Azi schimbam placa. Jos cu porcul, traiasca pseudocerealele cu chimie de carnitza! Adica cum? Pai: pufoasa, pardalnica, pretioasa quinoa, care nu e fainoasa, dar nici enimăl, contine proteine bune, cvasicomplete (toti cei 8 aminoacizi esentiali functiilor noastre biologice mishuna in dansa) si desi nu scoreaza a perfect 1.0 conform PDCAAS (Protein Digestability Corrected Amino Acid Score), este si ea o margica in siragul unui regim de viata sanatos. Nu degeaba a pus-o NASA pe lista de culturi pentru Controlled Ecological Life Support System. V-am spart, asa-i?:)) Bai, e buna, asta tre sa retineti. Buna si la gust, nu vreo scarboshenia pamantului, asa cum e, de exemplu, hrisca.

Desigur, nimic din toate astea nu mi se vantura de fapt prin cap aseara, cand a very hungry bff isi facuse aparitia in bucataria mea, cu lacrimi in ochi si mari asteptari. Nici cu mine nu mi-era rusine, ca era cam dinner time si niste soareci slinosi si lipsiti de scrupule faceau muzica matzelor pe dinauntrul trupului meu de vis. What to do, what to do? Se cerea, dom’le, o incropeala.

Asadar, am matrasit repede niste piept de curcan, in bucati potrivite. L-am tavalit intr-o tigaie adanca pana s-a aurit. Apoi am trantit peste el niste fasole verde de-aia verde, niscai baby carrots si o ceasca de apa. Am inabusit rapid, in vreme ce pe ochiul numarul doi am pus la fiert o parte quinoa cu doua parti apa (15-20′ tre sa clocoteasca dihania). Asa. Cand s-a umflat mancarica minune, am pus-o peste carne si peste legume. Am mai pus sare, piper si o mana de chimen, care, sincer, face toti banii in combinatia asta. Cinci minute mai tarziu, am pus in farfurii legumele, carnea si quinoa, iar peste ele, final touch, cate o lingura dodoloatza de paste de ardei rosu, iute si dulce. Un fel de harissa neaosa pe care am gasit-o la Auchan, la raftul cu produse traditionale romanesti (!).

A fost minunat. Sa iasa in fata aia de-au mancat si sa indrazneasca a ma contrazice. Mai ales cei care au halit portia unu si supliment. Am mancat bine, am dormit bine. Caci, revenind la insipizenii stiintifice, aflati voi ca si curcanul, si quinoa, contin triptofan, acest natural declansator de beatitudine:)) Resturile s-au constituit in pachet pentru astazi.

Bai. Acu’ pe bune. De cand invatz despre ce mananc, ma gandesc cat de fain ar fi ca nutritia sa se predea in scoli. Cat de folositor. S-o puna in loc de educatie civica sau alte balarii. Sa invete micii oameni cum tre’ sa manance, ce ajuta, ce strica. Ar fi… prea minunat. Invatam atatea prostii inutile, fara aplicabilitate intr-o viata de om, iar in fata rafturilor cu mancare din supermarket suntem lipsiti de aparare. Nu bun, dom’le. Deci, de fapt, nu va plictiseam degeaba, voiam doar sa va starnesc sa consumati responsabil. Orishice lucru. Iaca-asa!

PS: Emotionati-va. Beti ceai verde. Scrieti de mana.

Slabesc. Vazand cu ochii si pe incercatelea cu hainele cele vechi. De cateva saptamani tin o dieta miraculoasa, mai ceva ca aia cu zeama de varza. Sunteti pregatiti sa aflati despre ea? Ei bine, dieta magica se cheama… (drum roll)… sala nenica! Ceea ce confirma, fara a mai fi fost nevoie, ca sportul bate la fund orice regim de slabit. Nu incetez sa ma minunez ce efect imediat si simtibil poate avea miscarea asta asupra fizicului meu feshtelit de sarcina si abuzat suplimentar de un copil care mi-a depasit in greutate cea mai grasa pisica. Parca si vergeturile s-au mai retras, desi da, stiu, vergeturile nu dispar:p Eu cred ca (urmeaza o platitudine) daca toata lumea ar face macar nitel sport in mod constant, rata obezitatii ar scadea vertiginos, iar noi am manca zilnic cartofi prajiti in untura de gasca (sau nu, dar nu-i asa ca ar fi fost dragut?).

