“Here we go again!”, am zis, cand am m-am trezit intr-un group de chat cu my fellow food bloggers, Ana, Catalina, Elena, Lavinia, Florin si Madalin. Deschid fereastra si citesc: “maduva, oh maduva, maduva mea draga, maduvamaduvamaduvamaduvamaduvaaaaaaa”. Doua maini dibace redenumesc conversatia Red Angus. E clar, meat is involved, ma gandesc. Cu o mana scriu, cu alta imi sterg reflexul pavlovian. “Wait up, guys, mamma’s coming!”:D

Doamne, ce-mi place la bloggers’ night out. E asa, like social sushi, you can never have enough, fir-ar! Si pentru ca suntem care incotro, nu se intampla deloc asa des cum mi-as dori. Cand se intampla, totusi, e pretty freaking awesome [love you guys, na, Florin, poti sa ma certi din nou ca-s prea emo!]. E ca la nunta. Masa mare, in jurul careia tre’ sa te muti din scaun in scaun daca vrei sa vorbesti cu toata lumea. Si before you know it, se da tortul si esti dus. Si na, nu-i mai vezi pana la urmatoarea, cand deja ti-e dor de mutrele lor. Cand urmatoarea se intampla la un steakhouse (vorba lui Madalin, fripturarie), e double trouble! Fiind noi pretty much all about meat, wine & dessert, nicio mirare ca joi seara ne-am simtit in firea noastra la Red Angus. Deoarece maduva, deoarece buffalo wings, deoarece vitel de Olanda si rib eye USDA choice si Uruguay tenderloin steak. Si boy oh boy, deoarece cheesecake cu lamaie (in loc de clasicul cu fructe de padure). Dar s-o luam metodic.

Am ajuns in Centrul Vechi cu o ora mai devreme (complet premeditat intamplator), asa ca ce sa faca o fata, m-am dus where everybody knows your name (stiti voi, wink wink), si am asteptat cuminte acolo, intre cafele si rasete colorate si vii papusi momiji ochelariste, sa ma sumoneze gasca de bloggeri. “Ati ajuns, ba?” (ma rog, fara ba) “Da, hai incoace!”. Red Angus e pe Strada Franceza, dar in partea cealalta de Selari, spre Unirea, cum ar veni. Langa magazinul de suveniruri. Despre decor nu pot sa va zic decat ca l-am observat mai degraba in apres pozele Catalinei, ca la momentul descinderii in local, mi-era asa foame ca-i vedeam pe toti vaci fara coarne. Oricum, chiar si asa, chiar si eu am remarcat tonomatul mare, uuu, very Top Gun. Mi s-a parut a nice oh so American touch.

Inainte de masa, managerul localului, dimpreuna cu chef David, ne-au povestit una alta despre ce fac ei acolo si, mai ales, despre ce vom manca. Cum nu prea auzeam ce zic (ca la nunta asta am stat mai langa usa, fiind ultima ajunsa), am mai facut o poza, m-am mai foit in scaun ca domnu’ Goe si am asteptat mancarea. Pentru ca it’s a men’s world, cititi aici la Madalin ce-au vorbit ei ca intre baieti. Iar eu sar direct la platoul cu aperitive, de pe care cel mai mult mi-a placut… tadaaa: absolut tot! Buffalo wings cu sos blue cheese – printre cele mai bune pe care le-am mancat ever. Jalapeno Poppers (adica bulete de branza cu ardei iute) – fabuloase! Maduva: face o fiara din cel mai pasnic blogger, ne-am batut pe ea pana n-a mai ramas nicio felie de paine prajita in viata. Da, foarte bune starterele, si, much ca la orice revelion, din ele m-am si saturat. Ceea ce e cam lame asa, cand stii ca urmeaza rib eye, fie el si choice.

Printre pacatele mele capitale (si un motiv destul de bun pentru care n-o sa fiu niciodata un adevarat food aficionado:)), se numara faptul ca I’m a well done kinda’ gal. Adica mananc vita pe marginea medium din jurul lui rare, si cum ajung la roz, cum las furculita jos. Stiu, este odios. De-aia nici n-o sa ma apuc sa va spun despre minunatia de rib eye, sau despre muschiul de Uruguay, dar o sa va spun despre vitelusul olandez. Chef David mi-a spus ca el se afla in meniu pentru doamnele si domnisoarele care isi doresc o friptura mai “lean”, cu un gramaj mai mic. Well, that would be me, am zis eu in gandul meu, iar cu voce tare l-am felicitat pentru idee. Da. Mie vitelul mi-a placut cel mai mult, probabil pentru ca, asa cum spuneam mai sus, nu sunt neaparat in targetul lui rib eye.

Burgerul n-a mai avut loc in viata mea, pentru ca zarisem deja cheesecake-ul cu lamaie. M-am repezit asupra lui, ignorand complet brownie-ul (pentru ca era maro, ce, stiti ca nu-mi place ciocolata:p). Asa. Foarte buna prajitura cu lamaie, mi-a adus aminte de traditionala alba ca zapada, habar n-am daca e bine sau e rau:)

Data viitoare cand ma nimeresc la Red Angus Steakhouse, precis se va lasa cu encore la maduva, aripioare si jalapeno poppers, dar la main musai vreau sa incerc si coastele. (Hello, coaste, I’m a huge fan!)

Much like in seara cu pricina, cand am plecat inainte sa se taie tortul burgerul, gotta go guys! Frumos la Red Angus, mi-a placut, mai merg. Ah, da, sa mai zic ca mi-au lipsit Mazi (pe motiv de raceala) si Monica (pe motiv de Londra). Noroc ca pe Mazi o mai vad in Good Food, iar pe Monica, la televizorul sufrageriei virtuale YouTube, unde presteaza cu foodie kid filmulete super simpatice, despre pachetelul de pranz.

Gata, am fugit, have a good weekend everyone, iar daca nu stiti pe unde sa mai mancati vaca in orasul asta, Red Angus e o foarte buna optiune.

