Imi place pestele alb iute. Da’ iute. Si-asa am facut si de data asta. L-am spiced up zdravan cu Nomu, l-am presarat cu sare grunjoasa si l-am prajit uscat in tigaie, cu atentie mare sa nu-l fac bucati.

Ceea ce nu mi-a iesit insa, asa ca am envizajat doua feluri de mancare. Am calit niste ceapa rosie taiata rondele in putin ulei de masline. Am stins-o cu sos de soia, pe care l-am lasat sa se caramelizeze. Apoi i-am turnat in cap niste piure de rosii gros si un gat de vin rosu. Am amestecat cateva minute si-a iesit asa, un sos foarte gros.

Singura bucata intreaga de peste pe care am reusit sa o salvez am pastrat-o pentru mine (dibs!). Aveam niste cartofi facuti la tava cu o zi inainte (asa, pe genul ‘cartofi taranesti’), peste care am turnat sos de rosii cu ceapa. Peste care am asezat bucata de cod, presarata cu patrunjel verde.

Pe urma, in sosul de rosii ramas in tigaie am mai turnat niste vin si niste soia si-am deversat bucatile de peste harcea parcea. Pe care le-am tot intors pe toate partile in sos, pana a iesit ceva asa, uniform. Am fiert la aburi niste orez, l-am azvarlit in castron cu nitica sare si ulei de masline, peste el am pus pestele si l-am hranit pe Pufix-the-man abia intrat pe usa, ca o sotie deosebita si responsabila ce ma aflu (n.b. I wasn’t saving the best for me, pur si simplu Pufix nu are voie cartofi:p).

Aceasta mancare incepe banal si se termina spectaculos. Si the best part e ca nu presupune deloc efort, e de-a dreptul easy peasy. Hence, tag-ul “reteta easy peasy”, desi nu-i so much o reteta cat o combinatie plina de… imaginatie (scuzata-mi fie rima de doi lei:)).

De la inceput: principiul de baza este combinatia de gusturi foarte puternice: iute-iute, dulce-sarat si acru-acru. First comes chicken – prea putin deosebitul piept de pui, mascarit insa bine bine pe toate partile cu nomu smoky peri peri (sa nu ma intrebati de unde-am cumparat nomu, a aparut in viata mea asa cum apar toate condimentele minunate si raritatile gastronomice – in chip de cadou de la Mazi:)). In lipsa de nomu, puteti folosi chilli sau orice altceva iute. Dar iute sa fie!

Langa pui, merge o salata acra. Din salata verde, rosii, castraveti – toate taiate foarte marunt, mai degraba ca pentru salsa decat ca la salata romaneasca. Stropita cu ulei de masline si mult otet de mere. Si garnisita cu boabe de porumb. Fara sare, ca nu-i asta rolul ei. Salata trebuie sa fie foarte acra, asta-i ideea.

La coada vine la pièce de résistance: ceapa caramelizata. E nevoie de o ceapa mare, grasa. Taiata in jumatate si apoi pe lat in onion rings asa. Calita intai in tigaie cu putin ulei pana devine aurie, stinsa cu sos de soia din belsug (cat sa o acopere zdravan) si lasat sosul sa se caramelizeze (basically, dispare din tigaie). Atentie sa nu il ardeti de tot, cand a scazut mult adaugati o ceasca de apa si lasati sa fiarba inabusit pana cand lichidul dispare din nou. Apoi amestecati cu zel, cat sa se “prajeasca” uscat ceapa pe toate partile, nu foarte tare. Si gata, aveti si gustul intens dulce-sarat. Asta-i alta chestie: nu puneti sare peste ceapa asta, pentru ca are sosul de soia destula, asta daca nu cumva aveti in casa versiunea light de sos de soia.

La sfarsit, aranjati frumos pe farfurie toate “gusturile” si mancati pana nu mai stiti cum va cheama. Pe urma va caiti ca n-ati caramelizat mai multa ceapa, pentru ca nu v-ati gandit ca sotul vostru, care nu mananca ceapa nici picat cu ceara, o sa ranjeasca pofticios la farfuria voastra si o sa vrea, dupa legile omenesti si biblice, jumatate din ce aveti voi. Va intrebati daca chestia asta poate fi facuta in cantitati industriale si tinuta la borcan in frigider, dar pe urma va ziceti ca-i mai buna proaspata. Si va amintiti ca vin zile libere de Rusalii, ca probabil iesiti din Bucuresti la un gratar si ce ocazie mai buna sa mai mancati niste ceapa.

O minune culinara, va promit! Happy ceapa everybody:)