I dare you, acum si-aici, pe voi aia care va stiti cu musca grasa pe caciula, ia sa vedem cum faceti macar 45 de minute de sport o data la doua zile, dar fara a va menaja, work it baby shake it – gen, sa vedem transpiratia cum curge suvoaie din cap in ureche, sa se inece casca de iPod, sa iesiti din sala de culoarea rosie si sa imi ziceti voi pe urma ca nu v-am invatat de bine si de folos. Hai, se mai apuca cineva? Eu am ca obiectiv minus cinci kilograme, cu atat am mai ramas din cele 26 “castigate” in sarcina, ceea ce mi se pare decent. Si ma motiveaza fiecare reusita, fiecare minut suplimentar pe care reusesc sa-l asud pe banda sau cross trainer, vreau sa am patratele pe burta, vreau sa le fac in ciuda articulatiilor mele belite si sa le arat eu lor cine-i sefica. Hai, run with me, we can compare notes la sfarsit de luna, vedem care ce-a izbandit.

Si pe urma mancam.

Azi sa fie un pui dulce acrisor, cu legume trase la tigaie si orez simplu. Pieptul de pui taiat bucati potrivite se trece prin faina de porumb (a nu se citi malai), apoi, cu un cleste sau cu o furculita, il mozolim asa, in treacat (a nu se citi ca-l lasam sa zaca) intr-un amestec facut dintr-o lingurita de miere, sos de soia, zeama de la o jumatate de lamaie si niste chilli. Apoi il prajim intr-un ulei foarte bine incins si-l dam deoparte. Taiem niste ardei gras in bucati maricele si-l aruncam si pe asta in tigaia incinsa, fara niciun alt condiment. Il lasam cateva zeci de secunde pe fiecare parte, nu vrem sa se flescaiasca, ci doar asa, sa-si “degaje” aromele. Nu stiu daca v-am zis, dar ardeiul e leguma mea preferata, iar gustul asta de ardei perpelit la foc iute mi se pare cea mai grozava chestie.

Ei, si dupa ce dam la o parte si ardeiul, luam niste fasole verde de-aia verde si-o punem si pe ea la prajit in tigaie. O udam cu o lingura din marinata de mai sus, o ningem cu ce-a mai ramas din faina de porumb si-apoi presaram peste ea susan, lasand sa se prajeasca si acesta lejer si pe toate partile (lejer nu inseamna maro inchis). Combinatia de fasole verde cu susan mi se pare una din cele mai reusite, incercati si o sa vedeti.

Asta e tot. Numai bun cu orez basmati simplu, fiert la aburi si frecat cu o lingurita de ulei de masline sau de unt. Pofta buna s-aveti si ne vedem la sala. Eu o sa fiu aia din urechile careia se aude Florence & The Machine;) Si daca nici asa nu ma identificati, uitati-va dupa cel mai mare… suflet;)

N-am mai folosit steamer-ul de o mie de ani. A fost clasificat cam de multisor drept “useless” si azvarlit in cimitirul aparatelor domestice care ocupa prea mult loc pentru binele lor. Ei si ieri, pentru ca aveam niste peste la congelator si nu aveam chef sa “parfumez” toata casa, dupa cum nici sa-l raschetez de pe fundul unei tavi (ceea ce se intampla frecvent cu pestele slab congelat, cu atat mai mult, m-am gandit eu, cand esti cu un ochi la slanina si cu unul la bebe-mic-going-through-severe-‘attention-whore’-phase), mi-am adus aminte de parasitu’ si  l-am pus in functiune, asa, for old times sake si pentru ca Laura mi-a cerut pe facebook o reteta cu peste. N-am avut ce pesti a enumerat ea acolo, asa ca am prestat cu ce s-a putut si nicium nu am pretentia ca asta s-ar califica drept “reteta”. Dar e o mancare usoara, sanatoasa si nu fada, ca… well… o sa vedeti… nu ma lasa pe mine inima sa gatesc fix de regim.

Pai la etajul unu al steamer-ului am pus pestele – un pachet intreg de cod congelat. La etajul doi am pus niste fasole verde congelata si un morcov taiat in patru. Asa si nu invers pentru ca am eu un fix, sa nu curga zeama de peste peste legume. Le-am lasat 40 de minute. Am  scos pestele si l-am asezat frumusel intr-un vas de yena. Pe urma am pregatit un sos de unt (v-am zis eu ca o spurc la final). Topit lejer intr-o craticioara, stors peste el o lamaie, sarat, piperat si garnisit cu capere si patrunjel verde. Turnat peste peste si dat la cuptor numai putin, la gratinat.