Daca ati trecut deja de partile unu si doi si inca mai sunteti aici, aflati ca distractia de-abia acum incepe. Urmeaza vaca.

Ei da, la felul doi, what to do what to do, ca doar nu era sa luam o salata. Si cum stateam eu asa si ma uitam pe geam in padure, nevazand nimic pentru ca era intuneric, incepe si ma striga de pe masa un meniu de-ala cartonat care sta in picioare: “Alo, doamna care-i place carnea…”.

Asa ca am luat friptura de vita la roca vulcanica. Specialitatea locului, aceasta fripturica de “decat”400g costa in jur de 50 de lei, depinde ce cut alegi, si e bunaaaaa, buna de nu se poate asa ceva la banii astia, vorba sloganului aluia idiot dintr-o reclama, vei zice ca ii furi. Trecand peste emotiile care te podidesc cand primesti un pietroi incins peste care zace o halca de carne marinata si inmiresmata cu ierburi proaspete (oare o sa stiu sa o fac? daca nu-mi iese? – de-astea de incepatori…), experienta in sine e super-misto. E asa, gen outdoor gratar, dar fara fum. Pui frumusel carnea pe piatra si incepi sa te uiti la ea din toate unghiurile, asculti cum sfaraie, iti bagi nasul in ea sa inhalezi aroma de salvie sau rozmarin si te intrebi daca chiar se face sau e teapa. Ei bine, se face. Si destul de repede. Am gustat din toate – t-bone, rib eye si fillet, ultimul fiind preferatul meu.  Fraged si juicy si tot ce trebuie. Din vacuta romaneasca, de la o carmangerie de langa Furnica, despre care intentionez sa aflu mai multe si unde am de gand sa ma infiintez intr-o dimineata cu niste sacose mari, goale. Asa cu vaca, de incercat neaparat, musai, obligatoriu! Bun. Ce-am mai vazut pe masa, dar pe neincercatelea pentru ca eram ocupata sa-mi perpelesc friptura, au fost muschiul de porc tailandez, dorada la cuptor, kebapul de vitel, un bulz mai special, gratinat, si-o ciulama care nu semana deloc a ce stiam de la mama.

Am incheiat masa apoteotic, cu fondue de ciocolata si papanasi crocanti deosebit de buni!

Plus o placinta cu mere on the house, ca prea mirosisem scortisoara toata seara si pofteam nebuneste. Cam asta fu cina la restaurant Kuib, mai ceva ca la nunta, cu paine si sare si vaca si porc si cartofi adevarati, si salati din gradina ursului.

Acu’ intrebare: ce fac bloggerii middle-aged pe burta plina? Pai mimeaza, fratilor. Poalele-n cap si jos cenzura, ne-am organizat uite-asa uite-asa, fete cu fete si baieti cu baieti, si-am incins o joaca din aceea. Eu sunt de parere ca noi am castigat, dupa ce-am torturat cum am stiut mai bine echipa formata din Mishu-pufosienie, Iv-frichineala, foodie-man-blasfemie, Alex-tarmac si Paul-alunelu’. Dupa care, invingatoare la puncte fiind noi, ne-am retras la Mazi in apartamentul ei regal cu ditai terasa, deh, astia cu pile;), si-am mai povestit verzi si uscate, pana cand am terminat minibarul si ne-am dus in sfarsit la culcare.

Cand ne-am sculat, de la geamul nostru se vedea asa:

Da, stiu ca ma repet, dar mi se pare insistent de important de inteles cum e sa te trezesti dimineata si sa ai chestia asta in fata ochilor. Sa nu auzi Celine Dion la maxim din masina unei tampite cu Seat alb de Bacau, care parcheaza sub geamul meu si pe care o salut pe aceasta cale, sa nu miroasa decat a brazi si-a cafea si-a paine calda, sa fie liniste de-aia de felul celei pe care abia tarziu inveti s-o apreciezi, intamplator fix atunci cand nu o mai ai. N-as fi crezut despre mine asta, dar mi-ar placea sa ma retrag la munte. Si pentru ca exista Kuib, nici macar nu mi-ar lipsi restaurantele din Bucuresti.

In incheierea postului meu in trei parti, lung cat postul, sa tragem ceva concluzii:

1. Merita sa va duceti pana la Sinaia ca sa mancati la Restaurant Kuib. Venind dinspre Bucuresti, intrati in Sinaia si mergeti pe varianta pana cand vedeti un indicator la dreapta, spre Casa memoriala George Enescu. Dupa ce-ati trecut de asta, mai mergeti vreo doua minute. Drumul e semi-forestier. Nu ratati friptura de vita la roca vulcanica, papanasii si fondue-ul de ciocolata. Daca ramaneti peste noapte aici, aflati ca micul dejun e bun, variat, se serveste si a la carte, si ca bufet, si e insotit de niste chifle de casa geniale. Ouale is cam galbene, m-as mira sa fie de la Gostat, suspectez ca ar fi de tara.

2. Merita sa va cazati la Vila Piatra Soimului. Nu e ieftin, dar au acum o oferta de 2+1 gratis, despre care aflati de-aici mai multe: http://www.piatrasoimului.ro/oferte-speciale. Vila e curata, cozy, cu tot ce trebuie. Nu exista lift, asa ca daca mergeti cu copii mici, cereti o camera la etajele de mai jos. Apartamentul cu nr. 2 are o terasa foarte faina si mare. La fel de misto e si garsoniera cu nr. 13, care se afla insa sus la mansarda si nu are balcon. Exista loc de joaca, iar in restaurant sunt scaune de bebelusi numai bune ca sa serveasca si astia mici o friptura in sange. Tot  pentru cei cu copii mici de tot – drumul spre Cumpatu, asta pe care e vila, e in panta si cam accidentat, nu-i propriu pentru plimbat caruciorul, mai degraba sa aveti la voi un carrier ceva, gen sling sau ce folositi voi. In restaurant nu se fumeaza, iar vila are eco label – eticheta ecologica Floarea Europeana, ceea ce inseamna, in traducere libera, ca activeaza cu impact minim asupra mediului inconjurator.

