si ei combinatia si in plus, sa-i spun ar fi insemnat sa-mi validez mie fumatul, adica asa, din nou, de la capat. nu i-am spus si m-am simtit infect. stiam ca fac ceva rau si brusc tigara nu mai avea gust bun. avea gust de infrangere, mizerie si neputinta. o uram pe ea, iar pe mine… sa zicem ca-mi era ciuda. avea sa fie ultima zbatere. ultima “uratenie”. ultima promisiune incalcata, coz that’s what smokers do, stiti:p in foarte scurt timp aveam sa inteleg de ce este, de ce era, so fucking hard.

momentul meu de claritate

deci iata-ma pe mine, improscata pe parbrizul virtual al vietii fara tigari ca o musca verde si grasa, iata-ma la capatul unui lung si anevoios drum, toata transpirata de draci. adica WTF, what am i missing?! sa te culci si sa te trezesti cu gandul asta e boala curata, credeti-ma.

nu inteleg, imi repetam obsesiv, nu inteleg de ce nu pot sa stau “clean” 21 de zile. sau 2 zile. de ceeee? aarrrrrrrgh!!!

pai de-aia, bai, desteapto, nu poti, pentru ca tu nu te lasi, tu *incerci* sa te lasi! nu exista 21 de zile. 21 de zile e polita ta de asigurare in caz de esec. 21 de zile zice clar “nu cred ca poti face asta!” 21 de zile nu se cheama ca te lasi de fumat, se cheama ca astepti sa fumezi. 

momentul meu de claritate asta a fost. intelegerea si acceptarea faptului ca NU VOI MAI FUMA NICIODATA. obisnuia sa ma sperie groaznic aceasta varianta. acest cuvant… niciodata. cand in sfarsit am vazut limpede, am realizat ca gandul ca nu voi mai fuma niciodata este fix la fel de inspaimantator precum gandul ca nu voi mai linge niciodata otrava de sobolani de pe jos, din subsolul blocului. da, cam asa.

tensiunea, manifestarile psiho-somatice, reale si imaginare, pofta, maria sa Pofta de tigara, toate astea au disparut ca prin farmec in momentul in care am luat decizia unica de a nu mai fuma in veci. din februarie incoace nu facusem decat sa iau decizia de a nu fuma de mii, efectiv de mii de ori. obositor si vulnerabilizant ca naiba. trebuia sa fiu mereu pe faza. ma luam la bataie cu mine de 25-30 de ori pe zi, in fiecare zi. si uneori cedam. micul vierme stia ca daca insista, va primi. nu fusesem ferma cu el. imediat ce am fost, a murit ma, a mierlit-o viermele de nicotina (vorba lui Carr). acush ii fac de 7 de zile si I’ve never felt better. stiu ca suna dubios, adica na, even my husband thinks i’m… funny, dar… dar… dar… e cum e! doar ca nu cum zice Carr. nu e o metoda universala. e un adevar universal, pe care el face o treaba buna din a ni-l pune sub bot, iar apoi sunt fix atatea metode de a te lasa de fumat fara sa suferi ca un caine, cati fumatori sunt pe planeta noastra poluata.

orice fumator are nevoie de momentul lui de claritate. dupa aia devine usor. dupa aia te trezesti dimineata si la inceput stai pe ciuci psihici, intr-o foarte alerta stare, asa cum esti obisnuit. pregatindu-te, anticipand momentul pofticios, scarpinandu-te in capul pieptului, sugand bombonele, foindu-te. si cand, intr-un tarziu, te prinzi ca pandesti ca prostu degeaba o prada inexistenta, cand intelegi ca a sucombat lighioana din tine la fel de brusc cum s-a nascut acum multi ani, cand ai pus in gura prima tigara, ei, in momentul ala zici ca ti-a pus dumnezeu mana in cap. in momentul ala te simti nu ca bine, nu ca happy, lasa asta. te simti LIBER. stiti cum e? eu nu mai stiam. nu mai stiam cum e sa te simti liber de cel putin 15 ani.

ce ajuta, ce incurca

in sase luni de multiple si epocale fail-uri, inveti o gramada de lucruri:)) de exemplu, ce merge si ce nu merge, care-s zilele cele mai crancene cand incerci sa te lasi folosindu-ti vointa (va zic eu: ziua 3, ziua 5 sau 6 si groaznica, sinistra, ceamaireaua zi 19-20 – cum ar veni, pragul de trei saptamani).

ce ajuta: plasturii cu nicotina – chiar iti iau “dracii” cu mana cand “incerci” sa te lasi.
ce incurca: plasturii cu nicotina – cand accepti cu toata persoana ta ca nu o sa mai fumezi niciodata, nu mai vin nici dracii. nu exista dorinta de a fuma. SMOKING IS NOT AN OPTION scrie pe tine. nu ai niciun motiv real sa-ti intretii dependenta de nicotina inca niste saptamani, esti done, done and done.

