weekend-ul asta poate fi lejer caracterizat drept dementa culinara. adica, while mircea badea isi expunea fesele maratoniste din pantaloni mult prea scurti prin herastrau la nush ce actiune atletica in grup, noi (a selected bunch of people, that is) mancam absolut (da mazette, asa cum ziceai) ca porcii, pentru ca, nu-i asa, nu e obligatoriu ca hainele cu care te-ai imbracat sambata sa te mai incapa duminica, mai ales (hint hint) daca nu ai dormit acasa:))

pai da, pentru ca daca voi credeti ca poti sa mananci fara sa te resimti: trei feluri de sosuri de spaghete cu spaghete, doua feluri de placinta, apoi paine de casa cu unt si slanina si ceapa verde;  sa bei mojitos si pe urma bere si intre ele cola, sa te scoli dimineata si sa o iei de la capat cu breakfast complet si apoi la pranz sa bagi pui provensal si pe dupa-amiaza asa sa te apuce din nou foamea de parca nu ai mancat in veci, oh well think again. suntem foarte grasi azi, asta e tot ce pot sa va zic:)) desi culmea, am reusit sa combatem si la wii intre doua valuri de cooking insanity by mazi & me.

am zis sa fie spaghete pentru ca se faceau repede si clar aveau sa multumeasca pe toata lumea. nu poti sa gresesti cu spaghete! pentru scarnavii care urasc branza (desi, god, how can they?!) am facut bolognese (anume carne tocata + sos de rosii = love). pentru boo – paste vegetariene cu legume balacite in sos de gorgonzola topita. in fine, pentru the simple pleasures in life am zis sa fie si carbonara cu extra bacon!

cateva tips pentru gospodina moderna rau:

– sosurile pentru paste se pot prepara dimineata inainte de petrecere. in acest mod simplu veti avea timp sa alergati la magazin pentru niste extra bacon pentru ca tura intai s-a ars jumate si apoi cineva a pescuit cu degetele nerabdatoare friptura extrema de pe fundul usor carbonizat al tigaii.

– iti trebuie 1 kg de spaghete ca sa fericesti opt oameni, dar dupa tre’ sa le dai placinta si slanina in aceasta ordine fix

– you can never make enough carbonara, succes nebun i tell u

– daca vrei sa nu manance mazi, o distragi cu prajituri (pe care tre sa le faca ea)

– intotdeauna invitatii se vor plange ca au mancat prea mult, while secretly wishing for more:)) asa ca e bine sa ai niste happy treats in bite’s range

– sosul de gorgonzola e mai fin daca branza se topeste in smantana dulce

– pastele astea se servesc cu salata verde direct din punga

despre tarta cu lamaie facuta de mazi si burcusu nu va pot spune prea multe, afara de faptul ca e noua mea prajitura preferata si ca mai vreau, ca nu m-am saturat si ca ma ustura limba de la all the juicy lemon-lime zest.

a mai fost si o placinta cu mere, apreciata la justa valoare numai dupa ce s-a terminat cea cu lamaie:P

poate va intrebati cum cineva care a mancat deja desert mai pofteste la paine de casa cu slanina. sa stiti ca si eu ma intreb:)) in apararea noastra: mirosea asa de bine si ar fi trebuit sa fie aperitiv, dar n-am mai reusit. am mancat ca la buni in copilarie si m-am gandit ce tare era daca mai traia, ca acum n-are cine sa-mi mai faca pita cu unsoare si cu boia:p

sa fi fost slana… sau the pretyy mojito by Pufix the man…

cert e ca pe la 4 am cazut lati. pana a doua zi la 9, cand, ca la nuntile din povesti, am luat-o de la capat. cu mic dejun hotelier si apoi cu o mancare taraneasca ce merita un post of its own. soon!

