Exact cand Uruguay batea Ghana, Mazi facea Mazini :)- cuvant inventat de Pufix-the-man – adica linguini facute de Mazi. Deci da, she took our pasta frenzy to a whole new level, dar si eu am spalat vase si am raschetat aluatul de pe blatul de bucatarie, da?! O sa cititi pe chez.mazilique intreaga poveste. Pana una alta, urmeaza weekend plin, cu party party si nebunie mare pricinuita de ziua mea. Sarbatorita inca de-acu cateva saptamani de la concertul Aerosmith (pentru care mi-a luat Bursucu bilete-supriza si mi-a zis ca acolo mergem doar cand eram prin Floreasca) si, pesemne, pana-n august. Ah, can’t wait:D Let the birthday bash begin! Happy 31!

Luni – Trattoria Verdi, Popa Nan: spaghete aglio olio & peperoncino, cu creveti extra. Cca 31 de lei (nu-mi mai amintesc exact). Verdictul: the suck – balacite in parmezan si cu mult prea mult usturoi. Iar eu urasc combinatia de branza cu usturoi si mereu uit sa le zic sa nu-mi puna parmezan in aglio olio, din cauza ca mie una nici nu mi-ar trece prin cap sa fac asta. 

  Marti – dupa un teasing cu penne all’arrabbiata la Cafepedia,
  ajung acasa cu Mazetta si ne-apuca o foame monstruoasa.
  What to do, what to do?
  Noroc cu un kil de paste si o punga de peperoncino di vero,
  ca  Mazi numaidecat tzushti la cratita.
  Dupa cum se poate vedea.
  Iar eu, ca sa nu ma las mai prejos,
  daruiesc masa cu niste halci de somon la tigaie.

  Joi: sala, energie, the works. Ajungem noi acasa, cu Pufix,
  saracul, plin de sperante ca there WILL be food.
  Eu, neinspirata, zic: sa fac niste aglio olio.
  Dar pe urma imi aduc aminte ca avem peste la
  congelator, mai exact cod, asa ca ma apuc sa-l dezghet
  si il azvarl in cratita cu ulei de masline, decorandu-l
 abundent cu peperoncino, nomu, usturoi, ceva patrunjel verde
si, surpriza emisiunii: susan. Mult susan.

Cand pestele iute e gata, adaug niste creveti si o rosie maruntita, pe care le las sa se ameteasca in oala vreo trei minute. Fierb un pachet intreg de rice vermicelli si amestec totul in oala cu pestele, picurand sos de soia. Pam pam.

Vineri: Nu stiu altii cum sunt, dar eu cand ma gandesc ca vine Mazi pe la mine diseara, parca-mi miroase iar a paste. To be continued…

Neatza everybody:)

Asa cum v-am povestit, locurile la club s-au umplut si au dat pe-afara inca din prima zi, asa ca ne-am oprit cu inscrierile la numarul 24. Intre timp, tot primesc mesaje de la oameni care n-au reusit sa se inscrie la timp si care si-ar dori sa vina in gasca noastra cea frumos ilustrata aici. Asa ca, in scopul fericirii universale, m-am gandit la urmatoarea solutie: la fiecare intalnire a clubului voi invita, in chip de “guest members”, una-doua cititoare care n-au reusit sa make it pe lista de regulars. Vom anunta aici ce carte citim, asa ca toata lumea care se simte inspirata de titlul respectiv si ar vrea sa faca o aparitie episodica la club, imi poate scrie pe powerpuffcookie la yahoo punct com si eu o sa extend invitations. Pentru next time avem Mananca, roaga-te, iubeste, iar invitatiile mele catre latecomers vor parasi numaidecat inboxul, asa ca aveti o saptamana si-un weekend sa catch up:D Ma bucur tare mult ca va place proiectul cu clubul si sper ca in the end sa gasim o modalitate prin care toti cei interesati sa participe macar odata. Cheers! 

suparare mare:( nu o sa aflati cu ocazia asta nici cum a fost la Taverneria La Gigi, nici la Ibrail si nici cum mi-a gatit mie Mazi ca o rasfatata ce ma aflu. vai ce trist:p

