Of, bai… Pozele astea facute noaptea in bucatarie sunt spaima poftei de mancare. Si totusi nu pot sa nu va povestesc despre tocana cu chorizo pe care am facut-o intr-o seara saptamana asta in scop de pachet pentru a doua zi, si la care ma gandesc cu profund regret. Regretul ca n-am facut mai multa, adica. Revansa mi-am luat-o cu un pot au feu cat ratia lui Berila, din care am mancat trei zile, toti. Se pare ca zilele astea am o problema de dozaj. In cap, dupa cum si in farfurie.

Revenind la cele lumesti, aveam in frigider niste chorizo, ramas de la ceva board game night cu tapas. Ceva trebuia facut cu el, asa ca intr-o seara zic: ia hai, o tocana slinoasa sa execut, ca sa nu ziceti ca ma iau prea in serios. Ma pun de calesc doua copane de pui  intr-o lingura de ulei de cocos, dimpreuna cu feliile de chorizo si, mai apoi, o ceapa. Cu boia de calitate, cimbru, sare si piper. Un praz, un morcov si un pastarnac. Si-apoi mult ardei rosu. Acoperit totul cu apa, mocnit vreo 20 de minute.

Nu aveam in cap un sfarsit anume pentru tocana asta. Putea sa fie naut, cartof, sau god knows ce. In cele din urma, a fost sa fie cartof dulce. Plus unul normal, asa, la deruta. Am fiert tocana inca vreo 20-25′, pana cand s-a luat carnea de pe os. Inainte de generic, am adaugat o lingura de passata de rosii. Iar in farfurie, mult patrunjel verde, coz I have a fetish;)

Tocana asta e belea, va zic. O puteti face picanta sau dulce. Eu am facut-o dulce (cu praz, cu chorizo dulce, cu sweet potato, fara prea multe miresme), pentru ca eram asa, in the mood for comfort food. Dar nu vad de ce n-ar merge foarte bine si cu chorizo iute, harissa, naut… Presimt un sequel, in asteptarea caruia ma declar satisfacuta temporar si indexez la favorites aceasta nebunie.

Viata mea este si ea o tocana.

PS: Creati-va pe voi, chiar si de la zero.

M-am trezit dis de dimineata, cu racoare-n pijama si o stare nu foarte groazava. Si pentru ca Iepu’ dormea ca un purcel in patul mare, m-am apucat de m-am dres cu aceste torrijas, adica un fel de friganele spaniole. Aveam niste bagheta alba veche de vreo doua zile, pe care am taiat-o felii. Am turnat intr-o craticioara o cutiuta mica de smanatana dulce, am amestecat smanatana cu doua linguri de zahar brun si un batz de scortisoara. Ar fi trebuit sa fie lapte, dar cum nu aveam lapte, ci doar o mare pofta, am zis ca merge si cu smantana. And boy oh boy, was I right! Bun asa. Am adus aproape de punctul de fierbere ulcica, apoi am turnat smantana dulce peste feliile de bagheta si le-am lasat asa vreo cinci minute, sa traga toata zeama. Pe urma le-am tavalit prin ou batut si le-am prajit in baie de ulei peste masura de incins. Le-am mancat (din pacate) pe toate, cu sirop de artar si pudra de scortisoara on the side.

Sunt in continuare mofluza, dar, ce-i drept, satula.

Weekendul asta avem in plan ceva cumparaturi de vacanta si not much else. Speaking of which, cati bani de cheltuiala sa-mi iau in Bulgaria? Cine a fost recent, poate ma ajuta cu un sfat. Cat pe zi pe persoana, pentru mancat decent la restaurantele bulgaresti de la mare. Thanks =^..^=

Imi plac de leshin inimioarele de pui. Problema e ca sunt amestecate cu pipote, ca asa vand astia la magazin, inimi si pipote. Iar pipotele sunt oribile, nu le suport, “carne putreda” – asa le ziceam cand eram mica.

Ei, va imaginati bucurie pe capul meu cand am gasit la Auchan inimioare de pui si-atat. Un pachet maaaare, numai cu inimi. Jumate au luat calea congelatorului, ca Pufix would rather chew his own hand decat sa manance asa ceva, iar cealata jumatate… pe care le-am mancat.

