Foto: Stephen Band

– Ce faci, fata?
– Mu-bine. Tocmai am iesit de la masaj. Tu?
– Bai, si pe mine ma maseaza unii, asta asa, off record. Auzi, m-au trimis astia sa-ti iau interviu. Te bagi?
– Mu bag, na.
– No ashe! Vezi ca pornesc reportofonul, no more monkey business, k? [Fara afaceri cu maimutze, bine?]
– Mu-bine, fie. Dar tre’ sa-ti zic… You can be such a cow sometimes:p [Poti fi atat de vaca uneori]
– Back at you:p [Inapoi la tine]

Stimata doamna vaca bio, ma bucur ca sunteti astazi alaturi de noi intr-un numar atat de mare. V-as intreba, cum ar veni: dar tu ce mananci?
– Draga Izipizi, afla despre mine ca sunt la cura. Cura de iarba. Pasc de nu se poate. Ei nu, nu tot timpul anului, dar macar cat e pasunea vernil. Si sa mai stii tu ca si cerealele pe care le mananc atunci cand nu mananc iarba sunt tot bio.

Deci sa ne intelegem: iarba > cereale?
– Afirmativ si elementar. Pentru ca ma hranesc (si) cu iarba, laptele meu e mai bogat in omega 3, vitamina E, beta caroten si acid linoleic conjugat. Acesta din urma fiind un soi de grasime buna si de treaba, cu ditamai lista de health credentials (cica reduce inflamatia, procentul de grasime din corp, riscul de boala cardiovasculara s.a.m.d).

Acum chiar te dai mare!
– Ba deloc. Ca daca m-as da, ti-as spune si ca cercetarorii britanici olandezi au demonstrat ca exista o incidenta semnificativ mai mica a alergiilor si eczemelor in randul copiiilor ce au consumat exclusiv lactate organice, din, practic, burta mamei si pana la varsta de doi ani. Si ca linoleumul asta ar fi, in principal, “de vina” pentru asta.

Holy cow!
– Yep, that’s me! Ah, da, si vezi ca un lapte de vaca organic cu acte in regula nu are voie sa fie contaminat cu pesticide, hormoni si antibiotice.

Pai si tu ce faci daca te imbolnavesti?
– Pai mai intai ma trateaza cu bomboane cu zahar (homeopate le zice), iar daca nu merge si nu merge fara antibiotic, atunci laptele meu nu e nicicum folosit, pe toata durata tratamentului.

Ma, ce sa zic, suna al naibii de bine. Nu inteleg de ce nu sunteti toate niste vaci bio!
– Eh, nu-ti bate capul tau mic si dragutz cu asta. Tu… doar cauta-ma in magazine. Face-ti-as cu ochiul de pe ambalajul de iaurt. Gata, nap time. Va pupa vaca!

[…]

Acesta este, desigur, un interviu fictiv. Mai intai de toate, pentru ca I don’t speak moo-Cow, iar apoi, pentru ca n-am reusit, dom’le, sa cunosc nicio vaca bio in excursia mea de acum cateva luni la fabrica Olympus, desi mi-as fi dorit. Informatia din el e insa cat se poate de pe bune. Cand am fost acum cateva luni la workshopul cu iaurt, mame si copii, o doamna doctor prezenta in situatie ne-a explicat, cum s-a priceput dansa mai bine, ca din ce in ce mai multi copii cu varste mici manifesta alergie la proteina laptelui de vaca. Cum ajuta lactatele bio la preintampinarea trebii asteia, n-am prea inteles atunci. Dar azi, citind despre studiul olandezilor alora care au urmarit, pare-se, 2.834 de gravide pana cand copiii dumnealor au implinit doi ani, am inteles mai bine. Acu’ na, e too late for me, Iepu e spurcata la lactate non bio si asa va ramane:)) Nu-i capat de tara, n-are alergie, n-are nici eczeme si, chiar de-ar avea, n-am de unde sa-i iau lapte de vaca bio si eventual si raw. Dar iaurt bio pot sa-i iau. Iaurt bio, din lapte romanesc bio, de la vaca bio. Olympus Bio.

