Buna dimineata de frig si brrr! Citez din propriul status de pe facebook, pentru ca este, simply put, o capodopera:)))) Zice asa: “In fiecare zi de aprilie, luni, 5°C, ploaie, vaj emotional, cafea proasta, de la automat, cos pe frunte, par tzutzulug, o mie si una de nopti, toate proaste, planuri de viitor care nu depasesc niciodata hartia, 700 de grame in plus pe cantar si tot atatea motive de ingrijorare, ei da, in fiecare zi de-asta, ceva frumos va asteapta, right around the corner:) Share the beauty, spread the love ♥”.

De ce, ma veti intreba, sunt atat de bine dispusa? Pai, bunaoara pentru ca stiu ca voi manca la pranz chestia asta. De mult n-am mai “investit” atat intr-o mancare si cu maxima incantare va anunt ca intra direct la favorite. O “viagra gospodinei”, aceasta paella vegetariana are sa va trezeasca simturi pe care nu stiati ca le aveti. O sa vreti sa va iubiti cu tigaia. O sa va sune la usa vecini de palier, comatos de pofticiosi. O sa va reinnoiti juramintele cu partenerul. Ce mai, intreaga viata vi se va schimba, daca si numai daca va veti preda complet in fata fabuloasei mancari care este ea. All hail my veggie paella! Da da da!

Inainte sa intram in subiect, pentru ca mi-a aruncat-o Simona Tache la fileu aseara, hai sa vedem ce face din paella… paella si nu orez cu chestii in el. Cel putin in acceptiunea mea, de calator in Spania doar cu imaginatia, deocamdata.

1. Orezul. Sa fie unul cu bob mediu, rotund. Sa nu fie colosal, cu bob lung, salbatic, basmati sau brun. Se accepta Arborio, din lipsa de altceva. Orezul asta rotund si mic absoarbe bine lichidul si ramane relativ ferm. Intr-o paella care-i gata, orezul trebuie sa fie uscat si sa se separe, spre deosebire de un cremos, mucilaginos risotto, de exemplu.
2. Tigaia. Deoarece fac paella de doua ori pe an, nu mi-am luat o tigaie speciala. Dar folosesc un bun substitut. Care bun substitut trebuie sa fie larg (diametru mare), putin adanc (in niciun caz wok) si din inox sau aluminiu. Nu din fonta, ca retine prea multa caldura. Si sub nicio forma din teflon (ca livreaza o chestie fara gust). Orezul trebuie sa se poata aranja pe fundul tigaii in strat subtire.
3. Cand faceti paella, nu puneti NICIODATA capac peste tigaie. Asta pana la coada. Dupa ce stingeti focul, atunci da, ii trageti in cap capac si o lasati sa se inabuse vreo zece minute. Dar cat sta focul aprins, gatiti numai si numai descoperit.
4. O paella nu se amesteca vartos. O sa vedeti cand povestesc reteta ca amestecatul orezului e minimal spre deloc.
5. O paella se face cu supa buna, concentrata, si, eventual cu alcool. Cu apa nu va iesi ce trebuie.
6. Final point: paella este, ultimately, un orez cu chestii in el. The sky’s the limit! Fiti creativi! Experimentati! Nu va fie frica sa puneti in paella voastra ce cu gandul ganditi. O sa fie bine;)

Asa. Si acum reteta.

Se pun la sotat pe foc mediu, cu niscai ulei de masline si intr-o tigaie numa’ buna (ce povesteam mai sus), in ordine:

– o ceapa mica si o bucata de praz, taiate rondele – 5 minute, amestecand continuu

– doi catei de usturoi, un ardei rosu taiat fashii sau jumatati de rondele (nush’, zau, cum sa le zic:)), un ardei verde taiat fix la fel – cca inca 6 minute

Cand sunt patrunse legumele astea si incep sa arate mai putin crudele, se adauga o cescuta de linte rosie si o ploaie de orez (sa zicem, o juma’ de cana?). Se mai adauga doua foi de dafin, o jumatate de lingurita de turmeric, un varf de cutit de piper cayenne si o lingurita de boia dulce.

