Tag: foodie family


the epic bbq party. o poveste cu broderii desuete despre cum m-am reindragostit eu de Mazi

August 16th, 2012 — 5:11pm

[In ceea ce o priveste, I absolutely love her. Este exact genul de infatuare pe care o simteam in my early somethings cand ma indragosteam, cu ora de exemplu. Aseara nu mi-am putut lua ochii de la ea. In a nice, semi-creepy way, pentru care nu ma simt vinovata deoarece that’s what she does. Polarizeaza. Vrei sa stea la masa cu tine. Fetele vor s-o aiba de prietena. Baietii vor s-o aiba. She’s top of the bubbly. Si faza cea mai tare este ca she’s my dear dear friend, na! In familia mea i se zice ADN1 (Adopted Daughter No. 1) si eu asa vreau sa fie Iepu cand creste mare: “all eyes on – can’t get enough of” special. Bai Mazi, nicio poveste despre gratar nu a inceput vreodata asa. Dar noi suntem peste toata carnea. Nu zici?]

#GFBBQparty La Seratta

Am asteptat party-ul asta cu mare anticipatie. Simteam eu asa ca o sa fie awesome. Am renuntat la alte eventuri pentru ca nu puteam abuza de babysitterbuni decat pentru o seara. Ca a fost chiar seara potrivita nu e deloc o intamplare.  La petrecerea cu gratar Good Food mi-a placut cel mai tare, mai tare decat la orice eveniment de-asta public la care mi-au mers picioarele si mi-a mancat gura vreodata. Iata de ce.

1. Locatia

Adica La Seratta, unde eu nu mai fusesem, dar unde tare-as vrea sa ma mai duc. Din Drumul Taberei pana-n Otopeni am facut, intr-o zi de sarbatoare nationala, 26 de minute. Se ajunge relativ usor: pe DN1, trecute-fix de aeroport, urci si cobori podul, iar la primul Rompetrol faci dreapta si ocolesti benzinaria prin stanga dumneaei, pe un drum (inca) asfaltat. Se termina asfaltul si incep strazile cu nume bizare, de Ferma-Alfabet. Dreapta pe Ferme F. Inca o data dreapta pe Ferme M. Sunt indicatoare catre La Seratta pe tot parcursul drumului, asa ca nu-i pericol sa ratacesti altfel decat cu mintile. Peste cap iti trec avioane. Literally. Pista e la doi pasi.

Ajungi la destinatie. Pasesti in curtea cu iarba si nuc. Ei bine, nu pasesti decat daca vrei, poti intra cu masina, au o parcare mare, always appreciated acest lucru. Locul e foarte charming. N-am intrat in restaurant (nu ca n-as fi vrut, dar asa bine m-am simtit sub copacul mare, caruia ii apunea soarele-n frunze, si-i calarea un copil frumos scranciobul, si-i stateau in umbra cosuri de nuiele cu board games si paturi de picnic, incat mi-am luat de grija exploratului si-am ramas “stata”. M-am simtit fix ca acasa la cineva. Ma rog, ca acasa la Mazi:) Cu durere-n suflet ca am epuizat doza de nunti si botezuri proprii pe viata asta inainte sa fi stiut de La Seratta, va indemn ghebos sa va duceti sa vedeti locul daca va paste un astfel de eveniment. E cald, primitor, oareshcum fancy, dar nu la modul repelent asa. Mult de tot mi-a placut si le multumesc ca ne-au gazduit aceasta extravaganta.

2. Oamenii

E asa fain sa-i vad pe toti stransi laolalta. Orice prilej de intalnire cu fellow food bloggeri e a real treat. Prajiturica prajituricilor. In ultimii doi ani am devenit (si un mare rol in chestia asta il are platforma Electrolux Passion For Cooking) o gashca in toata legea. Si a fost nice & cozy pentru mine sa ma reintalnesc cu Lavinia si Papu, cu Andreea, cu Catalina, cu Mihai si fetele lui, Elena si Miruna, cu Monica si foodie man, cu Madalin si Corina, cu Anca Cookie Jar, cu Elena-PR-ul-de-la-Simbio-care-face-PR-si-pentru-La Seratta-wow-ce tare!, cu lovable intruders generalisti such as my bff Boo si Novac si Anca, ba chiar si cu za new PR de la Good Food – Raluca, pe care n-am mai vazut-o din 2006(!), pe cand lucram noi prin alte parti, si pe care nu am recunoscut-o decat cu numele (:p God, I’m old!), ba chiar si BIS cu Andra-stie-ea. Ce mai, feelingul general e ca toata lumea a fost acolo, iar bucuria mea – in largul ei asa, nealterata de false apreturi tipice pe la evenimente.