Cand zic “povesti de la fabrica de lapte”, am in cap numai brandul ce nu va fi numit, Voldemort style, nici in gluma. Adica na, altii sunt specialistii in plimbat lumea pe la fabrica, sa vada si sa zica mai departe ca e curat si frumos (nu zic ca n-o fi). De asta, in ciuda iubirii ce le-o port astora de la Olympus (group hug!), am ezitat vreme lunga sa ma duc la Hălchiu sa le vizitez “uzina” [de-asta, si pentru ca am inteles ca nu sunt vacute:))] Ei, dar deoarece in septembrie am executat vacanta noastra romaneasca partea a paishpea (ah, si despre asta tre’ sa vorbim!), ce includea, cum altfel?!, si niste Brasov, am zis: frate, fie ce-o fi, io ma duc. Daca iese de-o poveste, bine. Daca nu… oh well… no one has to know. I’ll be quick, tzaca si paca, intru, ma plictisesc nitel si ies. No harm done.  Si… m-am dus.

où sont les Moo
Am ajuns intr-o luni dimineata la fabrica Olympus, dupa ce in prealabil ma ratacisem romantic cu sotzu prin Hălchiu, strasnica asezare! (turns out ca nu trebuia sa intram in localitate, fabrica e mai hârles asa). Era frig al naibii si noi eram cam dezbracati, ce sa-i faci, ca omu’ in vacanta la munte. In mijlocul campului, unde colonizasera grecii situatia, batea un vant rece de te taia de la mijloc. Asa ca multumim, tanti de la poarta, ca nu ne-ati retinut mai mult decat prevede protocolul la, say, Pentagon, fetzele noastre “asteptate” inspirandu-va suficienta incredere incat sa ne lasati a intra pe baza de buletin only, si fara verificari la Interpol:)) Da ma, fabrica de lapte nu e asa, un loc unde intra orishicine, deci ce noroc, m-am gandit eu, ca am intrat.

Bun. Si de cum am intrat, mi s-a parut o cana cu ceai cald de tei cu miere. Fata de la front desk m-a intrebat, de dupa niste ochi vioi de veverita-cu-ghinda-la-ea, de la ce firma sa spuna ca sunt. “Nicio firma”, am baiguit stingher, ca mi s-a parut ciudat sa zic ca-s de la Easy Peasy Incorporated, pana la urma, nu eram acolo in nicio calitate oficiala, ci doar in aceea de Curious George. M-am suit cu bashchetii pe presul branduit de la intrare si mi-am facut o poza de hillbilly ranjit, fiind precisa ca in interior nu or sa ma lase sa pozez. I was right. Si oricum, dupa ce ne-a preluat Ionut si ne-a imbracat, ca un tata grijuliu, in niste “sarici” si “capishoane” albe, de unica folosinta,  nu mai era nicio posibilitate in iad sa ma pozeze cineva. Srsly dude, m-am vazut intr-un geam si numaidecat am facut o buba pe retina, asa de dubios aratam.

Cum care Ionut? Ionut ma. Ionut-no-last-name-necessary. Companionul nostru de-a lungul intregii vizite, care asa frumos ne-a povestit despre toate, ca m-am emotionat groaznic. Pe bune, o sa vedeti, aparent, chiar si fabricile foarte, dar foarte automatizate, au un suflet si niste infinite capacitati de a-ti face pielea gaina.

Nu, nu sunt vaci la fabrica de lapte. Ceea ce este, desigur, logic, doar ca eu mi-as fi dorit sa fie. Mi-as fi dorit sa le mangai pe bot si sa le multumesc pentru tot ce fac pentru noi. Instead, a trebuit sa ma multumesc cu o cisterna, care tocmai parcase cand am ajuns noi. Noi care, pe parcursul vizitei, am urmat cumva traseul laptelui. Adica intai ne-am insinuat in camera de colectare, unde vin tancurile cu lapte colectat de la fermele agreate. Care lapte e testat si la ferma de unde provine, dar si la fabrica. Asa.

Odata plecat laptele din containerul initial, cisterna se spala. Se spala de catre o… camera intreaga (si imensa, mi s-a parut mie), de instalatii de spalat. Daca ma gandesc bine, pentru fiecare incapere in care se mermelesc lactatele astea, exista cel putin inca una cu statii de cleaning in place. Nu, deci nu va pot descrie in cuvinte ce ikebana de tevi si containere e acolo si in ce hal de aseptic se pune problema.

Laptele din cisterne se “vireaza” in niste sticle, decat ca-s niste sticle de 30.000 de litri, asa, cam cat un bloc cu doua etaje. In orataniile astea incepe procesul de pasteurizare, intr-o parte e lapte de consum, in alta e UHT. Cam asa. Ce mi s-a parut mie amuzant (deh, bucurii de om simplu), e ca ambalajele pentru lapte (fie ele cutii sau peturi), nu exista pana in momentul efectiv al ambalarii. Adica sticlele de pastic sunt un soi de eprubete care se termoformeaza pe loc, iar cutiile sunt un sul gigantic de carton. Foarte interesant:)) La linia de imbuteliere lapte e cam singuratate, adica nu sunt, cum credeam eu, 10.000 de muncitori care stau si pun dop la sticle. Totul se face automat. Si vazuta de sus, de pe pasarela, camera asta arata asa, ca un fel de macheta de circuit de formula 1.