Cam doua minute le rascolim pe astea inainte sa le stingem cu o cana zdravana de supa clara, clocotita si concentrata, de legume (am trisat cu un cub de supa bio Alnatura, de la DM). De aici incolo, mai subti cu amestecatul. Puneti voi si niste zucchini taiat cuburi. Plus doi morcovi rondele si niste mazare congelata. Lasati tigaia pe foc mediu-mic, sa fiarba lejer vreo 20 de minute. Dupa care 20-25 de minute, trageti de pe foc si gustati. Sare, piper. Ar trebui sa fie gata.

Acum facem asa: luam doua rosii si le taiem felii. Le asternem peste paella. Luam o mana de masline kalamata si le nimerim si pe ele prin zona. Ei si da, abia acum, dupa ce am stins focul, punem capac peste mancarea noastra fierbinte si uitam de ea vreo 10 minute. Timp in care se semi-cook si rosiile, se amesteca aromele si se “usuca” orezul de tot.

Patrunjel verde pe deasupra si e gata de pozat mancat. O adevarata minunatie. Se mananca cu lingura de pomana.

Pe langa ca miroase intr-un mare fel, are si calitatea de a nu fi terci. Legumele se pastreaza in gusturile lor, lintea aia e magica, magica va zic, in combinatie cu de toatele… Chiar e o bucurie de mancare, in fel si chip. Marturisesc ca am facut si niste piept de pui la cuptor ca “garnitura” la paella, ca na, you know me, nu renunt la carnea mea:)). Daca faceti asa si voi, gatiti carnea simplu, doar cu sare, fara alte mirodenii. Vreti sa va bucurati din plin de bogatia de gusturi din paella, fara sa alterati cu alte alea. Nu va las pana nu incercati. Alaturi de megatocana, aceasta paella e acolo sus sus in top si trebuie, trebuie facuta musai macar o data.

Hai cu saptamana buna, cu mancare buna, cu stare de spirit buna si cu bunavointa pentru toti si toate:)

PS: Cumparati-va, neaparat azi, o perche de ochelari de soare. Aflati ce e ala meta-habit si dezvoltati unul. Fiti din cale afara de superficiali minim cinci minute pe zi.

Acum mai bine de un an am avut bucuria sa fiu gazda unui cooking fest epocal, zis si dezmat romanesc. Nu mai stiu ce ne-a apucat, ah, ba da, a fost pare-mi-se o vorba aruncata de Misaki, care ne-a povestit cum ca in anul petrecut la studii in Japonia, studentii din toate colturile lumii faceau ceva de genul asta, se intalneau si gateau fiecare cate ceva traditional, din tara de bastina. Numaidecat ne-am ambitionat (sa fi fost o gasca de vreo 10 – 12 prieteni daca nu mai mult), si-am zis sa faca fiecare cate ceva din zona geografica de unde se trage. Va scutesc de detalii, le gasiti in postul din arhiva linkat mai sus, a fost… crancen.

Ei bine, azi mi-am adus aminte de o supa pe care a adus-o amicul meu Florian atunci, clar una din cele mai bune, cumsecade si de vis supe din cate am mancat eu vreodata: supa de linte cu afumatura, fiarta in bere. Si cum ma simteam motivata sa revin la ceva mai elaborat, dupa cateva zile de mastering the art of oua si sandvisuri, mi-am suflecat manecile si m-am apucat. Cu cateva inovatii along the way, cum ii sade bine uneia de nu se uita niciodata ca lumea pe retete.

Pai in primul rand, am pus lintea la inmuiat in bere, pret de o ora. Cam o jumatate de cana de linte si o cutie de bere. Sa folositi o bere de cea mai buna calitate, ca de nu, mancarea nu o sa aiba gust bun.

