varza ca la cluj e asa, un fel de sarmale ‘despachetate’. pentru cineva care n-a facut niciodata sarmale, e un inceput bun. pentru cineva care avea niste varza de la mama-sa si niste carne tocata ramasa de la lasagna, it seemed like the perfect choice:)

se face foarte usor varza asta, zau. calesti carnea cu ceapa, condimente si putin bulion sau sos de rosii. separat se caleste varza cu 2-3 linguri de ulei de masline, paprika dulce, piper si chimen. se amesteca totul intr-o ulcica, poti sa pui si o ceasca de orez fiert daca vrei. se serveste aburita, cu smantana rece. eu sunt in perioada ‘smantana cu patrunjel de la napolact’ – foarte gustoasa, dar plina de porcarii:P

zice burcusu intr-o zi: ‘facem lasagna in weekend?’. si eu: ‘facem, cum sa nu!’, sigura fiind ca burcusu e expert in asta pentru ca ne-a rugat el odata sa-i luam a chunk of mozarella de la metro for lasagna purposes si am presupus ca na, a mai facut. bun. vine vineri si il rog sa ma ajute sa fac ceva cu nenoricirea de wordpress (by the way, plenty of love floating to boo & burcusu for making this possible & deliciously pretty). si el: ‘te ajut, cum sa nu, i deal with wp, you make lasagna’. aaa?! fact: nici eu, nici sus numitul, nu mai facuseram vreodata acest fel de mancare. fact bis: o sa mai fac lsagna in 2020, cand imi trece.

asa. sambata dupa-amiaza apare burcusu la noi cu  o sacosa imensa plina cu materie prima si cartea lui jamie in dinti. ca na, daca nu ne pricepem, mai bine sa-i credem pe altii. reteta e dubioasa si simt imediat nevoia sa o adaptez. jamie ne sfatuieste sa presaram baconul cu scortisoara (oh come on!) si sa folosim pentru stratul din mijloc dovleac copt frecat cu ardei iute! nefiind dovleac, hotaram sa folosim dovlecei si vinete. si ne-apucam de treaba.

intai tocam marunt marunt un morcov, o ceapa si doi catei de usturoi. apoi adaugam ierburi aromate proaspete (cimbru, oregano si busuioc).

punem totul la calit in tigaie, cu patru linguri de ulei de masline, bacon, sare si piper. cand baconul e rumenit, adaugam carnea  tocata de vita (cam 600g pentru o lasagna for six). acoperim si lasam sa se perpeleasca vreo 10-15 minute, amestecand din cand in cand.

cand amestecul din tigaie e semicooked (carnea nu e cruda, dar nici tender), adaugam rosii intregi din conserva,  foi de dafin si 1-2 pahare de vin rosu sau apa, dupa gust. lasam sa fiarba inabusit si completam cu suc de rosii cand scade. intre timp tragem la tigaie vinetele si dovleceii, cu foarte putin ulei de masline, sare si piper.

asa. so far so good. va intrebati poate de ce uram lasagna si respectiv, de ce de-aici incolo nu mai avem poze pana la final. ei bine, pentru ca am fost ocupati sa salvam minunatul fel de mancare de la dezastrul care se previziona dupa ce cineva (<—me) s-a apucat sa fiarba foile de lasagna (desi pe pachet scria clar ca nu necesita fierbere) si le-a lipit pe toate intre ele.  desigur ne-am prins de asta mai la coada, dupa ce amestecul de carne si sos de rosii era gata si dupa ce facuseram si sosul alb (din 600g de smantana, anchovis si parmezan, sare si piper). am reusit sa le dezlipim pana la urma, asa, stil zdrente, si nu pot sa zic ca am compromis foarte tare rezultatul final, dar ne-am cam suparat pe jamie si pe foile de lasagna barilla si pe italieni in general pentru ca ne-au suspus la astfel de cazne.

revenind: am uns vasul de lasagna (adus de burcusu care imi spune ca se gaseste de cumparat la carrefour) cu putin ulei de masline si am inceput sa stratificam: un rand de foi, un rand de amestec de carne, un rand de sos de smantana. iar foi, apoi dovlecei si vinete si iar sos alb. iar foi, carne, sos alb si in fine, foi. peste ultimul rand de foi am pus un nou strat de sos alb in care am batut bine un ou. am adaugat parmezan ras si bucati generoase de mozarella. lasagna se coace in cuptorul incins la 180 de grade vreo 25-30 de minute.

ce am face altfel acum, ca stim:

• nu am mai fierbe foile de lasagna pe care scrie ca nu se fierb
• nu am mai pune ansoa in sosul de smantana (a fost bun si cu ele, dar parca nu-s chiar din filmul asta)
• am pune mozarella pe deasupra mai aproape de final, ca sa nu se arda

cand aveti drum prin baneasa musai opriti-va si la nea sandu cocosatu pentru o portie de mititei. sunt the best in town, i promise you! iar in vreme de criza, 2.7 lei micul cu tot cu paine si mustar suna decent. restaurantul in sine nu-i deloc fancy, din contra, dar are o terasa insorita si niste chelneri de moda veche care misuna pe langa tine ca argintul viu:) vorba celor de la guerrilla: “va plac carnea?” atunci ce mai asteptati!