Asa. Mai e camera cu microbi. Mwahahhahaha. Kidding, nici urma de microb, doar culturi ma, culturi de iaurt pastrate la temperatura la care ingheata iadul si introduse in lapte ca sa rezulte, si anume, iaurt. IAURTUL MEU IUBIT, da da da! Tot aici se produce si cel mai mic copil al portofoliului Olympus, iaurtul bio. Doar ca, desigur, e singur pe circuitul sau, nu deavalma, dimpreuna cu iaurtul ala care nu e bio.

Mai e camera cu branza, unde nume-de-indian-Ochi-de-Soim a identificat imediat un anume ambalaj de marca proprie unui magazin, despre care branza chiar zisese Soim ca “ba, e buna rau branza asta!”. Numa’ ca sa realizeze cu aceasta ocazie ca normal ca-i buna, daca o face tot Olympus. Doh!;) In camera cu branza (ma rog, camerele, adica na, halele), miroase a branza si sunt oameni. Si exista linie de-aia pe care vin bucatile de branza taiata gata, de-ti vine sa te asezi tunel gastric, cu gura cascata la cap de traseu. Vorba aia: “Ce vrei sa te faci cand te faci mare?” “Feliator de branza, maria ta!”.

Ah, asa, anecdotic, vreau sa mai zic ceva. Stiti vorbele alea de circula ca pojarul, zicand ele ca pe fundul unei cutii de lapte e o cifra care arata de cate ori a fost intors din magazin si repasteurizat/recirculat? Ei bine, eu sunt dispusa sa-mi bag mana si-un picior in foc ca n-are cum fi asa. Nu i-as fi suspectat oricum pe Olympus de astfel de practici, dar cand am vazut cum arata o fabrica de lapte, am realizat sa faci asta e fix o epopee a ineficientei. Adica hai sa vedem: deci laptele se strica pe raft (stoc, by the way, asumat de magazin, deci vandut, pa, la revedere). Magazinul il returneaza ambalat la fabrica (fiind foarte draguta, fabrica primeste returul, chiar daca ea vinde, practic, pe comanda data de magazin). Ei, si pe urma, undeva in curtea din dos (ca in alta parte nu ar fi loc), niste tantici si niste neni varsa rand pe rand continutul fiecarui tetrapak intr-o cisterna mare, pana cand ajung la niste tone. Dupa care cisterna se face ca pleaca si intra pe poarta din fata. Aaaa…?! N-are cum sa fie asa ma, sa fim seriosi, e mai ieftin sa arunci expiraciunile decat sa treci prin tot procesul asta. Legenda urbana, zic. Poate sa se intample cu producatori mai mici, sau nush, chiar nu imi imaginez cu ar putea functiona.

Asaaaa. Deci cam asta e fabrica, la pe scurt. Si sa vedeti chestie: oricat de marete ar fi sculele, oricat de desteapta investitia grecilor, oricat de bine ar fi totul, oricat de frumos, curat si mega tehnologizat, oricat de spectaculos si ce mai vreti voi, pe mine cel mai mult din toata vizita asta m-a impresionat Ionut. Nu stiu daca orice fabrica are un Ionut al ei (daca n-are, vorba aia, sa-si cumpere), dar Olympus e o fabrica vie ma, datorita lui si altora ca el. Cand ne-a povestit omu’ asta despre ziua in care au dat drumul la prima sarja de iaurt, mi-a venit sa plang, jur! Si m-am gandit atunci ca noi, astia care muncim nu la fabrica, ci la open space, iar cand ajungem seara acasa si ne intreaba dragii nostri ce am facut azi, ne aflam in reala dificultate, ei da, noi n-avem decat a fi gelosi pe Ionut. Pentru ca el are ce raspunde. “Azi am facut 16.000 de litri de lapte UHT”, de exemplu.

Cand entuziasmul asta de om cu purpose se propaga de la za big boss al operatiunii pana la portarul fabricii, nu este, pentru mine, absolut nicio mirare ca Olympus e marca de lactate preferata de din ce in ce mai multi cetateni. Ca-s curati. Curati in fabrica, curati in suflet si curati in comunicare. Speaking of which, tocmai si-au relansat site-ul, http://www.olympusdairy.ro. Give it a click, give it a high five, up top si ce mai vreti voi:) Si fiti pe pace (nu ca nu erati), burtile noastre sunt pe maini bune;)

“Si… putem sa va punem intrebari incomode?”, am zis eu ranjind fasolele la doamna doctor Alina Condoiu, medic pediatru rezident la Spitalul Clinic de Urgenta pentru Copii „Grigore Alexandrescu” Bucuresti si consultant nutritie pediatrica. “Freca-mi-as mainile de bucurie, in sfarsit voi avea raspunsurile la tot ce ma roade!” am continuat in sinea mea. Adica na, “Este iaurtul 0% moartea?”, “De ce nu se pun de acord colegii dvs. de breasla cand e vorba de diversificarea sugarului?”, “Nu-i asa ca natural nu e tot aia cu bio?”,  “Ce se intampla cu laptele bio colectat si ramas nefolosit intr-o zi?” Si, desigur, preferata mea, de la o cititoare a blogului venita, “Auziti, e bio pe bune?”

