Zilele astea gatesc putin si pozez mult, de toate. Blestemand robotii si pe cine i-a inventat. V-as fi pus poze cu dezastrul de sambata, dar am ales in loc, la nimereala, o poza cu niste pepene, pe care, vorba cuiva, dslr-ul l-a taiat in bucati si l-a curatat de samburi. Mhm.

Raportez din ruinele sufrageriei mele, incercand cu tot dinadinsul sa raman completamente zen in fata tavanului cazut peste noi si a tupeului angajatilor de la compania responsabila cu constructia imobilului in care locuiesc, care incearca sa ne scoata pe noi nesimtiti ca am cutezat sa ne gandim la despagubiri. In alegerile dificile de viata, incerc sa ma intreb ce ar face un om liber. Ce-i drept, uneori ma intreb si care-i diferenta dintre omul liber si ala fraier (in ideea in care simpla acceptare senina a unor stari de fapt nu mi se pare un raspuns destul de bun la intrebarea asta). Sa ne judecam? Sa mergem mai departe? What would Jane Austen do?:)

Altfel, am citit de dimineata, cat sa-mi stric de-a dreptul momentul intim eu-cu-mine-si-o-cafea, un post al unei dudui care ii infiereaza pe toti astia nesimtiti care stiu ce-i pancetta, care galgaie in tigai uleiul de masline ca niste ciocoi ce sunt si care au slujbele mult visate pentru ca, precis, au avut pile. Si-atunci, misiunea acestei femei inversunate din cale-afara este sa saboteze astfel de persoane si daca le vede pe strada, eventual sa le scuipe. Ca merita, nu-i asa? Mi-am adus aminte, pe aceasta cale, in ce tara traim si cu cat avant se urca pe tine cu bocancii oamenii frustrati, de profesie unachieveri, daca cutezi sa te ridici putin.

In acest context general deranjant, raman totusi senina ca o printesa, pentru ca aseara, pe la 10, cineva se ducea la non-stop sa-mi cumpere amandina.

Sunt sechestrata in propria bucatarie. Si nu in a good, food-blogger-heaven way. De cand avem muncitori in casa si pe jos un strat gros de moloz pe care-l simt in dinti, m-am refugiat in mica mea oaza de liniste – bucataria. In teorie cu timp de gatit, in practica – fara aplecare. Mi se pare murdar tot ce bag in gura (‘tz ‘tz), plus ca aventura esecului meu dslr-ist e departe de a se fi incheiat. Asa ca decat sa fac mancare murdara si poze proaste, mananc mai bine pachetel de la mama (sarmale in foi de vitza) si “zac” online ca un lurker trist. Altfel – zen, ceea ce va doresc si voua. Poate diseara gatim ceva.

Nu o sa va povestesc just yet cum mi-am petrecut eu ziua de sambata printre ruinele tavanului prabusit peste noi in living. Pastrez pentru alta data povestea apartamentului nostru nou, cumparat cu bani grei si platit inca 28 de ani de-acum incolo, cu pretul libertatii noastre practic. For now o sa va povestesc doar despre botezul la care-am fost duminica, la Jaristea.

Despre locanta cu pricina stiam doar ca-i o locatie clasica pentru evenimente de gen, ni se propusese si noua de catre wedding planner ca varianta, dar am refuzat pentru ca deja indragisem tare o alta locatie.

Acuma, eu fiind o hoarderitza (later edit:p, multumiri vigilentei publice) veritabila de all kinds of stuff (nimic nu se arunca, totul se pastreaza), Jaristea fu pentru mine raiul micilor obiecte argintate. E ceva de speriat, cred ca sunt mii si mii de obiecte diverse de jur imprejur, intr-o incapere care si asa nu-i mare, aruncate nu neaparat cu logica sau cu gust desavarsit, dar dupa capul meu, in chip fermecator. Locanta scores big si la modalitatile diverse si generoase de iluminare, de la ringul de dans cu acoperis de sticla si pana la candelabrele cu lumina calda, care creeaza o atmosfera foarte placuta. Nimic nu mi se pare mai unapppealing intr-un restaurant decat lumina alba de halogen sau neoanele. Ma rog, ar mai fi cateva lucruri la fel de unappealing, gen gandacii de bucatarie.