3. Playlistul

A inceput ambiental, era sa adorm, dar guess what, cineva, nu spun cine, a stat de-a facut playlist a la toata noaptea, ca sa se bucure si urechile mele de Muse si Florence si Editors  si Lily Allen siii… am zis Florence? Da? Bine, ba, DJ Mazi! Cand ai schimbat muzica, am inviat toti. Ne omorase suspansul:))

4. Mancarea

Cu ce asteptari re la mancare te duci la un eveniment Good Food? Va zic eu: fucking huge! Nu as prea fi vrut sa fiu in pielea lui Mazi si-a echipei ei de fete una si una ieri dimineata, de exemplu. Adica na, stiti, Good Food, cea mai smechera revista de cooking de pe piata… What if they screwed up? Doamne, ce dezastru. Ce headlines! “30 de persoane au ajuns la spital dupa ce…” Dar sa scuipam in san si sa ne bucuram. Mancarea a fost excelenta. Si multa. Preferata mea – indubitabil! – a fost pasta de ardei cu nuci, a carei reteta o gasiti aici: http://www.goodfood.ro/reteta/sos-de-ardei-rosu-si-nuca-131363.html. Au fost “decat” 100:p de salate si dipuri diverse, pe care nici nu mi le mai amintesc exhaustiv, stiu ca am gustat humusul (bun, vartos, statea tzeapan pe lingura just the way i like it), salata de cartofi cu maioneza, pardon, MAIONEZA, coleslaw, cuscus cu detoate (Mazi style), grisine, pasta de masline si salata cu piept de curcan…

Si fiindca am zis curcan, aflati ca dansul a fost singurul carnet care a afumat gratarul in aceasta frumoasa seara de august La Seratta. Am avut mici, carnati, frigarui si burgeri de numaisinumai curcan. Not bad. Si mai sanatos. Desi avand in vedere ca pe masa noastra tronau cca toate sosuletzele pamantului Heinz, nu m-am putut abtine sa n-o fac de porc. Metaforic vorbind.

5. Sponsorii

Datorita carora am avut ce face, ce manca si unde ne socializa. Si ce chestie misto e, dom’le, sa ai sponsori. Putem strambam nasul, imaginandu-ne ca nu este pe tot in lume un price tag, sau putem sa zicem asa: multumim, mai, Penes Curcanu, Heinz si La Seratta for a wonderful wonderful evening:) Eu chiar va mananc.

Last but not least, sa termin cum am inceput…

6. Gazda

Fara de care nici gratar nu era, nici revista nu era asa misto, nici blogosfera nu stralucea asa tare si, in general, o muzica foarte proasta am fi ascultat.

Until we meet again…

http://www.youtube.com/watch?v=iWOyfLBYtuU

12 comments » | favorites, life, party food

food masonii go public, cu Electrolux Inspiration

June 28th, 2012 — 2:19pm

Suntem impreuna de un an jumate. Relatia a debutat timid. I-am daruit pateul meu extra-fin. El mi-a dat in dar niste cutite. Ne-am fi putut opri acolo. Inainte ca infatuarea aia de moment (momentul decembrie 2010) sa se transforme intr-o crunta obsesie. Inainte sa intervina intre noi gelozia mea si dorinta lui de a aduce in patul nostru conjugal inca niste oameni. Generalistii. In sfarsit. N-am avut parte. Ceea ce se voia o societate secreta, s-a dus de suflet intr-o publica obedienta. S-a intamplat aseara, la Cortina. Si nimic n-a mai fost la fel. 

Ei, dar sa nu exageram, cel mai bine o sa va povestesc pe serioaselea cum m-am jucat aseara cu ceilalti copii, la evenimentul de lansare a noii game Electrolux Inspiration. Pai inimosul colectiv Golin Harris a zis asa: ce-ar fi daca am imperechea noi un foodie de-asta cu un blogger generalist si i-am pune sa gateasca impreuna niste ceva-uri. Zis si facut. Ne-au luat de-o aripa pe astia mai “promotia vintage” – Mazi, Monica, Andreea, Lavinia, Madalin si yours truly, ne-au torturat cu amabilitatea lor iesita din comun sa le dam, cica, o reteta usurica, de o ora si ce-ti pasa, si-apoi ne-au gasit cate un partener de manjit oala, din zona “ceilalti bloggeri, care nu sunt food bloggeri”. Asa se face ca la bancul meu de lucru, cu fata de masa alba, stralucitoare, a aterizat un cuplu – el si ea, cu care urma sa execut o mai-ceva-ca-mega-tocana. In viata, stiti cum e, am iubit mai mult decat am urat (vorba cantecului), asa ca atunci cand am citit pe fetele coechipierilor mei o crunta dezamagire, cauzata de rusticul si lipsa de sexoshenie a, probabil, cuvantului “tocana”, am propus o rocada cu o alta echipa, caci scopul demersului era sa fim, cu totii, foarte fericiti.