3. Langa vila se munceste voiniceste la un parc, inteleg ca va fi gata pe la sfarsitul lunii. Si mai bine pentru astia cu copii.

4. Cand va duceti acolo, salutati din partea mea, ziceti asa “va pupa easy peasy si se gandeste la voi, sa va mearga bine, dupa sufletelul vostru!”.

Cam asa. Peste doua saptamani ma bate gandul sa mai fac un drum la Kuib, acum ca m-am invatat. Dar pana atunci, mult mai e. Sa fim sanatosi cu totii.

PS: Nu sunteti curiosi sa aflati care e treaba cu azimutu?

Azi ma duc sa ma taie. Nu-i nimic asa, major, dar implica anestezie si cutitareala si dureri post op si-un recovery de circa o luna, chestie care face ca cezariana sa para floare la ureche, ceea ce oricum paruse si la vremea ei. Avand in vedere spectaculoasa intorsatura de evenimente care ma va tine cu picioarele in sus cateva zile si off sandale cateva luni, ma invrednicesc sa continui (da, stiu ca se zice corect “sa continuu”, dar srsly, suna ca dracu’) serialul nostru cu veleitati de sitcom, despre vizita domniilor lor bloggerii la Sinaia. Nu inainte de a-mi cere scuze pe aceasta cale sotului meu fracturat, pe care l-am parat fara sa vreau. Note to self: daca nu vrei sa stie mama soacra ca si-ai rupt mana, nu scrie pe blog, doh!

Haideti, fuga fuga prin bucatarie, ne luam toti de mana si facem un trenulet. Daca nu mai aveti rabdare pana ajungem la haleala, luati de la Mazi sau de la Elena, care au fost mai vrednice si-au scris.

Nu mai fusesem niciodata intr-o bucatarie de restaurant si ma asteptam la ceva foarte industrial. Nu era. Din contra, mi s-a parut un spatiu intim, cu geam larg deschis spre padure, cu miros de aluat dospit si curat de mancai de pe jos (nu noi, altii!). Totul de inox stralucitor, fara amprente de degete. Mazi-reporter-de-razboi are dovada pe film, dupa cum se poate vedea in poza de mai sus. Nicio musca in ciorba.

Frigiderul de legume si fructe – visul oricarui vegetarian – o camera intreaga nene, cu rafturi de sus pana jos, pe care se odihneau prospaturile. Exista si un frigider de probe. Habar n-aveam ce-i ala, dar mi-a explicat Monica. Cica e asa: in fiecare zi, din ciorbica, din tocanita si alte alea, se pun deoparte la frigider mostre. Asa incat daca vine omu’ si zice ca s-a intoxicat de la mancare, se ia frumos proba si se analizeaza. Interesant. Ce nu inteleg eu este ce valoare au aceste probe la tribunal, deoarece, dom’ judecator, poate au schimbat astia mostrele, I object, zau!

Nu am identificat nicaieri, desi l-am cautat cu privirea mea de-o agerime nemaintalnita, un frigider cu ciocolata si cu eclere de casa, cu prajituri cu frisca naturala si cu o suta de amandine mici mici. Pesemne ca ne-a fost in prealabil si cu cruzime ascuns.

Ce m-a spart cu adevarat, si-am multumit la al de sus ca nu am si eu acasa una, e masina de curatat cartofi. Un fel de oloi imens in care bagi cartof cu coaja si scoti fara, ceva absolut senzational! Asa ne-am minunat la adresa ei, precum copiii americani in vizita la ferma. Si de bucurie si uimire, ne-am comandat eu si Mazi mai incolo, la cina festiva, portii de cartofi prajiti fara numar, de parca we were on a mission sau ceva!

Dupa turul bucatariei, a urmat vizita la brutarie. Parca am coborat niste scari, nu mai stiu, ca eram legata la ochi ca sa nu pot sa “vars” secretul (sau poate mi-era doar o foame din aceea care te face sa inventezi romane politiste ieftine, who knows?). Cert este ca am ajuns intr-un fel de miez de Kuib, niste camere cochete, tapetate, unde se face paine de casa si unde miroase a maia si-a scortisoara de lesini. Cazi jos si lesini, va zic. Aici, domnul Michi (Mikey?), specialist brutar, ne-a prezentat minunatiile: chifle, checuri, pandispane, painici de tot felul, plus una bucata toast cat China, de necesita a se tine cu doua maini, ceea ce i-a atras numaidecat maestrului brutar porecla de “doamna cu butucul”- referinta din Twin Peaks, pentru astia batrani care mai tin minte.

Intreg turul bucatariei ne-a fost facut de bucatar sef Vali, care ne-a raspuns entuziast la toate intrebarile stupizele, dar care ne-a copt-o mai tarziu cu un atelier de creatie vegetala, ca sa zic asa, dar stati ca ajungem si-acolo.

Lesne de inteles ca dupa un asemenea tur, in stomacul nostru de food bloggeri se dezlantuisera fortele intunericului. Care trageau de noi in toate directiile si ne schimonoseau fizionomiile, dintr-o data deveniseram cu totii monstruosi. Ceva trebuia facut. Ne-am asezat sa ne imblanzim cu niste palinci. Ca de obicei, eu am mirosit, husband a baut, we make such a good team! Pe urma s-a dat cep la vin rosu. Si pe urma am mancat.

Iar acum, despre mancare:

La aperitive am mers pe mana lui Vali, care ne-a pregatit un platouas rece si-unul cald, cu di tati. Din cele reci, bune, nu m-a rupt in doua ceva anume, you know me si legumele, un fel de divort prelungit. In schimb, de pe platoul de aperitive calde, am zarit si-am devorat o bucata de porc in manta de bacon absolut perfecta, per-fec-ta!

Mie sa-mi dati numai de-astea, am zis eu in gandul meu, si-am mai luat o gura de friptura.

Painea pe care am mancat-o eu la aperitive (desi era greu sa alegi, aveau de toate!), era un fel de “chec” marmorat, din faina alba si integrala, foarte ingenios combinate.