ce ajuta: numaratul zilelor si pusul banilor “la borcan”. eu mi-am cumparat ceas si oja Chanel din economii:D
ce incurca: numaratul zilelor si pusul banilor “la borcan”. dupa ce mi-am cumparat ceas si oja Chanel din economii, am fumat. treaba e ca, sincer, un nefumator nu-si numara zilele si nici nu-si trimite thank you for not smoking cards.

ce ajuta: prietenii. e tare bine sa ai cu cine vorbi despre zadarnicele tale chinuri.
ce incurca: prietenii. in the end, zau, nimeni nu poate intelege prin ce treci. pentru ca, ghici ce, e de neinteles:))

final points

1. kudos to Allen Carr si practicantilor metodei lui. in ciuda micilor limitari ale acesteia, e clar cel mai mare ajutor pe care il veti primi out there, in the big bad nonsmoking world:)
2. lasatul de fumat e o chestiune foarte personala. sa pretinzi ca stii de ce arma mor demonii altuia e o mare aroganta. so… i’m not gonna. dar un lucru e cert: toti demonii sunt muritori:)
3. mi-am varsat aici matzele virtuale in speranta ca o sa va dau niste CURAJ. pentru ca, (again, parafrazandu-l pe Carr), singurul motiv pentru care fumatorilor le este greu sa se lase de fumat este FRICA. si, as adauga, imediat ce accepti ca nu are de ce sa iti fie frica, dispare, paradoxal, si toata suferinta. frica intretine suferinta, lipsa fricii o anuleaza, si da, it makes no sense to you now, dar intr-o zi, dupa ce o va fi mierlit si viermele vostru, o sa ne vedem pe strada si o sa vreti, da, o sa vreti precis sa hi-5 me:D

PS: Love you lots, all u smokers out there, I am rooting for you:D Va astept aici. Adica dincolo:)

PPS: Sorry for the semistupid incoherent overjumping with joy annoyingly enthusiastic seemingly dillusional long, possibly full of shit typos post. NU AM MAI AVUT RABDARE. Na!:))

Iubesc ziua de luni! Da, ma, I am freaky like that:p Iubesc ziua de luni si-l iubesc pe Freddie, stiu, n-are legatura, dar trebuia sa zic! Cu atat mai tare iubesc ziua de luni, cu cat ea vine, uneori, dupa o duminica in care ai gatit industrial. De exemplu, iubesc ziua de luni, 19, in care te trezesti plin de energie si din proprie initiativa la sase si 19 minute, impachetezi un pranz ca la carte si doua gustari sanatoase, le asezi cu grija in noua ta geanta termoizolanta rosie, superrrba, de la Ikea si off you go. Sala, cardio, quick shower, de machiat te machiezi in masina (nu degeaba nu ti-ai luat niciodata carnetul, e pe maxima eficienta treaba), dupa care munca, ceea ce, in general, aud ca n-a omorat pe nimeni.

Dar sa onoram aceasta raritate a raritatilor oaia roz, acest post care e actually DESPRE MANCARE, cu doua retete.

1. Burger de pui piri piri. Nimic mai simplu! Se cumpara niste piept de pui (sau de curcan) [cca 500g pentru 4 burgeri grasi], dintr-un magazin care se ocupa cu tocatul pe loc, se, deci, toaca pe loc, se vine frumos cu el acasa, se deverseaza intr-un castron si se framanta bine cu o ceasca de supa fierbinte (hai, si apa), o lingurita de amestec piri piri (am gasit la Mega Image pliculete de la magazinul de mirodenii, foarte incantata am fost!), o lingura rasa de mustar de Dijon, sare si piper dupa gust, boia dulce si turmeric daca vrei sa aiba si-o culoare. Asa. Se abandoneaza carnea in frigider cca juma de ora, ca sa-si lase toate alea gustul lor. Apoi, modelam din ea patru chiftele plate, burger style, si le frigem pe gratarul bine incins. Burgerii astia de pui sau de curcan sunt still metoda mea preferata de gatit fadul piept. Am mai scris despre dansii aici si aici. Ce e nou in schema e mustarul, o smecherie de la Jamie invatata si practicata religios de-atunci incolo. Trebuie neaparat sa incercati, ca io nush cum sa va explic ce efect magic are mustarul ala asupra unei chiftele amarate.

2. “Salata” de orez curry cu dovlecei la gratar. Incepem cu dovleceii. Pe care ii taiem pe lung, ii azvarlim intr-o punga si ii mermelim cu o marinata confectionata din ulei de masline, usturoi pisat si ceva sos de soia. Punga astfel pangarita se leaga la gura si se da la rece pret de cateva ore. Si-apoi se frig dovleceii pe gratar, no biggie. Orezul (basmati) se fierbe cu niscai curry de buna calitate, se raceste bine, se stropeste cu ulei de masline si otet (balsamic alb sau rice vinegar de-ala de sushi), se tavaleste cu un snop de patrunjel si apoi se imprieteneste cu sus numitii dovlecei.