Si uite-asa mi-a scos-o destinul la inaintare pe Carmen Rusu. Ocazie cu care am inteles, in sfarsit, ca, fara urma de indoiala, imbatranesc. Cum, va veti intreba, am inteles eu acest lucru? Pai. Se pare ca exista oameni cu zece ani mai tineri ca mine, care nu poarta pampers, nu merg la cresa, gradi, scoala generala sau chiar liceu… (wtf?). Carmen e tanara. E nice enough sa inteleaga ca necesit alinare, caci, nu-i asa, tocana may be nashpa, dar eu… eu sunt foaaarte draguta. Asa ca imi ofera un zambet cald si asertiv si se pune numaidecat pe curatat cartofi. Facem treaba impreuna. Nu imi vine sa stau deoparte, chiar daca regula jocului zice ca ar trebui. Pana la urma, gatitul si mancatul sunt meant to be shared. Cu prietenie. Si de-aia, facand o paranteza, urasc concursurile de gatit, mi se pare ca violeaza principiul bunei intelegeri si bunei inimi care tre’ sa bata in pieptul oricarui food lover.

La mesele de langa, Monica, Andreea Patrascu si Marius Matache presteaza clafoutis cu cirese, Madalin si Andreea Burlacu coc ardei pentru o supa rece (o nebunie, btw! abia astept reteta!), Mazi si Exarhu mermelesc la niste prajitura cu ciocolata aratand trop French (atat ei, cat si prajitura), Andreea Taste Bazaar si colegul Auras ung niste foietaj cu o delicioasa pasta de masline si alune de padure, iar Lavinia se ingrijeste de sufletele ranite cu tocana – Alina si Alex, cei trei prestand niste delicioase paste cu creveti.

O stiti pe aia cu toata lumea termina, numai eu nu pot? Cam de asta am avut parte eu si Carmen, cu tocana asta care, se pare, a fost blestemata after all:)) Dintr-un combo nefericit de nestiinta cuptorului si lipsa de potrivire a vasului roman cu capacul sau, a durat, fratica, de vreo trei ori mai mult gatitul decat stiam eu, de la noi de-acasa. N-a fost, sa zicem, cel mai fericit moment din viata mea de bucatar amator, mai ales ca a trebuit sa pazesc cu batzul lung oala cu zeama, evribadi voia sa mi-o scurga. Ceea ce nu este permis in cazul mega-tocanei. Care tre’ sa ramana zemoasa, sa se ia cu polonicul si sa se umfle cu paine.

La finalul finalului, cand plecasera juma din invitati cu cate ceva la subrat (mare rasfatz marca Electrolux), am terminat si noi. A fost comestibila tocana, dar nu buna cum ar fi trebuit, caci, cumva, n-a fost seara ei. Cine a gustat nu a murit. Cred.

Una peste alta, a mai trecut un eveniment Electrolux. De fiecare data cand ma duc la cate-un Passion4Cooking de-asta, plec cu inima stransa, ca… daca e ultimul? V-am povestit ce afiliere deosebita am cu proiectul, aici. V-am zis ca-i pe bune si nu pe bani, de aceea nici n-o sa vedeti marcat cu P postul asta. Sa zicem ca Electrolux ma face sa-mi gasesc inspiratia. In fata aragazului, dar mai ales in spatele ecranului.

Electrolux Inspiration

17 comments » | every day

bloggerii, vaca si azimutul. episodul 3 si ultimul sper. nu stiu sigur. mai vedem.

September 12th, 2011 — 4:11pm

fondu de ciocolata

Daca ati trecut deja de partile unu si doi si inca mai sunteti aici, aflati ca distractia de-abia acum incepe. Urmeaza vaca.

Ei da, la felul doi, what to do what to do, ca doar nu era sa luam o salata. Si cum stateam eu asa si ma uitam pe geam in padure, nevazand nimic pentru ca era intuneric, incepe si ma striga de pe masa un meniu de-ala cartonat care sta in picioare: “Alo, doamna care-i place carnea…”.