La Jaristea gasesti mese frumos aranjate, cu tacamuri si oliviera de argint, bauturile se servesc fara numar, din carafe de sticla, mocheta e grasa, plusata, decorul deosebit (on the tacky side, recunosc).

Despre mancare iarasi de bine. Cum eu ma duc la nunti si botezuri pentru aperitive, nu le vreau zgarcite sau lipsite de imaginatie. Iar la Jaristea n-au fost deloc, nici, nici. Highlights: branza de burduf cu chimen, urda cu marar, aspic, rulada cu ciuperci si rulada de porc cu sorici parlit, rulouri de cascaval cu jambon si ceva rulada de ficat cu fistic. Servite toate astea cu chifle calde.

Felul doi – pestele – somon in crusta de nuci, cu un orez foarte interesant asa, coagulat de parca era sushi rice, poate chiar era, ce sa zic.

Si-apoi piesa de rezistenta: piept de curcan cu pere, mar copt cu nuci si sos de portocale. Cu salata acra de laptuci. Pretty fancy-shmensy stuff.

Totul, dar absolut totul e argintat, de la tacamuri la farfuriile de tort si la cestile de cafea. Si parca-i mai buna cafeaua din cesti de-astea decat din cani albe branduite.

Despre programul artistic ce sa va spun, este extrem de chicios, dar not in a bad “never again” way. Experienta multiculturala incepe cu o tanti purie si platinata, care ne trece prin tot folclorul rusesc cu decibeli care spulbera sticla si inspaimanta copiii mici. Continua cu dansatori profesionisti care fac demonstratii de vals, tango si latino si apoi purced, in pure Dirty Dancing fashion, sa invite fiecare din public pe cate cineva pe ring. Vine apoi un Pedro de Ferentari asa, care canta cu o duduie corpolenta si involanata Guadalajara si the like. Si, desigur, sa nu uitam lautarii, care sar cu tzambalul si acordeonul, deopotriva entuziasmati de La multi ani! si Happy Birthday. Mai e un nene cu vioara si o tanti cu pian si sper ca n-am uitat pe nimeni. Repertoriul e vast si poti sa cumperi pe loc un dvd cu toata trupa de artisti.

Tot la program artistic incape si servitul bucatelor de catre o ceata de flacai cu faclii si servete, care fac asa un fel de tur de onoare in aplauzele publicului si-apoi se lasa pe un genunchi in mijlocul stabilimentului, prezentandu-ti mancarea ca pe o ofranda zeilor.

Asa e la Jaristea: gustos, patinat si burlesc, all in one. Va las cu gandul la mancare, iar eu raman cu inima plina de bucuria cu ochi umeziti a parintilor micutei Maria, cea mai iubita si asteptata de dragii ei. Sa va traiasca, oameni buni si frumosi!

If our love song
Could fly over mountains
Could laugh at the ocean
Just like the films
There’s no reason
To feel all the hard times
To lay down the hard lines
It’s absolutely true.

Bowie says it better:) Happy anniversary!

Abia astept weekend-ul asta! Nivelul meu de energie a atins cote ingrijorator de scazute, asa ca planul e sa dorm, sa mananc si sa ma rasfat cu filme-sirop. Sa sarbatoresc cu hubbie, just us two, un an de la nunta noastra cea de poveste. Si ce-o mai fi pe langa. Visez la serbet de coacaze negre (am gasit o reteta ce nu necesita masina de facut inghetata), la vinte coapte, la risotto cu macrou afumat, la unt cu busuioc si la trifle cu nectarine, pepene si iaurt. Si la paine umpluta cu carnati si oua si mozzarella si verdeturi. Nu stiu inca daca va triumfa lenea sau pofta, asa ca pana una-alta mancam salata. Voi ce faceti in weekend?