Contextul intalnirii lui Olympus Bio cu niste mamici fabulos de informate (si slabe, si misto, si foarte destepte, si unice in felul lor!) nefiind, am considerat noi, destul de dificil pentru bietii reprezentanti ai produsului biologic, ne-am adus, care cum a putut, si produsul de conceptie. Ca sa fie treaba treaba. In teorie, kinderii aveau sa se joace frumos la etajul unu de la Ambasador Play, iar la doi aveam noi sa ne bem tihnit cafeaua si suculetul de portocale Olympus la sticla, in timp ce vorbitorul avea sa… vorbeasca. Teoretic, am zis. Ca practic, din 5 in 5, cate un omulete baga un “mmmaaaammmaaaaaaaaa!”, iar mama cu musca pe caciula zbura prin cadru cu pleata in vant si un incert “Asta cred ca e al meu!”. Daca aveti copii, stiti precis despre ce vorbesc:))

Asa. Si totusi. In ciuda intemperiilor, am reusit sa ne intelegem. Oamenii ne-au primit cu caldura si transparenta. S-au lasat torturati de vocea colectiva a mamicilor si ne-au raspuns la toate intrebarile. Eu nu ma dusesem sa ma conving, ca, stiti prea bine, believer eram deja.  Ma dusesem insa ca sa innod niste ate ramase dezlegate, ceea ce, in mare masura, am reusit. Chiar daca sunt pretty sure ca am inportunat-o nitel de doamna doctor, mi scuzi, mi scuzi. Asa.

Ne-a vorbit intai Ilias Pliatsikas, director Olympus Romania. Care mi-a confirmat ce stiam: “natural” nu inseamna “bio”. Nu exista nicio reglementare in privinta uzului acestui cuvant. Poti sa scrii linistit pe ambalajul produsului tau ca e natural, nu te cauta nimeni sa te intrebe de sanatate. Daca nu stiati, si Cola e naturala, says so on za dop. Nu zic ca produsele marketate ca “natural” sau “cu ingrediente naturale” sunt evil toate, zic doar ca “naturalul” nu e neaparat garantia calitatii unui produs. Bio, in schimb, este. Fiindca bio inseamna… well, inseamna, intre altele, ca-ti vine organismul de certificare pe nepusa masa si zice: “Ia, baieti, ce-avem noi aici? Ooo, laptic bio, ziceti? Ia aratati-mi si mie documentele. Cum care documente? Carnetul de sanatate al vacii bio, facturile cu intrari hrana bio pentru vaca bio, analizele solului bio unde paste vaca bio…” Si asa mai departe. Nu e joaca. Si nici vrajeala. Olympus s-a certificat in Austria, avand, in plus, si recomandarea Bio Romania. Poarta, pe ambalaj, simbolurile acestor organisme. Nu pentru ca romanul s-a nascut bolnav de suspiciune, ci pentru ca asa e… natural. Si legal.

Ce misto e in Grecia, m-am gandit din nou cand il ascultam pe Ilias povestind despre ce e aia iaurt la ei. Deci la greci, se poate numi “iaurt” (textual pe eticheta) numai acel produs care contine EXCLUSIV lapte si fermenti selectionati de iaurt. Orice produs care are ceva in plus, nu se poate marketa ca “iaurt”. Se va numi “preparat de iaurt cu…”. Preparat de iaurt cu fructe, sau preparat de iaurt cu cereale, sau preparat de iaurt with lots of aditivi si niste zaharel (ok, pe asta l-am inventat eu, nu exista asa ceva, nuuu!). Asta e ceva foarte misto pentru consumator. Ca nu mai poa’ sa plece la cumparat iaurt si sa se intoarca acasa cu o sacosa de junk.

