“Auzi ba Mazi, stii ce-ar fi really cool? O petrecere in pijamale la un hotel fensi shmensi!”, zise Cenusareasa, inspectandu-si norocul ca o ghicitoare in cana de cafea. Sigur, nu asa incepe o poveste, cel putin, nu una din cartile alea mari, cu carton lucios si ilustratii colorate, cu fete care se duc la bal si rup talpi de pantofi valsand pana-n zori, dupa care se casatoresc cu printi sau raman acre si singure, dupa frumusetea sufletului. Adica, wtf, ce atata feriteil, as fi inclinat sa zic, daca nu as fi petrecut o noapte intreaga la Marriott, si daca n-as fi impartit patul alb, pernos cu niste fetele mele bloggeritele, alea de ne place mancarea. Viata este buna cu noi, iar basmul nostru contemporan de vineri seara bate la fund toti fratii Grimm. Asa deci. Se facea ca…

… ne ducem Mazi, Monica, Elena, Anca si yours truly sa ne lafaim o seara la Marriott, as in “live the life of the rich and famous”.  Chestie care la inceput imi vine la fel de bine precum o pereche de pantofi stramti, dar cu care cred ca m-as putea obisnui cu putin exercitiu. Pana la urma, pantofii stramti fac piciorul sa para mai mic. Si lui nenea asta de-mi deschide portiera prafuita beyond recognition nu-i pasa ca am un ochi dus la ciorap si ca in papornitza mea oh so fusion zac amestecate un aparat dslr, o pijama noua si o pompa de san. Bon.

Seara incepe la Cucina, restaurant cu specific italienesc, foarte cozy pentru o mancatorie de hotel. Avem cea mai buna masa, la “etaj”, un soi de loja daca am fi la teatru. Caci daca e bal, bal sa fie, iar daca e Mazi, sa curga rauri de prosecco. Iar la mine sa vina cosul de paine in forma de cornet, de dimensiunea unui pitic gras, de gradina. Cu unt. Repede sa ne incalzim. Sa sporovaim ca un stol de vrabii, spre posibil groaza PR-ului de la Marriott. Nu, nu mai facem fly on the wall ca aici, what happens la Marriott stays la Marriott. (Dupa cum, trei femei cu pantalonii de pijama in fund, promenand pe holurile luxoase ale hotelului la gen trei dimineata, nu eram noi, nu nu nu.)

Face gazda noastra o selectie de antipasti: rosii uscate, anghinare, grisine cu sunca, bruschete, mozzarelle si branze de tot soiul, plus niste muraturi fabuloase, cum nu ma asteptam sa gasesc la un restaurant italienesc. Ni se face refill la parmezan de parca ar fi apa de la robinet, uite-asa. Vin si meniurile. Greu nenica. Eu ma hotarasc la un calcan la gratar, cu sote de spanac si doi creveti jumbo on the side.

Se pun pe masa si paste proaspete cu fructe de mare, vita de Noua Zeelanda, risotto cu je ne sais quoi.

Dar de departe cea mai interesanta chestie de mancat la Cucina este supa gigantica de toate cele ale marii. Supa asta costa 65 de lei, vine intr-un bol mare si hraneste lejer trei guri flamande. E buna si satioasa, cu o baza impecabila de bulion de peste aromat si imbelsugata cu scoici, creveti, caracatita si alte fructe de mare neidentificate. S-ar putea numi supa “mai vreau”, pentru ca precis o sa.

Cu greu dovedim tot ce geme-n farfurie, si asta doar pentru ca Mazi nu-si comanda nimic si ne ciuguleste pe noi. Evidement, pastram niste loc pentru desert: bread pudding cu stafide, piemonteza cu nuci si caramel (my personal favorite), si un cheesecake de dimensiunea unui tort de botez, de import de la steakhouse si tres americaine.

In urma noastra – resturi, ramasitele zilei.

Ne luam sarsanalele si ne retragem in vastele apartamente. Ma framanta diverse. Suntem oare in acel punct al relatiei noastre in care sa ne reveal complet una fata de cealalta? Ma vor iubi la fel de mult dimineata? Si, more importantly, oare Mazi sforaie? Talpile mi se afunda in mocheta grasa de pe hol, inima imi bate mai tare, incerc sa-mi imaginez in cap cum alunec down the rabbit hole intr-o tara minunilor hoteliere. Ei da. Am ajuns. Apartamentule Ambassador, bine te-am gasit. Vrei sa fii casa mea? Vrei sa ma lasi sa-ti ravasesc pernele imaculate? Vrei sa-mi dai tu mie cosmeticalele tale custom de la baie, sa mi le torn in cap, gâl gâl? Vrei sa-ti port halatul plusat din cui fara sa-mi pese ca, posibil, fundul stafida al unui amant batran l-a pangarit in prealabil? Vrei sa-ti smulg pasional plasticul de pe papucii de unica folsinta? Vrei sa-ti beau minibarul si sa-ti indrept tacticoasa tabloul din perete dupa ce m-am pilit lejer si il gasesc stramb? Vrei sa-ti abuzez pixurile inscriptionate JW? Vrei sa ma tavalesc ghebos pe covorul tau impecabil? Vrei sa-ti cant Bon Jovi? Vrei sa ne casatorim?

Ferventul meu discurs mental se intrerupe brusc cand poc cu sticla de spumos, Mazi, doamne iarta-ma! Si cu Aperol. Si cu lumanarici parfumate bio, aduse de Monica de la Rangali. Este ora unu. Eiem. Ne tragem in poza cu declansatorul automat. Ne lipsesc jumatati de cap, dar who cares.

Despre ce vorbesc niste gagici la o petrecere in pijamale? Regret, nu pot sa va zic. Adica as putea, but then I’d have to kill you. You figure it out! Eu mai stau putin aici, pe jos, cu ochii in tavanul inalt, aspirational, sugand dintr-un Pepsi de 20 de lei doza, Pepsi-cel-de-aur. Imi imaginez cum ar fi sa locuiesc in hotelul asta. Sa ma cocot pe tocuri in fiecare seara ca sa cinez in stil, sa comand un cheeseburger sub clopot de argint, noaptea pe la 3, sa ma trezeasca la 6 telefonul fix, din el, o voce mieroasa sa-mi ureze buna dimineata intr-o alta limba (goedemorgen, hyvää huomenta, buongiorno). Sa ma culc de dupa-amiaza sub pilota grea, cu ochelari de satin negru la ochi si dopuri in urechi. Sa fac douasutepatrujdeture de bazin. Sa ma asez in fund pe jos intre valize Vuitton. Sa traga Mishul cu limuzina in fata, sa ma duca la opera, eu sa port o rochie rosie si manusi albe pana la cot. Si-apoi sa curga peste mine genericul, iar eu sa ma ridic de pe scaun usor intepenita, aplaudand frenetic. Bravooo! Bravooo! Bis!

http://www.marriott.com/hotels/travel/buhro-jw-marriott-bucharest-grand-hotel/

Ciupiti-ma.