Dupa aperitive – pauza. Am zis noi. Ma rog, nu c-am zis noi, dar here comes Vali cu doua galeti de fructe si legume si multe cutite, si ne baga pe toti in sedinta de sculptat vegetalele alea in forme diverse. Flori, cosulete, lebadutze… de-astea. Eu, care cand vad un cutit ascutit, ma ia cu rau (da, stiu, sunt un mare bucatar… not), m-am tinut departe de atelier, in schimb, restul duamnelor au cioplit si-au rulat si-au facut tot felul de flori. Elena a facut un svaiter din morcov, iar Mazi a belit un castravete si-a infiletat un trandafir din coaja de rosie. Vali a facut insa niste chestii senzationale, care meritau aplaudate vartos daca nu si-ar fi bagat aghiuta coada… “Da’ animale nu stiti?”, zise el (Aghi).

Monica foodie family, mama-la-doi-baieti-de-scoala-generala, numaidecat pune mana pe cutitas si executa un purcel dintr-o ridiche. De unde incepe bai nene o nebunie paparazzeasca din partea noastra a tuturor… “vaaaai, vai ce porc draguuutz, sa pozam porcul, unde e porcul?!”. Si-l abandonam pe Vali cu operele de arta si ne-apuca un extaz dupa lighioana vegetala, cum rar mi-a fost dat sa vad. Porcul a capatat intre timp si doi ochi de fresh piper, dar iata-l mai jos in toata splendoarea, pe cand era, si anume, un porc orb. Adica un liliac.

Pauza pana la felul doi, bine? Ma duc sa check on Iepu’ si va mai zica dupa aia. Vedeti ce autentic e totul? Live blogging nenica!

Toata saptamana  mi-am dorit sa ajung intr-o stare de-aia de bine, aveam senzatia ca nu am cum sa va povestesc ce fain a fost la Sinaia daca nu ma “curat” de ale mele. Ghinion de nesansa, a fost o saptamana din cea mai pura spetza de “jalnic”. Asa ca n-am scris. Nu stiu ce-asteptam, sa-mi pun parul pe bigudiuri si sa-mi fac unghiile cu rosu-Chanel…? Well, such is life, uneori esti porumbelul, alteori statuia. Si cum se intampla ca mai am niste ani buni pana sa fiu eu porumbelul, am zis sa scriu totusi, sub rezerva ca mi-as fi dorit din toata inima sa nu fiu asa cu &^*^$ in sus, nu de alta, dar locul asta despre care o sa va zic chiar merita my all, iar eu deja si din capul locului nu-s multumita de maniera de prezentare. Sa incepem deci, va invit la Kuib – restaurantul care e fix asa cum mi-ar placea mie sa fie restaurantul meu.

BLOGGERII, VACA SI AZIMUTU’

Un simpozion cu tema “Exista viata dupa friptura?”
Partcipanti: Mazi, Elena, Anca, Monica & me, plus one
Cu concursul gazdelor noastre deosebite, Vila Piatra Soimului si Restaurant Kuib Sinaia

Ei da, nici nu ne reveniseram bine dupa escapada noastra la Hilton, ca se si facu de-un drum la Sinaia. Acum sa nu credeti ca doresc sa arat pe cineva cu degetul, orice asemanare intre domnul din imagine si personajul din povestea Hilton, acela care a facut flicflacuri la birou astfel rupandu-si bunatate de mana, fiind pur intamplatoare.

Deci da. Din cauza susnumitului accident de munca, ne-am vazut pusi in situatia (deosebit de placuta) de a merge la Sinaia ca pasageri in masina lui Mazi, care este… care este cel mai bun sofer ever! Bun la sofat, dar mai cu seama bun la suflet, deoarece stiindu-ma dusa cu nervii, a mers asa de a la croaziera, incat mi-am facut si unghiile cu lac, fara sa dau pe langa. Spre deosebire de uzualele noastre drumuri la Cornu, care ma solicita pana la transpirarea completa a orisicarei picaturici de apa din corp (corpul fiind, se stie, nu-stiu-cat-la-suta-apa), Mazi m-a adus la destinatie proaspata ca un brebenel si numai buna de baut berea pe care o cumparasera Monica si foodie man. Care ajunsesera primii si mai pe dimineata asa, deoarece noi uitaseram sa ii anuntam ca vom fi fashionably late circa 6h.

Dar ce cautam noi aici, poate va intrebati. Pai nici noua nu ne era foarte clar, stiam doar ca ne ducem sa vedem un restaurant proaspat redeschis, dar ce mai conteaza, oricum avea sa fie misto pentru ca eram cu gasca consacrata, minus cativa absenti motivati. Rasfoisem in prealabil site-urile vilei si restaurantului cu niscaiva neincredere si cinism, fiind inca marcata ca pamantul sub senilele tancului de vacanta noastra bulgareasca (partile unu, doi si trei) – yeah right, va stiu io pe astia cu marketingu’ la voi. Nu mica mi-a fost mirarea cand s-a dovedit ca locul cu pricina era asa, cam tot ce promitea si ceva in plus. Caci de la branding, pana la ce ne-au pus in farfurie, am gasit aici, la Sinaia, nu la 7h distanta pe drum bulgaresc cu gropane cat roata carului, un retreat de weekend absolut fermecator, amplasat, vorba ceea, la colt de (arrrgh, mama lor de stereotipuri) rai.

(Polemizand deunazi pe facebook cu cineva despre ce inseamna o friptura buna si daca merita sau nu sa te duci dupa ea pana la Sinaia, am realizat despre mine urmatoarea chestie:  cel mai mult ma intereseaza experienta. Sunt o feelingoasa. In functie de feeling imi aleg locurile care mi se lipesc de suflet si unde ma duc asa, aproape compulsiv, again and again. La fel imi aleg si doctorii. Degeaba, zic, e ala cel mai bun doctor, daca e o scarba de om si degeaba e cea mai bun friptura, daca nu spune si-o poveste sa-mi placa. Si uite de-aia o sa ma duc la Vulturul pana imbatranesc si tot de-aia mi-a placut si la Kuib. Acest lucru e bine de avut in vedere de catre voi atunci cand, sau daca, imi luati in serios recomandarile. Fara indoiala ca exista o friptura mai buna undeva, dar unde va trimit eu e mai mult decat friptura. Si inchid paranteza).