meniu specials kuib t-bone restaurant kuib

Asa ca am luat friptura de vita la roca vulcanica. Specialitatea locului, aceasta fripturica de “decat”400g costa in jur de 50 de lei, depinde ce cut alegi, si e bunaaaaa, buna de nu se poate asa ceva la banii astia, vorba sloganului aluia idiot dintr-o reclama, vei zice ca ii furi. Trecand peste emotiile care te podidesc cand primesti un pietroi incins peste care zace o halca de carne marinata si inmiresmata cu ierburi proaspete (oare o sa stiu sa o fac? daca nu-mi iese? – de-astea de incepatori…), experienta in sine e super-misto. E asa, gen outdoor gratar, dar fara fum. Pui frumusel carnea pe piatra si incepi sa te uiti la ea din toate unghiurile, asculti cum sfaraie, iti bagi nasul in ea sa inhalezi aroma de salvie sau rozmarin si te intrebi daca chiar se face sau e teapa. Ei bine, se face. Si destul de repede. Am gustat din toate – t-bone, rib eye si fillet, ultimul fiind preferatul meu.  Fraged si juicy si tot ce trebuie. Din vacuta romaneasca, de la o carmangerie de langa Furnica, despre care intentionez sa aflu mai multe si unde am de gand sa ma infiintez intr-o dimineata cu niste sacose mari, goale. Asa cu vaca, de incercat neaparat, musai, obligatoriu! Bun. Ce-am mai vazut pe masa, dar pe neincercatelea pentru ca eram ocupata sa-mi perpelesc friptura, au fost muschiul de porc tailandez, dorada la cuptor, kebapul de vitel, un bulz mai special, gratinat, si-o ciulama care nu semana deloc a ce stiam de la mama.

Am incheiat masa apoteotic, cu fondue de ciocolata si papanasi crocanti deosebit de buni!

papanasi

Plus o placinta cu mere on the house, ca prea mirosisem scortisoara toata seara si pofteam nebuneste. Cam asta fu cina la restaurant Kuib, mai ceva ca la nunta, cu paine si sare si vaca si porc si cartofi adevarati, si salati din gradina ursului.

Acu’ intrebare: ce fac bloggerii middle-aged pe burta plina? Pai mimeaza, fratilor. Poalele-n cap si jos cenzura, ne-am organizat uite-asa uite-asa, fete cu fete si baieti cu baieti, si-am incins o joaca din aceea. Eu sunt de parere ca noi am castigat, dupa ce-am torturat cum am stiut mai bine echipa formata din Mishu-pufosienie, Iv-frichineala, foodie-man-blasfemie, Alex-tarmac si Paul-alunelu’. Dupa care, invingatoare la puncte fiind noi, ne-am retras la Mazi in apartamentul ei regal cu ditai terasa, deh, astia cu pile;), si-am mai povestit verzi si uscate, pana cand am terminat minibarul si ne-am dus in sfarsit la culcare.

Cand ne-am sculat, de la geamul nostru se vedea asa:

vedere din vila piatra soimului

Da, stiu ca ma repet, dar mi se pare insistent de important de inteles cum e sa te trezesti dimineata si sa ai chestia asta in fata ochilor. Sa nu auzi Celine Dion la maxim din masina unei tampite cu Seat alb de Bacau, care parcheaza sub geamul meu si pe care o salut pe aceasta cale, sa nu miroasa decat a brazi si-a cafea si-a paine calda, sa fie liniste de-aia de felul celei pe care abia tarziu inveti s-o apreciezi, intamplator fix atunci cand nu o mai ai. N-as fi crezut despre mine asta, dar mi-ar placea sa ma retrag la munte. Si pentru ca exista Kuib, nici macar nu mi-ar lipsi restaurantele din Bucuresti.

In incheierea postului meu in trei parti, lung cat postul, sa tragem ceva concluzii:

1. Merita sa va duceti pana la Sinaia ca sa mancati la Restaurant Kuib. Venind dinspre Bucuresti, intrati in Sinaia si mergeti pe varianta pana cand vedeti un indicator la dreapta, spre Casa memoriala George Enescu. Dupa ce-ati trecut de asta, mai mergeti vreo doua minute. Drumul e semi-forestier. Nu ratati friptura de vita la roca vulcanica, papanasii si fondue-ul de ciocolata. Daca ramaneti peste noapte aici, aflati ca micul dejun e bun, variat, se serveste si a la carte, si ca bufet, si e insotit de niste chifle de casa geniale. Ouale is cam galbene, m-as mira sa fie de la Gostat, suspectez ca ar fi de tara.

2. Merita sa va cazati la Vila Piatra Soimului. Nu e ieftin, dar au acum o oferta de 2+1 gratis, despre care aflati de-aici mai multe: http://www.piatrasoimului.ro/oferte-speciale. Vila e curata, cozy, cu tot ce trebuie. Nu exista lift, asa ca daca mergeti cu copii mici, cereti o camera la etajele de mai jos. Apartamentul cu nr. 2 are o terasa foarte faina si mare. La fel de misto e si garsoniera cu nr. 13, care se afla insa sus la mansarda si nu are balcon. Exista loc de joaca, iar in restaurant sunt scaune de bebelusi numai bune ca sa serveasca si astia mici o friptura in sange. Tot  pentru cei cu copii mici de tot – drumul spre Cumpatu, asta pe care e vila, e in panta si cam accidentat, nu-i propriu pentru plimbat caruciorul, mai degraba sa aveti la voi un carrier ceva, gen sling sau ce folositi voi. In restaurant nu se fumeaza, iar vila are eco label – eticheta ecologica Floarea Europeana, ceea ce inseamna, in traducere libera, ca activeaza cu impact minim asupra mediului inconjurator.

parc piatra soimului flowerlogo1 bucegi

3. Langa vila se munceste voiniceste la un parc, inteleg ca va fi gata pe la sfarsitul lunii. Si mai bine pentru astia cu copii.

