Tag: mozzarella


gusto della leggerezza: minipizza gourmet

September 2nd, 2013 — 8:52am

minipizza

Exista duminici in care te trezesti inainte sa cante cocosul, iti sufleci manecile, framanti o paine de casa, fierbi o gaina, faci din ea supa cu galuste, rumenesti bucatile de carne in unt, le tragi frumos in ciulama si te ocupi sa le sada alaturi o mamaliga la tuci. Cat fierbe mamaliga, numa’ bine-i gata si prajitura. Pe la 12, toate-s la locul lor. Masa-i infatata cu alb imaculat. Pe o farfuriuta e patrunjel proaspat tocat, pentru supa. Mamaliga-i rasturnata pe fund de lemn. Prin geamul intredeschis adie vant de vara. Miroase a liniste. Familia intreaga mananca in tihna. Dupa care se culca toti de pranz, vasele pot sa mai astepte. Da, clar exista duminici de-astea.

Ei, si pe urma, exista celalalt fel de duminici, in care te trezesti cu intarziere, ii fierbi copilului un ou, tie o cafea, te urci despletita pe cal si tagadam tagadam la Simbio, sa te vezi cu mamele, sa mananci mic dejun si sa stai fix pana s-ar face vremea de dejun. Sa pleci ultima, s-o iei in sus pe Selari, sa te impiedici grav cu fatza in doua cupe de inghetata artizanala, sa petreci apoi un ceas la libraria cu carti ieftine, din cap de Lipscani. Sa-ti iei de dus si de-acolo, doar ca s-o arzi dubios intr-un Sephora, unde sa-ti folosesti, in sfarsit!, cuponul de 10% reducere. Sa mananci de pranz tarziu la o trattorie si s-ajungi acasa aproape in timp pentru cina. Ei da, aste-as duminicile in care vrei sa existe in frigider, pregatit de altu’ de cu seara, niste aluat de pizza. Si mai vrei sa ai niste mozzarella de calitate si, eventual, un borcan cu passata de rosii, facuta-n casa. Plus tot felul de margele, la libera inspiratie.

mozzarella Granarolo

In chip convenabil (si nu neaparat intamplator:)), aveam de toate astea la rece duminica la 6 seara, cand am ajuns acasa (mare haimana ce sunt!). Aluat de pizza framantat de my better half (pe numele lui, Simplizabest Naie), mozzarella Granarolo (senza conservanti, si de-aia-n zer, si de-aia chunky, pentru pizza sau gratin-uri), sos de rosii roz, fiert chiar de mine intr-o alta duminica, si tot felul de bunatati proaspete, care aveau sa faca obiectul unor mici pizze gourmet de hranit intreaga familie.

Paranteza: aluatul de pizza e treaba simpla, in masura in care gandul de a va mess-ifica din cap pana-n picioare cu faina si “lipici” nu va provoaca fiori reci pe sira spinarii. Din fericire, lucrurile s-au petrecut, dupa cum v-am zis deja, in absenta mea, dar am aflat pentru voi, din surse sigure, ca s-a folosit 1/2 lingurita de drojdie uscata, “desfacuta” cu cca o ceasca de apa calduta. Lasata sa zaca asa 15 minute. Apoi desertata in craterul central al cca 300g de faina alba, poposita intr-un castron si “scobita” la mijloc. In faina – musai si juma de lingurita de sare. Asa. Framantata chestia asta vreo zece minute, cat sa se faca matasoasa si elastica. Invelita in folie de-aia alimentara si refrigerata pana la folosire (dar nu 1000 de ani, more like cateva zile, cel mult).

ingrediente pentru pizzaAsa. Despre momentul “folosirii” o sa vorbim imediat. Care moment se afla la intersectia lui “mor de foame” cu “mi-e o lene de ma doare” si “mama, ce tarziu e”. Ei, si cum stateam eu a prost in intersectia asta, iau coca, o framant un minut-doua si o impart in 8 parti egale. Intind la ele cat sa se faca “cerc”. Mozolesc fiecare minipizza cu putin ulei de masline. Le astern pe toate intr-o tava mare, pe hartie de copt. Le manjesc cu oleaca de passata de rosii si le garnisesc ghebos cu mozzarella. Excesiva, fibroasa, topibila, preafericita mozzarella. Ei da, asta e basic pizza margherita. Mai departe.

