“Here we go again!”, am zis, cand am m-am trezit intr-un group de chat cu my fellow food bloggers, Ana, Catalina, Elena, Lavinia, Florin si Madalin. Deschid fereastra si citesc: “maduva, oh maduva, maduva mea draga, maduvamaduvamaduvamaduvamaduvaaaaaaa”. Doua maini dibace redenumesc conversatia Red Angus. E clar, meat is involved, ma gandesc. Cu o mana scriu, cu alta imi sterg reflexul pavlovian. “Wait up, guys, mamma’s coming!”:D

Doamne, ce-mi place la bloggers’ night out. E asa, like social sushi, you can never have enough, fir-ar! Si pentru ca suntem care incotro, nu se intampla deloc asa des cum mi-as dori. Cand se intampla, totusi, e pretty freaking awesome [love you guys, na, Florin, poti sa ma certi din nou ca-s prea emo!]. E ca la nunta. Masa mare, in jurul careia tre’ sa te muti din scaun in scaun daca vrei sa vorbesti cu toata lumea. Si before you know it, se da tortul si esti dus. Si na, nu-i mai vezi pana la urmatoarea, cand deja ti-e dor de mutrele lor. Cand urmatoarea se intampla la un steakhouse (vorba lui Madalin, fripturarie), e double trouble! Fiind noi pretty much all about meat, wine & dessert, nicio mirare ca joi seara ne-am simtit in firea noastra la Red Angus. Deoarece maduva, deoarece buffalo wings, deoarece vitel de Olanda si rib eye USDA choice si Uruguay tenderloin steak. Si boy oh boy, deoarece cheesecake cu lamaie (in loc de clasicul cu fructe de padure). Dar s-o luam metodic.

Am ajuns in Centrul Vechi cu o ora mai devreme (complet premeditat intamplator), asa ca ce sa faca o fata, m-am dus where everybody knows your name (stiti voi, wink wink), si am asteptat cuminte acolo, intre cafele si rasete colorate si vii papusi momiji ochelariste, sa ma sumoneze gasca de bloggeri. “Ati ajuns, ba?” (ma rog, fara ba) “Da, hai incoace!”. Red Angus e pe Strada Franceza, dar in partea cealalta de Selari, spre Unirea, cum ar veni. Langa magazinul de suveniruri. Despre decor nu pot sa va zic decat ca l-am observat mai degraba in apres pozele Catalinei, ca la momentul descinderii in local, mi-era asa foame ca-i vedeam pe toti vaci fara coarne. Oricum, chiar si asa, chiar si eu am remarcat tonomatul mare, uuu, very Top Gun. Mi s-a parut a nice oh so American touch.

Inainte de masa, managerul localului, dimpreuna cu chef David, ne-au povestit una alta despre ce fac ei acolo si, mai ales, despre ce vom manca. Cum nu prea auzeam ce zic (ca la nunta asta am stat mai langa usa, fiind ultima ajunsa), am mai facut o poza, m-am mai foit in scaun ca domnu’ Goe si am asteptat mancarea. Pentru ca it’s a men’s world, cititi aici la Madalin ce-au vorbit ei ca intre baieti. Iar eu sar direct la platoul cu aperitive, de pe care cel mai mult mi-a placut… tadaaa: absolut tot! Buffalo wings cu sos blue cheese – printre cele mai bune pe care le-am mancat ever. Jalapeno Poppers (adica bulete de branza cu ardei iute) – fabuloase! Maduva: face o fiara din cel mai pasnic blogger, ne-am batut pe ea pana n-a mai ramas nicio felie de paine prajita in viata. Da, foarte bune starterele, si, much ca la orice revelion, din ele m-am si saturat. Ceea ce e cam lame asa, cand stii ca urmeaza rib eye, fie el si choice.

Printre pacatele mele capitale (si un motiv destul de bun pentru care n-o sa fiu niciodata un adevarat food aficionado:)), se numara faptul ca I’m a well done kinda’ gal. Adica mananc vita pe marginea medium din jurul lui rare, si cum ajung la roz, cum las furculita jos. Stiu, este odios. De-aia nici n-o sa ma apuc sa va spun despre minunatia de rib eye, sau despre muschiul de Uruguay, dar o sa va spun despre vitelusul olandez. Chef David mi-a spus ca el se afla in meniu pentru doamnele si domnisoarele care isi doresc o friptura mai “lean”, cu un gramaj mai mic. Well, that would be me, am zis eu in gandul meu, iar cu voce tare l-am felicitat pentru idee. Da. Mie vitelul mi-a placut cel mai mult, probabil pentru ca, asa cum spuneam mai sus, nu sunt neaparat in targetul lui rib eye.