4. Cand va duceti acolo, salutati din partea mea, ziceti asa “va pupa easy peasy si se gandeste la voi, sa va mearga bine, dupa sufletelul vostru!”.

Cam asa. Peste doua saptamani ma bate gandul sa mai fac un drum la Kuib, acum ca m-am invatat. Dar pana atunci, mult mai e. Sa fim sanatosi cu totii.

PS: Nu sunteti curiosi sa aflati care e treaba cu azimutu?

11 comments » | every day

bloggerii, vaca si azimutul. episodul 2

September 12th, 2011 — 1:34pm

rib eye pe roca vulcanica

Azi ma duc sa ma taie. Nu-i nimic asa, major, dar implica anestezie si cutitareala si dureri post op si-un recovery de circa o luna, chestie care face ca cezariana sa para floare la ureche, ceea ce oricum paruse si la vremea ei. Avand in vedere spectaculoasa intorsatura de evenimente care ma va tine cu picioarele in sus cateva zile si off sandale cateva luni, ma invrednicesc sa continui (da, stiu ca se zice corect “sa continuu”, dar srsly, suna ca dracu’) serialul nostru cu veleitati de sitcom, despre vizita domniilor lor bloggerii la Sinaia. Nu inainte de a-mi cere scuze pe aceasta cale sotului meu fracturat, pe care l-am parat fara sa vreau. Note to self: daca nu vrei sa stie mama soacra ca si-ai rupt mana, nu scrie pe blog, doh!

Haideti, fuga fuga prin bucatarie, ne luam toti de mana si facem un trenulet. Daca nu mai aveti rabdare pana ajungem la haleala, luati de la Mazi sau de la Elena, care au fost mai vrednice si-au scris.

mazi la aparat doamna cu butucul chef vali

Nu mai fusesem niciodata intr-o bucatarie de restaurant si ma asteptam la ceva foarte industrial. Nu era. Din contra, mi s-a parut un spatiu intim, cu geam larg deschis spre padure, cu miros de aluat dospit si curat de mancai de pe jos (nu noi, altii!). Totul de inox stralucitor, fara amprente de degete. Mazi-reporter-de-razboi are dovada pe film, dupa cum se poate vedea in poza de mai sus. Nicio musca in ciorba.

in bucatarie la kuib

Frigiderul de legume si fructe – visul oricarui vegetarian – o camera intreaga nene, cu rafturi de sus pana jos, pe care se odihneau prospaturile. Exista si un frigider de probe. Habar n-aveam ce-i ala, dar mi-a explicat Monica. Cica e asa: in fiecare zi, din ciorbica, din tocanita si alte alea, se pun deoparte la frigider mostre. Asa incat daca vine omu’ si zice ca s-a intoxicat de la mancare, se ia frumos proba si se analizeaza. Interesant. Ce nu inteleg eu este ce valoare au aceste probe la tribunal, deoarece, dom’ judecator, poate au schimbat astia mostrele, I object, zau!

Nu am identificat nicaieri, desi l-am cautat cu privirea mea de-o agerime nemaintalnita, un frigider cu ciocolata si cu eclere de casa, cu prajituri cu frisca naturala si cu o suta de amandine mici mici. Pesemne ca ne-a fost in prealabil si cu cruzime ascuns.

Ce m-a spart cu adevarat, si-am multumit la al de sus ca nu am si eu acasa una, e masina de curatat cartofi. Un fel de oloi imens in care bagi cartof cu coaja si scoti fara, ceva absolut senzational! Asa ne-am minunat la adresa ei, precum copiii americani in vizita la ferma. Si de bucurie si uimire, ne-am comandat eu si Mazi mai incolo, la cina festiva, portii de cartofi prajiti fara numar, de parca we were on a mission sau ceva!