De astazi, geanta Furla cea minunata are un nou proprietar: e vorba de Monica, pe care o stiti cu siguranta de aici si pe care eu am cunoscut-o personal la clubul de carte. Monica este plecata in vacanta, asa ca mai am putin timp sa-mi iau La revedere de la draga mea Furli-Burli. Ii multumesc din toata inima pentru gestul ei frumos, iar voua va multumesc pentru ajutor in promovarea mesajului. Cu banii de la Monica, am ajuns la 7102 lei. Mai sunt de strans cam 5500 de lei, asa ca puteti dona in continuare, daca aveti bucuria si placerea. Povestea lui Alex – aici. Inca odata, si cu prea putine cuvinte, multumesc.

Ieri s-au donat 2100 de lei in contul lui Alex:D Asa ca geanta mea Furla de piele bej, fina ca o creme brulee, este gata sa plece catre oricine ar fi dispus sa faca astazi o donatie de 1200 de lei pentru Alex. Pretul de raft al gentii este de 2000 de lei, asa ca la 1200 deja vorbim de chilipir. So, daca o vreti, lasati un comment pe blog si eu va voi contacta sa seal the deal. Banii vor merge de la cumparatorul gentii direct in contul lui Alex, geanta fiind expediata atunci cand plata a fost confirmata.

Daca vreti ca pretul gentii sa mai scada, promovati mai departe aceasta initiativa – pretul scade pe masura ce se strang donatii in cont.

Daca nu va intereseaza de Furli, dar vreti sa ajutati, o puteti face donand orice suma in contul de mai jos. E pentru o cauza buna si cum mai avem de “parcurs” inca vreo 7300 de lei pentru a ajunge la suma de care are nevoie Alex pentru o tricicleta medicala, cu care sa se deplaseze la toate tweet meet-urile:D, ajutorul vostru e much appreciated.

IBAN: RO45INGB0000999901672575
Banca: ING BANK BUCURESTI CENTRALA
Nume: Alexandru Tache
CNP: 1911023450061

In asteptarea weekendului, hugs to all, oameni frumosi:D!

detalii despre cum functioneaza micul nostru joc caritabil gasiti aici. come on people, it’s a good day for raising money:)) multumesc ca ma ajutati sa promovez aceasta initiativa. in cateva minute revin cu mancarea care m-a consacrat. lovely day to all >^..^<

Si a fost ziua mea de nastere. Zi preferata, dintre toate zilele de peste an, pe acelasi loc cu Craciunul si cu aniversarea noastra de x ani de la casatorie (numaratoarea incepe anul asta:).

Ei, si mi-am adus aminte cum, acum cativa ani, de ziua mea, am primit in dar cel mai pretios lucru material: o geanta Furla bej, cu trei buzunare mari si un buzunaras exterior, cu fermoare metalice (criteriu absolut obligatoriu in alegerea unei genti, pentru ca urasc fermoarele de plastic), o geanta dintr-o piele atat de fina, texturata ca o sampanie si intoarsa-moale pe interiorul buzunarului.

N-am purtat-o niciodata, pentru ca mi s-a parut asa, un soi de obiect de cult, menit sa fie admirat de pe raftul sau special din dulapul meu si doar ocazional scos de-acolo pentru o mangaiere si o plimbare prin casa (poate va mai amintiti de doamna cu butucul din Twin Peaks, asa si eu cu geanta). Mi-am tot zis ca o sa vina o zi cand asa un lucru minunat o sa fie pus la folos, o zi in care, imi imaginam eu, o sa populez geanta-muzeu cu cariocile mele Muji, cu Moleskine de trei marimi diferite, cu iPod roz si alte cateva gadgeturi, cu port-card-ul meu cu pisici, de la Clara… cu cate si mai cate.