Din fasolea verde racita am facut o salata. Cu ulei de masline, otet, sare, piper,  patrunjel verde si ceva rosii cherry. In mod normal as fi pus si usturoi in ea, dar cum cica n-am voie, l-am lasat deoparte, pentru aia mai fericiti care nu constituie o sursa de hrana pentru o anume Iepu’. Tot pe post de garnitura am fiert niste cartofi taiati in doua si mozoliti cu unt la greu.

Si nici nu ma asezasem bine la masa, ca a pornit alarma si-a trebuit sa dam fuga urgent si sa ridicam urlatoarea din patutz. Jur ca are radar, cum ma simte ca as gusta si eu ceva, cum incepe concertul. Asa ca mama a mancat cu ea in brate si eu am inghitit cam cu noduri asa. Astept ziua cand o sa fiu suficient de blazata incat scancetele lui Iepu’ sa nu ma mai faca sa ma simt de parca am inghitit o duzina de arici cu tepii sculati. Pofta buna la peste!

Aseara i-am facut lui Pufix fast food the easy peasy way. Din congelator direct. Aveam niste file de macrou pe care l-am bagat la cuptor topped cu un amestec de firmituri, busuioc, usturoi, chilli, sare grunjoasa, piper si ulei de masline. Plus felii de lamaie.

Intre timp am facut garnitura – foarte foarte buna, recomand! O fasole verde de-aia verde tare, perpelita in tigaie cu niste ulei de susan, o mana buna de seminte – tot de susan, restul de firmituri aromate si mai la coada – o lingura-doua de sos de soia. Nu fiarta, doar asa, ametita, cat sa fie all crunchy si sa-si pastreze vitaminele.

Nu cred ca a durat mai mult de 20 de minute toata treaba, iar Pufix a fost foarte incantat. Vorba Mazettei, light & healthy:) Enjoy!

Salata de-asta de teci mancam la buni cand eram copil, pe-atunci nu neaparat cu foarte mare tragere de inima. Eh, ce stiam eu! Acum ca sunt mare si am depasit faza “carnita cu piure” (not!), m-am hotarat sa-i mai dau o sansa. Mai ales ca e o ocazie perfecta sa mai galgai ceva in patrunjelul mult-iubit. Mai ales ca nu prea mai mancam cartofi. Si mai ales trei, pentru ca tecile cer usturoi si cum as putea sa le refuz?! Acuma, cine-i la dieta sa manance doar fasolea – fiarta, sarata, piperata, amestecata cu usturoi pisat, patrunjel, oleaca de ulei de masline, otet sau zeama de lamaie si mult patrunjel. Cine vrea bun de tot, sa citeasca mai departe, ca sa vada cum am pocit eu pieptul de curcan din ceva – vorba lui Mazi, light and healthy, in ceva… how should I put it… Oh well, sa vedeti.

E duminica + mama. Si mama zice: fac eu pieptul de curcan. Si taie mama o ceapa in doua, un ardei gras la fel, si pune bucatile de piept la inabusit in tigaie. Cand ma uit zece minute mai tarziu, avea tigaia noastra zeama cat pentru o supa buna cu taitei. Carnea era balana si inabusita, nu-mi facea cu ochiul neam! Si-i zic mamei: doamna, vine un moment in viata fiecarei mame cand tre sa se dea la o parte si sa lase copilu’ sa-si faca damblalele.

Zis si facut: scurg numaidecat toata zeama din tigaie, dar pe toata. Pun peste carne nitica sare grunjoasa, o lingura de boia dulce, niste piper, o lingura rasa de faina si cam jumatate de pachet de unt asa. Incep procesul “cookie to the resque” perpelind frumos in unt bucatile de carne, intoarse pe fata si pe dos. Adaug o mana serioasa de patrunjel tocat marunt, asezonez cu alea alea, pun si-o ceapa verde taiata in doua pe lung, iar la sfarsit, o lingura de smantana dulce. Altfel parca! Mancam cu fasole, cu paine, cu sos de smantana. Bun, zice si mama. Enjoy!