Burgerul n-a mai avut loc in viata mea, pentru ca zarisem deja cheesecake-ul cu lamaie. M-am repezit asupra lui, ignorand complet brownie-ul (pentru ca era maro, ce, stiti ca nu-mi place ciocolata:p). Asa. Foarte buna prajitura cu lamaie, mi-a adus aminte de traditionala alba ca zapada, habar n-am daca e bine sau e rau:)

Data viitoare cand ma nimeresc la Red Angus Steakhouse, precis se va lasa cu encore la maduva, aripioare si jalapeno poppers, dar la main musai vreau sa incerc si coastele. (Hello, coaste, I’m a huge fan!)

Much like in seara cu pricina, cand am plecat inainte sa se taie tortul burgerul, gotta go guys! Frumos la Red Angus, mi-a placut, mai merg. Ah, da, sa mai zic ca mi-au lipsit Mazi (pe motiv de raceala) si Monica (pe motiv de Londra). Noroc ca pe Mazi o mai vad in Good Food, iar pe Monica, la televizorul sufrageriei virtuale YouTube, unde presteaza cu foodie kid filmulete super simpatice, despre pachetelul de pranz.

Gata, am fugit, have a good weekend everyone, iar daca nu stiti pe unde sa mai mancati vaca in orasul asta, Red Angus e o foarte buna optiune.

[In ceea ce o priveste, I absolutely love her. Este exact genul de infatuare pe care o simteam in my early somethings cand ma indragosteam, cu ora de exemplu. Aseara nu mi-am putut lua ochii de la ea. In a nice, semi-creepy way, pentru care nu ma simt vinovata deoarece that’s what she does. Polarizeaza. Vrei sa stea la masa cu tine. Fetele vor s-o aiba de prietena. Baietii vor s-o aiba. She’s top of the bubbly. Si faza cea mai tare este ca she’s my dear dear friend, na! In familia mea i se zice ADN1 (Adopted Daughter No. 1) si eu asa vreau sa fie Iepu cand creste mare: “all eyes on – can’t get enough of” special. Bai Mazi, nicio poveste despre gratar nu a inceput vreodata asa. Dar noi suntem peste toata carnea. Nu zici?]

#GFBBQparty La Seratta

Am asteptat party-ul asta cu mare anticipatie. Simteam eu asa ca o sa fie awesome. Am renuntat la alte eventuri pentru ca nu puteam abuza de babysitterbuni decat pentru o seara. Ca a fost chiar seara potrivita nu e deloc o intamplare.  La petrecerea cu gratar Good Food mi-a placut cel mai tare, mai tare decat la orice eveniment de-asta public la care mi-au mers picioarele si mi-a mancat gura vreodata. Iata de ce.

1. Locatia

Adica La Seratta, unde eu nu mai fusesem, dar unde tare-as vrea sa ma mai duc. Din Drumul Taberei pana-n Otopeni am facut, intr-o zi de sarbatoare nationala, 26 de minute. Se ajunge relativ usor: pe DN1, trecute-fix de aeroport, urci si cobori podul, iar la primul Rompetrol faci dreapta si ocolesti benzinaria prin stanga dumneaei, pe un drum (inca) asfaltat. Se termina asfaltul si incep strazile cu nume bizare, de Ferma-Alfabet. Dreapta pe Ferme F. Inca o data dreapta pe Ferme M. Sunt indicatoare catre La Seratta pe tot parcursul drumului, asa ca nu-i pericol sa ratacesti altfel decat cu mintile. Peste cap iti trec avioane. Literally. Pista e la doi pasi.

Ajungi la destinatie. Pasesti in curtea cu iarba si nuc. Ei bine, nu pasesti decat daca vrei, poti intra cu masina, au o parcare mare, always appreciated acest lucru. Locul e foarte charming. N-am intrat in restaurant (nu ca n-as fi vrut, dar asa bine m-am simtit sub copacul mare, caruia ii apunea soarele-n frunze, si-i calarea un copil frumos scranciobul, si-i stateau in umbra cosuri de nuiele cu board games si paturi de picnic, incat mi-am luat de grija exploratului si-am ramas “stata”. M-am simtit fix ca acasa la cineva. Ma rog, ca acasa la Mazi:) Cu durere-n suflet ca am epuizat doza de nunti si botezuri proprii pe viata asta inainte sa fi stiut de La Seratta, va indemn ghebos sa va duceti sa vedeti locul daca va paste un astfel de eveniment. E cald, primitor, oareshcum fancy, dar nu la modul repelent asa. Mult de tot mi-a placut si le multumesc ca ne-au gazduit aceasta extravaganta.

