o poveste cu un caine
Nu vreau sa starnesc o polemica, va rog din suflet, nu va invrajbiti, ca o sa va sterg fara mila comentariile. Vreau doar sa va spun o poveste.
Acum patru luni, in drumurile noastre aproape saptamanale la Auchan, am intalnit un catel haios in parcarea sus numitului centru comercial. Si cum Pufix cara in portbagaj tot timpul ceea ce el numeste “the goggeh travelling kit” (lolspeak pentru cine nu stie:) – adicatelea multe conserve de la Maxi Pet si-o farfurie mare, s-a executat imediat si i-a dat semi-puiului sa manance the good nomz. De atunci, aproape saptamana de saptamana, l-am vazut pe semi-puiul nostru cum creste si se face un ditai dulaul. Pufix nu-l recunoaste si nici nu-l cauta activ prin parcarea care e oricum plina de catei. Eu insa ii stiu moaca si mi se pare ca si el ne stie pe noi, pentru ca mereu vine sa primeasca ofranda portbagajului. Si sambata am realizat ca s-au facut patru luni de cand ne cunoastem, ca iar ne-am intalnit cu catelul nostru la Auchan si iar a mancat foarte-mult-buna conserva de carne, un spanac daca stau sa ma gandesc cata foamea face el in toate celelalte zile cand nu se indura nimeni sa-i dea ceva.
Anyway, am stat, ne-am veselit cu el la soare, l-am iubit si l-am gadilat si l-am hranit si i-am zis sa fie cuminte. Si pe urma ne-am urcat in masina si-am plecat. Si mi-am dat seama ca data viitoare cand o sa mergem la Auchan, catelul nostru s-ar putea sa fie deja ucis. Ma scuzati, “eutanasiat”.