Am fiert inimioarele in apa cu sare, vreo 10 minute tops. Pe urma le-am aruncat intr-o tigaie, cu o ceapa rosie mare, taiata grosier, niste sare, niste piper. Le-am calit bine pe toate partile, am turnat apoi peste ele niste sos de soia si le-am mai tinut pe foc pana a “disparut” sosul. Am facut langa un piure delicios, cu foarte mult lapte si cu si mai mult unt. Si am mancat de una singura ca un porc ordinar, pana cand mi-au pocnit nasturii de la pantaloni (asta daca as fi avut pantaloni cu nasturi) si m-a simtit soiasa in ultimul hal. Da, fusese o zi naspa si aveam nevoie de a good dose of comfort food (= food consumed to achieve some level of improved emotional status, whether to relieve negative psychological affect or to increase positive). La faza asta, fiecare pe cont propriu si pe riscul lui:) Am zis.

I’m back!:D Adica, don’t get me wrong, nu cred ca o sa fiu in stare sa ma intorc prea curand la gatitul de performanta dimineata la pranz si seara, dar ma simt like my old self again most of the time, ceea ce este minunat, because I missed me! Weekendul asta a fost plin de actiune mai ceva ca AXN Crime. Am dereticat “general” prin toata locuinta (o treaba long overdue:p), am gatit comfort food calda si pufoasa ca o paturica si culmea, am mai scos si nasul in lume (Alexandrei si lui Mihnea – hugs si casa de piatra si sa fiti fericiti always:D).

Despre greutatile unei ‘mama to be’ intr-o tara ca Romania v-as putea povesti mult si bine. Dar for now o sa ma rezum la a carcoti despre branza. Asa cum habar n-aveti, ca nici eu nu stiam inainte sa ma izbeasca fericita intamplare, femeile insarcinate nu au voie sa manance nimic din lapte nepasteurizat. Altfel spus, bye bye branza buna de la sibieni si hello horrific cheese la vid:p Le-am incercat pe toate, credeti-ma. Si sunt o-ri-bi-le. Iar eu nu pot trai fara branza! Am ajuns sa mananc cascaval, ffs…

‘Nyways, in cautarile mele de branza decenta “preggo safe”, am adunat in frigider nush’cate pachete de branza mai putin buna spre proasta rau, din care doar gustasem putin inainte sa survina abandonul cu prisosinta meritat. Si ca sa nu rispim totusi, am zis c-ar merge o tava de mac & cheese. Pe care de regula le fac pripit si sloppy asa, dar de data asta chiar am avut chef si le-am acordat mai multa atentie decat era cazul. Am ras felurite tipuri de branza pe razatoarea mare (as opposed to maruntitul cu furculita in a lumpy fashion, asa cum fac de obicei:p). Am amestecat branza rasa cu doua oua batute si o cescuta de lapte, ca sa iasa un amestec pastos usor de amestcat cu pastele (pun intended:)). Am fiert niste macaroane-scoici de-alea cu ou (au la Real, foarte bune), si le-am mermelit cu branza. Le-am pus in tava si le-am bagat la cuptor la foc mic.

Cand erau aproape gata, le-am tras si niste felii de cascaval in cap, ca sa se lege deasupra lor o crusta delicioasa. Nestiind ca mama o sa vrea sa le manance calde cu zahar, am macinat si piper proaspat peste ele, ceea ce didn’t seem to bother her. Mie-mi plac macaroanele cu branza si calde, cu smantana rece turnata generos peste ele, dar si reci, taiate felii, ca o budincuta.

Am mai facu tot duminica o variatiune de ciulama cu ciuperci de padure, dar despre aia alta data, ca oricum mai am doua sau trei posturi cu ciulama pe blogul asta.

N-am apucat sa fac placinta cu mere, desi mi-as fi dorit, si nici arici cu nuca, desi ii am in plan de o luna! Dar lasa, bine ca ma misc, sunt vioaie, viata e frumos. Si like mama, like nugget.