darul unei zile obișnuite (campanie pentru #wanna)
Vă mulțumesc anticipat.
_
Azi m-am trezit pe la opt fără ceva. Cam târziu pentru gustul meu, dar deh, ploua, și eu dorm așa, cvasi letal, atunci când plouă. M-am împleticit spre baie, m-am spălat în viteză, fără să mă uit în oglindă. Bazându-mă, ca de fiecare dată, pe reflexia din cap de duș. M-am împapucit spre bucătărie, mecanic, ca o morsă. În timp ce îmi făceam o cafea greceasca direct în cană, cugetam ghebos re la ce geacă să iau pe mine. Oare să o iau tot pe aia de ieri? Nu, că mi-a fost frig cu aia. Să o iau direct pe aia de iarnă? E cam penibil, totuși, adică pe bune, e octombrie, în decembrie ce-o să mai port? Am decis până la urmă să iau geaca de iarna. Am ras din mers un sandviș făcut de mama, care, mulțumesc!, e bine, e cu noi, își crește nepoata, vine la “serviciu”, zilnic și pe jos. (Și da, îmi face mie, ditamai găliganca, sandviș dimineața, fix ca acum 20 de ani). Am ieșit pe ușă la 9:04. Am petrecut uzuala oră în trafic. Am ajuns la birou. Am mai băut o cafea. Am mâncat un măr. Am primit un vas fain, cu plante decorative. Am prânzit cu colegii. Humus cu ardei gras, niște frunze. Plus o sarma de la mama lui Andrei și puțină plăcintă cu carne de la mama lui Carmen. Am muncit iarăși. La 18:18 m-am pornit spre Piața Victoriei, într-un taxi. Că îmi era frig și așa. Șoferul a vorbit tot drumul la telefon și din când în când cu mine. Am ajuns unde trebuia să ajung. I-am dat bacșiș 4 lei și m-am revărsat pe trotuar, cu aranjament floral cu tot. L-am luat pe M. de o aripă, ne-am urcat în mașină și am pornit spre cartier, treabă anevoioasă și într-o zi cu soare, darămite într-una cu ploi. Pe drum fiind noi, l-am întrebat: “Auzi, tu îl mai știi pe Alin?” “Alin cu Matizu’?” “Da, el” A urmat o conversație pe care nu o redau aici, pentru că din toate rămășițele zilei de astăzi, este singura cu oareșce însemnătate. Am ajuns la sală. Am stat, să zic, vreo 40 de minute. N-am avut mai mult timp. Am intrat la Mega, să luăm pâine, iaurt și alte câteva mărunțișuri. Ne-au dat și puncte pentru vasele Alessi. Le-am pus bine în geantă. Apoi, am pornit spre casă. Ajunși cu frig în oase și înfometați, am mâncat rapid ceva. Pe urmă, am mai stat cu copilul. M. a spălat-o și a culcat-o. Am dat drumul la centrală, pentru prima oară toamna asta. Mi-am făcut un ceai și m-am așezat la calculator. Să scriu, în primă fază, și apoi să mai muncesc o tură. A fost o zi obișnuită.