Ramasesem la bere. Si la ciroba de burta cu care s-au omenit asa, din prima, pe terasa in panta a vilisoarei ce avea sa ne adaposteasca, aceia dintre noi care nu oprisera la Petromul de pe centura Ploiestiului pentru a se delecta cu un nemeritat sandvis de la Snack Attack (plus o ciocolatica). Bun. Si cum stateam noi asa la taclale – dintre care “noi” doar eu nu aveam ochelari de soare si asimilam panorama superba a Bucegilor senini pan’ la cruce prin ochii complet mijiti – ne iese in intampinare o specie pe cale de disparitie: gazda buna. Uitandu-ma la Madalina, fosta “bankeritza”, actuala detinatoare a tandemului Piatra Soimului – Kuib, ma cuprinde o incantare generalizata in fata lucrului bine facut si a omului de afaceri sufletist, ceea ce, pe bune, chiar nu e un oximoron. Femeia asta a luat restaurantul si l-a facut from scratch asa cum si-a dorit si imaginat si visat ca se poate sa fie, cumva dupa chipul si asemanarea si obiceiurile familiei sale frumoase, cu sot, copii si-o pianina veche de o suta (si ce-ti pasa) de ani. Cand vorbeste despre asta, ma apuca emotia de emotia ei. O ascult fascinata cum imi povesteste despre mobila de lemn, despre scaunele lucrate manual de un tata si-un fiu de la o fabrica din Ardeal, despre painea lor de casa, despre inceputuri si planuri de viitor. O ascult si ma gandesc ca e genul acela de owner inteligent, care, fara a fi mai putin implicat in businessul sau, stie sa se inconjoare de oameni foarte buni la ceea ce fac. De aia locul ala arata asa, de-aia simti din prima ca-i munca de echipa si tot de-aia nu vezi nimic strident.

Anyway. Cate putin despre Vila Piatra Soimului si despre Kuib. Pai vila are vreo 34 de locuri de cazare. Noi am stat intr-o garsoniera la mansarda, de la geamul careia se vedea fix asa:

Camerele-s foarte curate si destul de mari. Paturi confortabile, minibar, televizoare si in minilivingul cu canapea, si in dormitor, prosoape imaculate si sapunel foarte misto la baie. Care baie e cu dus, dar unul mai smecher asa. Urmeaza, am inteles de la gazda noastra, o mini renovare a camerelor (schimbat mocheta si perdelele, pentru un look & feel mai apropiat de ce-si doreste caprioara). Atentie, oameni cu copii: vila are un loc de joaca mistocutz chiar la parter (adicatelea o camera cu biloaie, tobogan si – ce mi-a placut mie tare – un ditamai peretele alb pe care copiii sunt lasati sa manjeasca dupa pofta inimii). In schimb, nu exista lift, asa ca, mame cu carutz, tineti cont de asta daca vi se face de plecat cu kinderul – veti avea nevoie de muschi. Personalul este insa foarte amabil si ofera maini de ajutor la cocotzat landoaiele pe scari.

Acum despre Kuib, deocamdata doar despre cum arata, pe dinafara si in culise.

Din patru pereti, vreo doi si jumatate sunt cu geamuri de sus pana jos. Doua laturi dau fix, dar fix, in padure. Cand sunt geamurile deschise, ai impresia, foarte corecta de altfel, ca esti in mijlocul naturii. Cred ca iarna e intr-un mare fel aici, cu zapada de jur imprejur si ceai fierbinte cu miere. Nu exista semineu, dar exista pian sa ne incalzeasca sufletul, bun si asa. N-am sa va pun filmuletul cu foodie Monica interpretand Pantera Roz (moment in care mie mi-a dat o lacrima in coltul ochiului si m-am gandit ca e foarte misto sa stii sa canti la pian).

Micile lucruri care fac diferenta: pai sa fie bancuta de lemn cu masa rotunda de ceai. Florile naturale, in ghiveci. Cafeaua Julius Meinl, pentru ca-mi place mie asa omuletu ala cu scufita de pe cesti. Painea de casa. Masina de curatat cartofi, care a eliminat din meniu cartofii congelati (tot ce contine cartof la Kuib este the real deal, va zic eu c-am fost in bucatarie si-am vazut sacul).

Ei si uite cum se facu 3 dimineata si eu sunt departe rau de final. Hai sa facem asa: ne oprim noi putin sa dorm eu, si promit sa mai scriu in zilele care vin. Vreau neaparat sa va povestesc despre mancare, dar si despre panarama, ca doar stiti cu cine aveti de-a face. Bine? Scuzati abruptul sfarsit, dar imi cad ochii-n gura. Pam pam.

