la divan, in centrul vechi
Care-i rostul unei cronici de restaurant, o sa ma intrebati, daca nu-ti mai amintesti cum se cheama ce-ai mancat? (caz real). Well, in my defense, toate feluri de mancare de la Divan au nume turcesti pe care eu una le-am uitat imediat ce m-am saturat. Si-mi aduc aminte de episodul ala din Friends cand incearca Joey sa invete franceza pentru un rol, asa si eu, “le fouf”! (acum evident rad singura la birou like a weirdo:))
Anyways, nu mai mancasem de doua zile, ca in tineretile mele zbuciumate cand mai sufeream din dragoste (intre timp am realizat ca, pe burta plina, orice incident amoros pare mult mai lipsit de importanta). Asa se justifica ce-o sa vedeti mai jos, platouri, platouase, polonice cu ayran si deserturi delicioase, consumate cu indarjire, dar si cu ajutoare, in decurs de o ora sau asa.
Am inceput cu un platou de gustari si o lipie mare, umflata, cam cat un cimpoi asa. Costa ceva gen 24 de lei si se vroia pentru o persoana, dar I swear ca ar fi ajuns lejer pentru doua. In farfurie: de toate si foarte bune – un soi de musaca, o zacusca iute, ceva salata de cartofi, ceva cu carne foarte bun, tabouleh, o salata cu masline verzi, un dip cu iaurt si menta si vreo doua feluri de salata de vinete. With a side of hummus, care se prea poate sa fie cel mai bun din cate am incercat eu.
La felul doi – un soi de kebap foarte foarte bun, cu ardei iute copt. Si pentru Boo, gen turkish pizza (desigur, habar nu am cum se numeste), pe care am mancat-o tot eu pentru ca era absolut plina de carne si carnaciori picanti. Plus o salata tabouleh si niste ayran bun de tot.
La desert am luat cataif cu inghetata, dar nu o sa gosh too much about it ca stiti ca nu ma omor dupa dulciuri. Asa.
Deoarece nu sunt in stare sa-mi amintesc mai multe despre mancare (afara de faptul ca mi s-a parut toata foarte buna), o sa va povestesc altele. De exemplu, faptul ca desi sunt o droaie de chelneri imbracati ca cei 40 de hoti ai lui Ali Baba, sa-i urmaresti la treaba este tot atat de amuzant precum uitatul la Animal Planet cand sunt filmulete cu turme de gazele care alearga in aceeasi directie si se busculeaza acolo in grup. Asa si domnii de la Divan, cel mai bine le sade in pridvor, uitandu-se dupa fete, nicidecum nu se ridica serviciile dumnealor la valoarea locului sau a mancarii. Treaba socotita: clientul – “Imi aduceti va rog un suc de rodii?’, ospatarul, usor iritat: “Cand o sa am putin timp liber, o sa va aduc”. Oh really?:)) By the way, sucul de rodii este the awesome, nu are gust de Santal de la cutie, cred ca-i facut pe bune. Ceea ce ar explica pretul de 20 de lei pe pahar, din care 1/2 suc, 1/2 gheata. Nu incercati sa cereti fara gheata, ca tot cu o sa primiti, si o sa fiti si rusinati imediat ca nu stiti deloc cum se bea sucul de rodii.
Ce sa mai discutam, pe scurt de tot, la Divan pe Strada Franceza in Centrul Vechi mancarea-i buna, serviciul e hilar, scaunele sunt incomode, silicioanele sunt everywhere, totul este overpriced as hell ca la majoritatea locantelor din zona. La final te alegi cu o burta plina, o durere de dos de la incomoditatea aranjamentului si un portofel gol.
Sa fie 3 pisici pentru acest restaurant si sa le dorim patronilor sa realizeze ca trebuie sa imbunatateasca serviciul daca vor sa facem treaba.
9 comments » | filled under: every day