Si a fost prima intalnire a clubului de carte:) Mai secreta decat masoneria si totusi mai batatoare la ochi decat circul Orlando, mica noastra intalnire de femei guralive a avut loc pe inserat, dupa treaba. Am ras mult, am povestit despre noi si ne-am imprietenit. Am aflat ca avem o multime de lucruri in comun. S-au format deja doua bisericute: the cooking squad – condusa de Monica, si the booking squad, unde a incaput lejer toata lumea care mai degraba citeste decat gateste. Am ales cartea pentru urmatoarea intalnire, incepem usor, ca sa nu descurajam pe nimeni (si by that I mean me:)), cu Mananca, roaga-te, iubeste. Nu de alta, dar acus vine pe ecrane filmul cu Julia Roberts si Javier Bardem si na, tre’ sa be prepared. Cartea a ales-o Boo, care dealtfel este a very smart reader, fast too, ce mai, I wanna be her when i grow up:D

Pentru ca aveam asa o energie buna, ne-am hotarat sa executam cartea asta in doua saptamani, iar apoi sa tinem intalnirile clubului din luna in luna. Discutam deja de picnicuri si de seminare de gatit pentru amatorii de omleta, si de cate si mai cate idei geniale. Si mai avem si de treaba: cautam sponsor pentru club, in chip de editura sau librarie care sa ne dea de citit.

Cam atat for now, it was a lovely lovely evening de care ma bucur tare mult, revenim cu club news peste doua saptamani si va invit sa cititi odata cu noi, ca sa dezbatem aici in plen si-n varianta electronica pentru cine n-a mai apucat prajitura.

xoxo

Aseara am facut un soi de tapenade. Adicatelea, masline desamburite, tocate marunt, dar nu de tot, nu pasta, amestecate cu patrunjel, busuioc, capere, zeama de lamaie, nitel ulei si piper proaspat macinat. Si cum mancam eu asa, cu strat gros de unt peste paine prajita in cuptor (din lipsa de plita de pus pe aragaz, for the real deal – caci da, painea prajita la prajitorul electric este alta treaba si de regula nu ma satisface deloc), ma gandeam la urmatoarele:

– ce emotii deosebite ma incearca inainte de intalnirea de maine cu clubul de carte, si, going further, ce de mai bucurii mi-a adus intr-un an de zile micul meu proiect personal-gastronomic, asa cum imi place sa-l alint

– ce minunate sunt lucrurile simple, si cum n-as da willingly painea cu unt pe alte bucate, mai alese

– ce fericire e sa te ai bine cu tine si dimineata cand te trezesti, sa zambesti pe dinauntru si sa stii ca orice s-ar intampla, o sa fie ok

– ce amuzant ar fi daca ne-am trai vietile ca si cum ar fi un film artistic, cu trailere si voice-over-uri, keeping things interesting at all times si aratand perfect chiar si in pijamale; cu happy end, asa incat sa nu plece la sfarsitul filmului spectatorii dezamagiti

– cat de mult vai de mine, dar mai ales, cat de putina paine cu masline in viata unora; ce de ne mai plangem de mila uneori, ce grea ni se pare ca e viata, pentru ca asa am fost invatati de mici; ce aiurea ne e sa acceptam ca de fapt viata e ok, noi avand de multe ori o problema

Relevanta acestor cugetari in post-ul de astazi poate va scapa, let’s just say ca simteam nevoia sa share:) Pofta buna de mancare si viata si abia astept sa va povestesc maine cum a fost la clubul de carte!

Duminica, zisa si “mama’s day”, e ziua cand mancam asa, mai traditional. Si cum mai nou incercam sa shift de la carne la lipsa ei, am gatit peste. Mai precis, pastrav proaspat cumparat de Pufix de la Metro cu fabuloasa suma de 17 lei (pentru trei bucati mari). Ceea ce mi se pare foarte decent, mai ales prin comparatie cu pretul minim de 20 de lei pe care il platesti intr-un restaurant pentru un pastrav.

Revenind: pastravul l-am facut la cuptor, pus pe o tava de-aia cu gratar de la Ikea, pe folie de aluminiu si uns cu ulei ca sa nu se lipeasca. Dat cu sare si piper si-atat.

Am facut si un soi de saramura rapida, adica am tocat mult usturoi, am taiat marunt o rosie, un ardei iute si o legatura de patrunjel si le-am oparit cu apa intr-o craticioara. Zeama asta am turnat-o peste pestele copt si alaturi am trantit o mamaliga de-aia strasnica, facuta de mama. Mamaliga pe care, desigur, am testat-o intai cu niste branza, unt si smantana, sa ma asigur ca e totul in regula. Un pranz foarte bun si light si efortless, pe care il promovez chiar acum la categoria ‘favorites’. Enjoy!