Ei, si, sa zic, ultimul lucru fain pe care l-am invatat de la Ilias este ca poti evalua calitatea unui iaurt uitandu-te la continutul lui de proteine. Un iaurt bon calite are multa proteina. Multa proteina inseamna mult lapte. De aia si sunt iaurturile Oly si Olympus asa de goddam creamy. Pentru ca se fac din lapte folosit fara zgarcenie. Un iaurt mai putin calitativ inlocuieste proteina cu altceva. Ca na, e scump sa faci iaurt cu proteinele la el. Ah, si pentru ca ziceam mai sus, in chip de trivia va zic ce mi-au zis si ei mie: daca din laptele bio colectat ramane ceva nefolosit intr-o zi, si inteleg ca ramane, el se foloseste la fabricarea celorlalte sortimente Oly/Olympus. Ca doar n-or sa arunce bunatate de lapte!

Pe scurt zic sa vorbim si de 0% ala. Nu-l aveam la inima inainte de intalnirea asta si nici acum nu pot sa zic ca il salut cu caldura cand il vad pe raft, insa mi s-a explicat ca procedeul de fabricare a lui 0% este practic o concentrare mai mare a laptelui din care rezulta el, dupa ce i s-a scos toata grasimea. De aia are si mai multe, ati ghicit, proteine. Ca sa ii dea structura. Nu e singura maniera in care poti produce un iaurt 0%. E maniera scumpa si cinstita. Exista si maniera simpla in care il ingrosi cu una si cu alta. Dar mi s-a spus si cred ca nu e cazul lui Olympus 0%. So, daca haliti asa ceva, knock yourself out.

Cu doamna doctor s-a frecat mult subiectul alimentatiei copiilor, de la cele mai fragede varste si pana mai incolo. Am trecut prin toate, uitand ca plecaseram de la iaurt. Am vorbit de lapte praf versus lapte de vaca (nu, nu insistati, nu va spun la ce concluzie am ajuns), despre cresterea incidentei alergiilor la proteina laptelul de vaca si cum alimentarea copilului cu lactate bio poate contracara tendinta asta, am vorbit si despre copii mofturosi, si despre preferinta copiilor pentru iaurturile cu textura mai “curgatoare”, cum e si Olympus Bio asta (vedeti ca nu e genul tzeapan cu care v-au obisnuit grecescul sau probioticul 2%). Deci am epuizat-o pe saraca femeie, noroc ca erau pe masa fructe de sezon si iaurturi, asa ca am mancat si am prins puteri si am luat-o de la capat.

Si apoi am plecat acasa. Pam pam.

Nu stiu daca Romania traieste bio, dar stiu precis ca nu e segment mai preocupat de ce mancam decat mamele de copii. Si asta le face deopotriva cel mai bun consumator de iaurt bio si cel mai exigent. Va reusi Olympus sa le satisfaca gusturile si nevoile? Vom afla, cu siguranta, in episodul urmator. Stay tuned!

Acum mai bine de juma de an, am fost supusa unui teasing monstruos. Se facea ca stateam la o masa cu niste oameni de-aia de vrei sa-i iei acasa, si fiecare povestea una alta. Si-apoi, un comesean mi-a aruncat-o la fileu, de mi-a stricat iremediabil linistea serii. Mie ca mie, dar sa vedeti lui in ce hal:)) Cica provocare: urmeaza sa lansam un produs nou, ceva fabulos, nu ghicesti ce, nu nu. Bai, dar nu va puteti imagina… n-am mai fost om din clipa aia. Da-i si speculeaza, linge portofoliul Olympus pe fata si pe dos, stoarce-ti creierii, gandeste-te la ceva din strafundurile ADN-ul brandului Olympus de la mama lui, mituieste-ti intuitia cu carnati grecesti de la Meze Taverna sa produca treburi… intuitive. E un alt iaurt cu fructe? E vreo mare branza? E lapte cu cacao? Sunt cutiute de-alea decadente cum are Olympus in Grecia, cu iaurt intr-o parte si miere intr-alta? E kefir? E unt? Doamne iarta-ma, asa am tinut-o toata seara. N-a fost chip sa extorchez informatia pretioasa de la oameni. Am plecat acasa caine ud, caci na, I hate dares, mai ales cand e destul de evident ca I’m not winning.

Ei, si cum stateam eu, miezul noptii bine trecut, motz cocotz in pat, cu ochii in tavan, deodata m-am ridicat in fund si cu un gest maret, de Mihai Viteazul pe cal, am zis: STIU! E IAURT BIO! Trecut-au lunile, iar eu… cum sa zic, nestramutata in convingere, eram cuminte in viata mea, imi vedeam de treaba si asteptam anuntul. Si nu zici ca de ieri e oficial?:D E el ma, el e, iaurtul Olympus bio, primul si singurul iaurt bio romanesc de pe piata. Ceea ce, in sine, mi se pare o super veste. Nu mai zic ce dans al bucuriei am facut cand mi s-a fost pusa in brate prima transa, caci, se stie, I love dares, mai ales cand e destul de evident ca I’m winning:))