Mai departe m-am apucat de supa de legume. Am taiat cuburi nu foarte mici urmatoarele: o bucata de telina si una de pastarnac (ar fi fost prea mult sa le pun intregi), un morcov mediu, o ceapa rosie, un cartof si un ardei rosu. Pe astea le-am calit in ulei de masline, amestecand vartos. Am adaugat o lingura de boia, sare si piper, am acoperit cu cca 1l de apa si-am lasat sa fiarba la foc mic. Din cand in cand am mai completat cu putin suc de rosii.

Intre timp, m-am pus de-am taiat niste sunculita afumata, niste bacon si vreo doi carnati uscati si afumati. Plus o ceapa zdravana.

Le-am calit intr-o alta oala, cu foarte putin ulei, pana s-a inmuiat slana si s-a sticlosit ceapa. Apoi am turnat lintea peste afumaturi, cu bere cu tot. Si-am lasat din nou sa fiarba la foc mic, sa zic, vreo 40 de minute (pe gustate, sa fie lintea moale). Apoi am combinat puterea celor doua oale cu supa gata (cea de legume si cea de bere cu linte si afumatura), varsand una-ntr-alta. Am pus o foaie de dafin, oleaca de cimbru, am mai dres de sare si piper si am mai fiert la ea vreo juma de ora, tot la focul mic de tot.

A durat ceva si-a fost cam masochist procesul de preparare, in sensul ca de la pranz si iaca, pana aproape de cina, mi-a mirosit in casa a toate alea, de-mi venea sa fac scuba diving in oala. Berea aia fiarta, afumatura, legumele… vai mama! Supa e geniala, ge-ni-a-la! Musai musai sa incercati, nu va las pana nu aud c-ati facut. Linte gasiti la Mega Image, o afumatura buna pe la piata, nu-i mare lucru.

Acum, dupa doua portii, viata e mult mai frumos. M-as freca pe burta, dar mi-a zis doctoritza ca nu-i bine, cica starnesc contractiile. Speaking of which, noi suntem bine, iaca, a mai trecut o saptamana, marti facem 32 si tot asa. Wish us luck. V-as arata o poza cu zambete ecografice, dar mi-e rusine, ca o sa ziceti ca ma transform intr-o monster mom. Oare?

Am gasit reteta asta pe site-ul BBC GoodFood si cu aceasta ocazie doresc sa subliniez once more ca nu trebuie sa credeti tot ce scrie la reteta, sau, in cazul de fata, ca there’s more to the recipe decat ce scrie la carte.

Povestea incepe cu prajitul chimenului cu tot cu semintele de chilli intr-o tigaie fara ulei, operatiune pentru care e necesar sa va echipati cu masti anti-calamitate, pentru ca apparently ceea ce nu mi-a spus nimeni este ca mirosul emanat este ceva de groaza, foarte iritant si inecacios. Bun. Daca iesiti cu bine din aceasta incarcare, the rest gets easier. Puneti jumatate din chimenul prajit intr-o ulcica, impreuna cu 2 morcovi rasi, o lingura-doua de ulei de masline, lapte si supa vegetala in proportie variabila dupa gusturile fiecaruia, o cana de linte (mai mult – iese supa mai groasa, mai putin – iese mai zeama).

Supa se fierbe la foc foarte mic cca 20 de minute sau pana se inmoaie bine lintea. Puteti face crema cu blenderul sau o puteti lasa asa cum e. Se serveste cu iaurt gras si restul de chimen si chilli.

Ceva banal, plictisitor si infailibil avem astazi: salata de linte cu peste. Se fierbe lintea (care nu are nevoie sa stea la inmuiat precum fasolea sau nautul). Cand e aproape gata, se adauga fasole verde din conserva sau congelata, una doua rosii taiate cubulete, patrunjel, sare si piper. Somonul se prepara repejor la tigaie, cu nitel piper si busuioc. Atat.