Sâmbăta viitoare e rost de workshop nou. Ca de obicei, și de data asta o să povestim despre mâncare, ce să facem și noi 🙂 Și pentru că e ianuarie, o să stăm un picuț mai mult pe subiectul schimbării, cu iz de new year resolution, a apucăturilor noastre alimentare. Și o să vă spun, cu lux de amănunte, de ce cred eu că rezoluțiile, dietele și scopurile foarte foarte precise, nu funcționează.

Acum câteva zile, am scris la mișto acest articol, pentru că mi se luase de ostentativul feed care îmi scoate în cale numai bălării de soiul “5 alimente pe care să NU le mănânci niciodată dacă vrei să mori slab și eventual bătrân”, “cum să slăbești 5 kile în 5 zile”, “dieta care a ajutat-o pe cutărica, persoană celebră, să scape de mommy tummy” , și așa mai departe. Azi simt nevoia să mă iau mai în serios și să explic oleacă ce am cu toate aceste în aparență deosebit de utile și bine intenționate sfaturi.

Ce au ele în comun, în afară, desigur, de senzaționalul situației și insuficienta documentare, este accentul pe care îl pun pe scopul foarte precis și bine definit al slăbitului de ț kilograme, eventual în tot atâtea zile. Păi și care e problema, veți zice. Nu e normal să ai obiective? Nu de aici pornește totul? Nu te ajută ele să fii ambițios, determinat și, finalmente, successful? Ei bine, eu nu cred că te ajută, deși înțeleg că sunt un punct de pornire. De ce? Păi varianta pe scurt e că atunci când ești cu geana pe obiectivul ăsta așa formulat, nu pui energie și focus pe procesul care te duce acolo. Simplu spus, îl loc să-ți vezi de câlții tăi zilnici și să faci din ei un proces funcțional, plăcut, viabil, cu șanse să devină în niște timp o manieră automată, un obicei nou, încerci diverse soluții disparate, nelegate, nefuncționale și, cel mai adesea, neplăcute, pentru a ajunge în acel punct B, să-i zicem “minus zece kilograme”, care rămâne singura ta rațiune de a face schimbarea asta și motivul pentru care îți tot amâni fericirea, uneori și stima de sine (“o să mă simt mult mai bine cu mine DUPĂ ce slăbesc, da, atunci o să fiu fericit și not a moment sooner”).

În momentul în care înțelegi și accepți că de fapt obiectivul tău este să faci în așa fel încât experiența în sine să fie una mișto, se întâmplă să vină și rezultatele. Atunci când energia ta se duce înspre experiența de a urca muntele (însemnând asta că ai tot ce-ți trebuie la tine, că dacă rucsacul e greu, mai arunci din el două cutii de pate Bucegi, că dacă iei apă la picioare, ai șosete de schimb, că te mai oprești din când în când să miroși, gen, o floare etc.), șansele să te găsești la un moment dat în vârf sunt mult mai mari decât dacă, în numele performanței finale cu orice preț, chemi insistent un lift care nu există. Altfel spus, este diferența între a zice “vreau să mă înscriu la semimaraton în primăvară” și a zice “vreau să alerg în fiecare zi, de la ora 6 la ora 7”. Construiește-ți un sistem, fii dispus să investești în el, zilnic, ca să-l faci să fie bun cu tine, și o să-ți iasă obiectivul ăla de la care ai pornit fără să clipești, practic.

Varianta pe lung, despre cum facem să construim sistemul ăla, sâmbătă la workshop. De unde pleci cu o soluție, indiferent care ți-e problema 🙂 ana@easypeasy.ro, ca de obicei, pentru înscrieri.