there are more shoes in the hallway

there’s drinking

there’s food

you get to wear an outfit…

… and be queen for a day

you get lots of presents

and your morning after looks something like this:

Cautam o zi care sa aiba o semnificatie speciala. Si asa era bad enough ca era frig, si tata isi rupsese piciorul pe la inceputul lunii, si alte si alte dandanale… Vroiam o zi a noastra, memorabila in itself. Si am zis: 29 noiembrie. Eu aveam 29 de ani, parintii lui Pufix se casatorisera tot pe 29, asa ca it was good enough for us. Ne-am dus la casa de casatorii a sectorului 1 (pentru ca la 6 nu erau trepte, si doamne iarta-ma, ce casa de casatorii e aia fara trepte) si ne-am programat frumos pentru 29, care era o sambata. Cu cateva zile inainte ne-au sunat. Nu se mai putea pe 29, ca erau alegeri. Asa ca am sfarsit prin a spune “da” in fata ofiterului starii civile intr-o vineri, 28.11.2008. Si it does have a nice ring to it, nu?:)

Happy anniversary honey <3!

Si s-a facut anul de cand ne-am “luat” cu acte in regula. Ce moment, ce sarbatoare! Avem si petrecere in plan (pasta & wine a casa di Puficsi cu familia “dobandita”, iar apoi gratare nesimtite la Cornu in weekend, cu familia pe care ne-a dat-o al de sus:). Ah, si s-a potrivit asa ca m-au invitat fetele de la hotcity.ro sa scriu un soi de oda barbatului meu. Si am scris, se pare, foarte frumos:)) Puteti citi aici scrisoarea mea de amor catre Pufix, curat tocanita sentimentala, cum bine a zis realizatoarea rubricii careia ii multumesc again pe aceasta cale ca m-a lasat sa ma efuzionez asa de elegant.

sunt asa de varza si de busy de nu-mi vad capul. dar mananc. comfort food. the junkity junk junk cartofi prajiti unsurosi cu maioneza, dar si fructe multe si bune de care mi-a adus boo o sacosa duminica. si mi-a curatat rodii de care am mancat pentru prima oara in viata mea, acuma, daca asta nu e best friendliness… pai a fost o lupta sangeroasa intre boo si micile bobite, care s-a lasat cu un lighean de apa rosie si soldatei de coji zacand cu burta in sus in gunoi. si cu un castron de rasfat. doar lui pufix nu-i place, azi dimineata i-am facut a perfectly yummy breakfast cu gofre si ricotta si rodie, si he ruined it cu strambaturile:p oh well, my comfort food – not for everyone.

au mai cazut si alte fructe la datorie, dupa cum se poate vedea. pentru ca boo gaseste ca fructele au efecte miraculoase asupra nivelului nostru de energie. adevarul e ca am tras un shopping energic dupa fructele astea, ceva de vis.

sunt incoreneta, dar revin:)

porn shoes, no shoes, a whig and a cake, details probabil pe chez-mazilique cand isi revine toata lumea, hint hint;)

Daca v-au ramas cartofi copti de alalta-seara, salata asta calduta e exact ce va trebuie! Taiati cartofii rondele si-i varati la cuptor cateva minute, cat sa nu fie reci. Apoi adaugati castraveti murati, capere, masline negre si anchovis, iar la mijloc turnati un sos subtire de maioneza cu mult mustar si piper negru proaspat macinat. Si pe urma mancati pana cand vi se face rau, sau ceva de genul asta, am auzit si eu, nu stiu ce sa zic… Seriously, o manacare foarte buna si foarte simpla, al carei secret e combinatia de ingrediente calde si reci:)

Am o stare tampita de neliniste lately, a lot has changed si incerc sa ma ancorez folosind every trick in the book. De exemplu, ma simt foarte legata de tot ce-mi aduce aminte de copilarie si de tata. Tata care iarna facea intotdeauna cartofi copti la cuptorul de la aragaz, pentru ca era inainte de revolutie si inainte sa intre in viata noastra cuptorul cu microunde si alte inventii ale diavolului:)) Pe atunci cartofii erau mici, se coceau repejor, iar apoi tata ii punea intr-o ulcica si ii invelea cu o carpa, sa stea la cald. Si eu asteptam cuminte sa treaca ceea ce parea o eternitate, ca sa-mi decojeasca el primul cartof si sa mi-l puna pe farfurie, cu unt si sare si slaninuta si catei de usturoi. E lesne de inteles pentru oricine a pierdut un parinte, mirosul de cartofi e a small treasure, e tata.