Dupa turul bucatariei, a urmat vizita la brutarie. Parca am coborat niste scari, nu mai stiu, ca eram legata la ochi ca sa nu pot sa “vars” secretul (sau poate mi-era doar o foame din aceea care te face sa inventezi romane politiste ieftine, who knows?). Cert este ca am ajuns intr-un fel de miez de Kuib, niste camere cochete, tapetate, unde se face paine de casa si unde miroase a maia si-a scortisoara de lesini. Cazi jos si lesini, va zic. Aici, domnul Michi (Mikey?), specialist brutar, ne-a prezentat minunatiile: chifle, checuri, pandispane, painici de tot felul, plus una bucata toast cat China, de necesita a se tine cu doua maini, ceea ce i-a atras numaidecat maestrului brutar porecla de “doamna cu butucul”- referinta din Twin Peaks, pentru astia batrani care mai tin minte.

toast de casa la Kuib

Intreg turul bucatariei ne-a fost facut de bucatar sef Vali, care ne-a raspuns entuziast la toate intrebarile stupizele, dar care ne-a copt-o mai tarziu cu un atelier de creatie vegetala, ca sa zic asa, dar stati ca ajungem si-acolo.

Lesne de inteles ca dupa un asemenea tur, in stomacul nostru de food bloggeri se dezlantuisera fortele intunericului. Care trageau de noi in toate directiile si ne schimonoseau fizionomiile, dintr-o data deveniseram cu totii monstruosi. Ceva trebuia facut. Ne-am asezat sa ne imblanzim cu niste palinci. Ca de obicei, eu am mirosit, husband a baut, we make such a good team! Pe urma s-a dat cep la vin rosu. Si pe urma am mancat.

Iar acum, despre mancare:

aperitive reci, la Kuib

La aperitive am mers pe mana lui Vali, care ne-a pregatit un platouas rece si-unul cald, cu di tati. Din cele reci, bune, nu m-a rupt in doua ceva anume, you know me si legumele, un fel de divort prelungit. In schimb, de pe platoul de aperitive calde, am zarit si-am devorat o bucata de porc in manta de bacon absolut perfecta, per-fec-ta!

aperitive calde

Mie sa-mi dati numai de-astea, am zis eu in gandul meu, si-am mai luat o gura de friptura.

farfuria ideala

Painea pe care am mancat-o eu la aperitive (desi era greu sa alegi, aveau de toate!), era un fel de “chec” marmorat, din faina alba si integrala, foarte ingenios combinate.

paine-chec

Dupa aperitive – pauza. Am zis noi. Ma rog, nu c-am zis noi, dar here comes Vali cu doua galeti de fructe si legume si multe cutite, si ne baga pe toti in sedinta de sculptat vegetalele alea in forme diverse. Flori, cosulete, lebadutze… de-astea. Eu, care cand vad un cutit ascutit, ma ia cu rau (da, stiu, sunt un mare bucatar… not), m-am tinut departe de atelier, in schimb, restul duamnelor au cioplit si-au rulat si-au facut tot felul de flori. Elena a facut un svaiter din morcov, iar Mazi a belit un castravete si-a infiletat un trandafir din coaja de rosie. Vali a facut insa niste chestii senzationale, care meritau aplaudate vartos daca nu si-ar fi bagat aghiuta coada… “Da’ animale nu stiti?”, zise el (Aghi).

atelier

Monica foodie family, mama-la-doi-baieti-de-scoala-generala, numaidecat pune mana pe cutitas si executa un purcel dintr-o ridiche. De unde incepe bai nene o nebunie paparazzeasca din partea noastra a tuturor… “vaaaai, vai ce porc draguuutz, sa pozam porcul, unde e porcul?!”. Si-l abandonam pe Vali cu operele de arta si ne-apuca un extaz dupa lighioana vegetala, cum rar mi-a fost dat sa vad. Porcul a capatat intre timp si doi ochi de fresh piper, dar iata-l mai jos in toata splendoarea, pe cand era, si anume, un porc orb. Adica un liliac.

porc vegan

Pauza pana la felul doi, bine? Ma duc sa check on Iepu’ si va mai zica dupa aia. Vedeti ce autentic e totul? Live blogging nenica!

4 comments » | reviews

daca as avea un restaurant, mi-ar placea sa fie exact asa

September 11th, 2011 — 2:39am

img_28521

Toata saptamana  mi-am dorit sa ajung intr-o stare de-aia de bine, aveam senzatia ca nu am cum sa va povestesc ce fain a fost la Sinaia daca nu ma “curat” de ale mele. Ghinion de nesansa, a fost o saptamana din cea mai pura spetza de “jalnic”. Asa ca n-am scris. Nu stiu ce-asteptam, sa-mi pun parul pe bigudiuri si sa-mi fac unghiile cu rosu-Chanel…? Well, such is life, uneori esti porumbelul, alteori statuia. Si cum se intampla ca mai am niste ani buni pana sa fiu eu porumbelul, am zis sa scriu totusi, sub rezerva ca mi-as fi dorit din toata inima sa nu fiu asa cu &^*^$ in sus, nu de alta, dar locul asta despre care o sa va zic chiar merita my all, iar eu deja si din capul locului nu-s multumita de maniera de prezentare. Sa incepem deci, va invit la Kuib – restaurantul care e fix asa cum mi-ar placea mie sa fie restaurantul meu.