– pai si cum ma, si-a rupt-o?
– nu stiu daca si-a rupt-o, deocamdata i-au pus o atela gipsata, aflam luni:p
– dar ce-a facut?
– eh, a facut foarfeca.
– ce e aia?
– e asa, o figura de karate, bruce lee style.
– aww, mai bine zicea si el ca a salvat o batranica din ghearele “la niste” rauvoitori.
– mda.
………………………………………………………………………………………………………………………………………………
– eu vreau sa nasc natural.
– da’ de ce? adica… din considerente medicale, sau asa vrei tu?
– asa vreau eu, ca e mai bine. totusi, cezariana implica riscuri.
– liiike?
– pai (insert medical mumbo jumbo here)… si hernie.
– ah, si mie mi se pare ca am hernie.
………………………………………………………………………………………………………………………………………………
– v-am adus si revista BBC Focus.
– ooo, multumim! ia uite, are reclama Orange pe spate. m. will be pleased!
………………………………………………………………………………………………………………………………………………
– eu nu as putea niciodata sa renunt la carne.
– eu as putea.
– eee, ai putea, arata-mi tu mie un om care e vegetarian toata viata lui…
– pai in India…
– eee, in India, eu nu cred asa ceva.
– ba da.
– ba nu.
………………………………………………………………………………………………………………………………………………
– sampanie?
– da, va rog.
– da.
– da.
– da.
– da.
– da.
– nu, multumesc. o cafea fara cofeina daca se poate…
– desigur.
………………………………………………………………………………………………………………………………………………
– vai ce buna e cafeaua asta Illy. mi se pare the best!
– mie imi place Lavazza.
– pai da, dar Lavazza nu e buna fara cofeina.
– pai si asta e?
– da.
– as vrea si eu va rog o cafea fara cofeina.
– desigur.
……………………………………………………………………………………………………………………………………………
– bai, chiar ca-i buna. sigur e fara cofeina? cum de e asa buna?
– pai stiti, c-o fi c-o pati, ca teaca, ca punga, ca depinde de granulatie…
– ahaaaa!
……………………………………………………………………………………………………………………………………………
– comandam?
– hai.
– pai stati ca la aperitive am pregatit noi o selectie.
(cineva, in gandul ei: sper sa nu fie putine…)

– vai cum sunt crevetii astia…
– dar aici ce avem?
– sos de usturoi.
– bun! si asta ce e?
– cred ca e caracatita.
– mama cum e caracatita! de acum numai caracatita o sa mananc! cea mai buna caracatita!
– da, cea mai buna!
– za best!
………………………………………………………………………………………………………………………………………………
– si cum e?
– e… greu.
– pe mine nu ma sperie nasterea, dar asa, ce vine dupa. nu mai dormi, nu mai ai viata…
– eh, da, nu e ca inainte.
– auzi, nu te supara ca te intreb, dar, pentru numele research-ului!, voi sex mai faceti?
– o_O
………………………………………………………………………………………………………………………………………………
– eu n-as putea sa omor un animal si pe urma sa-l mananc.
– dar ala de la supermarket de unde crezi ca vine?
– umm… din filetia si cotletia?
………………………………………………………………………………………………………………………………………………
– eu as dori cotletul de vitel.
– tagliata de vita la mine.
– cum sa fie?
– in sange…
– miel.
– cotlet.
– hai ia-ti si tu carne, zau.
………………………………………………………………………………………………………………………………………………

– e si chestie de sezonalitate. daca nu mananci carne, iarna ce naiba mananci?
………………………………………………………………………………………………………………………………………………
– eu cand aveam 14 (?) ani, am facut cezariana la o scroafa.
– pe bune?
– daaa, am salvat zece purcei din doishpe.
– pai si… scroafa?
– pai i-am luat gatu, asa se face.
………………………………………………………………………………………………………………………………………………
– ah, abia astept sa mergem weekendu viitor la munte.
– daaa, o sa fie misto!
– da io de ce nu stau in camera cu tine?
– stam papusha, culcam mishu si Iv.
– asa asa!
………………………………………………………………………………………………………………………………………………
– pasteis de belem mie nu mi-au placut.
– nici mie.
– vai, mie da, cel mai mult.
– eu n-am ajuns inca la lisabona…
………………………………………………………………………………………………………………………………………………
– si cum, ai sarit cu coarda in vagauna?
– daaa.
– si nu ti-a fost frica?
– ba da, dar daca tot am platit… am sarit.
………………………………………………………………………………………………………………………………………………
– doriti si garnitura de sparanghel? stiti ca aveti inclusa salata de rucola la cotletul de vitel.
– deci da.
………………………………………………………………………………………………………………………………………………
– nu-i suport pe francezi.
………………………………………………………………………………………………………………………………………………
– bai cum a fost caracatita aia, mi-a ramas gandul la ea…
………………………………………………………………………………………………………………………………………………
– desert?
– you bet ur ass!
………………………………………………………………………………………………………………………………………………

– cu cat are o textura mai nisipoasa, cu atat e mai maturata.
– cum zici tu, guru!
………………………………………………………………………………………………………………………………………………
– deci va rog eu frumos, not the scroafa story again, nu mai suport!:p:p:p
………………………………………………………………………………………………………………………………………………
– in gange se arunca femeile gravide si copiii care mor. e o onoare sa te speli pe fata cu apa din gange.
………………………………………………………………………………………………………………………………………………
– ia de la mine…
– da ce ai acolo?
– fructe de padure, inghetata zabaione si peste ele vin.
– wow, superbun! daca stiam, luam si eu! acu ce sa faci, ma sacrific cu astea cinci cupe de inghetata artizanala de casa, mai mult ca perfecta…
………………………………………………………………………………………………………………………………………………
– ah, slabut de data asta, doar doua sticle de sampanie, pai data trecuta am ras opt.
– eu nu am fost data trecuta:(
– ei lasa, next time ne vedem inauntru, la semineu.
– ah, abia astept!
………………………………………………………………………………………………………………………………………………
– sa nu va uitati revistele.
………………………………………………………………………………………………………………………………………………
– bai mazi, sa-mi dai si mie meniul, sa zic ce-am mancat.
………………………………………………………………………………………………………………………………………………
– bai mazi, stii tu caracatita aia? era calamar!

Daca v-ati dorit vreodata sa fiti a fly on the wall la intalnirile astora de-alde mine, ei bine, ce vreau eu sa va zic e ca n-ati pierdut nimic, we are only human;) Desi foarte adevarat este ca food mason te nasti, nu devii! (Andressa!, glumesc). Suntem a good bunch noi astia, si cand nu bem nimic, dar mai ales cand bem sampanie. Weekendul viitor plecam la munte sa “deschidem” un restaurant. Pana atunci, va las cu impresii de la memorabila noastra cina la Hilton Roberto’s, unde ne-am pus poalele-n cap, am debitat felurite, dar mai ales am mancat toate cele bune. Si da, calamarul este to die for! Recomand si scoicile in sos de vin si sofran, crevetii in pesmet, burrata cu sparanghel, inghetata de casa (in special cea de caise) si musai musai fructele de padure marinate in vin! La coada mesei puteti incerca o grappa de chardonnay, aud ca-i buna, eu m-am ametit doar de la miros, asa ca mai multe nu stiu a va zice. Gireaza aceasta iesire in lume a celor de stau la cratita, ca de obicei:

revista Good Food (care, btw, are un nou site sexy balamuc – http://www.goodfood.ro/)

si

Athenee Palace Hilton – restaurant Roberto’s.

