think pink: un post for the ladies
It’s that pinkitty pink pink time of the year again, cand se vorbeste din nou si poate nu destul despre screeningul cancerului mamar. Un subiect in fata caruia ai varianta sa stai cu mainile si cu frica-n san (haha!), sau sa purcezi la actiune. Eu sunt all for action, Jackson! Mi se pare ca inainte sa ne vindecam de boli, tre’ sa ne vindecam de grija lor. Iar asta nu e deloc complicat in anul 2013, cand exista ecografie, mamografie si, mai nou, sonoelastografie (merci, Tache, ca m-ai luminat si cu asta). Adica exista investigatii imagistice pe care poti sa le faci anual, de rutina, si care iti prezerva zenul daca esti zen, iti cumpara 12 luni de liniste daca esti ipohondra sau, in cazul, sa zicem, nefericit, dar nu cel mai cel, iti depisteaza orice pui de doamne-fereste in, de obicei, faza incipienta. Bai, una peste alta, nimic, NIMIC, rau nu se poate intampla daca va duceti o data pe an sa va cautati in sutien. Numai daca nu va duceti, ceva foarte rau se poate intampla. Pentru ca, in general si in ciuda credintei babesco-penibile, lucrurile odioase nu dispar daca le ignoram. Si nici nu faci cancer de piele daca iti scoti alunitele, but that’s a different story:)) Una morbida pe zi, zic.
Hai ma, sa ne veselim:D Lucrurile stau asa:
- Autoexaminarea (palparea sanilor) o fi ea felul in care se descopera 70% din cazurile de cancer la san, dar asta, departe de a fi incurajator, mie mi se pare trist ca dracu. Pentru ca, de fapt, nu vrei sa descoperi tu nimic… palpabil. Mai degraba vrei, daca se poate spune asa, sa descoperi orice scarboshenie in faza ei microscopica, detectabila prin metodele imagistice de care ziceam mai sus. In plus, ce simti tu la palpare poate foarte bine sa fie ceva inocent. Nu ai de unde sa stii. Acuma na, nu zic ca nu e buna autoexaminarea asta, doar zic ca nici nu tine loc de eco, nici nu-ti ofera vreo mare certitudine. Ba chiar te poate impinge spre comportamente de-astea OCD like. In care te “verifici” de 10 ori pe zi sa vezi daca “a crescut?”. Si/sau eviti sa te duci la doctor pe motiv ca faci pe tine de frica, incredintata fiind ca o sa-ti zica de naspa si vai si-amar. Bai, un lucru e cert: orice treaba “simtibila” la palparea unui san este motiv de mers la doctor atunci. Atunci atunci!
- Ecografia de san nu doare si este singura metoda relevanta de analiza a sanului pentru femeile de pana in 35 de ani (de ce, aflati, de exemplu, de aici). Mamografia e aia nasoala, cu “senzatii si sentimente” de intensa neplacere, se face, de regula, dupa 40 de ani si e o metoda complementara cu ecografia. Cele doua nu se, neaparat, exclud.
- Medicul care iti da trimitere la eco de san sau mamografie se numeste ginecolog. Medicul care iti face ecografia sau mamografia nu se numeste ginecolog. Adica na, sunt ginecologi care fac asta si bravo lor. Unii stiu ce fac, altii mai putin. Du-te sa te “caute” un medic radiolog specializat pe imagistica sanului. Care, na, a vazut la viata lui multe si se ocupa fix, dar fix cu asa ceva.
Ca sa nu ziceti ca iar sunt fuga prin porumb, doua vorbe despre factori de risc pe care ii poti controla din perspectiva stilului de viata si a nutritiei. Dealtfel, acelasi stil de viata sanatos care ne (posibil) fereste de toate bubele, ca nu exista mai multe feluri de a intelege treaba asta. Pe scurt, tineti-va greutatea sub control, nu mancati in exces carne rosie, bagati cardio de cinci ori pe saptamana, nu beti prea mult, nu fumati deloc si cam asa. Nimic nou sub soare. Ah, poate doar un lucru mic, dar grozav de important: BE HAPPY. Vorba aia, think pink! Cred ca pana la urma asta e unicul “cel mai important lucru de bifat”, daca vreti o viata buna, sanatoasa.
La final, trei recomandari de medici din Bucuresti, unde va puteti face o eco de san de rutina. Adica na, in caz ca nu v-ati facut screening anul asta si nu stiti incotro sa o apucati, aveti aici niste variante.
- Dr. Claudia Teodorescu, medic primar, specialitatea radiologie si imagistica medicala, doctorat la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Iuliu Haţieganu” ClujNapoca, titlul lucrării: „Diagnosticul imagistic al cancerului de sân”. Participari multiple la cursuri si conferinte de imagistica a sanului. O gasiti la Donna Medical Center. Cica ar fi second best dupa Mihai Lesaru de la Fundeni (la care se ajunge greu si, in general, te duci numai daca ai o problema, nu asa, de “rutina”). 021-252.32.32
- Dr. Corina Raileanu, medic primar, specialitatea radiologie si imagistica medicala. O gasiti la Medlife Favorit. Eu la ea am fost anul asta, mi s-a parut foarte ok. Are si dumneaei in CV un pomelnic de participari la evenimente “de gen”. 021-9646
- Dr. Cornelia Ivancu, medic primar, specialitatea radiologie si imagistica medicala. Nu stiu nimic despre dumneaei afara de faptul ca mi-a fost recomandata de o cunostinta din domeniul medical ca fiind bine pe felia ecografiilor de san. Activeaza tot la Medlife Favorit si cand am sunt sa ma programez la ea, n-am gasit loc decat peste cateva luni, semn ca na, chiar o fi buna. 021-9646
M-as bucura tare daca ati posta aici si alte recomandari de medici buni pe eco de san, sa iasa de un frumos Index, si nu doar pentru Bucuresti.
PS: Mi-am permis sa scriu chestia asta complet off topic pentru ca ieri, convingerea mea ca preventia rules s-a pupat perfect cu un mic reminder roz de la AVON (din 2002 promotor al campaniei pentru sanatatea sanilor), un reminder, ziceam, al faptului ca sunt lucruri pe care nu le poti controla, dar si lucruri pe care le poti. Screeningul cancerului de san e din a doua categorie.