Duminica e ziua cand, pe principiul dansez pentru tine, gatesc pentru mama. Nu e deloc usor, I tell you:) E un client greu de multumit si cu criticile la el, asa ca deocamdata strategia e sa limitam inventiile si Pufix sa faca mamaliga. Si sa nu comitem vreun condiment dubios oriental in ce fac eu acolo, ca nu este deloc apreciat. Prin urmare, duminica gatim romaneste, caldut si moale, not too spicy, not too sweet, asa, ca acasa. Ca si cum romanii au mostenit pamantul si fac cu el ce au invatat de mici.

Duminica asta am inceput cu niste ciuperci la frigare, cu unt, cascaval afumat si sare grunjoasa. Apoi am trecut la un soi de tochitura, care nu avea neaparat toate ingredientele necesare, dar a fost pana la urma foarte gustoasa. Am calit un morcov si o jumatate de ceapa rosie, tocate grosier (cu noul meu “satar” din colectia de cutite periculos de ascutite pe care le-a primit Pufix de la babaci de ziua lui de nume – what were they thinking?:))). Apoi am adaugat in tigaie bucatelele de porc, pui si cabanos, pe care in prealabil le pudrasem cu faina, boia si cimbru si le amestecasem vartos.

Cand carnita era aproape gata, am adaugat piureul de rosii si am potrivit cu sare, piper, niste catei de usturoi si doua-trei foi de dafin. Am fiert-o la foc mic, pana la epuizare.

Tochitura se mananca cu mamaliga si oua ochiuri, iar daca va place, puteti pune alaturi si un botz de branza de burduf. Acuma, ce sa va zic, mamei i-a placut. Which is good enough for me!:)

Daca e easy to make si contine resturi, e lunchbox:))

Avem azi o supa simpla de pui, cu morcovi si picioruse de ciuperci (ca trebuia sa fac si cu ele ceva, palariile s-au fript pe gratar cu sare grunjoasa si unt si s-au halit duminica la pranz, ce-a ramas am luat la noi). Atentie: contine mini paste Rizi pentru copii, gogaltz, gogaltz:p Mai mancam fripturica buna de curcan, cu rosii cherry cu susan si caramel, dupa o reteta a Irinei. De cum am vazut treaba asta, am stiut ca e musai sa o incerc. Partea nasoala este ca m-am fript la limba cu susanul incins in zahar brun, ceva de speriat. Deci nu faceti asa, faceti cu ne invata Irina, infigeti rosioarele in bete de frigarui si tavaliti-le prin amestecul fierbinte, cat sa le faceti un capacel. Gustarea de azi: un iaurt mic, un mar, o mandarina, doua bucati de placinta cu mere de la mama si un baton turcesc cu alune si alte alea. Cam mult zahar, recunosc, dar este luni si afara e urat si… well, stiti cum e. Walk like an egyptian!

Nu stiu daca exista echivalent romanesc pentru ‘aftertaste’ (in ultima vreme, ca sa nu zic lately, caut mai des echivalentul romanesc al cuvintelor care-mi vin spontan pe buze intr-o alta limba, doar asa, ca exercitiu, pentru ca sunt complet ruginita, adica, ma rog, rusty). Ei bine, acest aftertaste mi se pare foarte foarte important la o mancare si nu e neaparat acelasi cu gustul mancarii in sine. Este mai degraba o aroma foarte puternica, de bine (stiti, yummy), sau de rau (adica, yukky). Dintre cele bune, preferatul meu este curry. Carnea si pestele si orezul, pudrate cu curry, invita la “inghite mai repede, ca nu mai am rabdare”. Ce urmeaza este si mai grozav decat promisiunea initiala, e o senzatie gadilacioasa aromata, ca un Chanel pentru limba.

Tot acest preludiu e pentru ca am mancat in seara asta un file de cod asa de bine si de potrivit condimentat, ca-mi lasa gura apa si acum, cand scriu. Pai am facut asa: am uns fileurile de cod cu ulei de masline amestecat cu piper, oregano, paprika si curry. Si le-am impachetat in hartie de copt, impreuna cu doua feliute de lamaie, ceapa verde si doua rondele de ardei rosu iute ca focul, tocat foarte marunt.

S-au copt in tava, la foc iute, cam 15-20 de minute. Si s-au patruns bine bine de toate aromele, fara sa se usuce. Cand am desfacut pachetelele a iesit un abur parfumat si asa de fin, de parca nici nu vorbim despre peste:)

Ca garnitura am incropit in cateva minute un orez integral fiert (smecheria, adica the trick, este sa puneti putin ulei de masline sau o lingurita de unt in orezul fiert, am uitat de ce, dar e mai bine asa. Si am mai facut o salsa simpla cu rosii tocate, castraveti, ardei iute, busuioc si zeama de lamaie. Sunt inca sub vraja acestui fel de mancare, altfel spus, sub vraja gustului de dupa, a aftertaste-ului:)