_
O zi obișnuită este un lux. Nu toată lumea are parte de de-astea. Oana nu are parte de de-astea. Obișnuitul ei mă face să mi se încrețească pielea pe mine. Înainte să vă împărtășesc detaliile primite de la draga de Simona Tache, vreau să vă mai spun o poveste. Acum niște ani, nu aveam, așa cum, desigur, nici acum nu am, carnet de conducere. Totuși, pentru că Alin, colegul Alin, vindea un Matiz, m-am gândit să-l cumpăr eu. Era o afacere bună. Îl botezase Dorel și îl dădea, dacă îmi aduc bine aminte, cu 4000 de euro. Am făcut ceva acte la notar, am umblat cu Alin pe la Udriște, s-a rezolvat repede, ca între colegi. Un an de zile a stat Dorel parcat sub geamul de la bucătărie al alor mei. Gainățat de porumbei, pângărit de resturi de mămăligă aruncate de la geam de vecini nesimțiți. Prin iarnă, lui M. i-au spart mașina și două săptămâni am avut-o în service, că atât dura să vină geamul. Am circulat cu Dorel. Îmi amintesc că purtam amândoi pufoaice și abia încăpeam în mașina (cu adevărat foarte) mică. Atât i-a fost lui Dorel. Ne-am recuperat mașina noastră și l-am abadonat iarăși în locul neprietenos de sub geam. Cred ca trecuse încă un an de când Dorel era din nou pe jantă, când m-am trezit cu un mesaj de la Alin. “Auzi, tu ți-ai luat carnetul ăla? Aș vrea să-i cumpăr o mașină lui tata și mă gândeam…” Pe scurt, i-am vândut înapoi Matizul, pentru, dacă nu mă înșel, aceeași sumă în euro, doar cu o diferență de curs. Mi-e simpatic Alin. Într-atât încât m-am străduit să scriu această poveste cu diacritice și într-o română îngrijită. Știu că nu-i place romgleza mea, mi-a zis asta odată, într-un amical desfășurat pe wall la Simona. Mi-e simpatic Alin și vreau să îl ajut. O cunosc pe Oana, iubita lui Alin, și vreau să o ajut. Dacă M. ar risca să mă piardă în felul ăsta, aș spera din suflet ca cineva să-l ajute. Și n-am vrut să scriu storcător de lacrimi, n-am vrut să vă încarc, am vrut doar să vă povestesc ziua mea obișnuită, cu încrederea că nu e nevoie de mai mult pentru ca voi, de la adăpostul zilelor voastre nicicum altfel decât obișnuite, să faceți ce e de făcut.
Vă rog din suflet să citiți până la final și sa puneți umărul cum puteți. Dacă aveți bani, donați. Daca aveți un blog, scrieți. Dacă aveți profil sau pagină de Facebook, share. Dacă știți companii care pot direcțona parte din impozitul lor pe profit către aceasta cauză, deschideți gura unde știți. Timpul e… scurt. Garantez personal pentru veridicitatea (din păcate) poveștii. Și vă multumesc!
_
Oana are cancer la creier, un cancer foarte agresiv, care se cheamă oligoastrocitom anaplazic. În ianuarie 2010, i-a fost operată o tumoră cât o portocală, apoi a făcut radioterapie și totul a fost OK, timp de 3 ani jumate. Din vara lui 2013 n-a mai fost OK, a avut prima recidivă și a intrat pe tratament cu citostatice. În vara asta, deși era sub chimioterapie, boala s-a întors din nou, mult mai agresivă, cu internări de urgență și probleme neurologice mari. În România, nu poate fi operată, fiindcă nu mai e vorba de o tumoră compactă, ci de celule agresive, infiltrate și răspândite printre cele sănătoase. Dar există în Canada, la Montreal Neurological Institute and Hospital, posibilitatea unei operații printr-o tehnică specială. Se numește “fluorescence-guided resection of brain tumors (FGR)” și presupune rezecția tumorii cu ajutorul unei substanțe fluorescente care delimitează vizual zonele infiltrate. Doctorul Kevin Petrecca de acolo (http://www.mni.mcgill.ca/neuro_team/neurosurgical/kevin_petrecca/) i-a examinat dosarul și a spus că o poate opera. Operația e estimată la 100.000 de euro. Practic, atâta costă o șansă la viață pentru Oana.
Raiffeisen Bank (cod SWIFT RZBRROBU), sucursala Victoriei
LEI – RO34 RZBR 0000 0600 0834 2460
EURO – RO05 RZBR 0000 0600 1532 2908
CONT PAY-PAL: dearwanna@yahoo.com
Comments Off on darul unei zile obișnuite (campanie pentru #wanna) | life, umanitare