Radem, glumim, dar acum pe serioaselea sa vorbim. E magic ca incep sa apara si la noi lactate bio made in Ro. Nu pentru ca e trendy-flendy sa mananci bio, ci pentru ca, mi se pare mie, e parte din aceeasi nevoie de schimbare pe care o resimtim din ce in ce mai multi si din ce in ce mai tare. Care nevoie zice ca daca nu facem ceva, o sa ne ingroape industria asta alimentara bolnava cu care am avut nesansa sa ne sincronizam. Un produs bio local, scos la un pret corect si ok (2 lei si ceva), care mai e si bun la gust, cu un continut echilibrat (proteine din belsug, 5g la suta, carbs in cantitate mai mica decat ce gasesti in iaurturile bio de import, fermentii cei corecti, no junk, lots of calciu si B12) zice, practic, “ne pasa de tine, mai Consumator mai”. Presupun ca Olympus Romania nu si-a propus sa se imbogateasca din gama asta si nici nu cred ca le-a fost usor sa gaseasca laptele cel bio, sa faca la un fel sa separe productia bio de cea non-bio, sau sa sparga cu produsul lor local rafturile bio dominate zdrobitor de marci internationale highly overpriced. Păsare, da, asta imi sugereaza mie toata intiativa. Sustinere pentru producatorul local de lapte bio si drag pentru consumator. In atare conditii, cum sa nu-i iubesc, ziceti voi, cum?

Din aceeasi sursa, a dragului, de data asta, dragul meu de ei, ma lipesc si eu de campania Olympus – Romania traieste bio. Care campanie suna asa, nitel bombastic, dar de fapt e code for “hai sa dezvoltam impreuna”. Hai sa ne pese mai tare de ce punem in gura. Hai sa sprijinim producatorul local care-si bate capul sa se certifice bio (daca v-a interesat subiectul, stiti precis ce pain in the behind e lucrul asta, vorbim de ani de zile de sol netratat cu nimic, de vaci care pasc iarba de pe solul ala, care cresc in libertate, netratate cu mizerii, antibiotice si hormoni, hranite numai si numai cu hrana certificata bio… etc.). Un “hai sa” frumos, din care sunt asa, cumva, happy and proud ca fac parte.

In urmatoarele luni vreau sa-mi aduc si eu “adusul”, sa ne cunoastem mai bine, eu si vaca bio, sa facem impreuna entuziasm, cu cuvintele noastre. Asta-i badge-ul campaniei si asta-s eu, felicitand din inima intreaga echipa care a lucrat la a pune pe piata produsul asta. Two thumbs up:)

http://www.olympusdairy.ro/

https://www.facebook.com/OlympusDairy

Duminica seara am capatat trei pastravi proaspeti. Care, spre desebire de pestii de-aseara de la Monsterchef, erau complet morti. Asa. What to do, what to do, caci nu voiam intreaga casa a imputzi, dar era pacat ca asemenea prada pretioasa sa go to waste.

Pana la urma, am uns fiecare individ cu niste ulei de masline cu usturoi, l-am garnisit cu felii de lamaie si ierburi,  l-am facut pachetel sigilat in hartie de copt si tzusti in tava, la cuptor. Vreo 20 de minute la foc mediu. N-a iesit nici pe sfert asa de gustos precum pastravul prajit sau la gratar de la Vulturul, insa si-a facut treaba. Si pentru ca era asa, incolor si trist, am zis sa-l baltzez inveselesc cu urmatoarele:

• sos de iaurt cu menta (iaurt, apa, sare, ulei de masline, menta proaspata, seminte de in);
• sos sweet chilli, de cumparat, le junk, o lingura n-a omorat pe nimeni
• paine integrala cu seminte
• salata verde, dar mai ales mov

Altfel, am patrusutecincizeci de ganduri pe minut, sunt subiectul a treimilioanedouasutecincizecidemiipatrusutetreizecisipatru de nelinisti si foieli, totusi, astazi o sa ma rezum la a scrie despre mancare. Pofta buna!

PS: Abtineti-va de la a gandi catastrofic. Din cand in cand, tratati-va la domiciliu cu un ceaun plin cu cartofi prajiti. Schimbati-va cararea de pe o parte pe cealalta.

Da. Pe cuvant de onoare, no bull shit, pe bune si pe serioase, ma bucur ca mai am ceva de zis despre ma’ friend Oly. Asa de tare ma bucur, ca vinerea trecuta, cand am vazut in galantar la Mega Image noile varietati cu fructe, le-am cumparat pe toate! Iar sambata la pranz, pe o vantoasa ca aceea, am iesit afara si-am pus-o de-un photosession mic. De la inaltimea balconului, de sub muleul alb, din varful shlapilor vecinului cu pitbull, lantz si tatuaje, trebuie ca paream destul de ciudata, dar na, nu te pui cu exaltarea.