Cu multumiri,

Musca.

http://www.cookiejar.ro/
http://leblogpiquant.blogspot.com/
http://chez.mazilique.ro/
http://wineandknives.blogspot.com/

Asta iarna, pe cand burta mea era asa de mare ca abia incapea in sortul albastru primit cado’, le-am cunoscut for the first time in carnita si oasele lor pe fetele din echipa Electrolux. A fost, pare-mi-se, primul cooking session organizat de GolinHarris cu si pentru de-alde-noi-food-bloggerii-ce-ne-mai-place-papica…, si mi-am zis atunci “bai, uite ce chestie misto fac oamenii astia!”. De fapt, v-am zis si voua, aici. Au urmat altele, sh’aletele, si uite cum, la mai bine de jumatate de an since it all started, ma suna saptamana trecuta Roxana-draga-de-ea, sa-mi spuna ca se infiripeaza an all-time-cooking-marathon cu toata floarea cea vestita, un fel de Super Bowl al gatitului de placere. Nu se putea sa lipsesc, nu nu nu. Asa ca m-am milogit la buni lu’ Iepu’ sa babysit (mamiiii, te roog, te rog mamica mea, vreau si io sa ma duuuuc – stiti cum, doar nu tre’ sa va invat eu;), si dus-am fost.

Ei, daca data trecuta era zapada de-o palma in curte la Cortina, de data asta sa tot fi fost vreo 50C la umbra celor doua gratare sfarainde cu care ne-au intampinat mai-mult-ca-perfectele noastre gazde. Eu, nevorbita cum ma stiti (statul acasa m-a transformat intr-un monstru social), am navalit in miezul blogosferei culinare, excelent reprezentate la fata locului, precum gaina in gramada, cu gura pana la urechi si decibelii la mine. Pe aceasta cale imi cer scuze co-gatitorilor si co-mancatorilor mei Mazi, Le Blog Piquant, Placeri simple, Raftul bunicii, blogculinar.ro, gurmandino.ro, Dulcegarii culinare, Bucatar sub acoperire, Cooking with my soul, precum si acelora pe care nu i-am retinut pentru ca-s o varza (dar promit sa later edit dupa ce-mi fac temele:) – da, Carmen-de-la-Electrolux, degeaba ne-am prezentat cu totii ca la sedinta, ca eu asa emotii aveam incat am uitat tot, lame, I know. Ma iertati, oameni buni, pentru scleroza si pentru exuberanta atitudine-desi-n-am-baut-decat-o-bere.

Si-o limonada foarte buna, care ne invita s-o consumam sporit.

De cum am ajuns, am luat premiul pentru cea mai mare mizerie la bancul de lucru. Burgerii mei de curcan au mozolit tot ce le statea in cale, dupa care s-au perpelit la foc iute with a lil help from ma’ man, de atunci fiind cunoscuti drept cei mai urati burgeri de pe fata planetei. Ah, am aflat cu aceasta ocazie ca Electrolux face si tot felul de electrocasnice de-astea mici si indispensabile, like blendere, choppere si mixere verticale, I had no idea. Sunt ultrasilentioase si arata stylish too, cred ca lui Iepu’ i-ar placea de ele, chopperul meu vechi face atata scandal ca te scoala si din morti:p Asa ca e either maruntit patrunjelul, or culcat copilul. Deci… da.

Am terminat repejor. Ceea ce nu ni s-a parut ciudat decat mai incolo, dupa lasatul intunericului, cand unii mai trudeau inca la bucate, pe cand altii o frecau royal pe sezlong sau cu picioarele in piscina. Si pentru asta ne prezentam scuzele.

Am mancat… dar ce n-am mancat! Nici nu mai tin minte! La sfarsitul operatiunii, aveam de-a face cu un bufet cat China, mai ceva decat la o nunta romaneasca. As vrea sa mai tin minte tot, as vrea sa fi putut gusta din toate. Dar asta ar fi presupus probabil o spitalizare mica.

Nu m-am abtinut, sa nu ma intelegeti gresit. Am gustat pe pielea mea urmatoarele feluri de mancare (pe care, sadly, nu prea sunt in stare sa le descriu): niste cartofi cu boabe de mustar, susan, si altele, indieni asa; baghete cu unt, ierburi si mozzarella – perpelite pe gratar in folie de aluminiu – the most awesome thing on the menu!, mai tare ca porcul; speaking of which – porc marinat de Mazi in niste cevauri cu zeama de portocale intre altele; pui marinat de Mihai, cu un fel de salata greceasca alaturi; un peste marinat senzational, despre care mai mult nu stiu sa va zic, dar promit sa aflu; o salsa cu ananas absolut divina; cous cous cu legume si stafide; porumb copt; coleslaw, tzatziki si sos tartar, toate la un loc; ciuperci fripte, cu topping de rosii si verdeata; vinete cu feta si rosii… of, nu mai stiu…

Needless to say ca totul a fost excelent. Si ca ne-am distrat. Si ca am plecat pe la miezul noptii-trecut-de, mai mult de rusinea alora de mai si munceau a doua zi, ca daca era dupa mine si dupa Mazi, ne-am fi asternut pe iarba de langa piscina la o bere si-o poveste toata, pana-n zori.

Ah, si sa nu uit sa va zic de panna cotta buna buna cu care ne-au rasfatat gazdele noastre si care mergea la fix dupa porceala si caldura dupa-amiezei noastre prelungi.

Multumirile le trimit imprastiat catre everybody, de la badica la opinca. Abia astept sa mai facem. Draga Electrolux draga.