zice burcusu intr-o zi: ‘facem lasagna in weekend?’. si eu: ‘facem, cum sa nu!’, sigura fiind ca burcusu e expert in asta pentru ca ne-a rugat el odata sa-i luam a chunk of mozarella de la metro for lasagna purposes si am presupus ca na, a mai facut. bun. vine vineri si il rog sa ma ajute sa fac ceva cu nenoricirea de wordpress (by the way, plenty of love floating to boo & burcusu for making this possible & deliciously pretty). si el: ‘te ajut, cum sa nu, i deal with wp, you make lasagna’. aaa?! fact: nici eu, nici sus numitul, nu mai facuseram vreodata acest fel de mancare. fact bis: o sa mai fac lsagna in 2020, cand imi trece.

asa. sambata dupa-amiaza apare burcusu la noi cu  o sacosa imensa plina cu materie prima si cartea lui jamie in dinti. ca na, daca nu ne pricepem, mai bine sa-i credem pe altii. reteta e dubioasa si simt imediat nevoia sa o adaptez. jamie ne sfatuieste sa presaram baconul cu scortisoara (oh come on!) si sa folosim pentru stratul din mijloc dovleac copt frecat cu ardei iute! nefiind dovleac, hotaram sa folosim dovlecei si vinete. si ne-apucam de treaba.

intai tocam marunt marunt un morcov, o ceapa si doi catei de usturoi. apoi adaugam ierburi aromate proaspete (cimbru, oregano si busuioc).

punem totul la calit in tigaie, cu patru linguri de ulei de masline, bacon, sare si piper. cand baconul e rumenit, adaugam carnea  tocata de vita (cam 600g pentru o lasagna for six). acoperim si lasam sa se perpeleasca vreo 10-15 minute, amestecand din cand in cand.

cand amestecul din tigaie e semicooked (carnea nu e cruda, dar nici tender), adaugam rosii intregi din conserva,  foi de dafin si 1-2 pahare de vin rosu sau apa, dupa gust. lasam sa fiarba inabusit si completam cu suc de rosii cand scade. intre timp tragem la tigaie vinetele si dovleceii, cu foarte putin ulei de masline, sare si piper.

asa. so far so good. va intrebati poate de ce uram lasagna si respectiv, de ce de-aici incolo nu mai avem poze pana la final. ei bine, pentru ca am fost ocupati sa salvam minunatul fel de mancare de la dezastrul care se previziona dupa ce cineva (<—me) s-a apucat sa fiarba foile de lasagna (desi pe pachet scria clar ca nu necesita fierbere) si le-a lipit pe toate intre ele.  desigur ne-am prins de asta mai la coada, dupa ce amestecul de carne si sos de rosii era gata si dupa ce facuseram si sosul alb (din 600g de smantana, anchovis si parmezan, sare si piper). am reusit sa le dezlipim pana la urma, asa, stil zdrente, si nu pot sa zic ca am compromis foarte tare rezultatul final, dar ne-am cam suparat pe jamie si pe foile de lasagna barilla si pe italieni in general pentru ca ne-au suspus la astfel de cazne.

revenind: am uns vasul de lasagna (adus de burcusu care imi spune ca se gaseste de cumparat la carrefour) cu putin ulei de masline si am inceput sa stratificam: un rand de foi, un rand de amestec de carne, un rand de sos de smantana. iar foi, apoi dovlecei si vinete si iar sos alb. iar foi, carne, sos alb si in fine, foi. peste ultimul rand de foi am pus un nou strat de sos alb in care am batut bine un ou. am adaugat parmezan ras si bucati generoase de mozarella. lasagna se coace in cuptorul incins la 180 de grade vreo 25-30 de minute.

ce am face altfel acum, ca stim:

• nu am mai fierbe foile de lasagna pe care scrie ca nu se fierb
• nu am mai pune ansoa in sosul de smantana (a fost bun si cu ele, dar parca nu-s chiar din filmul asta)
• am pune mozarella pe deasupra mai aproape de final, ca sa nu se arda