Da, bai nene, a aparut iaurtul Oly cu fructe. Si respectiv grecescul Olympus, cu fructe si dansul. Ceea ce n-ar fi trebuit sa insemne absolut nimic pentru un om care consuma responsabil numai iaurt simplu, in care isi pune el (ea) fructe, cereale si diverse nuci. Niciun pic nu se presupune ca ar fi trebuit sa o atinga pe aceasta persoana venirea iaurtului cu fructe, zahar si amidon (nemodificat!). Ar fi trebuit sa o lase mai rece decat frozen yougurt-ul… Da, asa ar fi trebuit. Numai ca…

Numai ca Oly este singurul brand masculin de iaurt de pe piata. Think about it. Napolact nu e brand de iaurt, e asa, gen denumirea producatorului. Not sexy at all. Zuzu e gagica. Milli… la fel. Activia e si ea femeie, si-i pretty much ca in cantecul Vama, “urata si cam proasta”. Ei, pe praful asta, si cand oamenii astia de la Olympus au facut, cum ar veni, gagiul ochelarist, educat, finutz, (si straight!), filthy rich, dar si nobil, modest, dar upper class, al iaurturilor, si pe urma s-au apucat de-au pus fructe FIX in ala 2% probiotic care e marea mea dragoste, cum as fi putut, zic, cum as fi putut sa nu-mi bag botul in toate sortimentele? Nicio sansa n-am avut, mai. Zau. L-am pus pe lista de placeri vinovate si m-am spurcat o seara intreaga, sa vad care e mai bun.

Si cel mai bun este, in opinia mea, grecescul Olympus cu rodie si zmeura. Urmat indeaproape de Oly 2% probiotic cu cereale. Deosebit este si cel cu prune, mi-aduce aminte de un alt iaurt pe care l-am iubit, dar care a disparut de la o vreme din marea majoritate a magazinelor. Mi s-a parut interesant ca Oly astea cu fructe au, totusi, gust de iaurt normal, adevarat. Pe cand majoritatea iaurturilor cu fructe incercate pana acum erau altceva, clar altceva decat iaurt. O pasta dubioasa si dulce, buna, nu zic, buna precum all things junk. Pe Oly parca l-as crede cand zice ca e natural, no junk promise and all that. Desigur, asta si pentru ca, din nou spun, il iubesc pe brandul lui si ii doresc o viata frumoasa, chiar daca nu putem fi impreuna. Caci nu, nu intentionez sa ma reprofilez pe iaurt cu fructe, tentant as it may be. Raman la stimabilul 2% simplu simplut. Si pe asta cu fructe il trec pe lista de “cu care m-as pupa fara sa te superi”, alaturi de Ryan Gosling si alti bombonei de-astia intangibili.

Nu as pune Oly cu fructe foarte la coada extremelor alimentare care ne fac viata mai frumoasa (mai ales daca nu suntem completamente ipocriti) – like hamburgheri, bauturi carbogazoase de culoare indoielnica si chipshi sintetici cu arome naturale…, dar l-as clasa undeva intre ultrasanatosul smoothie raw vegan de rucola si grapefruit al lui Boo si inventia mea decadenta – shaorma cu carnati… Mdaaaa. Cu siguranta, iaurtule Oly cu fructe, we’ll meet again. Cand eu, plictisita de perfectiune, o sa vreau sa te ciufulesc cu lingurita, iar tu n-o sa ai nimic impotriva.

Ieri a fost Ziua Internationala a Persoanelor cu Disabilitati. Am aflat de treaba asta nu pentru ca am atins un nivel deosebit de awareness si implicare sociala (as minti sa zic ca da), ci pentru ca folosesc lapte de consum Oly ca sa-i faci lui Iepu’ branza de vaci. De fapt, am frigider un raft dedicat Oly, m-a apucat aceasta dambla cand am descoperit iaurtul ala 2% cu probiotice si de-atunci tot cumpar: 2%, 4%, 5%, smantana, lapte, you name it. Pentru ca-s bune, dar si pentru ca am eu o slabiciune pentru brandurile rotunde, grasute si pufoase, iar Oly e chiar un brand misto, produsele sunt cinstite si arata intr-un mare fel, cam cum m-as fi gandit eu ca trebuie sa arate all things lapte.