Minirotocoalele se coc in cuptorul preincins la 200C pret de maxim 10 minute, ideal la pizza mode, daca stie cuptorul. Blatul sa fie crunchy, branza sa fie topita, dar nu “arsa”. Imediat ce le-ati scos, napustiti-va asupra lor cu ce-aveti la indemana. De exemplu mozzarella in zer, rosii cherry, rucola, prosciuto crudo si masline verzi. Sau mozzarella, pasta de masline, rosii uscate si ansoa. Sau anghinare din conserva, mozzarella si busuioc. Orice, zau, chiar orice. Numai sa va placa si sa mearga “raw”. Ca nu ne mai intoarcem in cuptor pe caldurile astea, nu nu.

Gusto della leggerezza, zic italienii astia de la Granarolo. Ei, da, curat gustul usurintei ce e mozzarella asta. Din cate te scoate ea cand ti-e foame, dar si lene. Pana si un platou simplu de caprese pare ceva studiat. Iar cu minipizzele astea gata-n cateva minute, sansele sunt sa rupi gura targului. Chiar daca, uneori, targul esti doar tu:)) Ia sa le dau eu si-un “party” tag, ca sa fie clar.

Comment » | party food, publicitate

bruschete cu ridichi si mozzarella

June 9th, 2011 — 9:04am

bujori albi si bruschete roz

Da, mai, stiu, sunt cea mai norocoasa. Cum zicea si Ada, e mare chestie sa ai prieteni care vin sa-ti faca prajituri and such, sau daca nu le fac, vin sa ti le aduca (Zu, inca mai balesc dupa prajitura aia geniala cu cafea de la Chocolat!). Nu mai zic ca stau si departe, unde-a-ntarcat dracu balaia, colt cu cuca macaii, deci efortul e mare. Pai daca pana acum ma invidiati, cand o sa va spun ca mi-a gatit o printesa (Printesa), cred ca n-o sa ma mai suportati deloc de-atata rasfat. Totusi, “ma risc”, ca vreau musai sa aflati si voi despre aceasta descoperire epocala – bruscheta roz cu ridichi.

bruschete cu ridichi

Nici in o mie de ani nu m-as fi gandit ca ridichile se pot cali. Mi se parea ca-s de pus la salata si cam atat. Ei bine, noroc ca printesa urbana, umblata cum e ea (ca tocmai ce-a atins 100 de restaurante testate pe pielea si papilele ei si povestite apoi pe blog), a mancat la Villa Rodizio minunatiile de bruschete cu ridichi si-apoi mi le replicat si mie, in mod cu totul si cu totul de aur, chiar aici, in bucataria mea. 

Se fac asa: ridichile se dau pe razatoare. Se calesc in ulei de masline. Se sting cu zeama de lamaie. Se scurg. Se astern pe felii de bagheta frecate in prealabil cu usturoi. Se acopera cu mozzarella si se dau la cuptor pana se topeste branza. Apetisant ca la balamuc si complet roz (da, asta se intampla cu ridichile cand le calesti, devin roz cu totul). Pe cat de simplu suna, pe atat de supercalifragilistic este. Va rog sa incercati! Pentru mine e “curat” revelatia anului, de mult n-am mai dat peste ceva de mancare care sa ma suprinda intr-atat si intr-atat de placut. Enjoy!