Combinatia asta (foarte buna, dadada) are marea calitate de a se putea manca la cald sau la rece. Eu, de exemplu, na, din frigider direct in burta, nom nom. Caci canicula.

Asa. Ce-i de retinut de-aici:
1. Am facut de mancare (soc si groaza!)
2. Poti sa urasti sau poti sa iubesti ziua de luni.
3. Freddie e dumnezeu! [come come, don’t be afraid, click on the goddamn link, tiz my gift to you, azi, adica marti:D]

Buna, Ana! Te citesc de ceva vreme, nu ti-am scris niciodata, dar acum ca e vara si (pentru unii) vacanta, a devenit imperios necesar: te rog sa mai scrii din cand in cand ceva pe blog! Stiu, ai si tu viata ta, un sot, o copila, un job, o vacanta etc…..:P dar si eu mi-am facut obiceiul de a intra pe blogul tau in fiecare zi si cum vad destul de rar ceva nou… ma intristez. Stiu, aceasta este o postare egoista, da’ stiu io ca nu te vei supara, ca de fapt inseamna ca imi place mult cum scrii si ca imi lipsesti, chiar daca nu ne cunoastem.  Asa ca, daca nu ai timp deloc deloc, desi eu nu cred asa ceva , macar amageste-ne cu niste poze… 
Alexandra

Draga Alexandra,
Azi scriu pentru tine. Tu, care mi-ai “scormonit” lenea cu batul prin gard. Tu, care ai trezit Leulcaredoarme. Ma rog, ca dupa aia s-a culcat la loc, asta e alta poveste. Tu, care intri in fiecare zi pe blog si traiesti, probabil, aceeasi dezamagire pe care o traiesc si eu cand intru si nu gasesc nimic nou. Tie si numai tie simt ca iti datorez o explicatie.

Asa. Afla despre mine ca am… (aaa…) inchis pentru dezinsectie(?!). Sa zicem ca bucataria mea virtuala s-a umplut de… molii de alimente. Scarbosheniile dracului! Ei, ca sa le hamesesc, m-am pus de-am aruncat la gunoi tot Zvacul. Era, oricum, expirat.  Si iata-ma Zvac-less in mijlocul vietii, cu piciorul gol pe gresie, paralizata culinar si ponosita semantic, ca un ciorap vechi. Auzi, daca ti-as spune ca nu prea mancam, m-ai crede? Ca jumatatea mea mai buna a ajuns de rasul colegelor de birou (“Haidi bre, N., iti iei mancare de la Snack Attack, cand nevasta-ta e izipizi? Pff!”) Ca pana la aceasta ora inaintata n-am mancat decat niste pepene pe care Spiritul Milos Al Openspace-ului mi l-a lasat discret(a) pe birou. Ca seara ajung acasa si, in loc sa mananc, ma culc. No really…

Sa stii ca pare mult mai dramatic decat este. Adevarul e ca hibernez estival. Mananc de sub propria-mi piele, unde am stocat, in mod special, bucurii. Care nu necesita preparare termica si sunt, una peste alta, mai sanatoase decat, say, deziluziile cu paine.

De doua saptamani mi-am schimbat programul. Ma scol rareori uneori la 6, merg la sala. Inca ma supara un genunchi. Da, acelasi genunchi care m-a trezit intr-o dimineata in racnete isterice de zici ca-l taia cu cutitu’ (f&*^ing drama queen) – “Alooo, fataaa, scoala-te, nu vezi ca mi-au crescut doua chiftele intr-o parte?”. Asta clar se reflecta mizer asupra alergatului meu, sunt, momentan, captiva intervalelor. Un sprint mic, o lene babana. Iarasi sprint, iarasi lene. Lenea e buna. Ce? Lene, mai, am zis lene, nu sictir. Asa. Deci merg la sala, sunt cuminte. Ma uit la Californication si citesc carti. Poveste lunga, nu vrei sa stii. Mai fac si alte lucruri, nedemne de povestit aici sau acum. Dar cu potential de demnitate pe termen lung. Ah, si cresc copil, a se citi “ma las crescuta de ea”. About that, chiar voiam sa-ti spun, am niste growing pains de speriat! Mai ales ca, mai nou, inima mea bate in afara corpului.

Alexandra, nu vreau sa-ti rapesc niciun minut in plus. Voiam doar sa stii ca nu te-am abandonat, sunt aici, adica n-am plecat niciodata. Doar ca uneori pur si simplu nu mi-e asa foame.
Love,
Ana