Cand mi-au scris oamenii astia si mi-au povestit de campania lor cu capacul inscriptionat in Braille, am zis ca da, sigur, ma bag, ii ajut sa raspandeasca, cum ar veni, dragostea. Nu aveam de facut decat sa ma “orbesc” cu o esarfa pentru cateva zeci de minute, si sa scriu apoi pe blog despre experienta asta. Ei. Si sa vedeti faza: nu am avut timp. Nu am avut timp sa nu vad. Cum e asta? Pai.

Dimineata trezit – masurat cu ochii 180 ml de apa – facut laptele – impachetat Iepu’ pentru plecat la tara noi toti, la mamaie si tataie – urcat in masina – pe drum nu putut legat ochii, ca facut rau de-ala de masina cu vomat pe geam daca nu uitat cu ochii largi in directia mersului – ajuns la babaci, mancat la masa, din cand in cand bagat capul in camera unde nani Iepu’ Purcifer, asigurat ca nu o ia plonjon cu capu-nainte –  la intors, stat “geana” cu ochii pe speedometru, vigilenta rasplatita de husband cu viteza legala (imaginez ca daca as fi avut o esarfa neagra la ochi, am fi ajuns la Bucuresti in jumatate de timp. sau never:p) – pe seara mers la cinema, asta nou de la Baneasa, bai, da’ce misto e… unbelievable, zau! – vazut, da, vazut Puss in Boots; cu ochii vazut, 3D even, cum sa-mi pun esarfa la ochi cand intregul point al mersului la film e sa vezi, zice clar “ce filme ai mai VAZUT?” – trecut ziua si eu nu avut timp sa nu vad – si cand culcat seara in pat si inchis ochii, vazut clar in cap fata lui Iepu’ – si gandit asa:

… zisa si “prajitura inventata, ratata si resuscitata”

Totul a pornit de la un castron de coacaze negre, decongelate accidental. Ca doar nu era sa le arunc. Tanjeam dupa o prajitura cu crema de fructe de padure si mascarpone, ‘nyways, din cauza de Iepu’ solicitant, n-am reusit sa ma organizez intru a gasi o reteta adevarata, asa ca, pe principiul “how hard can it be?”, m-am pus de-am copt un blat pufos si alb (despre care o sa va povestesc in episodul viitor), precum si ceea ce se vroia a fi crema cu pricina.

Am bagat la blender coacazele, cu cateva linguri de zahar brun. Le-am facut piure, dupa care le-am amestecat cu un borcan de iaurt gras si cu o cutie de mascarpone. Am mai pus niste migdale maruntite, sa fi fost vreo doua maini. Si pe urma am ramas interzisa, cu ochii in vailingul cu asa zisa crema, deoarece in viata mea nu mai mancasem prajitura cu crema indigo. Something was definitely not right. Blatul iesise si el cam mic, crema era abundenta si dubioasa. Se cerea a change of plans.

Din fericire, imaginatia mea deosebita si curajul cu care iau orice decizie in bucatarie  (care nu implica folosirea cutitelor) mi-au sarit in ajutor si de data asta. Am vazut cum se deschide tavanul si cum lumina patrunde direct in vasul de mixer. Am primit revelatia si-am transformat-o intr-o prajitura  belea. Ce va fi cunoscuta de azi inainte drept “brownie cu fructe de padure in loc de ciocolata”. Iata cum.

4 oua, o ceasca de ulei, 2 cani de zahar brun, 2 cani de faina, 4 lingurite de praf de copt, 1/2 lingurita de sare si doua plicuri de zahar vanilat se amesteca aproximativ in aceasta ordine cu mixerul (nu, ouale nu se bat pana cand rezulta maioneza, ci doar nitel, cat sa se obisnuiasca). Se adauga cu o lingura de lemn crema de fructe facuta mai devreme si tinuta la frigider. Se amesteca lejer, cu lingura, nu ne dorim sa iasa chiar ceva ultra-omogen. Se coace la foc molcom, in tava asternuta cu hartie de copt.

Rezulta ceva de consistenta unui brownie, dar fara strop de cacao sau ciocolata, doar cu fructe, foarte multe fructe. Prajitura e umeda si crocanta in acelasi timp (migdale!), nu e deloc dulce, merge exemplar cu iaurt simplu si este aproximativ sanatoasa. Sunt  deosebit de incantata, iar lui Pufix… “and you thought I wouldn’t make it, mwahahahaha”. Nu pot sa cred ca dupa ani de zile in care m-am ingrijit de kilogramele lui extra in cel mai apetisant mod cu putinta, he still doesn’t trust my awesome cooking skills. As fi absolut devastata daca n-as avea gura plina. Cu prajitura. Daca intamplarea face sa aveti de risipit un castron mare de fructe de padure, stiti ce e de facut. Enjoy!

sau how come my day ain’t so bad after all:p