Boo este my best friend forever, toata lumea de aici o stie in varianta asta, insa precis unii din voi o stiu drept the vintage blogger that she is, inca de cand scria pe fabricadejucarii.ro. Ei, si Boo are un prieten, la care se refera tot timpul cu dragastosul apelativ “Alex ala mic”. Boo m-a rugat sa va scriu povestea lui Alex, insa eu cred ca-i mai bine sa o aflati chiar de la ea, asa cum vine din sufletul ei ala mare, de ditamai femeia de 30 de ani (dupa cum se proclama mai jos). Este usor pentru noi, cei cu toate picioarele pe pamant, sa facem azi o fapta buna. Va multumesc!

Hello dragi easypeasy readers!  🙂

Boo here, lovely Cookie m-a lasat sa intrerup programul obisnuit de bunatati  ca sa va transmit un mesaj foarte important despre  o persoana foarte importanta pentru mine:) (love you sweetie! 🙂

So, e vorba de Alex, un prieten mai tanar de-al meu 🙂 Pretty much cel  mai tare pusti pe care il cunosc. L-am cunoscut pe Alex in imprejurari work-related acum vreo 4 ani – mai intai online si apoi offline.

Online este, asa cum multi prieteni de-ai lui stiu, una din cele mai witty, simpatice si saritoare prezente de pe twitter / messenger / facebook si alte retele, un gadgets guru si mare privitor de seriale :). Offline e un pusti de 19 ani cu o mare pofta de viata si o la fel de mare problema locomotorie. Pe scurt, o boala din copilarie il tine inca tintuit in scaunul cu rotile. Ca sa poata continua recuperarea, are nevoie de o tricicleta medicala speciala care costa 3000 de eur – suma pe care el nu o are.  Sau cel putin nu o are inca, pentru ca prietenii lui au inceput deja sa organizeze o serie de evenimente caritabile unde speram sa se stranga banii.

On a very very personal note, vreau sa va spun ca m-am gandit de foarte multe ori cat de mult am invatat eu, care sunt literally ditamai femeia la 30 de ani, de la acest copil fantastic de inteligent si de matur. Cand l-am cunoscut avea 15 ani si nu era decat un copil bolnav, foarte bolnav. Cata vointa si cata putere iti trebuie ca sa te duci la tweetmeet-uri in conditiile in care nu te poti deplasa decat insotit si in locuri fara scari –  ma gandeam eu, care nu ies din casa on a too-fat day sau pentru ca nu mi s-a uscat parul in forma perfecta. Cata incredere in tine iti trebuie ca sa vorbesti sigur despre momentele cand o sa ai o familie si un full-time job, in conditiile in care n-ai mai putut sa te duci la scoala din clasa a 7a. Cat optimism iti trebuie ca sa povestesti cu incantare, zambind, cum era cand te dadeai cu bicicleta ore intregi prin oras. Cata forta si dorinta de auto-depasire iti trebuie ca sa faci zi de zi exercitii de recuperare dupa care te doare tot corpul mai rau decat dupa orice sedinta de fitness imaginabila.
De absolut fiecare data cand sunt down ca mi s-a mai intamplat cine stie ce tampenie irelevanta, imi amintesc de Alex si ma gandesc ca degeaba sunt eu mult mai batrana, el e mult mai destept :).
So, sper sa se poata aduna cei 3000 de euro necesari pentru ca Alex sa se poata duce intr-o buna zi si singur la twitmeet-uri, pentru ca i se simte lipsa de fiecare data. Dar Internet beware, odata ce baiatul asta va iesi din casa pe picioarele lui, va cuceri lumea inainte sa ne dam seama ce se intampla 🙂

IBAN: RO45INGB0000999901672575
Banca: ING BANK BUCURESTI CENTRALA
Nume: Alexandru Tache
CNP: 1911023450061

Multumim anticipat,
Alex si prietenii lui:)

Big chunk of tuna, congelat sau proaspat, facut la tigaie cu o lingura de ulei de masline si condimente. Niste mazare verde, fiarta cat sa se inmoaie si facuta piure, cu mult de tot unt si mult de tot piper.

Peste ton, turnat de sus, cu lingura, sos de iaurt slab cu menta si sare. Banal, gata in 10 minute si prea bun! O zi frumoasa tuturor:D