Acea zi n-a venit niciodata, insa azi stiu ca trebuie sa ma despart de geanta mea Furla bej, fina si speciala ca o creme brulee, ca sa facem o fapta buna pentru cineva drag. Am avut de dimineata o discutie cu ea, i-am zis: “Mai Furli-Burli mai, n-ai vrea si tu sa mai iesi din casa? Ti-o fi ajuns si tie sa fii de atata amar de vreme prizoniera adoratiei mele bolnave. Ce zici, facem asa?” Si ma rog, nu mi-a raspuns, dar s-a unduit asa din pliurile grasute, ceea ce, pentru ochiul meu cunoscator (ca deja avem o relatie speciala), a parut un oftat.

Ce sa ne mai lungim, azi scot la licitatie geanta mea Furla absolut superba, careia pozele de mai sus nu-i fac neaparat cinste, ea fiind mult mai frumoasa in realitate. O sa facem asa: licitatia este pentru Alex, despre care v-am povestit aici si despre care aflati mai multe aici si aici. Alex are nevoie de o tricicleta speciala care costa vreo 3000 de euro si pentru care, pana azi, s-au strans doar 3426 de lei.

Va fi o licitatie pe dos. Incepem de la un pret mare – exact 3426 de lei, si pentru fiecare banut care se strange incepand de-acum in contul lui Alex, eu scad pretul gentii cu o suma identica. Puteti astepta ca pretul sa mai scada, sau o puteti cumpara at any given time. In fiecare zi voi posta aici un comment cu pretul actualizat si, anyway, puteti vedea si voi in widgetul de pe site-ul asta cati bani s-au mai strans.

Castigatorul licitatiei-pe-dos, cel care isi exprima dorinta de a cumpara geanta mea cea frumoasa printr-un comment postat aici (avand grija sa-mi lase o adresa de mail valabila ca sa-l pot contacta), va face o donatie in contul lui Alex, Alex imi va trimite confirmarea de plata si eu o voi impacheta atunci pe Furli-Burli si o voi trimite noului ei proprietar.

The way I see it, daca as fi eu de partea cealalta si mi-as dori acest obiect de pret, mi-as convinge toti prietenii sa doneze o suma oricat de mica in contul lui Alex, asa incat eu sa pot cumpara geanta la un pret cat mai mic:)

Sper sa nu va incrunte aceasta initiativa, n-am mai facut niciodata ceva similar si stiu ca unii din voi s-ar putea simti inselati in asteptarile voastre de la ceea ce se vrea un “all-peachy” blog despre mancare, dar lucrurile nu-s intotdeauna asa simple si, stiti cum se zice, “when life gives you lemons, make lemonade”. Asa si eu, mi-am rascolit creierii si mi-am dat seama ca oricat as dona eu personal pentru tricicleta medicala a lui Alex, nu e nearly enough. Si this is where I need you. Si sper sa mearga. Si stiu ca e criza si who le fouf are nevoie de o geanta Furla foarte scumpa pe praful asta, dar mai stiu ca e plina lumea de oameni cu suflet si ca nu se poate sa nu va conving sa donati, macar putin.

Iertare pentru postul cel lung si le multumesc foarte tare tuturor celor care se vor hotari sa intre in joc.

xoxo

 PS: Geanta a costat la origini in jur de 2000 de lei.

“Imi amintesc cum era acum 31 de ani, eram tineri si ne iubeam si abia asteptam sa vina pe lume acea mica fiinta. Acea mica fiinta care avea sa ne umple inimile de bucurie.”

Asa-mi scria mama pe messenger azi dimineata, si eu citeam si plangeam asa, cu duiosie si dragoste si recunostinta pentru viata minunata pe care mi-a dat-o. Cu dor imens de tata (e prima aniversare fara el), cu amintiri care mi se amesteca de zor in suflet, doar ca sa-mi iasa pe ochi. Cu incredere in 31 si cu incredere in mine. Si cu constiinta existentei mele binecuvantate.

Intr-o alta viata trebuie ca am fost un erou national sau un calugar plin de virtute sau poate am salvat de la pieire multe fiinte vii, ca doar asa se explica iubirea multa care ma inconjoara zi de zi in viata asta.

Multumesc.