7 comments » | every day, favorites

caprese vs. caşprese

June 7th, 2011 — 2:19pm

 caprese

Mi s-a pus pata pe caprese, da’ rau! Am mancat acu’o saptamana or so la Vapiano unul care mi s-a parut genial. Bulgarele de mozzarella – asa cum trebuie, rosiile – cherry dulci, busuiocul proaspat, rupt de pe vrej sub ochii mei…  Ce mai, o nebunie! Asa mult mi-a placut ca, dupa ce am mancat unul la pranz, am mai luat unul si seara (dap, era ziua aia cand fugisem de-acasa, plecata pe la 1, intoarsa pe la 11 noaptea, ah the life of a young “lauza”!). Anyways, cum ziceam, am mai luat si seara tot caprese, si i-am pus alaturi niste creveti buni facuti pe plita incinsa. Si, convinsa fiind ca mozzarella aia tre sa fie ceva delicatesa bengoasa, raritatea raritatilor oaia roz (by the way, mai stie cineva bancul asta cu oaia roz, ca ma tot chinui/chinuiesc(?) sa mi-l amintesc), am decis sa intreb timida la nenea care prestase salata mea ce fel de branza este aceasta. Raspunsul: un cutit in burta mea – Delaco. Delaco bai nene. Deci, da, ori eu nu mai sunt iesita din casa de mult, ori Delaco asta e chiar o mozzarela supermarketoasa ultra-decenta.

caprese la vapiano caşprese

Ei, in replica la capresele de la Vapiano, am facut acasa caşprese, adica o caprese cu caş bun si dulce de la sibienii din piata. Cu ulei de masline extravirgin, oteti balsamic si un praf de piper proaspat macinat. Cu paine, ca nu pot gol. 

Asta mancare de vara nenica, nu infama bucata de carne de vaca pe care am gatit-o ieri cu pretul somnului meu si-al unei temperaturi decente in casa. Despre aia va povestesc eu poate alta data, ca nici nu e mult de zis I guess.

Voi ce salate mai mancati? Haideti, va rog, nu ma ajutati si pe mine sa go green?

18 comments » | every day

o cina mai putin obisnuita

June 18th, 2010 — 11:08am

somon

Era ceasul 9 cand Pufix-the-man veni de la sala cu o puppy eyes si foame de lup. Eu, ca o sotie minunata ce sunt, desi as fi preferat sa ma uit la Courteney Cox THS pe E!, nu l-am bombanit catusi de putin, doamne fereste, m-am dus si i-am facut mancare foarte buna, dupa principiul raid the fridge, save what can be saved, only the strong survive… the works!

busuioc cu ulei de masline, lamaie si condimente somon cu sos de busuioc si crevete

Aveam niste busuioc si niste somon congelat, asa a inceput nebunia. Am tocat busuiocul si l-am balmajit intr-un castron cu niste ulei de masline, zeama de lamaie, piper cayenne si sare grunjoasa. Am pus bucatile de somon intr-o tava si am turnat pe deasupra sosul de busuioc. Am ornat cu cate un crevete si o feliuta de lamaie. Acuma, ce sa punem langa, ma intrebam eu, rascolind, dupa cum ziceam, frigiderul. Am gasit intr-un final un borcan de fasole verde, asa ca am daruit tava cu cateva pastai, garnisite cu usturoi si marar. Am mai gasit o rosie si niste branza proaspata cu care sa o umplu. Si ca sa ne si saturam, am mai pus in tava doua felii de toast cu unt si mozzarella intre si peste ele.

rosie cu branza paine cu unt si mozzarella

Si asa s-a umplut tava. Oleaca de sare si piper, un strop de ulei de masline imprastiat all over si la cuptor cu ea. Vreo 15-20 de minute la foc potrivit, cat sa se patrunda pestele, sa se topeasca untul si mozzarella si sa se rumeneasca rosia umpluta.

tava cu de toate tava cu de toate, after

Pe principiul geanta nu se asorteaza cu poseta, cand ai un frigider plin cu random stuff poti fi oricat de creativ, ca sigur iese ceva grozav. Enjoy!

Later edit: mancarea asta merita poze mai frumoase. Nefiind:p

5 comments » | every day

Back to top