BLOGGERII, VACA SI AZIMUTU’

paine de casa cu sare

Un simpozion cu tema “Exista viata dupa friptura?”
Partcipanti: Mazi, Elena, Anca, Monica & me, plus one
Cu concursul gazdelor noastre deosebite, Vila Piatra Soimului si Restaurant Kuib Sinaia

Ei da, nici nu ne reveniseram bine dupa escapada noastra la Hilton, ca se si facu de-un drum la Sinaia. Acum sa nu credeti ca doresc sa arat pe cineva cu degetul, orice asemanare intre domnul din imagine si personajul din povestea Hilton, acela care a facut flicflacuri la birou astfel rupandu-si bunatate de mana, fiind pur intamplatoare.

catelusul schiop ginger beer mazetta

Deci da. Din cauza susnumitului accident de munca, ne-am vazut pusi in situatia (deosebit de placuta) de a merge la Sinaia ca pasageri in masina lui Mazi, care este… care este cel mai bun sofer ever! Bun la sofat, dar mai cu seama bun la suflet, deoarece stiindu-ma dusa cu nervii, a mers asa de a la croaziera, incat mi-am facut si unghiile cu lac, fara sa dau pe langa. Spre deosebire de uzualele noastre drumuri la Cornu, care ma solicita pana la transpirarea completa a orisicarei picaturici de apa din corp (corpul fiind, se stie, nu-stiu-cat-la-suta-apa), Mazi m-a adus la destinatie proaspata ca un brebenel si numai buna de baut berea pe care o cumparasera Monica si foodie man. Care ajunsesera primii si mai pe dimineata asa, deoarece noi uitaseram sa ii anuntam ca vom fi fashionably late circa 6h.

Dar ce cautam noi aici, poate va intrebati. Pai nici noua nu ne era foarte clar, stiam doar ca ne ducem sa vedem un restaurant proaspat redeschis, dar ce mai conteaza, oricum avea sa fie misto pentru ca eram cu gasca consacrata, minus cativa absenti motivati. Rasfoisem in prealabil site-urile vilei si restaurantului cu niscaiva neincredere si cinism, fiind inca marcata ca pamantul sub senilele tancului de vacanta noastra bulgareasca (partile unu, doi si trei) – yeah right, va stiu io pe astia cu marketingu’ la voi. Nu mica mi-a fost mirarea cand s-a dovedit ca locul cu pricina era asa, cam tot ce promitea si ceva in plus. Caci de la branding, pana la ce ne-au pus in farfurie, am gasit aici, la Sinaia, nu la 7h distanta pe drum bulgaresc cu gropane cat roata carului, un retreat de weekend absolut fermecator, amplasat, vorba ceea, la colt de (arrrgh, mama lor de stereotipuri) rai.

vedere

(Polemizand deunazi pe facebook cu cineva despre ce inseamna o friptura buna si daca merita sau nu sa te duci dupa ea pana la Sinaia, am realizat despre mine urmatoarea chestie:  cel mai mult ma intereseaza experienta. Sunt o feelingoasa. In functie de feeling imi aleg locurile care mi se lipesc de suflet si unde ma duc asa, aproape compulsiv, again and again. La fel imi aleg si doctorii. Degeaba, zic, e ala cel mai bun doctor, daca e o scarba de om si degeaba e cea mai bun friptura, daca nu spune si-o poveste sa-mi placa. Si uite de-aia o sa ma duc la Vulturul pana imbatranesc si tot de-aia mi-a placut si la Kuib. Acest lucru e bine de avut in vedere de catre voi atunci cand, sau daca, imi luati in serios recomandarile. Fara indoiala ca exista o friptura mai buna undeva, dar unde va trimit eu e mai mult decat friptura. Si inchid paranteza).