2. Oamenii

E asa fain sa-i vad pe toti stransi laolalta. Orice prilej de intalnire cu fellow food bloggeri e a real treat. Prajiturica prajituricilor. In ultimii doi ani am devenit (si un mare rol in chestia asta il are platforma Electrolux Passion For Cooking) o gashca in toata legea. Si a fost nice & cozy pentru mine sa ma reintalnesc cu Lavinia si Papu, cu Andreea, cu Catalina, cu Mihai si fetele lui, Elena si Miruna, cu Monica si foodie man, cu Madalin si Corina, cu Anca Cookie Jar, cu Elena-PR-ul-de-la-Simbio-care-face-PR-si-pentru-La Seratta-wow-ce tare!, cu lovable intruders generalisti such as my bff Boo si Novac si Anca, ba chiar si cu za new PR de la Good Food – Raluca, pe care n-am mai vazut-o din 2006(!), pe cand lucram noi prin alte parti, si pe care nu am recunoscut-o decat cu numele (:p God, I’m old!), ba chiar si BIS cu Andra-stie-ea. Ce mai, feelingul general e ca toata lumea a fost acolo, iar bucuria mea – in largul ei asa, nealterata de false apreturi tipice pe la evenimente.

3. Playlistul

A inceput ambiental, era sa adorm, dar guess what, cineva, nu spun cine, a stat de-a facut playlist a la toata noaptea, ca sa se bucure si urechile mele de Muse si Florence si Editors  si Lily Allen siii… am zis Florence? Da? Bine, ba, DJ Mazi! Cand ai schimbat muzica, am inviat toti. Ne omorase suspansul:))

4. Mancarea

Cu ce asteptari re la mancare te duci la un eveniment Good Food? Va zic eu: fucking huge! Nu as prea fi vrut sa fiu in pielea lui Mazi si-a echipei ei de fete una si una ieri dimineata, de exemplu. Adica na, stiti, Good Food, cea mai smechera revista de cooking de pe piata… What if they screwed up? Doamne, ce dezastru. Ce headlines! “30 de persoane au ajuns la spital dupa ce…” Dar sa scuipam in san si sa ne bucuram. Mancarea a fost excelenta. Si multa. Preferata mea – indubitabil! – a fost pasta de ardei cu nuci, a carei reteta o gasiti aici: http://www.goodfood.ro/reteta/sos-de-ardei-rosu-si-nuca-131363.html. Au fost “decat” 100:p de salate si dipuri diverse, pe care nici nu mi le mai amintesc exhaustiv, stiu ca am gustat humusul (bun, vartos, statea tzeapan pe lingura just the way i like it), salata de cartofi cu maioneza, pardon, MAIONEZA, coleslaw, cuscus cu detoate (Mazi style), grisine, pasta de masline si salata cu piept de curcan…

Si fiindca am zis curcan, aflati ca dansul a fost singurul carnet care a afumat gratarul in aceasta frumoasa seara de august La Seratta. Am avut mici, carnati, frigarui si burgeri de numaisinumai curcan. Not bad. Si mai sanatos. Desi avand in vedere ca pe masa noastra tronau cca toate sosuletzele pamantului Heinz, nu m-am putut abtine sa n-o fac de porc. Metaforic vorbind.

5. Sponsorii

Datorita carora am avut ce face, ce manca si unde ne socializa. Si ce chestie misto e, dom’le, sa ai sponsori. Putem strambam nasul, imaginandu-ne ca nu este pe tot in lume un price tag, sau putem sa zicem asa: multumim, mai, Penes Curcanu, Heinz si La Seratta for a wonderful wonderful evening:) Eu chiar va mananc.

Last but not least, sa termin cum am inceput…

6. Gazda

Fara de care nici gratar nu era, nici revista nu era asa misto, nici blogosfera nu stralucea asa tare si, in general, o muzica foarte proasta am fi ascultat.

Until we meet again…

http://www.youtube.com/watch?v=iWOyfLBYtuU