Acum doi ani, pe cand doar eu si Pufix si vreo doi-trei prieteni apropiati auziseram de easy peasy, nu prea stiam ce-i cu roblogfestul asta, sau cu festivalul blogurilor gustoase for that matter. Credeam ca-s asa, un fel de “premiile academiei”. Asa incat prima nominalizare care a venit la unul din astea, nu mai stiu la care, m-a bucurat foarte tare. Intre timp m-am acrit ca ciorba cu borsh, am realizat ca e o frectie totul, ca se amesteca bloguri nisate cu bloguri mainstream, in conditiile unui vot public. La roblogfestul de anul trecut se zvonea ca in 2011 se va lasa cu jurizare la categoria “blog culinar”, intre timp se pare ca au uitat.

On the bright side, un lucru mi se pare de remarcat: food bloggerii sunt gashca, iar asta e genial. Ma uit in lista de 36 de nominalizari si vad acolo o gramada de bloguri pe care le citesc zilnic, vad oameni pe care ii cunosc si ii admir. Cu care am baut macar o apa plata, daca nu o bere. Cu care m-am imprietenit pe facebook si de care m-am ciocnit pe la diverse evenimente. Este o lista familiara. Este o concurenta cinstita si friendly. Nu-i fix sindicat, dar tinem aproape. Ceea ce probeaza teoria mea ca oamenii care au o relatie speciala cu mancarea sunt in marea lor majoritate niste oameni foarte faini:) Anyway, virtual hugs pentru toti nominalizatii de mai jos, ma inspira si-mi sunt dragi, iar votul meu merge catre ei:

Andi – http://www.sabucatarim.ro
Zana – http://zanaeficientei.wordpress.com
Mazi – http://chez.mazilique.ro
Buni – http://raftulbunicii.blogspot.com
Elena – http://leblogpiquant.blogspot.com
Florin – http://crazymothercooker.blogspot.com
Simona – http://alison-trials.blogspot.com
Edith – http://edithfrincu.blogspot.com
Lavinia – http://bucatarsubacoperire.blogspot.com

Si complet pe langa subiect, multumesc Maria, Mamarutza si Robi pentru cozonacul genial de la Chocolat, merge la fix cu o dimineata de duminica!

“Uite cine mananca Vindaloo”

Regizor si mastermind: Mazi – Chez Mazilique; Producator executiv: Arun Kumar

In rolurile principale:

Elena – Le Blog Piquant, Bianca – Chat de Chocolat

Florin – Crazy Mother Cooker, Madalin – Wine & Knives

Supporting roles: Cookie & Mishu, aka The Easy Peasy Family

Filmat pe platourile Agra Palace, Soseaua Pipera-Tunari Nr. 47

Sinopsis: Bianca vine din Elvetia de sarbatori. Este timpul sa se cunoasca in sfarsit cu Mazi si Cookie. Bianca crede ca un restaurant indian e o idee buna. La fel si Mazi, care se da de trei ori peste cap si-l convinge pe Kumar sa le gazduiasca micul get together. Urmeaza trei zile de facebook spam: veniti? Da. Si eu. Si eu. Si eu. Eu nu stiu. C-o fi, c-o pati. Ei hai ca venim si noi. Pam pam. In ziua cea mare, cei sapte bloggeri se intalnesc la ceas de seara in Pipera (nr. 47), pentru un feast indian in toata legea, la Kumar’s Agra Palace. Intra in scena Florin – acest micromanager al grupului, cu sugestii care sa previna uitatul la meniu precum rata la polizor. Apare si Kumar, care le recomanda neinitiatilor diverse, nu foarte picante cica, asa, ca pentru copii.

Mancarea umple masa:  mai intai niste papadums cu raita, sos de iaurt cu menta si ceva muraturi traditionale. Apoi – aperitivele, toate foarte bune: Delhi Wala Samosa (pateuri cu mazare si cartofi si condimente), Murgh Kathi Kebab (rulada de pui), Murgh Pakora (pui pane, usor picant) si Pyaz Bhaji (chiftelute indiene cu ceapa si sos de menta). Si-apoi – main course-urile, multe: Kashmiri Lambchops  (cotlete de miel cu sos picant de ceapa si rosii), Saag Gosht (bucatele de miel cu spanac, smantana si ghimbir), Murgh Madras (pui cu nuca de cocos, rosii, sos de caju si condimente indiene), Gosht  Biryani (miel cu orez, ghimbir, usturoi, ierburi indiene si fructe uscate), Aloo Gobhi Masala (conopida cu cartofi, sos de ceapa si rosii), Jhafrani Pullao (orez cu sofran, nuci si fructe uscate), Murgh Makhani (pui condimentat in sos de rosii si smantana), Lamb Vinadaloo (zis si flacarila – fel de mancare abia atins de majoritatea mesenilor, dar dovedit cu gratie de Elena). Servite toate cu naan cu usturoi, roti prata si raita (sos de iaurt racoritor, numai bun de stins iuteala mancarurilor de mai sus).

 Acum pe bune, ce-am invatat din filmul asta:
– mancarea indiana e menita sa fie consumata la masa mare cu prieteni, ca sa poti sa sample diverse chestii
– daca ajungeti vreodata la Agra Palace, ceea ce va doresc, incercati musai musai specialitatea de orez cu miel Gosht  Biryani, este the yummiest thing on the menu, dupa capul meu

– orice cu terminatia vinadaloo arde ca focul pe tot tractul, nerecomandat pentru cei cu nervii slabi; also, Elena mananca vindaloo fara sa se inroseasca, she cannot, I repeat, CANNOT be human
– marea majoritate a felurilor de mancare sunt picante to a certain degree, dar daca le stropiti din belsug cu raita, devin tolerabile
– pregnant chick primeste ultimul rulou cu pui

So thanks Mazi, Elena, Bianca, Florin si Madalin for a lovely evening! Iar pe voi ceilalti va indemn ghebos catre Agra Palace, the place to be these days daca vi s-a urat cu porcul. Cheers!