paine de casa peste ciorba de burta

Ramasesem la bere. Si la ciroba de burta cu care s-au omenit asa, din prima, pe terasa in panta a vilisoarei ce avea sa ne adaposteasca, aceia dintre noi care nu oprisera la Petromul de pe centura Ploiestiului pentru a se delecta cu un nemeritat sandvis de la Snack Attack (plus o ciocolatica). Bun. Si cum stateam noi asa la taclale – dintre care “noi” doar eu nu aveam ochelari de soare si asimilam panorama superba a Bucegilor senini pan’ la cruce prin ochii complet mijiti – ne iese in intampinare o specie pe cale de disparitie: gazda buna. Uitandu-ma la Madalina, fosta “bankeritza”, actuala detinatoare a tandemului Piatra Soimului – Kuib, ma cuprinde o incantare generalizata in fata lucrului bine facut si a omului de afaceri sufletist, ceea ce, pe bune, chiar nu e un oximoron. Femeia asta a luat restaurantul si l-a facut from scratch asa cum si-a dorit si imaginat si visat ca se poate sa fie, cumva dupa chipul si asemanarea si obiceiurile familiei sale frumoase, cu sot, copii si-o pianina veche de o suta (si ce-ti pasa) de ani. Cand vorbeste despre asta, ma apuca emotia de emotia ei. O ascult fascinata cum imi povesteste despre mobila de lemn, despre scaunele lucrate manual de un tata si-un fiu de la o fabrica din Ardeal, despre painea lor de casa, despre inceputuri si planuri de viitor. O ascult si ma gandesc ca e genul acela de owner inteligent, care, fara a fi mai putin implicat in businessul sau, stie sa se inconjoare de oameni foarte buni la ceea ce fac. De aia locul ala arata asa, de-aia simti din prima ca-i munca de echipa si tot de-aia nu vezi nimic strident.

Anyway. Cate putin despre Vila Piatra Soimului si despre Kuib. Pai vila are vreo 34 de locuri de cazare. Noi am stat intr-o garsoniera la mansarda, de la geamul careia se vedea fix asa:

bucegi

Camerele-s foarte curate si destul de mari. Paturi confortabile, minibar, televizoare si in minilivingul cu canapea, si in dormitor, prosoape imaculate si sapunel foarte misto la baie. Care baie e cu dus, dar unul mai smecher asa. Urmeaza, am inteles de la gazda noastra, o mini renovare a camerelor (schimbat mocheta si perdelele, pentru un look & feel mai apropiat de ce-si doreste caprioara). Atentie, oameni cu copii: vila are un loc de joaca mistocutz chiar la parter (adicatelea o camera cu biloaie, tobogan si – ce mi-a placut mie tare – un ditamai peretele alb pe care copiii sunt lasati sa manjeasca dupa pofta inimii). In schimb, nu exista lift, asa ca, mame cu carutz, tineti cont de asta daca vi se face de plecat cu kinderul – veti avea nevoie de muschi. Personalul este insa foarte amabil si ofera maini de ajutor la cocotzat landoaiele pe scari.

Acum despre Kuib, deocamdata doar despre cum arata, pe dinafara si in culise.

kuibchef valimeniu kuib

Din patru pereti, vreo doi si jumatate sunt cu geamuri de sus pana jos. Doua laturi dau fix, dar fix, in padure. Cand sunt geamurile deschise, ai impresia, foarte corecta de altfel, ca esti in mijlocul naturii. Cred ca iarna e intr-un mare fel aici, cu zapada de jur imprejur si ceai fierbinte cu miere. Nu exista semineu, dar exista pian sa ne incalzeasca sufletul, bun si asa. N-am sa va pun filmuletul cu foodie Monica interpretand Pantera Roz (moment in care mie mi-a dat o lacrima in coltul ochiului si m-am gandit ca e foarte misto sa stii sa canti la pian).

kuib

Micile lucruri care fac diferenta: pai sa fie bancuta de lemn cu masa rotunda de ceai. Florile naturale, in ghiveci. Cafeaua Julius Meinl, pentru ca-mi place mie asa omuletu ala cu scufita de pe cesti. Painea de casa. Masina de curatat cartofi, care a eliminat din meniu cartofii congelati (tot ce contine cartof la Kuib este the real deal, va zic eu c-am fost in bucatarie si-am vazut sacul).

in bucatarie in bucatarieciorba de burtacartofi

Ei si uite cum se facu 3 dimineata si eu sunt departe rau de final. Hai sa facem asa: ne oprim noi putin sa dorm eu, si promit sa mai scriu in zilele care vin. Vreau neaparat sa va povestesc despre mancare, dar si despre panarama, ca doar stiti cu cine aveti de-a face. Bine? Scuzati abruptul sfarsit, dar imi cad ochii-n gura. Pam pam.

10 comments » | reviews

oda bezelelor monicai foodie family

July 8th, 2011 — 4:04pm

bezele cu cocos 

http://www.foodiefamily.ro/blog/?p=1495

ataaaat! bumtzi bumtzi bumtzi!

(nu le-am numarat, dar era… multe! happy b-day me, de la Monica-cea-mai-adevarata-bezelareasa!)

1 comment » | every day

facebook galore

May 11th, 2010 — 2:45pm

In ordine alfabetica, my favorite facebook treats! Bookmark for your enjoyment:)

Adrian Hadean Chez Mazilique Crazy Mother Cooker easy peasy ebucataria-copy FoodBlog.ro Foodie Family Good Food

6 comments » | life, reviews

Back to top